Liantii care au insailat Alianta pentru Integrare Europeana se subtiaza tot mai mult cu apropierea perioadei alegerilor. La ruperea angajamentelor politice nu intarzie sa participe chiar protagonistii si autorii principali ai “coalitiei guvernamentale”, care a reusit sa deplaseze comunistii din fruntea statului.
Una din intelegerile fundamentale in procesul constituirii Aliantei a fost impartirea “niselor” de putere intre proaspetele formatiuni parlamentare. Dar unicii profitori ai acestor “repartizari” a fost liberal-democratul Vlad Filat si cel mai mare norocos al conjuncturii politice – liberalul Mihai Ghimpu. Perdantul constient al “acordurilor” a fost Marian Lupu, care posibil a decis ca pastrarea Aliantei este mai importanta decat “rivalitatea” pentru pozitii inalte. Sacrificiul democratilor si ingaduinta lui Marian Lupu au fost luate in considerare o perioada scurta de timp, dar indata ce au esuat alegerile presedintelui in legislativ, partidele liberale s-au intors cu spinarea de la acestia. Iar actiunile necoordonate si unilaterale ale liberalilor au dus la instrainarea imagistica a formatiunii democrate de la coalitia anti-comunista, care ar fi esuat fara Partidul Democrat din Moldova si ramane in continuare imposibila fara sprijinul aripei democrate.
Ridiculizat si ignorat, M. Ghimpu a fost pentru Filat o figura mai convenabila, decat oponentul lui redutabil – Marian Lupu. Gelos pentru faptul ca liderul democrat este al doilea dupa Voronin in topul popularitatii, precum si principalul candidat popular la functia de presedinte al tarii, Vlad Filat a facut tot posibilul pentru a-l stramtora pe Lupu, lipsindu-l de parghiile reale de putere in favoare norocosului M. Ghimpu.
Aflandu-se ”pe val”, beneficiind de grija europenilor dornici sa contribuie la debarasarea Moldovei de comunisti, liberal-democratii au sters din memoria opiniei publice orice amintire legata de angajamentele anterioare referitoare la “candidatura” lui Marian Lupu pentru presedintie. Nici Partidul Liberal nu pierde timpul pregatindu-se pentru eventualele alegeri prezidentiale, abandonand la fel promisiunile facute democratilor. Tabara liberala justifica alterarea valentelor prin faptul ca circumstantele politice sunt de alta natura.
Liderul PLDM, premierul Vlad Filat a argumentat multitudinea de candidaturi din partea PLDM la alegerile prezidentiale prin ”diferenta de optiuni si viziuni ale partidelor”. In realitate, toate componentele AIE au fost distincte de la bun inceput, ceea ce le-a unit a fost combaterea regimului comunist.
Acum insa se pare ca atat PLDM, cat si PL, nu mai au nevoie de partenerul democrat, mizand pe antrenarea moldovenilor din strainatate, dar si pe posibilitatile administrative obtinute gratie votului si participarii PDM. Nici mentinerea comunistilor in forta nu mai prezinta un impediment pentru a se distanta si mai mult de echipa lui Lupu, care a ramas fidel obiectivelor stabilite de AIE, cu riscul de a deveni tinta criticilor electoratului de stanga si de dreapta.
Cu ajutorul extinderii partidului pe seama concurentilor politici (PSD, AMN, PCRM etc), dar si a numeroaselor avantaje datorate resurselor administrative la care are acces, Partidul Liberal Democrat intentioneaza sa se impuna atat in viitorul Parlament, cat si in cazul Presedintiei.
“Setea de putere” sau tendinta fireasca a partidelor de a monopoliza mediul politic par sa ghideze cu liberal-democrati. Indiferent de rezultatele alegerilor, PLDM si Vlad Filat vor trebui sa isi asume consecintele pentru disparitia Aliantei pentru Integrare Europeana, care are sanse sa supravietuiasca doar daca vor fi pastrate angajamentele initiale. Potrivit sondajelor, a doua forta in legislativ dupa PCRM va fi PLDM, ceea ce ii va garanta indirect fotoliul de Prim-ministru, mai ales daca acesta va sustine democratii la alegerile prezidentiale.
Impiedicarea comunistilor de a reveni la putere, precum si mentinerea parteneriatului cu democratii, poate avea loc in primul cu sustinerea PLDM, fapt ce va conditiona aprofundarea si finalizarea reformelor socio-economice, dar si modernizarea clasei politice.