La aniversare mi-a dăruit un ceas aurit.
Știa că nu v
oi fi în stare să-l prețuiesc,
Să utilizez cuvenita balanță,
Să bag de seamă.
I-am adresat un neutru „mulțumesc”;
Parcă mi-ar fi dat o banană, o felie de pâine cu unt.
Ne-am despărțit, s-a pierdut.
L-a pus la socoteală cu o valoare aiurită.
„O avere, dragă, și nu doar atât!
Erau în el sufletul meu, speranțe și vise.
Pentru el am renunțat în anul acela la palton, la vacanță.”
Târziu, din întâmplare, l-am găsit.
„Nu valorează nici două parale, maestre.
O tinichea; mă mir că încă n-a ruginit.
Cineva o fi vrut să vă facă o farsă;
A reușit!”