În urmă cu 96 de ani, la 24 aprilie 1915 autorităţile Imperiului Otoman au arestat 250 de intelectuali armeni şi lideri ai comunităţii din Constantinopol, după care represaliile s-au abătut asupra întregii populaţii armeneşti, deportată din Anatolia natală în deşertul Siriei, fără hrană şi fără apă, într-un marş de sute de kilometri în care n-au contenit masacrele şi violurile. Potrivit datelor Asociaţiei Internaţionale de Studiu al Genocidului, în timpul Primului Război Mondial aproape un million şi jumătate de armeni au murit de mânile otomanilor. Acest genocid de proporţii a fost ignorat vreme de 70 de ani. În aprilie 1981 preşedintele SUA, Ronald Reagan, a semnat o proclamaţie în care genocidul armenilor era menţionat printre crimele împotriva umanităţii imposibil de uitat în toată istoria omenirii. În iunie 1987 Parlamentul European de la Strasbourg a adoptat o rezoluţie de recunoaştere a genocidului armean. În octombrie 2009 Armenia şi Turcia au semnat un acord pentru stabilirea de relaţii diplomatice şi redeschiderea graniţei comune, care încă n-a fost ratificat Turcia neagă crimele comise în timpul genocidului de către Imperiul Otoman. Dacă în Franţa există o lege care încriminează negarea genocidului armean, în Turcia cei care vorbesc despre el încalcă legea.
Mormane de cadavre încinse de soarele nemilos al deşertului sirian, armeni măcelăriţi cu săbiile, atârnaţi în ştreangul spânzurătorilor improvizate, lăsaţi să crape de sete şi de foame în urma convoaielor care abia se târau prin pustietate, cu destinaţia niciunde.
Fotografie document: convoi de deportaţi armeni
Armence epuizate, cu copilaşi în cârcă, mânate cu cravaşele de militari călare. Copii scheletici, cu ochi imenşi şi imploratori, amuţiţi de groază…
Privesc fotografiile spălăcite şi cele câteva secvenţe de film, vechi de aproape un veac, instantanee – mărturii din Medz Yeghern (Marele Rău – în limba armeană) petrecut în Turcia în timpul Primului Război Mondial.
Sute de mii de familii deposedate de bunuri, alungate din case, torturate şi ucise,deportate în condiţii inumane şi lăsate pradă morţii pentru singura vină de a se fi născut armeni. Peste un milion şi jumătate de morţi peste care s-au aşternut nămeţii tăcerii complice a Europei, a lumii, înlesnind ca Medz Yeghern să fie urmat de Holocaust.
Fotografie document: armeni deportaţi, vlăguiţi şi epuizaţi
Mă simt înrudită cu armenii pieriţi în genocidul din Primul Război Mondial, prin mormanele de cadavre îngheţate bocnă sub cerul plumburiu de la Auschwitz, oamenii mitraliaţi la marginea gropilor săpate de ei înşişi, spânzuraţi în faţa barăcilor din lagărele de exterminare, târâţi pe ger şi zloată în convoaie nesfârşite spre nicăieri, prin adolescenţii scheletici cu ochii căzuţi în orbite, prin mamele şi copii mânaţi în camerele de gazare. Prin cei şase milioane de morţi din neamul meu, ucişi în Al Doilea Război Mondial, pentru singura vină de a se fi născut evrei.
S-a scurs aproape un veac de la genocidul armenilor şi abia în anii din urmă s-au făcut paşi pentru recunoaşterea lui internaţională. Unii fermi, alţii şovăielnici. Turcia continuă să se încăpăţâneze să-l nege, împiedicând calea reconcilierii. Aprind o candelă de slove pentru neuitarea fraţilor mai mari ai neamului meu, întru genocid, şi mă rog pentru odihna sufletelor lor. Ştiu că ea nu va fi deplină decât atunci când vor fi risipite troienele tăcerii şi uitării de pe acest episod cumplit al istoriei pe care armenii îl numesc Miedz Yeghern.
