caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Mai are vreun rost să citim cărţi?

de (6-3-2011)
3 ecouri

Hai, să citim o carte! Are vreun rost? Mai bine să vedem un film. Filmul să fie cu sex şi violenţă, ca să nu ne plictisim. Tot mai mulţi tineri din zilele noastre renunţă la ideea de a citi o carte sau, mai degrabă, nici nu-şi pun problema. Şi fenomenul nu este caracteristic numai în mediile sărace, defavorizate, cu tineri puţin educaţi. Cunosc o grămadă de tineri cu studii superioare care NU au citit în viaţa lor un roman. O declară cu seninătate, zâmbind prosteşte, fără nicio jenă.

Am vorbit cu tineri consideraţi eminenţi, care au obţinut licenţa, şi-au dat masteratul (chiar în ştiinţe umaniste), au obţinut burse prestigioase în străinătate, dar nu sunt în stare să numească un scriitor sau un roman preferat, pentru simplul motiv că nu au citit decât, cel mult, nişte rezumate sau nişte referate despre cărţi. Dar, nici pe acelea nu le-au citit, le-au luat cu copy-paste de pe internet, le-au scos pe imprimantă, le-au predat profesorului drept propria lor lucrare şi au luat o notă bună. Deoarece fenomenul este global, nu putem să dăm vina numai pe tineri, înseamnă că aceasta este lumea în care trăim.

Nici nu e de mirare că România are un europarlamentar care învârteşte banii şi fotbaliştii cu lopata, dar nu a citit decât o singură carte, „Manualul războinicului luminii”, de Coelho, şi aceea la vârsta maturităţii, ca să poată da şi el un citat, când vine vorba despre cărţi (v-aţi dat seama, cred, că e vorba despre Gigi Becali, autointitulat „Războinicul Luminii”). Şi, ce credeţi că citează respectivul, când vine vorba? Chiar titlul cărţii. De unde se pune întrebarea dacă a citit-o cu adevărat. De altfel şi preşedintele României, Traian Băsescu a citit „Levantul”, lui Cărtărescu, după ce a devenit preşedinte şi după ce a aflat că sunt nişte intelectuali prin ţară, care l-au votat şi îl sprijină, printre care şi Cărtărescu. Mă îndoiesc că a priceput ceva, având în vedere că, pentru a înţelege „Levantul”, trebuie să fi citit tot ce este mai reprezentativ în literatura română, de la Ienăchiţă Văcărescu încoace. Deci, devine evident că, pentru a ajunge bogat, europarlamentar sau preşedinte de ţară, nu trebuie să citeşti cărţi.

Altundeva stă cheia succesului şi a celebrităţii. Vezi şi cazul celebrilor Monica şi Irinel Columbeanu, care au divorţat şi îşi dispută copilul. Iată un subiect care a deschis calupul de ştiri, la multe televiziuni naţionale din România. Pentru sărmanii cititori din lumea mare, care, în ignoranţa lor, nu-i cunosc pe Monica şi Irinel, le dezvăluim că Monica este o tânără luată de pe băncile şcolii de un om de afaceri matur şi de succes (Irinel, cu vreo douăzeci de ani mai vârstnic decât Monica) şi care a făcut-o nevastă şi celebră. Apoi s-au despărţit pe motiv de nepotrivire de caracter. Tare povestea, nu? Şi de interes mondial.

