București, început de februarie 2011. După gerul de dimineață, încălzirea bruscă a vremii duce la o topeală generală și ghețușul pe care riscai să aluneci și să-ți rupi vreo mână sau un picior este înlocuit de mocirlă.
Partea folosibilă a trotuarelor este îngustată de mormanii de zăpadă înghesuiți la bordură, deveniți negri și plini de gunoaie. Strada Stavropoleos, din centrul Capitalei, este complet desfundată, suferind lucrări de “reabilitare”.
În tot acest peisaj deprimant apare un local care-ți reface moralul – nu, nu e “Carul cu bere”, ci “Chocolat”, un fel de cafenea/cofetărie/restaurant unde găsești lucruri foarte bune la prețuri destul de rezonabile.
Nu fac reclamă localului, ci vreau să remarc atmosfera foarte plăcută și în primul rând genul de client care vine aici. Nu arareori auzi în jur discuții interesante, câteodată purtate în limbi străine (între români și ne-români) și poți să realizezi că Chocolat e frecventat de persoane aparținând clasei de mijloc.
Îi recunoști după tonul și conținutul conversației, după atitudinea lor generală și comportament, specific acestei clase care ar trebui să fie coloana vertebrală a societății.
Spun ar trebui, pentru că în România, această clasă de abia se consolidează, la 21 de ani după căderea regimului comunist, cel care și-a pus în gând și a și reușit în mare măsură să o distrugă în cei 45 de ani de după 1945.
Dar cine face parte din clasa de mijloc? Aici definițiile variază, dar eu m-aș opri la stilul de viață și aspirații. Persoanele din clasa de mijloc își câștigă experiența în linii mari prin muncă non-manuală și au un nivel de trai mai degrabă confortabil. Observați că nu folosesc ceea ce în jargonul marxist se numea “intelectual”. Nu orice medic, avocat, profesor, architect, expert evaluator sau preot este intelectual. Și nu trebuie să ai studii superioare ca să faci parte din clasa de mijloc, așa cum au dovedit-o atâția auto-didacți care au reușit în afaceri.
Ei bine, se pune întrebarea: cine reprezintă interesele acestei clase de mijloc, care a (re)apărut în România după căderea comunismului? La începutul anilor ’90 partidele istorice – PNȚCD și PNL- și-au asumat acest rol. După anul 2000 și căderea în irelevanță politică a țărăniștilor, PD (devenit ulterior PDL) a preluat acest rol de reprezentare, mai ales în Transilvania, unde și UDMR reprezintă, prin natura sa de partid etnic atotcuprinzător, interesele clasei de mijloc ungurești din România.
Ar fi trebuit deci ca o coaliție PDL – PNL – UDMR să fie reprezentanta naturală, firească a intereselor clasei de mijloc din România. Cele trei partide s-au regăsit aliate la guvernare pentru scurt timp în 2005 – 2006 și au introdus măsuri de sprijin, cum ar fi cota unică de impozitare a veniturilor de 16% și o modificare a legii restituirii proprietăților (confiscarea proprietății a fost una dintr principalele metode de distrugere a clasei de mijloc în timpul regimului comunist, dar care a continuat și după 1989, având ca actor principal FSN – FDSN – PDSR – PSD).
Dar polarizarea vieții politice din România în jurul persoanei președintelui Traian Băsescu a împiedicat supraviețuirea unei asemenea formule de guvernare care ar fi servit intereselor clasei de mijloc, cea mai dinamică din societate.
Formarea efemerului guvern PDL – PSD în decembrie 2008, iar acum a alianței de opoziție Uniunea Social Liberală (PSD – PNL – PC) a ruinat orice speranță de orientare a vieții politice românești pe criterii ideologice, atât de necesare consolidării clasei de mijloc.
PSD este un partid populist, care se pretinde social-democrat și susține că protejează interesele clasei muncitoare și în general a grupurilor sociale defavorizate, dar în fapt este un partid clientelar, care în ultimii 20 de ani a făcut tot ce a putut ca să submineze consolidarea unei veritabile clase de mijloc, mai ales prin refuzul său constant de sprijinire a restuirii proprietăților confiscate de stat după 1945.
Toată stima pentru clasa muncitoare, dar politicile fiscale redistributive și menținerea dependenței sale de stat nu sunt, pe termen lung, favorabile acestei clase. Așa cum a dovedit-o experiența celor plecați la muncă în străinătate, cu precădere în țările Uniunii Europene, aspirațiile celor din clasa muncitoare de a aduna capital, de a-și deschide o afacere pe cont propriu și de a face saltul în clasa de mijloc sunt cele care îi pot ghida către un viitor mai prosper. Așa s-a întâmplat după 1979 în Marea Britanie, când guvernul condus de Margaret Thatcher a inițiat politici controversate la acea vreme, precum restructurarea industriilor nerentabile și vânzarea către chiriași a locuințelor sociale, și care au dus la reducerea numerică a clasei muncitoare și la întărirea clasei de mijloc.
Bine ar fi ca cineva să vorbească și în România în acești termeni. Asta nu e o luptă de clasă în sens invers celei propăvăduite de comuniști, ci o delimitare mai clară a două grupuri sociale cu stiluri de viață și aspirații destul de diferite, în pofida unor suprapuneri. În principiu, cei din clasa muncitoare privilegiază intervenția statului în economie pentru corectarea inegalităților sociale, pe când cei din clasa de mijloc sunt mai puțin dependenți de stat și ca atare favorizează un stat cu atribuții mai puține, dar pe care și le duce la îndeplinire cu eficiență.