Un genocid ignorat de marile puteri !
De la genocid la holocaust a fost doar un mic pas. Vina o poarta politica marilor puteri ale vremii care nu s-a schimbat pana in ziua de azi.
Multumesc in numele comunitatii armene pentru frumosu tau articol.
Cu sincera prietenie,respect si admiratie :
Tivadar Mircea, UAR-Cluj
–De la genocid la holocaust a fost doar un mic pas
Nu cred că există o legătură între ele, sunt crime de acelaşi tip -„genocid”- dar nu văd legătura dintre genocidul armenilor în WW1 (~1.5 milioane) şi cel al evreilor în WW2 (~6 milioane).
Poate doar una „negativă” în sensul că o reacţie mai puternică a comunităţii internaţionale (conştientizarea catastrofei armenilor) ar fi (poate) rezultat apoi într-o reacţie mai puternică faţa de situaţia evreilor din Europa ocupată de nazişti.
Dar „poate”, nici măcar asta nu e sigur. În 1994 a avut loc alt genocid, în Rwanda, al minorităţii Tutsi (planificat si executat de majoritatea Hutu aflata la putere).. +1 milion= 1,174,000 in 100 zile (10,000 în fiecare zi, 400 în fiecare ora).
Andrea, felicitari pentru articol. Si un cuvant pios din partea mea in memoria victimelor genocidului armenilor. Genocid pregatit inca din secolul al 19-lea, timpul sultanului Abdul Hamid si probabil initiat de el, desi pus in aplicare abia de catre „Junii Turci” in timpul primului razboi mondial. Justificarea era ca grecii sunt meseriasii si comerciantii in partea europeana a imperiului, iar armenii in partea asiatica – motiv pentru care turcii musulmani nu au „loc”, fiind nevoiti sa fie numai agricultori, militari si functionari. Aceasta furie – care a determinat pregatirea programului de exterminare – a aparut dupa infrangerea Imperiului Otoman in razboiul din 1877. Atunci a aparut ideea necesitatii mentinerii integritatii imperiului, idee dezvoltata de „Junii Turci” in special dupa razboaiele balcanice, cant Imperiul Otoman a pierdut majoritatea teritoriilor europene.
Sa ne amintim ca Hitler ar fi afirmat ca va putea lichida evreii, deoarece nimeni nu se va seiza, asa cum nimeni nu s-a sesizat de lichidarea armenilor. Sa ne amintim si de faptul ca unul dintre romanele asupra genocidului armenilor, „Douazeci de zile pe Musa-Dagh” a fost scris de scriitorul evreu Franz Werfel. Genocidul armenilor a fost un model pentru Hitler pentru lichidarea evreilor.
Articolul ca tema, nu este despre genocid in general!
Armenii – fraţii mai mari ai neamului meu, întru genocid, este titlul frumosului articol.
Nu inteleg dece unii simt nevoia sa faca comparatii cu alte cazuri tragice care
s-au intamplat.
De aici pana la negarea acestor intamplari este doar un pas.
Andrea, felicitari. Mi-a placut articolul asa cum l-ai scris, frumos compus si cu mesaj clar.
SA NU SE MAI INTAMPLE NICIODATA !
In urma evenimentelor internationale actuale, azi cand aprind luminarea memoriala, ma gandesc ca lumea nu a invatat nimic…..
nu toată lumea e de acord cu astfel de interpretări, poate cel mai cunoscut nume e Bernard Lewis (Professor Emeritus of Near Eastern Studies at Princeton University)
http://www.youtube.com/watch?v=qG70UWESfu4
Turcii de azi nu sunt turcii de ieri.Ca dovada dupa ce au cautat pe tot globul unde se poate da ceva ajutor humanitar, singurul loc ce au gasit e Gaza. Pentru ca prin tuneluri din Egipt se contrabandeaza numai munitii de artilerie si mitraliere sau rachete, copiii din Gaza au de toate , dar sufera de o mare lipsa de jucarii. Asa ca turcii au hotarit sa trimita un vapor cu jucarii . Bravo turcului.
