Se întețește zarva pe Pacific Coast Highway.
Buburuze grăbite aleargă oglindindu-și ochii în ocean.
Se poticnesc din când în când la semnale doar de ele știute.
Oștean obosit de luptele zilei,
Soarele părăsește câmpul de bătălie
târându-și razele palide ca pe niște plete ninse.
Letargic, își scufundă în valuri
obrajii înfierbântați de monstruoase frământări nucleare.
Necruțătoare, noaptea îi calcă pe urme.
De pe malul înalt privesc oceanul cu ochii unui regizor al toamnei.
Mi se pare un teatru de păpuși întors din vise.
Păpușarului îi e somn iar pe scenă e de capul său, fiecare.
Alături, pictezi;
Un minuscul punct roșu într-un imens univers cenușiu.
De ce mă privești din când în când?
Îmi vezi sufletul?
Pentru tristețea lui nu ai destulă culoare?