Dacă veni vorba despre teme mondiale, să ne amintim că în data de 3 martie a fost Ziua Mondială a Scriitorilor. Evenimentul a fost iniţiat în anul 1921, de scriitori din mai multe ţări, care s-au reunit în prima şi singura organizaţie internaţională a scriitorilor, PEN – Club, cu intenţia de a concilia intelectualii din întreaga lume, după experienţa traumatizantă a Primului Război Mondial. Erau atunci, încă, vremuri în care prestigiul scriitorilor era uriaş. Şi totuşi scriitorii, reuniţi într-o asociaţie internaţională, cu un program umanitar şi cultural generos şi pacificator, nu au reuşit să stopeze izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Omenirea nu a învăţat nimic din cărţi. Se pune, astfel, problema: mai are rost să scriem şi să citim cărţi? Eu zic că da. Dar viaţa mă contrazice.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Felicia Herscovici: (7-3-2011 la 05:23)

    Se pune intrebarea daca merita sa citim? Traim intr-o generatie in care cultura se gaseste in Facebook, maximum in serialele sud-americane. Cei care nu citesc sint fericiti, fiindca nu stiu ce pierd, dar cei care citesc primesc comori incomensurabile si elixirul adevaratei Fericiri, mana sufletului atit de gol in zilele noastre. Preocupata de alte indeletniciri, am citit numai literatura romana in scoala, care m-a umplut destul, erau multe carti interzise atunci, dar cind mult mai tirziu am citit… Stiam ca la 57 de ani voi avea o mare realizare, poate voi cistiga la loto.. Cind in acel an am citit Ana Carenina am inteles ca in adevar am primit lozul cel mare. Sint de parere ca cei foarte tineri nu trebuie sa citeasca carti romantice, care le-ar putea strica uneori viata, parintii trebuie sa fie atenti ce citesc copiii lor, ca in toate domeniile in care intra copiii nesupravegheati, dar sa nu le fie rusine sa-si expuna cartile in salon, pe motiv ca „nu se mai poarta”. Copiii invata cel mai mult din exemplul personal al parintilor. Mult succes parinti si bunici!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Matei Mircioane: (7-3-2011 la 16:11)

    Da, doamnă, aveţi dreptate, e bine să perseverăm cu exemplul personal, mai ales că, după vârsta la care spuneţi că aţi citit Anna Karenina, facem parte dintr-o generaţie care s-a format cu cartea în mână şi cu convingerea că „ai carte, ai parte”. Dar, trebuie să recunoaştem că exemplul personal nu a prea dat rezultate. Tinerii aleg, poate instinctiv, calea cea mai uşoară, cea mai rapidă. Marea majoritate a tinerilor pe care îi cunosc nu au nici măcar răbdarea să citească articole de lungimea celor prezente în această publicaţie. Fac „efortul” de a se informa numai dacă li se oferă un titlu foarte mare, un subtitlu mare, trei rânduri mici şi o fotografie uriaşă. Oricum, vă felicit pentru că apreciaţi lectura romanului Anna Karenina drept un mare cadou pe care vi l-a oferit viaţa. Îmi aduc aminte că am recitit de trei ori paginile acelea în care tânărul boier Levin a ieşit la cosit, împreună cu ţăranii de pe moşie. Şi acum mai simt mirosul fânului cosit. Să auzim de bine şi de lecturi interesante.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Daniel Onaca: (19-3-2011 la 13:01)

    În loc de orice consideraţii teoretice, acestă întâmplare care ilustrează adevărul că fenomenul abordat de dumneavoastră nu cunoaşte graniţe:
    Thomas Brolin e numele celui care „a furat” bronzul naționalei României, la cupa mondială din 1994. Suedezul a fost una din stelele vremelnice de pe firmanentul fotbalului din deceniul trecut; un fel de Dumitrache simpatic, adulat o vreme de public apoi lăsat repede în urmă, prin apariția altor vedete. Prestația lui în semifinala cu tricolorii noștrii a rămas totuși de neuitat. La fel de memorabilă a fost și replica sa, servită unui jurnalist, care i-a luat un interviu la un an sau doi după mondialele cu pricina. Brolin avea piciorul în ghips, în urma unui accident, iar reporterul l-a întrebat dacă nu cumva „boala” îi va oferi oportunitatea să citească vreo carte, în lipsa altei preocupări. „Chiar atât de bolnav nu sunt eu”, a răspuns cu optimism celebrul fotbalist.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.92.170.149