Preambul: La Cluj, în prima jumătate a lunii iunie, la câteva zile diferenţă, au avut loc două evenimente care vizau minoritatea romă: acţiunea Grupului de Lucru al Organizaţiilor Civice desfăşurată sub genericul „Getting closer – EU strategy for Roma and local realities”( www.gloc.ro) http://gloc2011.files.wordpress.com/2011/06/raport_gloc_stocktaking_visit_iunie_2011.pdf) şi un festival internaţional de artă romani ( www.iraf.ro ). În acelaşi timp, o comunitate de câteva sute de romi primea decizia de evacuare urgentă a terenului unde îşi ducea traiul.
Artiştii şi publicul de la IRAF
IRAF: Concert nocturn cu formaţia Nadara
Timp de patru zile (16 – 20 iunie) Clujul a vibrat în ritmul muzicii ţigăneşti interpretată de formaţii renumite din ţară şi străinătate: Taraful din Clejani şi Nadara care excelează în folclorul tradiţional al romilor din spaţiul carpatic au făcut casă bună cu Dubioza Kolektiv, o formaţie din Bosnia Herţegovina care interpretează o muzică modernă, cu texte acide şi Mitsoura (Ungaria) adepta unei muzici elaborate care îmbină esenţa ritmurilor rome cu cele indiene. Spectacolele de dansuri susţinute de grupuri din Ardeal şi teatrul de lectură au fost secondate de ateliere în care tinerii au avut posibilitatea de a deprinde paşii dansurilor ţigăneşti şi elementele meşteşugului argintarilor. Printre programele conexe ale Festivalului Internaţional de Artă Romani (IRAF) s-a numărat şi o masă rotundă în care cercetătorii de la Institutul de Studiere a Problemelor Minorităţilor Naţionale, de la Facultatea de Sociologie şi reprezentanţii diferitelor organizaţii civile au dezbătut problemele sociale acute ale comunităţilor de romi. Cu acelaşi prilej a fost lansată şi o carte de cercetări sociale despre romi.
Nu ştiu în ce măsură s-au bucurat romii de acest eveniment care vorbea despre cultura şi arta lor. “Nu vă aşteptaţi ca în IRAF să vină romii pe care-i vedem şi cu care suntem învăţaţi. Romii care vin la noi sunt deja integraţi, nu sunt chiar atât de …”coloraţi” ca să mă joc puţin cu cuvintele. Dar au fost şi sunt şi romi. După cinci ani de zile noi îi cunoaştem şi-i simţim că sunt acolo– spune tânărul actor Adrian Voichiţescu, directorul festivalului care până anul trecut era găzduit de Timişoara. Şi tot el continuă „Muzica pe care am adus-o a fost o muzică pozitivă şi nu una care aminteşte de partea socială a lucrurilor.
Clujenii, mai ales cei tineri, au primit cu interes noul festival în care s-au putut familiariza cu arta romilor „ Ne ajută să ne descătuşăm”, remarca o studentă care deprindea, desculţă, ritmul unui dans ţigănesc.
…Şi puradelul din băltoaca de pe Cantonului
Cu câteva zile înaintea începerii festivalului, însoţeam cu camera de filmat delegaţia internaţională care venise să inspecteze coloniile de romi de la marginea oraşului. Ploaia torenţială dăduse naştere la băltoace adânci în drumul desfundat, astfel încât nu ne-am aventurat cu sandalele în apa clisoasă şi murdară.
Colonia de pe strada Cantonului, potopită de ploaie
Am privit şi filmat din mersul maşinii pâlcul de căsuţe de lemn, rulote şi colibe improvizate din placaj şi carton unde trăiesc câteva sute de romi nevoiaşi. În ferestruicile rulotelor am văzut ursuleţi, păpuşi, muşcate în glastre şi perdele de dantelă colorată. Ne priveau din prag mame tinere cu copilaşi de mână. Un bărbat muiat de ploaie meşterea ceva la straşina căsuţei, iar la capătul străzii în faţa ultimei rulote, un puradel desculţ bătea ritmic suprafaţa unei băltoace.
