ACUM.TV

Fragment din melodia Mazeldiker Yid, interpretat de formaţia Di Naye Kapelye, solist Bob Cohen

De vorbă cu Bob Cohen

Preambul: În seara de 1 iulie am ascultat muzică klezmer cu Di Naye Kapelye. Formaţia budapestană, condusă de Bob Cohen (vioară, cobză şi voce) şi compusă din Ferenc Pribojszki (ţambal si instrumente de percuţie), Gyula Kozma (instrumente cu corzi) şi Antal Fekete (contrabas), a sosit în România pentru a participa la Zilele Culturii Iudaice de la Sighet (27 – 29 iunie). După ce a cântat alături de tarafuri ucrainene şi româneşti şi a susţinut un workshop pentru instrumentiştii dornici să deprindă muzica klezmer, formaţia Di Naye Kapelye a poposit şi la Cluj, la Zilele Fundaţiei Tranzit. În muzica klezmer pe care am ascultat-o în ambianţa Casei Tranzit (fosta Sinagogă a Meseriaşilor, dezafectată după război şi renovată parţial pentru a găzdui evenimente culturale) am recunoscut crâmpeie de melodii româneşti, maghiare şi ţigăneşti întreţesute cu melosul evreiesc. Acordurile viorii (ţinută în mână lăutăreşte) au fost completate de sunetul ţambalului şi al cobzei şi de vocea uşor răguşită a lui Bob Cohen, care a interpretat cântece şi ţâpurituri în limba idiş . Publicul numeros alcătuit atât din evrei bătrâni dornici să reasculte cântecele de odinioară, cât şi din tineri maghiari, membri ai mişcării Casa Dansului Popular, veniţi să înveţe dansuri evreieşti, prezentate de Sue Foy din SUA. În pauza dintre concert şi “Casa Dansului Evreiesc”, Bob Cohen, conducătorul formaţiei Di Naye Kapelye şi membru al Centrului de Cercetări Muzicale Evreieşti de la  Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta,  mi-a acordat un interviu.

Andrea Ghiţă: Spuneţi-mi câteva cuvinte despre formaţia Di Naye Kapelye

Bob Cohen: În limba idiş Di Naye Kapelye înseamnă Orchestra Nouă. Cântăm muzică evreiască veche de pe aceste meleaguri, diferită de ceea ce auziţi de obicei de la formaţiile klezmer. Prima oară am venit aici cu peste douăzeci de ani în urmă şi apoi am am cutreierat Transilvania, Moldova, Bucovina şi Maramureşul, căutând informatori, oameni bătrâni care-şi mai aminteau de această muzică. Noi o interpretăm într-un stil necomercial (adică fără aranjamente moderne sau tentă de jazz) şi ne străduim s-o redăm exact aşa cum se cânta odinioară în Moldova, Transilvania sau Maramureş.

A.G.: Ce ne puteţi spune despre dumneavoastră ?

Bob Cohen: Sunt new-yorkez, dar de douăzeci de ani trăiesc la Budapesta. Familia mamei e originară  din Budapesta, iar cea a tatii din Basarabia. Au emigrat la New York şi au trăit într-un mediu în care se vorbea limba idiş. Bunica mi-a vorbit puţin şi în româneşte. La noi acasă se mănca şi se mai mănâncă mămăligă. În consecinţă am o identitate evreiasco-românească foarte puternică. Muzica evreiască din New York are pregnante trăsături româneşti. Acest lucru se observă şi în comunităţile hasidice, unde ni se cere adesea să cântăm „A rumenişe ştikele” – o piesă românească. Aceste melodii ţin de cultura idiş a evreilor emigraţi de pe aceste meleaguri.

A.G.: Ce studii aţi urmat ?

Bob Cohen: Am studiat antropologia. Am lucrat cu grupuri de indieni americani, pe cale să-şi piardă limba şi cultura, şi mi-am dat seama că acelaşi lucru se petrece şi cu noi. Treptat ne pierdeam legăturile cu limba şi cultura idiş, ceea ce afectează capacitatea de a ne exprima. Prin această muzică încerc să restitui generaţiilor actuale elementele culturii idiş, pentru ca ei să înţeleagă ce înseamnă un evreu aşkenaz… un evreu român.

A.G.: Cum v-aţi alcătuit repertoriul?

Bob Cohen: Am înregistrat cu magnetofonul în Maramureş, în Moldova şi în Câmpia Transilvaniei. Am întâlnit lăutari ţigani care cântaseră cu klezmerii şi mai ţineau minte melodiile. Aici, la Cluj, l-am cunoscut pe compozitorul Harry Maiorovici (1918 – 2000, n.r) care mi-a spus multe despre muzica evreiască şi tot aici am avut acces la culegerea de cântece hasidice ale compozitorului şi muzicologului  Max Eisikovits (1908 – 1983, n.r). La Iaşi am avut incredibilul noroc de a-l întâlni pe fostul director al teatrului idiş, Iţic Schwartz (Kara) (1906 – 2001, n.r.), o adevărată enciclopedie a culturii idiş din România. Ştia totul şi îi cunoştea pe toţi. La vremea lui înregistrase melodii klezmer la Iaşi şi scrisese despre istoria muzicii evreieşti, însă nimeni nu-i dăduse prea multă atenţie. Când l-am cunoscut avea vreo 95 de ani…Ştiam că fusese faimos în anii 1930, dar nu bănuiam că trăia.  Lui îi datorez foarte mult. I-am arătat materialul primului disc pe care l-am scos în 2001 şi a făcut observaţii foarte valoroase. Tot el mi-a sugerat să cânt la cobză, aşa cum cântau cândva  evreii din Podu Iloaiei. Ne-am străduit să păstrăm caracterul acestei muzici. Este veselă şi îmbie la dans, nu este o muzică de jale

Fragment din melodia Drey Dreydele, cântă Di Naye Kapelye, solist Bob Cohen

A.G. : După ce criterii aţi ales instrumentele ? Aveţi mai multe viori, contrabas, clarinet, taragot, ţambal şi cobză. În schimb lipseşte acordeonul.

Bob Cohen: Noi cântăm muzică klezmer veche. Până în anii 1920  nimeni nu cânta la acordeon , iar în România s-a răspândit abia prin anii 1950. La vremea aceea rămăseseră prea puţini evrei care să cânte pe plaiurile româneşti. Odinioară muzicanţii evrei cântau mai ales la vioară. Se cânta şi la clarinet, mai ales în Moldova. De pildă la Botoşani cânta faimosul clarinetist Gott. În Transilvania se cânta mai ales la vioară.
Fragment din Mitzva Tanz, dansul miresei din Ieud

Acest articol a fost publicat duminică, 4 iulie 2010 la rubrica Dialog Intercultural.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.