Draga Andrea,
In ecoul pe care l-am scris mai inainte s-a strecurat o greseala. Am notat titlul romanului lui Franz Werfel despre genocidul armean ca fiind „Douazeci de zile pe Musa Dagh”. Regret, am citat acest titlu din memorie, apoi mi-am dat seama ca am gresit si am verificat. Titlul corect este – in traducerea romaneasca de Horia Matei, aparuta la Editura Univers din Bucuresti in anul 1970 in trei volume – „Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh”. Originalul german este intitulat „Die vierzig Tage des Musa Dagh” si a aparut la Berlin, in Editura P. Zsolnay, in anul 1933. Este cartea care l-a facut celebru pe scriitorul Franz Werfel (1890-1945). Ulterior, el a fost nevoit sa paraseasca Germania, sa plece in exil, ca evreu. Romanul a fost tradus in numeroase limbi, il recomand tuturor. Dupa cum recomand cartile scriitorului turc Orhan Pamuck, laureat al Premiului Nobel pentru literatura, care a avut curajul sa ceara Turciei sa-si asume responsabilitatea pentru genocidul armenilor din anul 1915.
Din nou, cer scuze pentru greseala comisa, rog a primi aceasta erata. Si adaug, din nou, felicitari pentru interesantul tau articol. Precum si speranta ca, in cele din urma, genocidul armenilor va fi recunoscut de intreaga lume, iar Turcia isi va asuma respoinsabilitatea istorica si va renunta la negationismul continuu in acest sens.
Cu deosebita stima,
Lucian-Zeev Herscovici
Despre ce interpretare a lui Bernard Lewis e vorba? Citat, context, numele cărții, ediția, pagina.
P. Clej „Despre ce interpretare a lui Bernard Lewis e vorba?”
am dat un link la un clip pe YouTube unde vorbeşte (în engleză) chiar Bernard Lewis (răspunde întrebării) şi explică clar de ce nu putem vorbi de genocid în cazul armenilor, de ce nu putem clasifica/compara cazul lor ca fiind de acelaşi tip cu cel al evreilor
„ce sa întîmplat în cazul armenilor a fost consecinta unei rebeliuni armate în masă a armenilor împotriva Turcilor..etc”
sau
„the issue is not whether the massacres happened or not, but rather if these massacres were as a result of a deliberate preconceived decision of the Turkish government… there is no evidence for such a decision.”-
„I do not say that the Armenians did not suffer terribly. But I find enough cause for me to contain their attempts to use the Armenian massacres to diminish the worth of the Jewish Holocaust and to relate to it instead as an ethnic dispute.”
„There Was No Genocide: Interview with Prof.Bernard Lewis ” Ha’aretz Weekly, January 23, 1998
B.Lewis a fost unul din cei 69 de istorici care au semnat în 1985 petiţia adresată Congresului US în care se cerea să NU se adopte o resoluţie care să condamne evenimentele din 1915 ca fiind „genocid”.
Poziția lui Bernard Lewis este la fel de legitimă ca poziția acelora care susțin că în timpul primului război mondial a fost un genocid al armenilor. Nimeni nu are monopolul adevărului în această chestiune.
P.Clej „Nimeni nu are monopolul adevărului”
merită mentionat şi că Lewis şi-a schimbat opiniile cu trecerea anilor, în primele lucrări -în primele două ediţii (1961 şi 1968) ale lucrarii „The Emergence of Modern Turkey” (considerată internaţional ca o carte de referinţă)- el descria massacrul Armenilor ca genocid „the terrible holocaust of 1915, when a million and a half Armenians perished”
Foarte frumos, oricine are dreptul să-și schimbe opiniile cu trecerea anilor, asta tot nu înseamnă că opiniile lui Bernard Lewis reprezintă un adevăr imuabil.