Din păcate, nu am auzit ca vreun partid politic din România să-și orienteze clar politica după aceste criterii, iar clasa de mijloc rămâne, în continuare, cu o reprezentare politică ne-adecvată.
Felicitari! Un articol de o rara luciditate, in Romania anului de gratie 2011. Nicidand nu m-am simtit mai aproape de destinul cetateanului turmentat…
Stimata doamna Mihaela,
Nici un sunteti altceva decat un cetatean turmentat.
Dar ….are si acesta momentlele lui de o luciditate maxima, precum intr-o Scrisoare pierduta, nu ? 🙂
Altfel, dl. Clej care ataca la baioneta „dusmanul de clasa”, o face fara ca in fata sa existe oponentul.
Si imi permit sa va intreb stimate domn Clej, unde ati vazut domnia voastra „clasa de mijloc” in Romania ?
Aia 20.000 de imberbi care lucreaza 14 ore pe zi in multinationalele din Romania, inseamna pt. dumneavoastra „clasa de mijloc” ?
Aia care se plang prin ziare ca „bona” si mancatul la fast-food ii lasa fara un leu in buzunare ?
Ati vazut la ei constiinta de clasa ? Ideologie de clasa ?
Stimate domn, incercati pe la anul 1930 ca sa intelegeti ce trebuie sa fie, sa simta si sa vorbreasca „clasa de mijloc” !
Pana atunci, pana cand vom AVEA clasa de mijloc, pe cuvantul meu ca dezbateti degeaba.
Nu de alta, dar NICI un partid politic nu doreste aparitia unei clase de mijloc !
Cu stima,
Domnule Dicu-Sava, ceea ce au distrus comuniștii în 45 de ani nu se poate re-construi peste noapte. Și nu, domnule Dicu-Sava, nu dezbatem degeaba. Dacă aveți curiozitatea să consultați arhiva revistei ACUM veți găsi mai multe articole, de pildă, privind chestiunea (ne)restituirii proprietăților – unul dintre impedimentele majore pentru consolidarea clasei de mijloc. În rest remarc aceeași atitudine fatalistă, mai rău zeflemitoare, care e responsabilă în bună măsură de starea de lucruri din România, mai ales din cauze credinței paranoice în teoria universală a conspirației. De aceea, oameni ca dumneavoastră își merită soarta, mai ales că sunteți și un dușman al democrației și nu propuneți nimic în loc. În final, v-aș ruga să abandonați ipocritul „cu stimă”, deoarece dumneavoastră nu dați doi bani pe stimă. Dumneavoastră nu stimați pe nimeni decât propriile opinii, care sunt ca niște bule papale și care descriu un univers paranoic în care orice efort de normalizare a societății este imposibil pentru că dintotdeauna totul este prestabilit de către o elită malefică și orice acțiune este sortită eșecului. Ei bine, domnule Dicu-Sava, oameni care gândesc ca dumneavoastră nu știu ceea ce este aceea stima și de aceea vă avertizez că veți fi combătut pe această pagină cu o duritate cu care probabil nu sunteți obișnuit pe gunoiștile virtuale de tip Coja prin al căror subsol vă petreceți timpul.
PS Până acum am aflat că nu vă place nimic, în afară, eventual de religia creștin-ortodoxă, deși comportamentul dumneavoastră este complet ne-creștin. Dar aș vrea să știu cum ați vrea dumneavoastră să arate România și, mai important, ce măsuri CONCRETE propuneți, în condițiile respectării regulilor democrației și ale statului de de drept.
Domnule Clej, pentru o crestere a clasei de mijloc in RO ar fi nevoie de guvernare de dreapta, dreapta si iar dreapta asa, ca la vreo 30 de ani. Din nefericire, cu un electorat pauper si fara educatie politica si care voteaza stinga, stinga si iar stinga, nu se poate si nu se va putea multa vreme de-aici incolo. In RO dreapta nu a guvernat niciodata. In perioada 1996-2000 e o iluzie sa credem ca a fost dreapta la putere. O treime parca din CDR era FSN-ul lui Petre Roman, iar PNTcd-ul nici el nu e de dreapta (istoric vorbind, ca doctrinar e jale, nu are niciun fel de doctrina). In 2004 romanii au votat o alianta in care PD-ul (fostul FSN) era de stinga, iar cind liberalii au ramas singuri la guvernare a trebuit sa se sprijine pe PSD. E un blestem!
Despre PDL cred ca nu-si face nimeni iluzii ca ar fi un partid de dreapta, cum nici singele apa nu se face. E cumplit cum au putut atit de multi oameni sa uite ca acesta e fostul FSN – aripa Roman.
Stiu, imi veti replica faptul ca in ziua de azi nu mai exista dreapta si stinga clare nicaieri in lume. S-ar putea ca tocmai criza asta cumplita sa reaseze doctrinele, sau sa le redeseneze. La noi, cel putin, e nevoie ca de aer. Doamna de fier era de dreapta, nu? Si inca ce dreapta!…
Cu (veritabila) stima.
Si inca o chestiune, cu permisiunea dvs.: coabitari exista cam peste tot acum (asa e la moda), numai ca pentru coabitare e nevoie de inteligenta din partea oamenilor politici. Or la noi, sa fiu iertat, daca e sa luam in considerare standardele medii macar, ai nostri sint o gramada de prosti, agramati si tupeisti. Exceptiile (atit de putine!) au darul de a confirma regula intr-o maniera inspaimintatoare.
Sa fiu iertat ca am folosit cuvintul prosti, dar chiar nu pot face confuzia intre smecherie, viclenie si inteligenta.