Preambul: Pe Yaakov Bodo l-am întâlnit în septembrie, la Bucureşti. Recitalul pe care l-a susţinut pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, (cu acompaniamentul pianistului Misha Blecharovitz) a fost unul dintre punctele de atracţie ale festivalului Yddisher Velt – Lumea idişului, aflat la prima ediţie şi menit de tinerii săi iniţiatori (dintre care s-a distins Edi Kupferberg directorul festivalului) să readucă în atenţia publicului românesc limba şi cultura idiş, emblematice pentru Europa de est dinainte de Holocaust.
Actorul mărunt de stat, dar cu un zâmbet mare, mustind de talent şi debordând de energie, a cucerit publicul. Scheciurile, bancurile şi cântecele idiş, interpretate (mai mult pe româneşte) cu mult şarm, au evocat personajele teatrului idiş – inspirate de lumea evreiască de odinioară – şi a creionat urmaşele lor – care populează lumea evreiască de azi.
Interviul care urmează mi l-a acordat cu câteva ore înainte de spectacol.
A.G.: De unde proveniţi şi cum aţi devenit actor?
Yaakov Bodo: Eu sunt „get-beget român”. M-am născut la Ştefăneşti, judeţul Botoşani. Familia mea nu se chema Bodo, ci Bodoagă. Probabil că unul dintre bunici sau străbunici o fi bodogănit prea mult! Când am ajuns în Israel, ţinând cont de dificultatea pronunţării acestui nume, m-am gândit să-l tai în două. Aveam de ales între Bodo şi Aga. Nu mi-am permis să-mi spun Aga, cuvânt care desemna un nobil oriental, aşa că am devenit Bodo.
Nu bănuiam că am talent, pentru că nu avusesem nici un actor în familie; alţii au descoperit că am acest har şi m-au cooptat la scenetele şcolare. Asta era la Botoşani unde aveam domiciliu obligatoriu, în timpul persecuţiilor anti-evreieşti din perioada războiului.
După război, prin 1947, am dat admitere la şcoala de artă din Iaşi şi am reuşit primul dintre cei 50 de copii participanţi. La Iaşi am urmat şi un an la conservatorul de artă dramatică, însă în 1950, la vârsta de 17 ani, am plecat în Israel. Curând am fost luat în armată şi am debutat ca actor la Ansamblul Armatei din Israel. După încheierea stagiului militar am început să joc la teatre, la aproape toate teatrele din Israel.
A.G.: În ce piese aţi jucat ?
Yakoov Bodo, în recital
Yaakov Bodo:
Am fost distribuit în piesele marilor dramaturgi din literatura universală. Am jucat în Rinocerii, de Ionesco, în Visul unei nopţi de vară, de Shakespeare, în Brecht… Simultan jucam în comedii, la teatrul de revistă. Timp de treizeci de ani am jucat numai în ebraică. Apoi s-a petrecut o schimbare.
După cum spuneam, mă născusem la Ştefăneşti şi până la şapte ani am vorbit numai în idiş. După 30 de ani de actorie probabil că a ieşit din mine „pintele id” şi după înfiinţarea teatrului idiş din Israel am început să joc în limba idiş. De 25 de ani joc în această limbă.
A.G.: Ce aţi jucat în limba idiş ?
Yaakov Bodo: Am jucat tot repertoriul clasic. Piese de Şulem Alehem şi Pereţ, dar şi în piese moderne precum cele inspirate din romanele lui Bashevis Singer. Am jucat şi în piesele unor autori din zona aceasta, precum Iţic Manger. Am avut norocul să joc câteva piese de unul singur. Am şi un program de două ore, alcătuit numai şi numai din scheciuri, bancuri şi cântece. Cum s-ar spune am cântat pe toate strunele teatrului, începând de la teatrul de dramă şi până la cel de revistă.
A.G.: Cu ce sentimente aţi venit la Festivalul „Lumea idişului” ?
Yaakov Bodo: Voiam demult să revin în România şi m-am bucurat să fiu invitat la acest festival organizat de oamenii care luptă pentru limba idiş. În Israel limba idiş a fost recunoscută ca a treia limbă, după ebraică şi arabă, dar după opinia mea şi a celor care vorbesc idiş, idişul este limba poporului evreu, în timp ce ebraica este limba poporului israelian. Înainte de război când se întâlneau doi evrei din ţări diferite se înţelegeau perfect in idiş. Era o limbă internaţională. Aşa cum este astăzi engleza. Şi nu exagerez când spun asta. Idişul este o limbă care uneşte, care vine din suflet, din inimă.A.G.: Din câte ştiu, în perioada care a urmat constituirii statului Israel, idişul a fost marginalizat şi aproape interzis. Aţi constatat un reviriment al idişului? Credeţi că în perioada actuală idişul are vreo şansă să renască şi în Europa de est?
Yaakov Bodo: Dacă aş şti să vă răspund, ar fi foarte bine. Nu putem şti ce o să fie mai departe. Noi suntem, cum s-ar spune, ultimii mohicani care luptă ca această limbă să nu moară. Odată marele scriitor Bashevis Singer, care ar fi putut scrie şi în engleză, a fost întrebat de ce scrie în idiş; „De ce nu ? Ce, în turceşte e mai bine ?” – a răspuns el. Şi tot el a mai spunea idişul e în agonie de 500 de ani şi va mai rămâne aşa încă 500 ! Noi luptăm pentru această limbă, pentru că e „mameluşen” – limba noastră maternă. Din păcate devine tot mai mult limba bunicii şi a străbunicii…
A.G.: Ce audienţă are teatrul idiş în Israel ?
Yakov Bodo & Misha Blecharovitz, pe scena Teatrului Evreiesc din Bucureşti
Yaakov Bodo: Teatrul unde joc eu este susţinut şi de guvern şi de primăria din Tel Aviv. La început mergea foarte slab. Jucam un spectacol de 20 – 30 de ori. Acum, la mai bine de 20 de ani de la înfiinţare, avem peste o sută de reprezentaţii cu fiecare piesă, ceea ce înseamnă că în Israel limba idiş nu a murit, a fost doar ascunsă într-un dulap. Prin teatrul nostru limba idiş a ieşit la lumină.
A.G: Ce va cuprinde recitalul pe care-l susţineţi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti şi cui se adresează, pentru că sunt foarte puţini vorbitori de idiş printre spectatori ?
Yaakov Bodo: Ştiu. Am o problemă pentru că eu nu am adus cu mine traducerea. Un program de varieteu, de revistă, e imposibil de tradus. Eu sunt un mare improvizator. Urc pe scenă şi după cinci minute hotărăsc ce program voi susţine. Diseară am în plan să susţin un recital de o oră. După ce am să spun primul banc îmi voi da seama ce fel de public e în sală. Dacă înţelege idiş, merg complet pe idiş, dacă nu voi traduce pe loc. Cu româneasca mea pe care o mai ţin minte după 60 de ani, o să încerc să traduc fiecare banc din idiş. Dar să ştiţi că bancurile idiş care sunt traduse pierd pe drum 50%… Am cântece de demult şi scenete umoristice pe teme actuale. Umorul evreiesc este cel mai sănătos din lume pentru că noi evreii spunem bancuri despre noi, în timp ce alte popoare spun bancuri despre ceilalţi. Umorul nostru este pur, s-a născut în yeshivoturi, în şcolile învăţăceilor de rabini şi în târguşoare. Este un umor creat de evrei, despre evrei şi povestit de evrei. Dacă în seara aceasta voi reuşi să transmit măcar 70% din umorul pe care-l prezint de obicei pe scenă, am să fiu foarte mulţumit.