Tocmai s-a incheiat o discutie la BBC World Service unde am participat impreuna cu istoricul Anthony Beevor, autorul, intre alte lucrari, al cartii “Stalingrad” si cu Dr Efraim Zuroff de la Centrul Simon Wiesenthal. Subiectul a fost respingerea de catre Comisia Europeana a cererii unui numar de ministri de externe din Europa de Est si Centrala, intre care si ministrul de externe al Romaniei, de a se interzice negarea crimelor comuniste, tot astfel cum este interzia in multe tari negarea crimelor naziste.
Anthony Beevor a insistat asupra faptului ce genocidul politic, comis de Stalin si emulii acestuia este la fel de repugnant moral precum genocidul etnic practicat de Hitler. In plus, asasinarea in masa (prin infometare organizata statal) a taranimii ucrainiene in anii colectictivizarii fortate (1930-1933) a fost evident un caz de genocid cu motivatii si efecte de ordin etnic. Anthony Beevor (ale carui carti au aparut in romaneste la Editura Rao) a mentionat planurile pogromiste ale lui Stalin la inceputul anilor 50. S-a referit la formularea lui Vasili Grossman, autorul romanului “Viata si destin” dar si al “Cartii Negre privind crimele naziste impotriva populatiei evreiesti din URSS” (volum interzis de Stalin), care spunea ca a fost vorba de genocid prin gazare si de genocid prin gloante. In fapt, la ora actuala, stim ca milioane de evrei au fost ucisi de nazisti (mai ales in Ucraina, Belarus si Transnistria) cu gloante. Negationismul, fie ca este vorba de atrocitatile naziste ori de cele comuniste, este obscen.
Am accentuat, in interventia mea, faptul ca ambele regimuri de tip totalitar s-au intemeiat pe precepte ideologice, pe eforturile maniacale de dezumanizare a celui declarat inamic (de rasa ori de clasa), pe reducerea acestor grupuri umane la conditia de vermina exterminabila. Am vorbit despre similitudinile (nu identitatea) dintre cele doua sisteme. Dr Efraim Zuroff a intervenit si a criticat Declaratia de la Praga. Si-a exprimat compasiunea pentru victimele crimelor comuniste, insa s-a opus eforturilor de a transforma analogiile comparative in ceea ce dansul considera incercari de exonerare a criminalilor de razboi din statele aliate cu Germania nazista(mai ales in Tarile Baltice, Ungaria, Croatia etc). I-am raspuns ca Declaratia de la Praga a fost intiata de Vaclav Havel si alte figuri marcante ale disidentei anti-totalitare din Europa de Est si Centrala, ca textul condamna in termeni categorici nu doar crimele staliniste, ci si pe cele naziste. Am amintit ca am semnat eu insumi, alaturi de numerosi prieteni de valori din Romania, Declaratia si ca, la subiectul crimelor fasciste, sunt extrem de sensibil (au murit arsi de vii la Odessa fratele tatalui meu, sotia sa si doi copii sub zece ani).
Am reamintit un lucru pe care poate Comisia Europeana a preferat sa-l ignore: anume ca absenta genocidului politic din Conventia Internationala privind genocidul se datoreaza opozitiei delegatului sovietic. Am reamintit cartea lui Timothy Snyder, “Bloodlands” in care se examineaza cu cutremuratoare detalii statistice disparitia fizica, prin actiunile imperiilor sovietic si nazist, a peste 14 milioane de oameni. Sunt de acord cu dl Zuroff ca aceste chestiuni trebuie analizate cu empatie si respect neclintit pentru adevarul istoric. M-am opus intodeauna tendintelor de a lupta pentru ceea ce Michael Scammell, biograful lui Arthur Koestler, numea “locul intai in imaginatia morala a umanitatii”. Cred sincer ca decizia Comisiei Europene va fi intr-o zi regandita prin renuntarea la dublele standarde, la dubla masura, in spiritul unei memorii comune europene care sa nu excluda niciun grup uman care a fost supus experimentelor genocidare comunist si fascist.
Nu ştiu care a fost argumentaţia pe fond a Comisiei Europene pentru refuzul de a accepta masuri similare în ceea ce priveşte negarea crimelor făcute de comunişti, aşa cum se presupune că se iau măsuri împotriva celor care neagă crimele naziştilor, dar pot spune cu certitudine că România, atâta timp cât nu ia nici o măsură împotriva propriilor negaţionişti nu poate avea decât o agendă profund viciată susţinând iniţiativa respectivă. Întrevăd efigia lui Corneliu Zelea Codreanu pe coperta acestei agende, nicidecum vreo simbolistică democrată.
Deci ca să fie parte din acest joc, politica externă românească ar trebui să-si pună, înainte de orice, problema propriei credibilităţi. Dacă dorea să susţină iniţiativa, mai bine stătea deoparte!
Eu deviez de la parerea Domnului Tismaneanu, nu din motivatie morala diferita, ci din punct de vedere legal si politic. Voi raspunde mai tirziu in detaliu de ce consider ca (,) Comisia Europeana are dreptate si actioneaza corect.
Doar ca un punct generic care ilustreaza pozitia oarecum strimba a cererii „de a se interzice negarea crimelor comuniste, tot astfel cum este interzia in multe tari negarea crimelor naziste”.
Cu alte cuvinte: negarea crimelor naziste este interzisa doar in citeva tari din UE, dar crimele comunista (si numai ele) trebuie trate unitar, la nivel de UE!
Mai adaug un amanunt: in putine tari din lume este interzisa negarea genocidului rasial national-socialist (Sho’a, Holocaust). Dupa parerea mea este o greseala sa se bage pumnul in gura unei minoritati slabe dar zgomotoase in loc de a ii angaja in dispute deschise, la nivel politic si educational. In crisme si in societate orisicum este normal ca oamenii sa-si spuna pe sub mina ca nu a fost chier asa rau, ca cuptoarele i-au incalzit pe detinuti, s.a.m.d. Sigur a fost necesar ca sa se impuna la nivel de lege in Germania si Austria interdictia negatiei Holocaustului, pentru ca ocupantii internationali erau inconjurati de 70 de milioane de faptasi, martori si sprijinitori ai lui Adfolf si a bandei lui politice. In ziua de azi ar fi insa mai bine sa se renunte la aceasta clauza, care nu mai are indreptatire democratica, deci actioneaza ca bita din trasta, din pacate si ca frina in cercetarea istorica.
Dar asa este in lume: cei care nu o scot bine la cale cu libertatea altora de a exprima idei, pareri si glume care contravin convingerii/ideologiei proprii, sint cei care sar rapid la metoda interdictiilor prin lege. Interdictiii care duc la urmarirea acestor infractiuni, deci la formarea de structuri specializate politienesti si de spionaj interpersonal, deci la ingradirea libertatilor, intii ale unui cerc restrins, dar cu timpul din ce mai intins, pina se ajunge la autoritarim de o forma sau alta… Si asa ne invirtim in cerc, altfel decit sud-africanii care au incercat si au reusit sa taie nodul gordian nu cu cutitul ci cu vorba.
Cu stima Robert