cocorii mei se duc spre sud
şi-n nopţi cu lună îi aud
cum zboară stoluri şi pe când,
îmi mor comorile în gând
şi-n urma lor rămân uşor
că aş putea şi eu să zbor
spre landu-acela plin de graţii
cu ei, într-una din formaţii;
dar eu n-am dreptul să le cer
să mă înalţ prin ei la cer,
nici să mă ducă mai departe
şi iau atunci din raft o carte
pe care deschizând, mă caut
pe mine, celălalt, precaut
în câte-o strofă sau un vers
zburând şi eu prin univers.
nu mai dezamagit ion untaru , si poemul asta e bine strunit si zboara
laolalta cu stolurile de cocori , sus ,sus de tot , fi atent la aterizare , cu drag , itzhak bareket .