ACUM.TV

Recent in statul Israel a fost redeschisă – pentru a nu ştiu câta oară – o problemă veche: cine este evreu. De data aceasta nu sub forma unei definiţii, ci a unui aspect legislativ, respectiv al convertirilor la iudaism. Este vorba de legea propusă de deputatul David Rotem din partidul „Israel Beiteinu”, aflat în coaliţia guvernamentală, partid condus de ministrul de externe Avigdor Lieberman.

Deocamdată legea nu a fost supusă la vot în cea de a doua şi a treia lectură, ca urmare a intervenţiei primului ministru Beniamin Netanyahu. El a afirmat că această lege va distruge unitatea poporului evreu şi va produce o ruptură în relaţiile dintre Israel şi diaspora evreiască (în special cea americană) – şi a cerut şase luni pentru rediscutarea şi amendarea ei, după consultaţii prealabile cu Agenţia Evreiască şi cu reprezentanţi ai curentelor religioase reformist şi conservativ din Statele Unite ale Americii. Motivul? Evrei din aceste curente sunt printre susţinătorii materiali ai statului Israel, pe lângă faptul că sunt susţinători politici ai lui. Precum şi să o rediscute împreună cu reprezentanţi ai partidelor religioase şi a partidului „Israel Beitenu” şi să o reanalizeze împreună cu aceştia.

CINE ESTE EVREU?

Pentru a prezenta ideea fundamentală care a stat la baza legii propuse (Legea convertirilor la iudaism) şi conţinutul rezumativ al ei, este important să ne referim pe scurt la definiţia conceptului de evreitate. Diferite încercări în acest domeniu au fost considerate problematice. Totuşi, statul Israel a avut nevoie de o definiţie clară, acceptată din punct de vedere juridic, inclusiv pentru definirea satutului persoanelor interesate de a imigra în ţară şi a primi cetăţenia ei. In cele din urmă, „legea reîntoarcerii” din anul 1950 a specificat că poate imigra în Israel orice evreu din lume, iar un amendament la această lege, din anul 1970, a specificat că poate imigra în Israel şi primi cetăţenia statului (respectiv calitatea de „ole hadaş”) atât orice evreu sau evreică, cât şi orice copil sau nepot al unui evreu sau al unei evreice, cu condiţia de a nu-şi fi schimbat religia în mod voluntar niciodată. Precum şi membrii familiei lui (sau ei) care vin în ţară împreună cu el sau cu ea. În privinţa apartenenţei la evreitate, cel dintâi prim-ministru al Israelului, David Ben-Gurion a convocat o conferinţă de intelectuali de tendinţe politice, apartenenţe culturale şi orientări religioase (sau nereligioase) diferite, care în cele din urmă a adoptat punctul de vedere tradiţional halachic: evreu este cel născut de o mamă evreică şi cel care a trecut la iudaism.

Deci, etnicitatea evreiască este stabilită după mamă; este o rămăşiţă a matriarhatului, precum şi ideea certitudinii, în cazul în care tatăl nu este cunoscut. În privinţa convertirii la  iudaism, fără o specificare clară, ea trebuia făcută la un rabin ortodox, deoarece sistemul religios instituţionalizat din Israel era ortodox. Totuşi erau acceptate şi persoanele trecute la iudaism în străinătate. Persoanele imigrate în Israel fără să fie de religie evreiască nu se bucură de unele drepturi legate de primirea serviciilor religioase, precum dreptul de a se căsători religios, de a-şi înregistra copiii ca evrei şi de a fi înmormântate în cimitirele evreieşti, cu excepţia unor parcele speciale. Lucru care a nemulţumit aceşti oameni, astazi în număr de circa 250.000 sau chiar 300.000 persoane (nu cunoaştem numărul lor exact, uneori este prezentat exagerat, alteori minimalizat; majoritatea lor sunt imigranţi din fosta Uniune Sovietică, dar şi din alte ţări, inclusiv din România). Ideea acceptării etnicităţii evreieşti şi după tată, susţinută de unii politicieni şi intelectuali israelieni, printre care renumitul cercetător al Cabalei Gershom Sholem (şi acceptată de unele grupuri reformiste din SUA) nu a fost acceptată oficial în statul Israel.

