Auschwitz - Birkenau
Calatoria celor lo.ooo de evrei, probabil s-a desfasurat in mai multe transporturi, caci desi am fost inghesuiti peste 100 de persoane intr-un vagon, sirul trenului in care ne-au ordonat sa urcam, era sub 20 de vagoane. In fiecare vagon s-a pus o galeata cu apa, si una pentru secretii fiziologice, usile dupa urcare era zavorite din afara.
Eu ma aflam in vagon cu Mama mea, Fratele meu de l3 ani jumatate, cu consateni si alti prizoneri din ghetou, dupa o incarcerare deloc usoara in colibe autocreate din crengi, fara conditii de trai omenesc, timorati de jandarmi, fara acces la libertatea de miscare, caci eram paziti ca in lagare, imprejmuiti cu garduri de sarma, cei drept fara electricitate atunci si acolo, dar cei prinsi, pentru ca au incercat sa iasa, au fost impuscati pe loc si aceasta deja, in urma cu o luna. Noi am ajuns in ghetou pe 3 mai 1944.
Eu aveam 18 ani abia trecuti, cu diploma de bacalureat nou nouta, cerneala abia s-a uscat, cu care m-am intors la domiciliu de la Cluj, cu trenul, calatorind cu steaua galbena si cu aprobare speciala, cu o zi inainte sa fim ridicati de jandarmi din locuinta noastra din comuna Sintereag, Jud. Bistrita Nasaud, numit pe atunci ” SOMKERÉK ” , si dusi cu caruta la ghetoul sus amintit.
In tren, calatoria a durat 5-6 zile, inghesuindu-ne la zabrele vagonului in loc de geam; un timp, din exterior s-a auzit grai unguresc, romanesc…apoi, la o oprire mai indelungata, am fost somati sa predam, in caz ca mai aveam niste valori la noi, caci la destinatie si asa ni le vor lua nemtii !!
Imploram putina apa, dar ne cereau plata anticipata, si chiar daca primeau, nu de dadeau de baut, iar in curand am fost transferati la soldati germani, care la fel ne-au zavorit si trenul a plecat mai departe… oare unde ???
In acest interval de timp, care a fost ca o vesnicie, ma gandeam cu o oarecare speranta, ca primind de lucru, totusi va fi mai suportabil, iar pentru munca primita se va lua in considerare si bacalureatul absolvit, vom putea supravietui pana la terminarea razboiului, numai sa pot ramane impreuna cu Mama si Fratele!!
M-a framantat si gandul, oare de ce a trebuit sa ne alunge din comuna in care Bunicul din partea Tatalui meu, de cand s-a stabilit in acel loc, a muncit cu foarte multa sarguinta, a fost un adevarat mentor al comunei, a creat o fabrica de spirt cu imprumuturi bancare, care din nefericire s-a ars pana la temelii, apoi a infiintat o moara de apa ? Nici aici nu a avut parte de mai mult noroc, caci riul de multe ori s-a dovedit mai puternic decat digul, care s-a rupt, si reconstructia minca bani si iar bani, ca pana la urma sa ramana dator bancilor, iar fiii lui aveau sa le plateasca.
Asa am ajuns noi, cu Tatal meu, in frunte prin 1932, dupa ce ceilati trei frati si Bunica au decedat. Totusi a mers pana in anul 1942, cand legile evreiesti de atunci au confiscat gospodaria indatorata, inainte de lichidare -datorita legii convergentei-, iar noi am fost privati de farimiturile de venit, dupa plata dobanzilor de platit pana la lichidare. Apoi, in anul l943, ingreunat de griji si timorat dupa o banala operatie, care s-a spus ca a reusit, a murit.
Astfel am ramas numai noi trei, si am inceput drumul catre necunoscut si care s-a dovedit a fi cu destinatia „Auschwitz- Birkenau”.
