ACUM.TV

Rabin Efraim Guttman

În luna ianuarie se vor împlini 70 de ani de la sîngerosul pogrom îm­potriva evreilor din Bucureşti, cînd 3 zile a domnit acolo teroarea le­gio­nară,  sălbăticia, vandalismul şi pri­mej­dia pentru vietile celor 100.000 de locuitori evrei din capitala României. Cartierul evreiesc în care se aflau o mulţime de magazine ale evre­ilor a fost prima ţintă a legionarilor. Ei au spart geamurile şi vi­trinele jefuind ceea ce găseau, în timp ce cîntau cîntecele lor. Deasemenea au intrat în sinagogi arestînd pe cei veniţi să se roage acolo.

În casa noastră am stins luminile şi, plini de îngrijorare urmăream privind prin geam cele ce se pe­tre­ceau afară. Am văzut cum au intrat le­gionarii în Sinagoga Mare care era alături de casa noastră, au scos afară evreii, care se rugau, au scos sulurile sfinte în stradă şi au dansat peste ele.

După miezul nopţii am auzit bătăi şi lovituri în poarta casei noas­tre, au spart uşile şi au intrat în casa noas­tră. Eram toţi împreună, părinţii mei, cei doi fraţi mai mari, sora mea şi fratele meu cel mic. Legionarii au ce­rut ca tata să vină cu ei la sediul lor să dea o declaraţie. La răspunsul ta­tălui care a rugat să semneze de­cla­raţia în casă, au început să-l lovească pe cap şi pe faţă cu bastoane de fier, sîngele care a ţîşnit a stropit pe­reţii casei şi multa vreme acest sîn­ge a rămas ca mărturie a tragediei fa­miliei noastre. Între timp alţi le­gio­nari loveau pe fraţii mai mari. Toţi trei însîngeraţi şi torturaţi au fost scoşi din casă, duşi la un sediu al legionarilor, unde iar au fost chinuiţi şi apoi, în pădurea Jilava lîngă Bu­cureşti.

Acasă mama a leşinat iar noi copiii îngroziţi de cele văzute, plîngeam şi tremuram. Mai bine de două zile am rămas toţi îmbrăcaţi cu paltoanele, nu ştiam unde să ne ducem. Între timp vecini, cunoscuţi şi rude se adunaseră în casă. A treia zi la prînz tata a sosit acasă adus de o maşina militară condusă de jandarmi care opriseră rebeliunea legionară. Tata sleit de puteri după trei zile pe ză­padă, nemîncat şi nebăut, torturat, povestind cele întîmplate, fiecare credea ca aiurează, că nu poate fi real ceea ce spune.

Iancu si Iosif Guttman

La Jilava, peste 100 de evrei au fost aduşi în ca­mioane şi, pe măsură ce coborau, primeau un glonte în ceafă. Tata îi ţinea pe fiii săi, pe fraţii noştri Iancu şi Iosif pe fiecare de cîte o mî­nă, aşa au căzut pe zăpadă toţi trei. Îna­inte au apucat să spună îm­pre­ună rugăciunea de VIDUI ce se spu­ne înainte de ce sufletul trece în lu­mea celor drepţi. Şi apoi tata a simţit cum se scurge viaţa din tru­pu­rile fii­lor săi. A aşteptat şi el sfîrşitul şi l-a dus atunci gîndul la unul din psal­mii regelui David: „Chinu­i­tu-m-a Cel de Sus, dar nu mi-a luat su­fletul”. În zori tata s-a ridicat, a vă­zut în jurul său zecile de cadavre în­tinse pe zăpadă.

Un legionar l-a vă­zut mergînd în neştire şi l-a dus la pri­măria din Jilava. Acolo erau câ­teva dintre victime care au fost rănite. Ofiţerii germani care erau de faţă, spuneau că evreii sunt vinovaţi de acest răz­boi, au instigat pe en­glezi să pornească războiul şi de­a­ce­ea evreii tre­bu­ie pedepsiţi. Ca în­totdeauna în is­to­rie evreii sunt ţapii ispăşitori. În aceeaşi noapte l-au luat pe tata şi pe ceilalţi cinci răniţi, i-au dus în pă­du­re şi au tras cu gloanţele în ei uci­gîn­du-i pe toţi înafară de tata care a scă­pat neatins şi de data asta.

Tata a rămas în continuare toată noaptea întins pe zăpadă. A văzut cum legionarii dezbrăcau cadavrele celor omorîţi, luau hainele, scoteau dinţii de aur din gura cadavrelor. S-au apropiat apoi de el şi văzînd că încă trăieşte au vrut să-l împuşte dar unul dintre ei a văzut în ce hal era tata, cu halatul plin de sînge şi noroi; au fugit şi el a rămas iarăsi o noapte în pădure. A treia zi au apărut jan­darmii care au anunţat că rebeliunea s-a terminat, legio­na­rii fugiseră pentru a nu fi arestaţi. Astfel au luat sfîrşit chi­nu­rile fizice ale tatălui nostru. Jandarmii l-au adus acasă. Înainte de a pleca din Jilava tata a cerut jandarmilor să-l ajute să cau­te trupurile fiilor săi şi cu creionul lor a notat pe spatele lor numele pen­tru a fi identificaţi mai uşor la morgă.

*

Au trecut 70 de ani de durere, în care tatăl meu a avut grijă să editeze scri­erile fraţilor mei, publicate sub titlul “Slove de Martiri”, carte care a fost apoi tradusă în limba ebraică. Deasemenea a înfiinţat sinagoga pe numele lui Iancu şi Iosef, cunoscută ca “Beit Iacov-Iosef şi după decesul tatălui a fost adăugat şi numele Rav Zwi Guttman.

După groaznica tragedie mama a purtat doliu, îmbrăcată numai în ne­gru pînă la moartea ei, 17 ani de la pier­derea celor doi fii, şi este în­mor­mîntată alături de ei la cimitirul Filantropia în Bucureşti. Cifra 17 dă în ebraică prin anagramă cuvîntul TOV, bine; poate că acolo îi este mai bine. Tata a mai trăit 32 de ani. În ebraică, prin anagramă, LEV este inimă. Tata este înmormîntat în Tel Aviv la cimitirul Nahlat Itzhak.

Fie memoria lor binecuvîntată.

Cei trei copii care am rămas, sora mea Dr. Hava Haas, fratele meu Ing. Itzhac Ben Zwi Guttman şi sub­sem­natul rabin al sinagogii ”Beit Iacov – Iosef Rav Zwi Guttman” am luat iniţiativa comemorării a 70 de ani de la pogromul legionar din Bu­cu­reşti în care evrei nevinovaţi au fost ucişi. Comemorarea tuturor mar­tirilor va avea loc Duminică 23 ianuarie 2011 la orele 17 la sediul sinagogii din strada Pekiin 12a (intrarea prin str. Jabotinski 37,  Tel Aviv.

Rabinul Efraim Guttman

Acest articol a fost publicat duminică, 16 ianuarie 2011 la rubrica Marturii.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.