CURENTELE RELIGIOASE ÎN IUDAISM

În prezent există patru curente religioase în iudaism: ortodox, conservativ sau tradiţionalist, reformist şi reconstrucţionist. În statul Israel, singurul curent recunoscut oficial este cel ortodox, în diferite variante: aşkenaz şi sefard, hasidic şi lituanian oponent hasidismului, ultrareligios („haredy”) dar şi religios moderat modernsau naţional-religios ori sionist religios („hatzionut hadatyt”). Între aceste aspecte ale curentului evreiesc ortodox există diferenţe, uneori mari, de exemplu între evreii ultraortodocşi şi cei religioşi moderni, de obicei moderaţi în chestiuni halachice, sau între evreii ultrareligioşi aşkenazi şi cei sefarzi.

M-am referit la aceste diferenţe în câteva articole precedente şi nu vreau să insist asupra lor din nou. Ceea ce trebuie să specific este existenţa Şef-Rabinatului de stat, condus de doi Şef-Rabini, unul aşkenaz şi al doilea sefard, care conduc afacerile religioase, inclusiv Tribunalul Rabinic Suprem. De asemenea, există Consilii religioase locale, precum şi rabini ai oraşelor, ultimii în aceeaşi formă – aşkenaz şi sefard. De obicei, in aceste funcţii sunt aleşi rabini de orientare religioasă moderată, proveniţi din rândul sionismului religios; uneori însă, pot fi aleşi rabini de orientare mai strictă, apropiaţi de cercurile ultrareligioase.

Curentele conservator, reconstrucţionist şi reformist nu sunt recunoscute în mod oficial în statul Israel: ele funcţionează în mod particular, independent, fără o recunoaştere oficială, neputând lua decizii acceptate de autoritatea statală. Aceste curente activează în special în afara Israelului, în Diaspora evreiască, alături de curentul ortodox, în special în SUA, dar şi în Canada, ţările Americii Latine, Australia, ţările europene (unde reformismul este denumit „iudaismul liberal”). Curentul ortodox cere respectarea strictă (sau, cel puţin, atentă) a normelor halachice. Curentul sionist religios caută punerea în aplicare a normelor halachice în condiţiile noi, ale existenţei statului Israel. Curentul reformist (apărut în forme mult mai moderate în secolul al 19-lea) afirmă că încearcă adaptarea normelor halachice în condiţiile secolului 21, determinând practic anularea unora dintre acestea.

Curentul conservator, întemeiat în secolul al 19-lea de către rabinul Zacharias Fraenkel, numit şi „reforma conservatoare”, urmăreşte un reformism moderat, păstrând tradiţia într-o formă diferită, fără obligarea respectării normelor halahice, ci a aspectelor tradiţionale. Curentul reconstrucţionist, întemeiat în secolul al 20-lea de către rabinul Mordechai Kaplan urmăreşte menţinerea vieţii evreieşti pe calea punerii accentului pe educaţie. Un alt curent, neo-ortodox, întemeiat în Germania în secolul al 19-lea de catre rabinul Samson Raphael Hirsch, a încercat modernizarea ortodoxiei, bazat în parte pe teze atribuite filosofului Moses Mendelssohn. Acest curent însă a pierdut teren şi astăzi este puţin reprezentat.

PROBLEMA CONVERTIRII LA IUDAISM

Istoria evreiască a reunit aspectul etnic şi aspectul religios. De aceea, în afara apartenenţei etnice dovedită prin naştere, a apărut şi apartenenţa prin convertire. Ea a existat dealungul întregii istorii evreieşti, încă din perioada biblică. Uneori, trecerea la iudaism era făcută cu simplitate şi uşurinţă: este cazul moabitei Ruth, aşa cum apare în cartea cu acelaşi nume din Biblia Ebraică. Numărul convertiţilor la iudaism a fost mare în perioada elenistică. Ulterior, el a fost mare şi în perioada Talmudului. Au apărut chiar două „şcoli” menţionate în Talmud reprezentând două puncte de vedere asupra convertirilor la iudaism şi a acceptării convertiţilor. Prima este cea a învăţatului Shammai, care cerea rigorismul: poate fi acceptat în calitate de convertit cel care a studiat Tora (Pentateucul), cunoaşte cele 613 comandamente ale Torei şi le respectă cu stricteţe. Cea de a doua este cea a învăţatului Hillel, de orientare moderată: el cerea unui candidat la conversiune să înceapă să înveţe Tora, să cunoască baza ei, iar apoi să continue să înveţe Tora în măsura posibilului, ca orice evreu nativ şi să respecte ceea ce a învăţat. Întrebat de un candidat la conversiune care este baza iudaismului, rabinul Hillel a răspuns: „Iubeşte pe semenul tău ca pe tine însuţi”, iar când acel candidat la conversiune a declarat că acceptă acest lucru, rabinul Hillel l-a convertit.  Cele două curente au continuat să existe dealungul istoriei evreieşti, până în prezent. Desigur, voinţa cuiva de a se converti la iudaism a fost influenţată de multe aspecte istorice, social-politice, culturale, religioase şi individuale-psihologice.

