M-a intristat tare mult vestea trecerii in lumea cealalta a vechiului meu prieten Armand Penhas. Va fi fiind muzica si cantec pe lumea cealalta? Cine poate sti, devreme ce nimeni nu s-a intors sa ne spuna cum e… Totusi ar trebui sa fie ceva si acolo, caci prea multi poeti, muzicieni, compozitori, si artisti de tot felul s-au grabit sa ajunga pe acel taram…. Oricum, aici, chiar si dupa disparitia omului a ramas o lume de cantec numita MANDY. Il stiam acolo, la Bucuresti, in strada Paleologu, printre amintiri, melodii, carti, fotografii, alaturi de pianul cel negru «ca tiganu’» si cu coada scurta, Domul Bösendorfer, la care povesteam amandoi cantece…
Imi amintesc ziua in care ne-am cunoscut, mai bine zis o seara a unei zile in care dragutul meu tatic, care nici el nu mai este, mi-a spus ca a primit un telefon cam ciudat de la un domn care a intrebat daca are vreo legatura cu tanarul care cantase la TV, cu o seara inainte, un cantec de Aznavour «sau e doar o coincidenta de nume?». Tata i-a spus ca e vorba de fiul sau, a notat numarul de telefon; il am si acum, 13 83 74. Pe parcurs, numarul abonatilor bucuresteni s-a marit, s-a adaugat cifra 6 la inceputul seriei… 613 83 74; sun, sun, nici un raspuns… Mandy nu mai este… a intrat in poveste, o poveste cu multe cantece frumoase, adevarate, simtite, dospite, cantate si purtate cu bucurie in repertoriul meu de artizan al interpretarilor si al cantecului cu text si subtext.
Mandy m-a primit de parca ne-am fi cunoscut de cand lumea. Mi-a facut cunostinta cu Erika, sotia sa, si cu Sergiu, fiul sau de 16 ani. M-a invitat sa-l tutuiesc cu toate ca era cu 25 de ani mai in varsta si doream sa ii arat respect. Mi-a spus ca respectul se cucereste in timp, se castiga, se merita, ca oamenii se pot respecta indiferent de pronumele cu care se adreseaza unul altuia, si ca Lui Dumnezeu, insusi, i te adresezi cu TU. Am lasat protocolul la o parte si am ascultat cateva cantece, intre care «Cantecul Vantului», «Dece», «Venise vremea». Intre timp cafeaua se racise, atat cat sa-i poti simti gustul… La cafea m-a intrebat daca as fi de acord sa inregistrez vreunul din cantecele ascultate. Dansul era chimist si farmacist, compozitia era un violon d’Ingres, o mare pasiune. Nu eram un cantaret atat de cunoscut, de-abia incepusem si desigur aveam nevoie de un repertoriu variat, interesant, mai aproape de chanson, cantece care sa spuna cu adevarat ceva, dat fiind formatia mea de actor care imbratisasem music-hall-ul sau revista vizand musical-ul, visul actorului ce se vrea total. Eram extrem de placut impresionat si de tusat de faptul ca cineva m-a remarcat si era gata sa imi ofere asemenea cantece. Am inceput cu inregistrarea lui «De ce?» si a «Cantecului Vantului». Au urmat «Glasul tau» si «Venise vremea».
Dupa ce «Cantecul Vantului» si «Glasul tau» au fost selectate si premiate la Mamaia, a urmat un moment pe care nu am sa-l uit niciodata. Mandy m-a invitat sa-l cunosc pe Domnul Sachelarie, companionul Mariei Tanase. Pregateau parastasul Mariei si s-a vorbit mult despre Marea Doamna a Cantecului. Anecdote, ziceri, amintiri sugubete, betia unor momente in care doi oameni care o cunoscusera mai indeaproape incercau sa tina aprinsa lumina glasului si farmecului acestei mari artiste pe care o vazusem si o ascultasem dar cu care nu avusesem sansa sa vorbesc vreo data. A doua zi, la parastas, am cantat in fata mormantului Mariei, cu lacrima in glas, «Glasul tau». Mandy faurise un cantec adevarat, un cantec mare. Il cant cu aceeas daruire si cu o mare incarcatura de emotie si astazi, cand in Romania se canta din ce in ce mai rar cantece cu acest miez, cu aceasta poezie, cu acest lirism… as spune: cantece esentiale.
