Să-mi cresc un trup
din nopţi de jar
din fulgerele lenevind
în patimi
răni furişate-n sânge
şi-n tremurul din mâini
Să-mi cresc un trup
din rădăcina lumii
din sevele pământului sălbatec…
cu ele să-mi hrănesc pe rând
copilăria
frigul, focul
îngerii tristeţii
şi visele străluminând
în necuprinsul nopţii
Pe umeri firavi
aripi noi să-mi cresc
cer răbdător
fără de vârstă
şi flori de lotus…
… pe-ntunecatele retine
un cântec magic
din tonuri de culori
răsară-n zori…
… pe buze feciorelnice
un anotimp în aşteptare
şi scâncetul
materiei plângând
să-mi fie împlinire…
Să-mi cresc un trup
din lumânări de ceară
şi întuneric mut
… din propria moarte
grădină de crini
nefiresc înflorind
lângă maluri surpate
când luna coboară
în mare
cugetând…
cugetând…
Stimate Dan David,
multumesc pentru publicarea poemului.
gânduri alese,
valentina becart
…cugetand,,,cugetand…si asta in vremuri de ananghie poate sa fie o indeletnicire … se pot gasi poteci neprevazute , daca nu drumuri noi,,,cine stie ? TOTUL E POSIBIL …