Ajunsi la destinatie, usile vagoanelor s-au deschis, au urcat in tren barbati imbracati in haine vargate, ne-au somat sa coborim, fara sa luam cu noi bagajele saracioase personale, urmand sa le aduca dupa noi, iar soldatii nemti strigau continuu : ” Los, los, schnell abtritten”……ne aranjau in coloane de mers de cateva persoane, era un tumult de nedescris, fratele meu nu stiu unde s-a ratacit , de atunci nu l-am mai vazut niciodata, cu mama am ajuns pana la o rascruce de drumuri, unde ne asteptau cativa ofiteri germani, si drumul se ramifica in trei directii, cei tineri se pare ca au fost dirijati la stanga, mamele erau despartite de copii si batrani, spunand ca dupa ei vor veni cu mijloace de transport, copiii vor primi lapte, promisiuni desarte, neveridice, toti acestia au fost directionati la rascrucea din dreapta, si dintre ei nu au mai fost vazuti printre vii niciodata.
Multimea in care m-am aflat, din nou a fost aranjata , incolonata si insotita de soldati femei, asa zis Aufseherin; sub supravegherea lor am mers mult, pana am zarit tabere ingradite cu garduri din sarma si stalpi de beton, iar in coltul spatiului ingradit era un turn de paza cu soldati de veghe, inarmati cu pusti si baionete; noi am trecut peste un teren viran, vazand si alte terenuri imprejmuite , pe alocuri am vazut robineti de apa, cu inscriptionarea se pare ca nu este potabila, dar nu s-a putut citi inscriptia. Nu ne-au lasat sa parasim coloana si sa incercam sa bem, caci eram lihniti de foame si de sete.
Apoi am ajuns in fata unei baraci imense , unde a trebuit sa intram cu totii. Aici ne-au somat sa ne dezbracam, sa ne punem inbracamintea pe niste cuiere dealungul peretilor hambarului, atentionindu-ne sa memoram numarul cuierului la care ne-am dezbracat, ca la intoarcere sa ne putem lua lucrurile ( iarasi o minciuna sfruntata, niciodata nu ne-au mai adus pe acolo ), in schimb asa nuzi cum am fost, am fost trecuti prin fata unor indivizi, barbati, specializati in a ne tunde parul pana la piele, de pe cap, apoi subsuoara, apoi la partile genitale, si din nou somati daca avem ceva ascuns in corp, sa recunoastem, caci alfel vom fi grav sanctionati, facandu-se chiar cateva sondaje inopinate.
De aici am fost dirijati in niste incaperi in care, din plafoane ieseau rozete de dus, iar grupul nostru a fost norocos; cu greu, dar a pornit apa, iar noi am lins cu buzele apa, dupa care multe zile in sir am avut diaree cumplita.
Nu am mai fost oameni, numai epave, manuiti mai crud ca animalele ajunse la gazde fara suflet. La iesire, unde cum am fost, am marsaluit in fata unor locuri de distributie de imbracaminte vopsite la spate cu vopsea rosie fara sa se tina seama de marimea ta, la nimereala, fara lenjerie, cu niste incaltari la fel, dupa noroc.
In acea clipa parca am pierdut , ultima dara de speranta, iar cand am ajuns in lagarul „” c „”, SI M-AM AFLAT INDRUMATA INTR-O BARACA DE LEMN, DE DIMENSIUNE IMENSA CU DOUA SIRURI DE STELAJE A CATE TREI NIVELE SI DE O LUNGIME DE APROXIMATIV 10 METRI, CA INLOCUITORI DE CULCUS PENTRU APROXIMATIV 20 PERSOANE PE UN NIVEL, CARE S-A REPETAT PANA LA CAPATUL BARACII, AM AJUNS IN PANICA, SI CAND AM AFLAT DE LA „block elteste ” SEFA BARACII, CA GARDURILE SINT LEGATE DE CURENT, AM VRUT SA MA NAPUSTESC ACOLO, SI SA TERMIN CALVARUL MEU.
DAR NU A FOST SA FIE ASA, ALTI DETINUTI, M-AU OPRIT …..MA OPRESC SI EU.