Colonia înfiinţată acum un deceniu, cu acordul municipalităţii, ca o soluţie provizorie în urma evacuării locatarilor din casele cu risc de prăbuşire din zona centrală a oraşului, urmează să fie evacuată în scurt timp. Terenul concesionat de primărie unor organizaţii umanitare pentru o durată de zece ani s-a dovedit a fi proprietatea căilor ferate. Locatarilor li s-a pus în vedere să-şi demonteze locuinţele şi să părăsească terenul în termen de trei zile (care se pot transforma în trei săptămâni sau poate mai mult, în funcţie de avocaţi, tribunal, toleranţa CFR şi, până la urmă, de primărie).
Plecarea din locuinţele izolate şi sordide, aşezate departe de oraş şi fără acces la şcoală, ar putea fi o întorsătură fericită în viaţa puradelului, a familiei sale şi a vecinilor, dar deocamdată nu se ştie unde vor fi adăpostiţi după epuizarea termenului de graţie. Acestor persoane care au contract de comodat cu ONG-urile pentru şubredele lor adăposturi, nu li s-a oferit încă un alt acoperiş deasupra capului.
Situaţia a impresionat-o şi pe Yesim Oruc, reprezentanta rezidentă a Programului de Dezvoltare a Naţiunilor Unite care a declarat următoarele: “Oamenii au fost informaţi că vor fi nevoiţi să-şi părăsească în curând locuinţele care, oricum, au condiţii precare. În astfel de situaţii, autorităţile responsabile ale oraşului trebuie să facă proiecte adecvate pentru servicii adresate persoanelor care vor fi afectate de evacuare. Aici condiţiile sunt sub orice standard. Nu am văzut nici măcar un centru comunitar, iar accesul la şcoală e de asemenea dificil. Dacă are loc mutarea în altă parte, problemele comunităţii se vor complica şi mai mult. Sper şi mă aştept ca autorităţile locale, împreună cu Agenţia Regională de Dezvoltare să ia într-adevăr măsurile adecvate. Ştiu că sunt conştiente de situaţie şi probabil au în plan să o rezolve într-un cadru corespunzător normelor legale naţionale şi internaţionale.”
În aceaşi zi (10 iunie) la primăria Clujului se semna un memorandum de colaborare pe probleme sociale cu reprezentanţii delegaţiei internaţionale. Nu ştiu când îşi va arăta efectele acest acord salutar. Deocamdată clujenii pot semna o petiţie online în favoarea acestor năpăstuiţi ameninţaţi de evacuare. http://www.petitieonline.ro/petitie/petitie_privind_posibila_evacuare_fortata_a_peste_120_de_familii_de_pe_strada_cantonului_din_cluj-p60638048.html (citirea si semnarea ei în preambulul concertului formaţiei Mitsoura, a fost o verigă între IRAF şi realitatea din Cantonului)
Mă întreb ce şanse are puradelul care bătea ritmic în băltoacă să străbată cei câţiva kilometri care-l despart de “capitala Transilvaniei”(cu aspitaţii de capitală culturală europeană), ca să trăiască în condiţii umane, să meargă la grădiniţă şi la şcoală şi apoi, poate, să bată ritmurile ţigăneşti pe scena unui festival?
Draga Andrea,
Educatia este, asa cum bine ai observat, mama trecerii de la „puradel” la „elev”.
Numai ca ar trebui educati mai intai parintii, la locul de munca si la organizatiile care primesc bani ca sa se ocupe de minoritatea Roma. Aici, in Statele Unite, exista persoane care se ocupa de integrarea in societatea americana a membrilor unor comunitati mai putin „norocoase”. Slujba lor este cea de „Community organizer”. Obama al nostru a fost ani in sir Community organizer pentru comunitatile negrilor nevoiasi sau aflati la periferia societatii. Cu un deosebit succes.
M-ar bucura sa aud ca si societatea romaneasca se ingrijeste de fiecare din minoritatile pana acum batjocorite si tinute la „groapa de gunoi” a societatii.
Imi place chiar si „cucu-fonia” din articolului tau, desi cred ca ti-ar fi foarte usor se o eviti. Dar de (vorba olteanului), oameni santem! Sper ca ai luat-o ca pe o gluma, chiar daca a fost cam „cheap”.