Clej „asta tot nu înseamnă că opiniile lui Bernard Lewis reprezintă un adevăr imuabil”
Desigur, ce am vrut să subliniez e dificultatea subiectului. Nu e ceva aşa de simplu şi evident cum încercă să sugereze L.Z. Herscovici, că Turcia doar trebuie „sa renunte la negationismul continuu in acest sens”.
Uneori este si influenta orientarii si intereselor politice. Nu vreau sa critic opinia profesorului Bernard Lewis, dar trebuie sa mentionez ca exista si alte pareri decat a lui. Am asistat la dezbaterile unui colocviu asupra genocidului armenilor si Holocaustului (prezentate comparativ si in legatura unul cu celalalt) la Montpellier in anul 2005 si tocmai cei care au demonstrat ca genocidul armenilor este comparabil cu Holocaustul evreilor (genocidul armenilor fiind „exemplu” pentru Hitler) m-au convins ca au dreptate. Printre care organizatorul colocviului respectiv, profesorul Gerard Dedeyan de la Universitatea „Paul Valery” din Monpellier, precum si un profesor de la Universitatea din Tel Aviv, care regreta faptul ca studentii israelieni incep sa vorbeasca despre Holocaust cu patos, dar nu stiu ce inseamna genocid si nu stiu sa dea exemple clare in acest sens. Am vazut si exponate la Muzeul Armean din Ierusalim care de asemenea m-au convins ca este vorba de un genocid. Ma deranjeaza faptul ca guvernele Israelului nu au recunoscuit acest genocid si nu au cerut Turciei sa-si asume responsabilitatea, preferand sa taca din motive politice. Nerecunoasterea unui genocid, a unei asemenea monstruozitati, refuzul asumarii responsabilitatii pentru asemenea fapta (chiar daca sunt unii care contesta acest lucru) este regretabil si confirma existenta „banalitatii raului” (pentru a folosi expresia lui Hanna Arendt) in continuare.
Adaug o intrebare. Cine este domnul „Ovidiu”, care este numele lui intreg (sau real)? Scuze pentru intrebare, sper ca acest domn va binevoi sa raspunda, multumesc.
Amical tuturor,
Lucian-Zeev Herscovici
Am primit un mail, de la Mircea Tivadar, cu un articol semnat de Arpiar Sahaghian din care redau un fragment, cred eu, foarte interesant.
120 de ani se împlinesc anul acesta de la naşterea lui Hagop Djololian SIRUNI.(amanunte privind biografia lui Siruni la adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/H.Dj._Siruni) Vom lectura articole comemorative, poate vom asista şi la o adunare festivă. Cei puţini, mai atenţi, vor reţine că a scris mult, că era învăţat, că a suferit sub turci şi ruşi şi cam atât. Era un sursolog vor conchide doct alţii. Apoi ne vom vedea de treburile noastre.
Şi totuşi Siruni a însemnat mult mai mult pentru cei ce se numesc rumanahay. Fără să facă mult zgomot el a influenţat crucial destinele acestei comunităţi. Rămânând cu toate acestea Om în sensul dat de Rudyar Kipling acestui cuvânt (If).
Când şi-a început activitatea la poalele Carpaţilor, Siruni şi-a propus să înlocuiască eticheta de cizmari-cafegii de pe imaginea armenilor din România. A scos publicaţii în limba română, a organizat expoziţii, a scris lucrări şi articole a atras interesul lui Nicolae Iorga, a colaborat cu Zambaccian şi alţii şi a reuşit: armenii au început pe vremea aceia să fie priviţi cu respectul unui popor cu trecut cultural şi cu merite în istorie. O istorie care, a dovedit-o, se prelungea cu şase secole documentate pe meleagurile româneşti. Siruni nu a cerut să i se mulţumească pentru asta. A considerat de datoria sa să o facă.
