caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

3 poeme de Rodica Brad Păuna

de (31-7-2011)

Rodica Brad Păuna, Născută în Valea Loznei, judeţul Sălaj.

Poet, Membru Asociaţia Scriitorilor din Baia Mare.

/

Fericiții îngeri pufoşi ca păpădiile

Strig tare să mă aud să mă trezesc să te miri

ce viaţă intensă am

şi noaptea mă lupt cu existenţa cu erorile

cu plantele ce cresc în jur peste tot

sufocându-mă

dar cât e de arid albul cearşafului

peretele cu

fericiţii îngeri pufoşi ca şi păpădiile

am să iau o lanternă cu mine

să luminez cumva din vis drept pe faţa îngerilor

/

veghe lângă fluturi

stăteai de veghe lângă fluturii izgoniţi

aşteptai să treacă furtuna să se coacă bine revelaţia

din beznă şi fulgere

să-mi spui când din noapte vor ieşi transparenţi

lângă fereastră se zbat crengile arborelui

neînvăţat cu singurătatea

să-mi spui când din noapte vor ieşi

această impietate ia forma uitării

te răneşte mortal apoi îşi fâlfâie aripile

şi când vrei să repari zilele adevărate

de cele din vis

descoperi cum

tot ce cade în noapte este devorat

ultimul toreador întemniţat în livezile somnului

/

Maşina cu roți de iarbă

ne-am întors dintr-o călătorie

neterminată

în fiecare zi renunţa câte unul

poate de unde îşi amintea o lucrare neterminată

poate că toţi nu eram

decât

oamenii lucrurilor neterminate

de aceea

femeia cu părul de foc

a oprit autocarul

şi a golit rezervorul de apă

apoi a plâns

suturându-şi părul de cenuşă

apoi a râs

în ochi îi sclipea un petec de cer

apoi a dispărut

fără să-şi termine cuvântul de pe buze

Rodica Brad Păuna

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Un alt capriciu estival

Dovleceii se inscriu printre legumele cele mai iubite ale verii tocmai prin prezenta acestei legume in nenumarate retete: supe, tocanita,...

Închide
3.15.6.198