La datorie intr-un restaurant !
Ma conversam cu o vara din Tel Aviv despre cum si unde ne situam noi, cei ce am ales lumea exilului. Majoritatea transfugilor de dinainte de’89 s-au stabilit in Occident, SUA, Australia, Canada din considerente politice. Vorbim deja de cateva generatii de imigranti romani in ultimii 60 de ani. Integrarea in noile tari nu inseamna o disociere totala de strada copilariei, de colegi, de mormintele parintilor, ale bunicilor.
Economia de piata cu rigorile societatii capitaliste trezeste imigrantul la realitatea competitiei, a autodepasirii.
Absolventi de diferite scoli academice romanesti, ne-am trezit spaland geamuri, vase si facand menajul in casele bogatilor. Necunoasterea limbii, lipsa experientei de lucru in tara de adoptie constituie intaiul handicap al imigrantului.
In ciuda degradarii sociale – aspect de neconceput pentru unii – retributia, satisfactiile materiale ne ajuta sa recuperam cateceva din bunurile pierdute in tara, dupa plecarea noastra.
Am urmat cursuri de recalificare si de recunoastere a studiilor.
Muncim din greu, nu intarziem la serviciu, nu intram pe messenger in timpul orelor de lucru, am invatat ca aici mantuiala, a te face ca lucrezi au picioare scurte.
Intrarea tarilor esteuropene in sistemul productiv capitalist s-a petrecut prea rapid. Asteptarea cadoului social oferit de catre stat si a salariului indiferent de aportul individual se incarneaza in categorii carora munca nu ne apartine.
Societatea nu se compune nu numai din ingineri IT, medici, manageri, patroni, ci si din oameni umili, simpli ce ne servesc cafeaua de dimineata ori ne aduc ziarul la scara sa.
Raspunsul il gasim tocmai in noi insine: Sa gasim un loc de munca,chiar daca nu e o cariera, ce ne ajuta sa traim mai bine.
Loteria si norocul chior nu ne sunt prielnice.
Aici am intalnit putine cazuri de lume ajunsa la averi fabuloase in scurt timp ca in Romania, si la fel de putina lume saracita in aceeasi perioada de scurta durata.
Cati dintre absolventii unei facultati, in tara, ar accepta un job de ospatar sezonier pe litoral ?
Avalansa schimbarilor in Romania s-a produs haotic, distructiv. Exista teren arabil nelucrat. Poate o asociere familiala in inghebarea unui centru agricol, a unei livezi, a unei gradini s-ar traduce in venituri la comerciale, la o productie de subzistenta. .
Tinerilor le lipseste perceptia realitatii in alegerea profesiilor. Impactul tehnologic-digital a saracit si SUA de mii de joburi. Apar, in schimb, specialitati noi in domeniul marketingului, al relatiilor publice si internationale.
Excesul de specialisti americani in mass-media, in tehnica de design ingroasa randurile somerilor, iar selectia impusa de piata muncii ii redirectioneaza volens-nolens catre alte domenii mereu deschise, precum industria alimentara, serviciile bancare, sociale, cele spitalicesti etc.
Omul are mereu nevoie de hrana, de ingrijire a sanatatii si de putin antren.
Progresia cazurilor de absolventi ai unor facultati platite, trecerea examenelor gratie
influentei exercitate de catre parinti bine situati ce destabilizeaza structura societatii, nepotismul si excesul de cadre nepregatite din diferite departamente guvernamentale nu vor picta peisajul social al copiilor nostri, in lumea de aici.
Cu ocazia unei vizite in tara, un fost coleg de scoala ma apostrofeaza pe un ton arogant, dispretuitor:
– Voi, acolo, ati mancat banii; noi, in Romania, am facut banii !
Nu i-am dat nicio replica, de altfel ar fi fost de prisos orice explicatie legata de munca onesta, de rigorile democratiei…
Mitocanul de mai sus identificat cu alti magnati romani a fost arestat de catre politia germana pentru trafic de carne vie si isi ispaseste o pedeapsa binemeritata.
Viata noastra, a “celor ce mancam banii” nu descrie o poveste de Hollywood.
Ne plasam mereu in aventura zilnica a competitiei cu localnicii, cu alte grupuri de imigranti sositi aici, ca si noi, pentru o viata mai buna.
Infruntam momentele grele si despartirea de cei dragi si chiar accesele de invidie ale unor colegi de lucru.
Un amic american imi spuse:
– You got lucky, my friend !
Si de aceasta data tacerea e cel mai bun raspuns.
Nu prea intelegem noi tarasenia cu norocul, muncim si doua joburi, adesea fara weekend,
fara sarbatori.
Noi, “cei ce mancam banii” si “nu-i facem “ mai trimitem sume considerabile in tara, iar aici prin exemplul nostru contribuim la o buna reputatie in societatea gazda.
Daca elementele criminale din randul romanilor din Europa devin capete de afis, in America de Nord angajatorii ne acorda un regim prioritar, noua, celor ce ne vedem de treaba.
Brandul bunei reputatii face mai mult decat mii de sigle turistice, asa-zise patriotice, si ne da dreptul sa ne simtim si aici, acasa.
Un articol interesant, in fraze scurte si la obiect, care spune multe adevaruri, scria de un gastronom – poet. Banuiesc ca – inainte de a „manca banii” – i-a pregatit in mod sofisticat !