Dragi membri, prieteni si vizitatori,
In urma numeroaselor dezbateri din mediul online, dar si a numeroaselor emailuri ce contin plangeri cu privire la calitatea sau durata serviciilor consulare oferite de Consulatul Romaniei la Londra ROMANi ONLiNE a decis sa ia atitudine si sa incerce sa schimbe ceva cu privire la modul in care Consulatul ofera asistenta cetatenilor romani de pe teritoriul Marii Britanii.
Incepem cu o promisiune:
Ne vom ocupa personal si in mod activ de abordarea persoanelor cu putere decizionala in ceea ce priveste imbunatatirea calitatii serviciilor consulatului.
Primul pas va fi propunerea unor intalniri cu reprezentatii Ambasadei Romaniei la Londra dar si ai sectiei consulare, impreuna cu cativa dintre cei care au intampinat probleme la Consulat, unde vom incerca sa discutam nu doar problemele dezbatute aici, dar si sugestiile si solutiile emergente. Vom incerca apoi sa facem tot posibilul ca aceste solutii sa fie implementate, respectand legea si bugetul alocat consulatului. Iar pentru ca discutam de bugetul consulatului, vom cere, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public ( http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/544_2001.php ) detalii despre bugetul alocat, cheltuielile anuale a Ambasadei si Consulatului dar si salariile functionarilor publici din cadrul Ambasadei si Consulatului.
Pe ce ne bazam:
Pe puterea comunitatii, pe cei 500.000 de cetateni romani aflati pe teritoriul UK (http://www.immigrationmatters.co.uk/uk-border-agency-rules-for-bulgarian-and-romanian-nationals.html), care MERITA servicii decente din partea functionarilor statului roman oriunde in lume s-ar afla.
Ce avem nevoie de la voi:
1. Sugestii pentru imbunatatirea serviciilor, tinand cont de prevederile legale (pe care le gasiti aici: http://www.mae.ro/node/1452 dar si aici http://www.mae.ro/node/1453 )
2. Feedback – aspecte pozitive sau negative pe care le-ati observat la vizitele voastre la Consulatul Romaniei la Londra
3. Publicitate – spuneti-le prietenilor vostri despre aceasta actiune, invitati-i sa ne raspunda. Cu cat avem mai mult feedback, cu atat avem mai multa putere!
4. Imagini, filme, documente, povestiri despre vizitele voastre sau ale prietenilor vostri la Consulat
5. Linkuri – site-uri pe care se mai discuta probleme legate de serviciile consulare
Cum ar trebui sa arate un raspuns la acest topic:
a) detaliile vizitei la consulat (motivul, data, numele)
b) problemele intampinate
c) sugestii – cum s-ar putea rezolva problemele aparute la punctul b)
Atentie:
Persoanele care nu doresc sa faca publice datele de mai sus, pot trimite un email la administratorul site-ului ROMANi ONLiNE (admin@romani-online.co.uk)
Va rugam sa va abtineti de la comentarii imature, injurii la adresa personalului sectiei consulare si a oficialilor romani in Marea Britanie, atitudine care nu este constructiva, dorim aici, dupa cum spuneam mai sus, detalii concrete si coerente despre problemele intampinate, sugestii si solutii la probleme voastre.
Sfat:
In situatia in care considerati ca ati fost tratati cu indiferenta, lipsa de respect sau ilegal, va rugam sa cereti numele functionarului pe care sa-l prezentati aici.
Linkuri unde se discuta despre consulat:
1. http://www.romani-online.co.uk/forum/emigrare/re-blue-card-now-what
2. http://www.romani-online.co.uk/forum/consulat/re-dovada-de-domiciliu-inukreinnoire-pasaport-copii
3. http://www.romani-online.co.uk/forum/utile/re-romani-online-intreaba-ambasadorul-va-raspunde
4. http://romani.co.uk/index.php?option=com_fireboard&Itemid=126&func=view&id=142466&catid=503
5. http://romani.co.uk/index.php?option=com_fireboard&Itemid=126&func=view&id=140836&catid=502
6. http://www.clickromania.co.uk/index.php?option=com_fireboard&Itemid=37&func=view&id=22098&catid=5#22098
7. http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=165637
Declaratii:
A. CRAIU CRISTINA LELIA
1. http://www.romani-online.co.uk/docs/DA_20101102_CCL.pdf – Cristina-Lelia CRAIU – Consilier – declaratie de avere 2010-11-02
2. http://www.romani-online.co.uk/docs/DA_20090529_CCL.pdf – Cristina-Lelia CRAIU – Consilier – declaratie de avere 2009-05-29
3. http://www.romani-online.co.uk/docs/DI_20101102_CCL.pdf – Cristina-Lelia CRAIU – Consilier – declaratie de interese 2010-11-02
4. http://www.romani-online.co.uk/docs/DI_20090529_CCL.pdf – Cristina-Lelia CRAIU – Consilier – declaratie de interese 2009-05-29
B. STELUTA OANA GHEORGHIU
1. http://www.romani-online.co.uk/docs/DA_20100927_SOG.pdf – Steluta Oana GHEORGHIU – Secretar I, Şeful Secţiei Consulare – declaratie de avere 2010-09-27
2. http://www.romani-online.co.uk/docs/DI_20100927_SOG.pdf – Steluta Oana GHEORGHIU – Secretar I, Şeful Secţiei Consulare – declaratie de interese 2010-09-27
Linkuri utile
1. http://www.dailymail.co.uk/news/article-2001782/Romanian-migrants-send-home-500-000-day-UK.html – Romanian migrants send home £500,000 each day from the UK
2. http://mae.ro/node/2155 – Bugetul MAE 2011
3. http://londra.mae.ro/index.php?lang=ro&id=22988 – Sectia Consulara pe siteul Ambasadei
4. http://londra.mae.ro/index.php?lang=ro&id=10921 – Personal diplomatic
Succes!
Adrian Cherciu
ROMANi ONLiNE