Imi aduc aminte cum intr-o dupa amiaza stateam impreuna, langa Bösendorfer, si l-am rugat sa-mi ticluiasca un cantec in urma intalnirii mele cu Gilbert Bécaud. Il vazusem in spectacol, fusesem foarte impresionat, cu atat mai mult cu cat Valeriu Lazarov, regizorul acelui superb show, m-a invitat sa-l prezint din studio, dandu-mi astfel prilejul sa-l cunosc personal. Emisiunea se transmitea in direct din vechiul studio din strada Moliére. Il vazusem pe Bécaud la lucru pe platou, inconjurat de instrumentistii sai, in perfecta simbioza cu tot ce-l inconjura; un excelent pianist, muzician si interpret fara pereche, extrem de disponibil in relatia cu regizorul Lazarov. Ii spun lui Mandy exact ce i-as fi scris lui Bécaud, sau ce i-as fi spus daca i-as fi vorbit la telefon. Mandy si-a notat cate ceva din monologul meu spontan improvizat. Cateva zile mai tarziu s-a instalat la pian si mi-a cantat cu o voce aspra si calda in acelas timp «Alo Bécaud», care avea sa devina «Merci Bécaud», pe care l-am inregistrat la radio si care, cativa ani mai tarziu, a fost inregistrat si de Dorin Anastasiu pe disc Electrecord. Il alesese pentru a participa la concursul de interpretare de la Mamaia, unde, cu acest cantec, a obtinut premiul ex aequo cu regretatul Dan Spataru. Mai tarziu am inregistrat acest cantec in franceza odata cu «Cantecul Vantului / La chanson du Vent», inregistrari ce au facut obiectul unui alt disc, produs in Israel.
Intr-o buna zi aud la radio cantecul «Iti multumesc» in interpretarea Mihaelei Mihai (un nume nou). Era un cantec din repertoriul meu, pe care inca nu apucasam sa-l inregistrez. Eram foc si para si putin frustrat. Interpretarea Mihaelei nu era rea deloc dar consideram ca putea sa-l inregistreze dupa ce eu l-as fi creat la radio mai intai. La Mandy aveam usa deschisa oricand. Ne vedem, imi descarc sufletul, caci ma simteam tradat. Calm, Mandy prepara o cafea, scoate o sticla de votca si imi spune ca el considera ca e bine sa circule cantecele in mai multe variante de interpretari si ca e firesc ca un compozitor sa fie sensibil la cererile unor interpreti talentati si ca, in cazul Mihaelei, tanara si fermecatoare interpreta, trebuie sa fim cavaleri, sa o incurajam si mai ales sa nu fim exclusivisti. Puteam sa nu-i dau dreptate? Mihaela a devenit una din interpretele preferate ale lui Mandy, o cantareata incandescenta, cu transfigurare, care are un repertoriu variat, cu care am facut cateva turnee si careia ii pastrez un sentiment de tandra prietenie. As putea spune ca, prin cantecul sau, Mandy ne-a imprietenit. Fireste, «Iti multumesc» e inregistrat la Radio si intr-o varianta Sergiu Cioiu. Este una din inregistrarile mele preferate, si pot spune ca am primit sincere si calde cuvinte de apreciere si de la Mihaela Mihai.
– continuarea in editia urmatoare –
Bun venit din partea ACUM, domnule Sergiu Cioiu!
Sergiu Cioiu (născut 7 octombrie 1940) este un artist, cântăreţ şi compozitor român, interpret a diferite cântece, aparţinând a multiple stiluri muzicale, aşa cum sunt jazz, swing, folk şi chanson, pe care le-a fuzionat într-un mod cu totul personal şi unic, adăugând adesea elemente de muzică populară veche şi/sau lăutărească. Sergiu Cioiu este unul dintre foarte puţinii interpreţi români care au adus un farmec muzical aparte scenei interpretative româneşti amintind, printre alţii, şi de şansonetiştii francezi Edith Piaf şi Yves Montand.
În România, Sergiu Cioiu s-a făcut cunoscut în anii timpurii 1960 ca un interpret unic al compoziţiilor unor autori totali, aşa cum au fost Alexandru Mandy, sau ale unor cântece scrise pe versurile glumeţ-ironice ale unor poeţi precum cele compuse pe versurile lui Marin Sorescu. (Din Wikipedia – http://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Cioiu)
(Acest articol a fost publicat integral in Romania in Universul Radio pe data de 21 octombrie 2005, imediat dupa decesul compozitorului Alexandru Mandy, si in ziarul Observatorul, pe data de 18 decembrie 2005).
— Domnule Cioiu,
Desi am parasit de multi ani Romania (din 1970), imi amintesc cu drag de Dvs (si de Vintul nebun). Cind interpretati acest cintec, umpleati intreaga scena, simteam vuietul si intensitatea emotiilor Dvs.
Am ezitat daca sa pun acest comentariu, pentru ca inteleg ca va veni si partea a doua. Ma emotioneaza felul cald in care scrieti despre Mandy, neevitind sa amintiti si de dezamagirea Dvs.
Intimplarea a facut ca doua redactoare de la Radio Romania Intenational ( Simona Constantin si Olivia Cristina Sima) sa-mi vorbeasca despre Al.Mandy, cu putin inainte de moartea sa. Stiu ca il vizitau, ca se ingrijeau de el, ca era deja foarte in virsta si bolnav. Si foarte singur. De ce ramasese atit de singur? Era in apartamentul sau, sau la o Casa de batrini a comunitatii evreiesti? Unde erau sotia si fiul?
