La 14 septembrie 1940, România este proclamată, prin Decret Regal semnat de Mihai I, Stat Naţional Legionar. Mişcarea Legionară este singura mişcare recunoscută în noul stat, având ca ţel ridicarea morală şi materială a poporului român şi dezvoltarea puterilor lui creatoare. Generalul Ion Antonescu este numit Conducătorul Statului Legionar şi Şeful Regimului Legionar. Viceprimministru este Horia Sima, conducătorul Mişcării Legionare. Se decide încetarea oricărei lupte între fraţi.
Noul stat s-a autodefinit naţionalist-creştin şi totalitar.
Aşadar, Legiunea a fost instalată la guvernare prin Decret Regal. Dispunând de instrumentele puterii, a demonstrat în timp record cu ce metode înţelege să acţioneze în vederea ridicării morale şi materiale a poporului român şi să dezvolte puterile lui creatoare; demonstrând totodată care sunt funcţiile statului totalitar naţionalist-creştin.
Pe lângă lichidarea brutală a adversarilor politici (cazurile N. Iorga, V. Madgearu, ale celor 60 de demnitari politici ucişi în închisoarea Jilava ş.a.), ţinta principală au fost evreii. Eliminarea lor din societatea românească era considerată garanţia principală pentru ridicarea morală şi materială a poporului român. În acest scop, statul totalitar naţionalist-creştin a promulgat în cascadă o legislaţie de excludere a evreilor, de la dreptul la proprietate, dreptul la muncă şi învăţătură, patronând în acelaşi timp asasinatele, jafurile, maltratările şi alte acte de violenţă dezlănţuite de legionari împotriva evreilor.
Documente de epocă emanate atât de la autorităţile româneşti cât şi de la organizaţiile evreieşti reflectă respectivele evenimente sângeroase în toată amploarea lor. Sunt relevante în acest sens zecile de memorii înaintate Conducătorului Statului sub semnătura lui dr. Wilhelm Filderman, preşedintele Federaţiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti (F.U.C.E.) şi a secretarului general Matatias Carp. Un departament special al F.U.C.E. format din statisticieni, sociologi şi jurişti a adunat şi sistematizat datele şi faptele care au stat la baza redactării respectivelor memorii – adevărate cronici ale politicii antievreieşti promovate de Statul Naţional Legionar. Copiile acestor documente, folosite parţial de Matatias Carp în Cartea Neagră, au fost legate în epocă în registre speciale, astăzi fiind păstrate în arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România. Originalele se găsesc în Arhiva Naţională, în fondurile Ministerului Afacerilor Interne şi ale Preşedinţiei Consiliului de Miniştri.
Unul dintre cele trei registre (aflate în arhiva C.S.I.E.R.) conţine memoriul nr. 549, înaintat Conducătorului Statului la 9 decembrie 1940. Pe zeci de pagini sunt descrise faptele petrecute între 1 octombrie – 9 decembrie 1940 în 39 de localităţi. Dar, după mărturisirea autorilor, ceea ce s-a prezentat era doar un palid rezumat a celor întâmplate. Victimelor le era frică să povestească cele trăite, se temeau de represalii. Adunarea mărturiilor şi transmiterea lor către autorităţile superioare implica un adevărat act de curaj. Şi totuşi, în memoriul din 9 decembrie, ca şi în cele următoare, sunt descrise: asasinatele; devastările de temple şi sinagogi; sechestrările de clădiri comunitare; cazurile de arestări, maltratări şi schingiuiri; evacuările din locuinţe; izgonirile din localităţi; confiscările de averi; presiunile şi violenţele pentru cedări de magazine şi locuinţe la preţuri derizorii sau chiar fără plată. Conducătorul Statului a pus următoarea rezoluţie pe material: A se cerceta urgent toate cazurile de către Ministerul de Interne împreună cu un legionar. Dacă astfel de cazuri continuă – scria conducătorul – eu nu pot tolera la infinit dezordinile care dau peste cap ţara. Eu nu protejez pe jidani, care sunt vinovaţi în mare parte de nenorocirile abătute asupra acestei ţări. Dar nu pot să tolerez, ca şef al guvernului, acte care compromit redresarea ţării.
La 9 ianuarie 1941, F.U.C.E. înaintează un nou memoriu, arătând că în ciuda dispoziţiilor Conducătorului, atrocităţile continuă. Ancheta cerută a fost făcută de cei implicaţi în crimă – se scria în memoriu. Victimele au fost silite sub ameninţare să declare că nu li s-a întâmplat nimic. În concluzie s-a cerut ca în interesul adevărului şi pentru binele nu doar al evreilor, dar al ţării în general, cercetările să fie făcute de parchetul tribunalelor.
