La un an de la criza politică legată de alegerea preşedintelui, stabilizarea politică a ţării rămâne a fi un obiectiv intangibil pentru forţele politice de la Chişinău.
Formaţiunile parlamentare aflate sub umbrela AIE-2 nu reuşesc să adune voturi suficiente pentru a menaja alegerea lui Lupu în funcţia mult râvnită cel puţin de către democraţi, astfel realizând o parte din Acordul de înfiinţare a Alianţei (al cărui artificialitate a fost descrisă în articolul“Acordul de constituire al AIE-2 – un document fragil şi ”anchilozat”“). De cealaltă parte, opoziţia condusă de comunişti demonstrează o incapacitate deja cronică de a se impune, fie că aceasta reprezintă o tactică de respingere premeditată a partidelor de guvernământ, în spatele căreia se ascunde un scenariu pur electoral, pregătit minuţios în biroul central al PCRM.
Curtea Constituţională şi alegerea preşedintelui RM
După ce comuniştii şi-au închegat rândurile impunându-şi deputaţii să semneze un soi de angajament politic faţă de Partid, s-au diminuat esenţial convingerile că “monolitul comunist” poate fi străbătut pentru a seduce, mitui sau racola eventuale “marionete de votare”. O răsturnare de situaţie a avut loc îndată ce Curtea Constituţională s-a absolvit de obligaţiunea de a impune un cadrul limitat de interpretare a Constituţiei în privinţa organizării alegerilor preşedintelui.
Puţini îşi mai amintesc că înşişi liberalii şi democraţii planificau desfăşurarea alegerii şefului ţării până la finele lunii februarie 2011, când de fapt conform legii organice prescrise chiar în Constituţie se împlinesc cele 2 luni de la constatarea vacanţei funcţiei. Fiind în criză de timp, datorită poziţiei exprimate de Curtea Constituţională, partidele din Alianţă îşi reînnoiesc spaţiul de manevră, forţându-i pe comunişti să-şi schimbe strategiile.
În pofida avizului dat de Curte, Legea privind procedura alegerii preşedintelui R. Moldova [1], menţionată indirect în art. 78 p. 6 al Constituţiei, precum şi art. 90 al legii supreme (referitor la vacanţa funcţiei) rezervă nu mai mult de 2 luni pentru începerea procedurii de alegere. În realitate, fără a lua vreo poziţie părtinitoare, constatăm că Curtea a dat dovadă de o eschivare de la interpretarea prevederilor constituţionale, nedorind să reitereze termenul de 2 luni.
Pentru a evita polemicile de interpretare a Art.90 despre condiţiile când intervine vacanţa funcţiei, judecătorii Curţii au pasat toate responsabilităţile către Parlament, controlat de componentele AIE-2.
Scenariile AIE-2 şi ofensiva comuniştilor
Lacunele constituţionale, continuitatea interimatelor la funcţia de preşedinte al ţării, precum şi presiunile politice la care, cel mai probabil, a fost supusă Curtea Constituţională, şi-au avut efectul scontat de partidele puterii. De acum încolo, acestea pot amână la nesfârşit alegerea preşedintelui în limitele “termenului rezonabil” puternic discreditat, politizat şi manipulat în funcţie de necesităţi politice.
Derapajul de la cadrul legal va dura până când nu vor fi găsiţi mai mulţi fugari comunişti. Dacă nu, atunci va fi inventată o modalitate de a „omite” definitiv PCRM-ul. În prezent, discuţiile sunt concentrate pe a doua variantă, iar ca mijloc de realizare se preconizează modificarea redacţiei actuale a Constituţiei, înaintată ulterior spre aprobare populaţiei în paralel cu viitoarele alegeri locale, plănuite pentru vara acestui an. Al doilea scenariu circulă intens între cancelariile partidelor din cadrul AIE-2, fiind susţinut fervent de liderul PL, Mihai Ghimpu, hotărât să colecteze dividendele politice principale apărute după implementarea acestei iniţiative.
Pregătind contextul pentru montarea unui asemenea scenariu, trilaterala AIE-2 pierde din memorie rezultatul referendumului constituţional din 5 septembrie 2010, contând mult pe posibilitatea combinării unui eventual referendum cu alegerile locale, ceea ce ar ridica nivelul de participare a electoratului, iar indirect va asigura şi succesul plebiscitului. Pentru o certitudine şi mai mare, cele trei formaţiuni pot recurge la anularea procentajului obligatoriu pentru validarea rezultatelor referendumului. Această opţiune comportă, însă, o serie de riscuri la adresa stabilităţii instituţiilor de stat, cuprinzând scăderea drastică a încrederii populaţiei în structurile statale, minimizarea legitimităţii actualei guvernări. În aceste condiţii, cel mai probabil PCRM şi aliaţii săi vor pune accentul pe boicotarea referendumului, isterizarea, radicalizarea şi învrăjbirea populaţiei împotriva Alianţei, al cărei sprijin public trece printr-un proces de erodare succesivă din cauza dificultăţilor socio-economice. Propagandele mediatice desfăşurate de comunişti amplifică suplimentar tensiunile în interiorul păturilor social vulnerabile, sensibilizate ca urmare a degradării continue a situaţiei lor materiale, dar şi a neînţelegerii cauzelor sistemice şi a originilor inclusiv politice ale acestor involuţii economice şi sociale.