Când, în timpul celui de al doilea război mondial, mareşalul Antonescu a decis să exileze pe armeni în stepele îngheţate ale Transnistriei, odată cu evreii şi ţiganii, Hagop Djololian Siruni nu s-a descurajat(*). El, însoţit de o delegaţie de notabili(**) armeni, s-a prezentat la Antonescu şi a pledat cauza armenilor. Siruni pe partea culturală—hrisovul lui Alexandru cel Bun, Asachi, Trancu-Iaşi, alte fapte istorice, cartea lui R. Kherumian despre originea rasială a armenilor apărută în traducere la Berlin şi apoi la Paris în 1941 şi la care a contribuit chiar Siruni, după cum reiese din prefaţa ei, etc, —iar ceilalţi au reamintit de ofiţerii armeni căzuţi pe frontul răsăritean, sumele donate pentru înzestrarea armatei, spitalul pentru răniţi din str.Coţofeni etc. Mareşalul s-a lăsat înduplecat şi a şters pe armeni de pe lista morţii. Mii de evrei şi romi şi-au lăsat oasele la Maribor, Treblinca, Sobi-bor sau Baby-Yar. Mii de armeni-ar fi însemnat toţi armenii din România. Astfel rumanahayi au scăpat de prilejul de a crăpa-muri de ger în stepele transnistriene. Siruni nu a cerut să i se mulţumească pentru asta. A considerat de datoria sa să o facă.(***)
Cele afirmate de autor sunt intarite cu câteva surse bibliografice:
*Iată o însemnare de-a lui Siruni din acea perioadă: „Ideea nebunească a lui Antonescu”: Armenii din Bucureşti sunt în alertă în aceste zile. A început să circule un zvon oribil făcând să tremure de groază tot oraşul. Se vorbeşte că guvernul a decis să exileze pe toţi armenii în lagăr. Zvonul capătă treptat consistenţă. Mulţi din conaţionali au fost deja convocaţi la secţiile de poliţie unde li s-a ordonat să fie pregătiţi de plecare. În câteva ore armenii sunt cuprinşi de groază şi năvălesc grupuri grupuri în curtea bisericii pentru a afla lucruri mai precise sau a căuta o soluţie.(…) Arh.Naţ.Fd.Siruni, Nr 696 pp.42-44.(l.arm.mss)
**După afirmaţiile, neverificate, ale unora, Biberian şi Papazian sau/şi Danielian.
Siruni pomeneşte în amintirile sale foarte succint acest episod, fără a da nume. Apărute în 1972, la Antilias, în timpul vieţii sale, era imprudent să dea numele unui Dro de exemplu, numele acestuia printre
armenii din România în acea epocă comunistă echivala cu cea de criminal de război. Chiar la persoana sa se referă tangenţial şi foarte prudent. Deşi mulţi oameni au fost la curent cu acest demers, ei au păstrat o tăcere precaută în epocă. Iată un fragment din acest pasaj …mareşalul Ion Antonescu (…) , nu se ştie din ce motiv nebunesc, a vrut să ducă pe toţi armenii din ţară într-un lagăr de concentrare (…) Ne-au fost necesare eforturi deosebite ca să îndepărtăm nenorocirea şi să anulăm această idee nefastă(…). Pentru a face pe placul mai marilor zilei am înfiinţat un spital pentru răniţi, ne-am dat de toţi pereţii să arătăm că suntem arieni, am aruncat câte un os în gura unor ziare, ca să nu se repeadă asupra elementului armean etc. Dacă trăia Iorga aceste ziare ar mai fi îndrăznit să ne strige în faţă: -Căraţi-vă la Erzerum!…?
***Aceste informaţii reapar în volumul întitulat HAGOP SIRUNI, NOTE AUTOBIOGRAFICE, apărut în limba armeană la Erevan, 2006, prin grija nepoţilor săi de frate, la editura Sarkis Hacenţ, unde la pp. 238-239, găsim rândurile următoare: În ianuarie 1941 întreaga armenime din România a fost zguduită, pentru un moment. Mareşalul Antonescu, care era în acel timp conducătorul ţării, cine ştie din ce motiv, a luat decizia să trimeată într-un lagăr de concentrare pe toţi armenii, şi asta brusc şi în mare grabă. Întreaga comunitate a fost zguduită, şi a început să bată la toate uşile. Să găsească prieteni, apărători. Dar vai! Iorga nu mai era ca să calmeze pe acest mareşal fanatic, şi pe căţeluşul său Mihai Antonescu care îşi aţâţa şeful. S-au stîrnit desigur prietenii noştri, şi în primul rînd cele mai de vază figuri a vechii armenimi, pentru a revoca acest ordin idiot dar plin de cruzime. Presiunile şi-au avut rolul lor. Antonescu a cedat până la urmă.