Punctul paroxistic al terorii a fost, desigur, pogromul din 21-23 ianuarie 1941, declanşat de legionari în timpul rebeliunii. Un memoriu de sinteză asupra evenimentelor din acele zile sângeroase, însoţit şi de un album cu fotografii, a fost înaintat Conducătorului la 1 aprilie 1941. La data respectivă s-au avut în evidenţă 120 de morţi, 13 răniţi, 1274 de cazuri de devastări şi jefuiri, din care 336 de cazuri de veterani sau fii de veterani ai războaielor României. Totalul pagubelor s-a evaluat la peste 382 milioane lei, iar pagubele provocate cu devastarea templelor şi sinagogilor s-a ridicat la peste 27 de milioane lei. Iată bilanţul guvernării legionare timp de 4 luni: bilanţul din perspectiva suferinţelor evreieşti. Ce a însemnat pentru soarta ţării în general a fost prezentat în două volume cerute de Conducătorul Statului, intitulate semnificativ Pe Marginea Prăpastiei. În ultimă instanţă, Conducătorul a repudiat Mişcarea Legionară. În şedinţa Consiliului de Miniştri din 11 ianuarie 1941, le-a reproşat că datorită lor, se petrec lucruri groaznice pe întreg cuprinsul ţării. Ce-i drept însă, vina nu a atribuit-o esenţei legionarismului, ci faptului că ar fi intrat bolşevicii în Mişcarea Legionară. După cum se ştie, conflictul a devenit deschis în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie, când lupta s-a dat pentru putere. Victoria generalului Antonescu, sprijinit de Armată şi având recunoaşterea Reich-ului, a fost iminentă. Dar pentru ca să nu existe iluzia că noul cabinet antonescian, format după eliminarea legionarilor, ar fi urmărit despăgubirea evreilor, este cazul să fie citată declaraţia Conducătorului Statului în şedinţa Consiliului de Miniştri din 3 februarie 1941: Este legea care decide în toate aceste cazuri, însă să nu permiteţi evreilor să se obrăznicească, să spună că le-a venit timpul lor, să spună că guvernul de militari s-a transformat în guvern de protectori pentru jidani în ţara românească.
Ecourile mele au fost sterse si nu stiu de ce.
Dl. Farkas
Dv nu ne-ati trimis un comentariu, ci un articol care a aparut intr-un ziar din Montreal.
Noi nu publicam articole din alte reviste, fara sa cerem permisiunea ziarului/revistei respective.
PUNCT.
Statul National Legionar a fost nu numai o intreprindere criminala ci si una…prostesca.
Din nefericire esenta fenomenului nu este inteleasa nici macar „la case mai mari”.
Combinatia dintre fanatismul religios, puterea politica si accesul la mijloace de distrugere au fost (din nefericire!) utilizate de SUA in timpul razboiului dintre Afganistan si URSS, care invadasera acea tara. In momentul cand s-a anuntat (eram in Romania pe atunci) ca SUA au inarmat fractiunea fanatica musulmana a unui conducator numit Ben Laden, am avut aproape un soc. Am fost sigur ca aceasta prostie va avea consecinte.
Ulterior SUA au cheltuit enorm ca sa repare aceasta prostie!
Anton, nu mi-e clar când şi cine „a anuntat (eram in Romania pe atunci) ca SUA au inarmat fractiunea fanatica musulmana a unui conducator numit Ben Laden”. Oricum, teza aceasta, deşi populară, este, pare-se, puternic contestată (http://en.wikipedia.org/wiki/CIA_%E2%80%93_Osama_bin_Laden_controversy), şi nu numai de autorităţile americane. De exemplu:
„According to CNN journalist Peter Bergen, known for conducting the first television interview with Osama bin Laden in 1997,
‘The story about bin Laden and the CIA — that the CIA funded bin Laden or trained bin Laden — is simply a folk myth. There’s no evidence of this. In fact, there are very few things that bin Laden, Ayman al-Zawahiri and the U.S. government agree on. They all agree that they didn’t have a relationship in the 1980s. And they wouldn’t have needed to. Bin Laden had his own money, he was anti-American and he was operating secretly and independently. The real story here is the CIA did not understand who Osama was until 1996, when they set up a unit to really start tracking him.’ ”
Adică eşecul lui CIA în privinţa lui Bin Laden nu constă în aceea că CIA l-a sprijinit, iar acesta s-a întors apoi contra americanilor – aşa ceva nu s-a întâmplat – , ci că n-au pus ochii pe el decăt 10 ani după ce acesta a apărut în Afganistan (cam 1985).
Te rog citeşte materialul din Wiki (şi discuţiile) şi fă-ţi o părere: eu nu am nici date nici opinie proprie.
Rugăm impostorul legionaroid care semnează RADU STERN și postează din Lupeni IP 109.96.248.148 să nu se mai obosească să trimită comentarii pro-legionare. Nimeresc direct la SPAM.