PROBLEMA CONVERTIRII LA IUDAISM ÎN STATUL ISRAEL

Deoarece singurul curent religios recunoscut în statul Israel este cel ortodox, rabinii aparţinând acestui curent sunt singurii în drept să convertească pe cineva la iudaism. Bineînţeles, convertirile recunoscute oficial sunt cele făcute în faţa unui tribunal rabinic oficial, aparţinând statului şi funcţionând pe baza legii statului, care le acordă atribuţia  de a face convertiri la iudaism. Dar există câteva aspecte. Primul este, dacă respectivul rabin judecător rabinic („dayan”) este mai strict în aplicarea normelor halachice, cerând candidaţilor la conversiune respectarea strictă a celor 613 comandamente ale Torei, sau dacă este mai liberal sau mai elastic în concepţia şi gândirea lui, renunţând să ceară acest lucru de la început. Deci, vechea dispută între rabinii Shammai şi Hillel în condiţiile Israelului contemporan. Al doilea aspect se referă la cetăţenia respectivilor candidaţi la conversiune, respectiv dacă sunt cetăţeni ai Israelului şi locuitori ai săi, ori sunt centăţeni ai altor state veniţi în Israel din motive diferite (studenţi, turişti, muncitori străini, parteneri de căsătorie ai unui cetăţean israelian, bebeluşi adoptaţi în străinătate) care doresc să treacă la iudaism. Cel de al treilea aspect este cel al existenţei persoanelor convertite la iudaism în străinătate care vor să imigreze în Israel. Cel de al patrulea aspect este cel al atitudinii şi motivelor care determină un cetăţean israelian sau o cetăţeancă israeliană laic sau respectiv laică dar care nu este născut evreu sau evreică să treacă la iudaism. Cel de al cincilea aspect este cel al atitudinii diferitelor categorii ale populaţiei Israelului faţă de convertiţi.

În privinţa primului aspect, trebuie să menţionăm că există diferite feluri de judecători rabinici. Unii dintre ei afirmă un punct de vedere extremist: unul era chiar mândru că nu a acceptat convertirea la iudaism a nimănui în tot cursul carierei sale. Dar alţii acceptă convertirile cu mai multă uşurinţă, iar o convertire făcută nu poate fi anulată decât cu greutate. În privinţa celui de al doilea aspect, trebuie să menţionăm ca statul încurajează sau cel puţin ajută convertirea la iudaism a cetăţenilor săi care nu sunt evrei în conformitate cu normele halachice. Este vorba despre oameni care au învăţat în şcoli israeliene, vorbesc limba ebraică, au servit sau servesc în armată, lucrează în ţară. Deci, este necesar ca aceşti oameni să nu fie diferiţi de ceilalţi şi să se integreze total în ţară. În privinţa cetăţenilor altor ţări, atitudinea nu este aceeaşi, tendinţa fiind de a verifica motivelor care îi determină să treacă la iudaism. O atitudine relativ dură este în special faţă de lucrătorii străini care vor să rămână în Israel şi să capete cetăţenia lui. În privinţa celui de al treilea aspect, trebuie să menţionăm că, în mod teoretic, orice convertire la iudaism făcută în străinătate trebuie recunoscută. Totuşi au existat dispute şi în acest sens, cercuri ultraortodoxe cerând controlul aspura rabinilor care au făcut convertirea în străinătate. A fost chiar un caz în care un ministru de interne şi-a dat demisia şi partidul lui a părăsit coaliţia guvernamentală, datorită acordării cetăţeniei israeliene unei femei convertită la iudaism de către un rabin reformist din SUA. În cele din urmă, ea a primit cetăţenia israeliană şi buletin de identitate, fiind recunoscută şi căsătoria ei religioasă cu un cetăţean israelian, de asemenea oficiată în străinătate de către un rabin reformist.