Cu acest prilej a avut un rol decisiv şi intervenţia lui Cuza (A.C.Cuza, n.n.), pe care îl alesesem ca Preşedinte de onoare a Fundaţiei Culturale Armene, împreună cu regretatul Iorga, şi la ale cărui sentimente filoarmene ne-am dus să facem apel împreună cu Kevork Hagi Artinian şi Artaşes Tomasian
–a avut un rol decisiv şi intervenţia lui Cuza (A.C.Cuza, n.n.), pe care îl alesesem ca Preşedinte de onoare a Fundaţiei Culturale Armene
e vorba de virulentul anti-semit Prof.A.C. Cuza ?
–Antonescu a decis să exileze pe armeni în stepele îngheţate ale Transnistriei
greu de crezut povestea asta, guvernatorul Tranistriei, Gheorghe Alexianu (n.Alessian), era armean
Multumesc Andrea !
Apropo de A.C. Cuza (alesul Preşedinte de onoare a Fundaţiei Culturale Armene)
The year 1925 was especially notable for pogroms against the Jews.. In the month of August of that year, the anti-Semitic leader A. C. Cuza visited the town and district.. In his inflammatory speeches throughout the district Cuza suggested to treat the Jews “ in the same manner as the Turks treated the Armenians”. The Christian population had the impression that the authorities were standing behind this policy, and the results were not long in coming. On Yom Kippur of that year a few students from the local high school threw stones at the windows of the synagogue. The worshippers responded in kind, and as a result the Christian League organized a meeting in the Great Churchyard. At the conclusion of the meeting, the inflamed mob ran to the homes of the Jews, looting and destroying everything on which they could lay their hands…
http://www.jewishgen.org/yizkor/pinkas_romania/rom1_00210.html
Ajungi să te întrebi „Ce au înţăles Armenii din drama lor din 1915-1917 ?”
sau Evreii din a lor din 1939-1945
„Everybody is somebody’s Jew. And today the Palestinians are the Jews of the Israelis.”
— Primo Levi, cited in A Hard Case: The Life and Death of Primo Levi; The New Yorker, 17 Jun 2002.
Draga Andrea,
Felicitari pentru publicarea articolului biografic al lui H. Dj. Siruni, al domnului Tivadar Mircea Maximilian. Am reusit astfel sa aflu mai multe lucruri despre marele intelectual, cercetator istoric si publicist care a fost Siruni. Stiam despre el extrem de putin, desi citisem un studiu scris de el asupra istoriei armenilor din Romania, in revista „Studia et acta orientalia” si altul, mi se pare, in revista „Balcania”. Am mers „inapoi” si am citit articolul asupra lui din Wikipedia, precum si unele stiri de istorie a armenilor si in special a armenilor din Romania. Istoria armenilor este asemanatoare cu istoria evreilor si istoria romilor. Ele trebuie cercetate in profunzimea lor, eventual in mod comparativ. Imi amintesc si de arheologul Nubar Hampartumian, care era cercetator la Institutul de Arheologie din Bucuresti la inceputul anilor 70, om de vasta cultura, atasat de limba, traditia si cultura etniei sale. Atunci cand i-am spus ca vreau sa cercetez istoria evreilor din Romania, eventual ca o parte a contributiei elementelor „orientale” la istoria si cultura Romaniei, mi-a vorbit despre Siruni si mi-a propus sa-mi faca legaturi cu comunitatea armeana. Ulterior, evolutia mea a fost diferita, dar pastrez un respect deosebit putinelor lucruri pe care le stiu asupra acestei culturi. Imi amintesc si ca fostul meu prieten, regretatul doctor in istorie si arhelogie Mihai Sampetru (de asemenea cercetator la Institutul de Arheologie din Bucuresti, pana la deces, in 1996) vorbea uneori despre Siruni cu deosebit respect (desi Mihai Sampetru nu era armean, ci roman, in parte de origine bulgara, un crestin credincios, iubitor de oameni, care voia ca lumea sa respecte normele profunde de morala). Imi amintesc si de fostul meu profesor de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi, Facultatea de Istorie, regretatul Valerian Popovici, de origine armeana, care ne cerea sa citim lucrari istorice vechi pentru „documentare”, dar de fapt pentru a forma si alta optica, nu numai cea a istoriei bazata pe lucrari marxiste, studentilor.