Proporţia acceptabilităţii şi accesibilităţii comuniştilor anacronici în comunicarea cu publicul larg ar fi de alte dimensiuni dacă nu ar exista oboseala electorală şi politică a populaţiei; lipsa de comunicare eficientă şi transmiterea unor semnale ambigue din partea guvernanţilor; substituirea subiectelor de ordin economic şi social cu “surogate” ancorate la tematica general europeană; întârzierea unor reforme radicale ale instituţiilor statului şi ale ramificaţiilor acestora. Adiţional, agitaţia în rândul cetăţenilor decepţionaţi şi disperaţi este stimulată de iniţierea unor dezbateri politice despre “lichidarea simbolurilor comuniste” sau “tentativa de modificare a Constituţiei”, contrare urgenţelor sociale şi economice vizibile şi apăsătoare pentru opinia publică.
Folosind contextul politic propice, liberalii (PL şi PLDM) vor să se rupă forţat de trecutul şi moştenirea sovietică, indirect devalorizând fenomenele provenite din Răsărit, prin înlocuirea agendei, discursului şi actorilor publici cu adepţii integrării europene, de multe ori cu viziuni pro-româneşti mai radicale. Efectele acestor acţiuni contrastează cu scopurile propuse, rezultând cu victimizarea şi consolidarea concomitentă a PCRM; diminuarea motivaţiei publice pentru antrenarea în ample procese de reformare caracteristice integrării europene; şi, accentuarea unui comportament instinctiv-emotiv al opiniei publice, în schimbul celui pragamatic-raţional vital pentru aprofundarea reală a relaţiilor cu Vestul.
Consiliul Europei îşi propune din nou serviciile de mediator…
În lupta internă cu opoziţia comunistă, cei din AIE2 nu se rezumă la influenţarea instituţiilor de stat mai vulnerabile, ci recurg şi la asistenţa partenerilor externi. Astfel, la invitaţia spicherului moldovean, Chişinăul a fost vizitat de Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Mevlüt Çavuşoğlu, chemat “în ajutor” şi de către reprezentanta PL, Ana Guţu, aleasă în funcţia de vice-preşedinte al APCE. Posibil, secretarul general al Consiliului Europei, Tobjorn Jagland, a rămas cu impresii proaste vizavi de felul cum a fost gestionată criza politică anul trecut, când acesta s-a implicat activ, obţinând un acord de principiu din partea membrilor AIE-1 pentru organizarea referendumului constituţional în septembrie 2010. Probabil, eşuarea plebiscitului l-a dezamăgit pe acesta, care este conştient de faptul că situaţia curentă este şi produsul omisiunilor în serviciile de mediere din partea Consiliului Europei, oferite în 2009.
Indiferent de experienţă anterioară a colegului său, Preşedintele APCE, Mevlüt Çavuşoğlu, s-a arătat disponibil să modereze situaţia legată de alegerea preşedintelui R. Moldova.[2] Indulgent faţă de partidele din coaliţia de guvernare, acesta a subliniat, totuşi, că soluţia trebuie atinsă prin consens şi fără presiuni, insistând că alegerea preşedintelui este o necesitate urgentă. Analizând retrospectiv, distingem faptul că discursul lui Çavuşoğlu este practic similar cu cel al secretarului general al Consiliului Europei, care de asemenea recunoştea importanţa găsirii unui numitor comun de către toate forţele politice relevante, pledând în final pentru organizarea referendumului constituţional.
Deocamdată, preşedintele APCE nu s-a referit deloc la probabilitatea unui plebiscit, dar cu toate acestea el nu evitat să spună că pe lângă propunerile comuniştilor sunt vehiculate şi alte soluţii. Invocarea unor iniţiative alternative ne sugerează în primul rând ideile promovate de componentele AIE-2, printre care se numără şi adoptarea unei noi Constituţii, care să elimine pe viitor orice premisă pentru repetarea crizelor constituţionale şi politice.
Scăparea de sub control a opiniei publice şi înstrăinarea electoratului din cauza absenţei unor discursuri, propuneri şi activităţi concrete pentru degajarea tensiunilor intra-sociale din partea guvernării, împreună cu antrenarea preponderentă pe problemele ordin politic şi politizarea procesului de integrare europeană, pot conduce la replicarea eşecului în cazul desfăşurării unui eventual referendum, cauzând şi anumite riscuri pentru AIE-2 la alegerile locale.
Referinţe:
1. LEGE Nr. 1234 cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, din 22.09.2000,
2. APCE: Preşedintele RM va fi ales degrabă.
Articolul a fost preluat cu acordul autorului de pe http://cenusadi.wordpress.com/2011/03/02/consiliul-europei-comunistii-si-un-nou-referendum/