În privinţa celui de al patrulea aspect, trebuie să menţionăm că trecerea la iudaism a unur cetăţeni israelieni care nu sunt evrei din punct de vedere halachic este văzută de aceştia ca o formă de identificare cu ţara şi o dorinţă a lor de a fi ca toţi ceilalţi şi de a beneficia de drepturi la servicii religioase legale. Dar în acelaşi timp, în rândul unor cetăţeni israelieni laici, fenomenul este văzut ca un element religios acceptat de populaţia laică fără ca evreii laici să-l accepte din punct de vedere religios, ci numai din punct de vedere social: căsătorii legale, copii circumcişi care să nu fie diferiţi de ceilalţi la şcoală şi la armată sau în alte cazuri de viaţă colectivă, înmormântări ca ale tuturor. Mulţi dintre evreii laici care influenţează asupra rudelor lor neevrei de a trece la iudaism, sunt complet necunoscători în domeniul teologiei iudaice. Uneori se ajunge chiar la un paradox: unii candidaţi la conversiune devin cunoscători în acest domeniu mai mult decât rudele sau prietenii lor evrei laici nativi, devin convinşi de ideile religioase şi decid să părăsească societatea laică şi să treacă în tabăra religioasă. În privinţa celui de al cincilea aspect, trebuie să menţionăm că atitudinea societăţii israeliene faţă de convertiţi nu este unică, ci ambivalentă: pe de o parte ei sunt bine primiţi (aici trebuie să menţionăm că în Biblia Ebraică este o frază care cere iubire faţă de străin, „şi vei iubi străinul”), pe de altă parte în unele cercuri religioase ei sunt extrem de verificaţi, deoarece se consideră că nu au un „blazon” şi există reticenţe în privinţa căsătoriei cu ei sau cu urmaşii lor imediaţi.

Desigur, există şi atitudini speciale faţă de bebeluşii înfiaţi de familii israeliene în străinătate şi convertiţi la iudaism ca minori. Dacă la vârsta de 12 ani fetele sau la 13 ani băieţii (majoratul religios) nu declară că vor să părăsescă iudaismul, ei rămân evrei, decizia de convertire semnată de părinţi pentru ei rămâne valabilă. Deoarece şi în acest caz s-a cerut părinţilor să trăiască o viaţă religioasă, bazată pe normele halahice, iar unii nu au putut sau nu au vrut acest lucru, aceştia au declarat trecerea copiilor la iudaism în cadrul comunităţii conservative. În cele din urmă, aceşti copii au fost recunoscuţi ca evrei. Aici trebuie să adăugăm încă un aspect. Unii oameni, atât evrei complet laici, cât şi  care nu sunt evrei din punct de vedere halachic şi nu sunt nici credincioşi, nici practicanţi ai niciunei religii, ci atei declaraţi, preferă să nu facă actul convertirii la iudaism, considerat ca nefiind potrivit gândirii lor personale.

Datorită greutăţii convertirii la iudaism a unor tineri cetăţeni israelieni, statul a luat unele măsuri în urmă cu câţiva ani: uşurarea convertirii la iudaism a soldaţilor care nu sunt evrei, precum şi a tinerilor care voiau să se căsătorească. Un curs de convertire la iudaism durează circa un an an. Incercarea a fost de a-l scurta pentru cei care aveau unele cunoştinţe iudaice. A fost întemeiat un institut special, condus de rabinul ortodox moderat Haim Druckman, unul dintre liderii sionismului religios, om popular în rândul tineretului datorită activităţii lui în domeniul educaţional şi de popularizare a iudaismului, de asemenea fost deputat în Knesset din partea Partidului Naţional-Religios. În cadrul acestui institut predau cursuri atât rabini ortodocşi, cât şi rabini conservativi şi reformişti, examenele erau suţinute în faţa lor, dar şi în faţa unui tribunal rabinic ortodox moderat condus de rabinul Haim Druckman, el fiind cela care trebuia să recunoască respectiva convertire. Totuşi era o liberalizare, o uşurare. Dar după câţiva ani, unii oameni politici ultrareligioşi au pornit împotriva acestui institut şi a trbunalului rabinic al rabinului Druckman. S-a mers până la a se cere anularea unor conversiuni. Rabinul Druckman a protestat, dar ulterior a trebuit să accepte să-şi părăsească postul şi să iasă la pensie. Problema convertirilor la iudaism a reapărut şi s-a agravat din nou.