Ar fi interesant a se cerceta nu numai istoria legaturilor intre armeni si romani, ci si istoria interna a comunitatii armene, a culturii si literaturii armene din Romania. Ar fi interesant a se publica un corpus al inscriptiilor armenesti din Romania, ca si al inscriptiilor ebraice, arameice, idis, ladino. Tocmai acum, cand numarul membrilor acestor comunitati in Romania este extrem de mic, iar viitorul acestor obsti este tocmai trecutul lor.
Din nou felicitari, Andrea, pentru ideea de a te indrepta spre aceasta tema.
Amical,
Lucian-Zeev Herscovici
„Cei mai mulţi dintre supravieţuitorii care s-au refugiat apoi în România au luat cu ei în morminte povara amintirilor”, a mai declarat acesta. Evident, a urmat întrebarea mea: De ce evreii au putut povesti, iar armenii nu? „De ce n-au vrut? Pentru că îţi traumatizezi copilul sau nepotul pe veşnicie dacă îi povesteşti cum i-au tăiat nasul, limba sau capul, sau cum l-au ars de viu pe tatăl, unchiul sau bunicul lui, ori dacă îi povesteşti cum mătuşa, bunica sau verişoara lui a fost batjocorită ori cum i-a fost despicat pântecul şi ars trupul sau fătul nenăscut. Dumneavoastră, dacă aţi fi fost în locul unui armean supravieţuitor şi aţi fi fost martora unor astfel de orori, aţi fi putut sau aţi fi vrut să descrieţi copiilor sau nepoţilor dumneavoastră astfel de secvenţe?“, a conchis sugestiv Bedros Horasangian.” (Andreea Pavel, /http://www.info-sud-est.ro/dupa-un-secol-de-negare-premierul-turciei-facut-primul-pas-catre-urmasii-supravietuitorilor-armeni-din-1915/)
O semnatura pentru o victima. Pentru ca urmasii acesteia traiesc si printre noi.
https://secure.avaaz.org/en/petition/Governments_worldwide_UN_General_Assembly_Recognise_the_Armenian_Genocide/
In acelasi timp cu genocidul armenilor s-a mai desfasurat si un alt genocid despre care se vorbeste mult mai putin, genocidul impotrva caldeenilor crestini din actualul Irak, pe atunci tot o provincie otomana.
Daca genocidul armean a fost adus la cunostinta opniei publice mondiale, desi reactiile au fost, din cate am constatat in sursele la care am avut acces, dezamagitoare, genocidul contra caldeenilor este si in prezent foarte putin cunoscut. Si se pare ca este reluat de acel asa zis Stat Islamic.
Iar dupa genocidele din Primul Razboi Mondial au urmat „politicidele” comuniste, la care reactiile contemporane au fost la fel de anemice. Toate au contrbuit la convingerea nazistilor germani ca genocidul a devenit intr-un anumit sens „banal” iar reactiile, daca vor exista, vor fi extrem de slabe. Si poate nu s-au inselat prea mult, cel putin pentru perioada razboiului.
[Red.: detalii despre genocidul caldeean, sau asiro-caldean v. http://en.wikipedia.org/wiki/Assyrian_genocide%5D