Discul care a fost produs in Israel – as dori sa stiu cine l-a produs, in ce circumstante, daca a fost distribuit, cum as putea sa-l achizitionez.
Fara indoiala, avem si cunostinte comune ( majoritatea decedati), care au emigrat din Romania, unde erau stilpi ai muzicii usoare si ai revistei.
I-am amintit unei redactoare de la Kol Israel de numele Dvs si, imediat, a fredonat…. Vintule, vint nebun, stai si-asteapta sa-ti spun…
Va multumesc pentru delicatetea aceator amintiri despre Mandy si astept continuarea.
Cu stima,
Vlad Solomon
Decesul
Compozitorul Alexandru Mandy a încetat din viaţă la Căminul de bătrâni din Jimbolia. A fost înmormântat la Cimitirul Evreiesc Sefard din Bucureşti (lângă cimitirul Bellu), unde serviciul divin a fost oficiat de prim cantorul Iosif Adler şi de oficiantul Marin Baraf.
Scrioarea scrisa de Sergiu (fiul lui Al Mandy)
Copy-paste
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=2844
Editura Hasefer a scos culegerea „Cantece ale unor compozitori evrei din Romania”. Primele doua piese(„Urare de purim” si „Cantec pentru mama” a scris versurile pe muzica lui Misu Iancu. La urmatoarele trei este, autor total: „E purim, hagsameah”, „Decalog” si „Ierusalim”. Acest cantec a fost creat ca un omagiu adus celor 11 sportivi israelieni omorati la Olimpiada de la Munchen. El a fost lansat si premiat la Ierusalim.
Ma tuseaza aceste prime ecouri. E minunat ca cei interesati de cantecele lui Mandy si de aceasta istorie de creatie vor putea citi randurile scrise de fiul sau; o impresionanta scrisoare de despartire, din partea fiului, Sergio Penhas Roll, tatalui sau, autorul atator cantece din patrimoniul muzicii romanesti.
Nu am putut raspunde intrebarii domnului Vlad Solomon dece „ramasese atat de singur ?” Pot spune doar ca sotia sa murise cu ani in urma, ca fiul plecase de multa vreme in Israel si apoi In Toronto unde a lucrat ca maestru de sunet pentru Radio Canada, cu imense raspunderi si obligatii. Uneori depindem de sefi, de diverse termene si chiar de propria noastra sanatate.
Stiu ca intre tata si fiu a existat un pact bine respectat de intelegere, de iubire, de comunicare permanenta si, indiferent, de cat de singuri putem muri fiecare dintre noi, Mandy a avut multi admiratori care il urmareau si il ascultau, ori de cate ori era difuzat la Radio Bucuresti sau, in direct, in vreo emisiune, la Radio Romania ori Radio Romania International.
Si mai e ceva. In Romania grija fata de om a diminuat. Unii medici, fosti directori de spitale cred ca sunt mai utili ca primari, visand sosele suspendate peste Bucuresti… Artistii nu o duc chiar atat de bine cat cred unii, care nu se sfiesc sa arunce piatra si sa desconsidere munca de creatie. Unii au reusit sa adune mai mult datorita muncii neintrerupte intr-un domeniu de divertisment si datorita imensei lor popularitati. Majoritatea se mentin intr-o linie de plutire, nu rare ori, amenintata de dezinteresul celor care aud dar nu asculta, al celor grabiti sa puna etichete si sa amestece totul intr-un ghiveci absolut necomestibil.
Alexandru Mandy a fost un creator de cantece, unic, singular, discret, atent si sensibil. Scopul lui in creatie nu a fost si popularitatea cu orice pret, ci mesajul de iubire, omagiul, credinta in anotimpurile vietii si in omul obisnuit. Mostenirea pe care o lasa sunt cantecele care ar trebui difizate mai des spre ascultare. E greu de inteles dece uneori, nici macar pianul, la care a cantat si compus o viata intreaga, nu poate fi lasat mostenire unei case memoriale. Sunt unii insa care au respect, ba chiar iubire, „pentru muzica uitata” si pentru fauritorii de .
http://www.gandaculdecolorado.com/cultura/5-cultura/1049-cu-sergiu-cioiu-despre-muzica-uitat
Cred, insa. ca Mandy a murit in respect la acel camin de batrani din Jimbolia si ca a fost ingrijit pana in ultima clipa cand „venise vremea…”
Addendum :
Ultimul paragraf, va rog, a citi si cuvintele care lipsesc. Multumesc.
„scopul lui in creatie nu a fost HITTUL si popularitatea cu orice pret….”
„Sunt unii, insa, care au respect, ba chiar iubire, pentru fayritorii de „
2- fauritorii de CANTEC.