PROPUNEREA DE LEGE A DEPUTATULUI DAVID ROTEM

Partidul „Israel Beiteinu”, bazat în mare parte pe voturile originarilor din fosta Uniune Sovietică a decis să ia măsuri în acest sens, pentru a satisface interesele acestei părţi a votanţilor lui. Dar în coaliţia guvernamentală sunt şi partide religioase. Rezultatul a fost încercarea unei soluţii de compromis. Propunerea de lege a deputatului David Rotem include două aspecte. Primul este decizia de permitere a acceptării conversiunilor de către rabinii municipali. Aceasta este o uşurare: mulţi rabini municipali sunt adepţi ai metodei rabinului Hillel şi nu a metodei rabinului Shammai. Deci, convertirile la iudaism vor putea fi făcute mai uşor, fără a li se cere convertiţilor sau părinţilor copiilor convertiţi să adopte un mod de viaţă religios halachic fără voia lor. Dar orice convertire va trebui să fie recunoscută de Şef-Rabinatul de stat. În acest caz apare o problemă. În majoritate cazurilor, Şef-Rabinii sunt aleşi din rândul rabinilor ortodocşi moderaţi, ai sionismului religios.

Dar ce se întâmplă în cazul unui Şef-Rabin care să prefere metoda rabinului Shammai şi nu a rabinului Hillel? Acesta va putea anula o convertire făcută de un rabin (respectiv de un tribunal rabinic) orăşenesc local şi va putea impune modul de viaţă ultrareligios sau religios unor convertiţi pentru a nu li se anula conversiunea. Deci o complicare a lucrurilor şi accentuarea diferenţei între evreii laici născuţi evrei şi convertiţii la iudaism care ar prefera un mod de viaţă laic, dar fiind evrei. Faptul a provocat nemulţumire chiar şi în partidul „Israel Beiteinu”: propunerea de lege nu satisface cererea imigranţilor din fosta URSS. Nici partidele ultrareligioase „Yahadut HaTorah” – ashkenaz şi „Shas” – sefard/oriental – nu au fost mulţumite de această lege, considerând că totuşi schimbă status-quo-ul existent. S-a ajuns chiar la pericolul unei crize guvernamentale (poate că acesta a fost unul dintre scopurile disputei), dar în cele din urmă s-a constatat că nici un partid politic nu este interesat în aceasta, mai ales înaintea vacanţei parlamentare.

În cele din urmă, soluţia temporară, o amânare, a venit din partea primului ministru Netaniayahu. Proteste au venit şi din partea liderilor curentelor conservativ şi reformist din SUA, fie direct, fie prin intermediul liderilor lor locali din Israel. Ambele părţi, cea ortodoxă şi cea reformistă-conservativă au început să facă presiuni. Liderii reformişti şi cei conservativi au afirmat că această lege înseamnă monopolul Şef-Rabinatului israelian (ortodox) asupra convertirilor. Dar deputatul Rotem a afirmat că legea nu se referă la Diaspora evreiască, în străinătate fiecare putând trece la iudaism aşa cum crede, ci se referă numai la statul Israel. Reacţia cercurilor reformiste a fost că nu-i pot părăsi pe fraţii lor din Israel atunci când aceştia au nevoie de ei. S-a ajuns ca ambele părţi să se acuze reciproc de presiune politică. Afirmaţia cercurilor reformiste era că legea crează o prăpastie în mijlocul poporului evreu. Reacţia cercurilor ortodoxe a fost că pe această cale unitatea poporul evreu  nu este păstrată, ajungându-se la asimilare.

În cele din urmă, punctul de vedere al primului ministru a fost acceptat. Deocamdată. Ce va urma? Nu ştim. Să sperăm că bine…Deocamdată, amânarea votării legii.

Acest articol a fost publicat duminică, 25 iulie 2010 la rubrica Perspective spirituale.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.