caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Sport



 

„Acum… 80 de ani…” – un patriarh al rugbyului românesc

de (4-7-2010)

Cand spunem „acum 30-40 de ani” ni se pare tare demult; cand vorbim de „acum 50 de ani”, o jumatate de secol (!), este imens. Cand insa cineva iti povesteste ce facea „acum 80 de ani” este pur si simplu impresionant.

Ei bine, „acum 80… de ani, era in anii `30, aici la Sosea …”, este amintirea de poveste a unui venerabil om de rugby, prezent pe Stadionul Arcul de Triumf, la o competitie de copii. Criteriul Bucuresti din acest an (cu participarea gruparilor de copii din capitala si imprejurimi, si doar doua din tara) a prilejuit si atribuirea Trofeului Constantin-Telu Diamandi, ajuns la a doua editie si inmanat personal de titular. Impresionat de atmosfera exuberanta, aflata intotdeauna in desfasurarea sportiva a copiilor, de lumea multa si organizarea buna, Nea Tilica, s-a lasat furat de amintirile tineretii sale.

La 16 ani, era in 1930, dominand curtea scolii cu voiciune si dexteritati sportive, elevul de atunci, a pasit decisiv si irevocabil in taramul rugbyului. Aceasta s-a intamplat chiar pe terenul care ii trezea acum o placuta reverie.

„Uite Mao, aici jucam eu acum… 80 de ani si cate 3 jocuri intr-o Duminica”.

Am inteles ca atunci, sa zicem, aproape de inceputuri, duminica de duminica, „leaganul rugbyului romanesc” gazduia o mare animatie rugbystica, fiind in acelasi timp si un obiectiv de promenada.

„Atunci, erau 10 cluburi bucurestene care erau obligate sa prezinte echipe la trei categorii: Juniori, Promotie si Onoare. Unele cluburi aveau si echipe de incepatori. Uite, asa era si Arsenal (club militar animat de cativa ofiteri, buni jucatori), care in doua autobuze isi aduceau aici de dimineata cele 4 echipe.”

Nascut in 1914, viata lui Nea Tilica se suprapune perfect pe istoria rugbyului romanesc, in acelasi an organizandu-se si primul campionat de la noi (de fapt o disputa in doua manse a celor doua cluburi existente atunci: TCR – Sporting Club: 8-0 si 6-3). Si se suprapune nu numai temporal, ci si prin implicarea ampla in toate ipostazele sportive (jucator, antrenor, organizator), ca de altfel si in viata particulara, dovedind un fair play exemplar. Atunci („acum 80 de ani”) un vecin, jucator la Sportul Studentesc, l-a luat la antrenamente, unde o istetime deosebita si abilitati excelente l-au ajutat sa ajunga repede un demi de melee de clasa internationala.

„La ora 7.30, pe cele 4 terenuri, incepeau jocurile juniorilor, la 10-11 jucau cei de la Promotie. Urma o pauza, cand veneau tulumbele cu apa si stropeau terenurile, urmand ca dupa-amiaza sa aiba loc jocurile categoriei principale: Onoare. La 18 ani jucam la toate categoriile.”

La concurenta cu Stadiul Roman si Tenis Club Roman, Sportul Studentesc (cu nea Tilica in prim plan) cucereste in anii ´30 trei titluri de campioni nationali. La 20 de ani este titularul echipei reprezentative. In 1938 participa la primul Campionat European de la Bucuresti, la care nationala noastra realizeaza cu Franta un rezultat de senzatie (8-11).

„Aveam probleme cu ghetele, care atunci le confectionau cizmarii la comanda. Am jucat un timp cu ghete cu 2-3 numere mai mari. Cand mi-am facut ghete pe piciorul meu eram deja jucator consacrat. Aici (la Sosea) in coltul dinspre strand era o carciuma, unde la pranz (o bere si un mic) si la terminarea jocurilor fraternizau echipele; avea si ring de dans. Era o atmosfera extrem de placuta”.

La 25 de ani cariera sportiva ii este intrerupta pentru 8 ani de mobilizarea la fronturile de est si de vest ale celui de al doilea razboi mondial. Ca o nota de maxim dramatism al acestei etape, in luptele de trecerea Prutului la Tiganca (Tecuci) din batalionul sau de 380 militari au supravietuit doar sase!

La demobilizare (1947) mai apuca sa joace cativa ani si sa mai adauge un titlu de palmares, apoi incepe o lunga cariera de antrenor. O multime de jucatori a format sau i-au trecut prin mana, toti imbogatindu-si personalitatea la umbra dascalului lor. Dintre varfuri se detaseaza Costel Stanescu si Mircea Rusu (invingatorii Frantei in 1960), Dan Stoenescu, Dumitru Zlatoianu si altii.

Anul trecut, cu ocazia lansarii a primei editii a trofeului ce ii poarta numele, a fost omagiat din parte federatiei, ce cu lealitate a slujit, cu titlul de antrenor emerit. O meritorie si binevenita recompensa.

La 96 de ani, in pline facultati, Dl Telu Diamandi, nelipsit de la evenimentele importante ale rugbyului nostru, cum si de la reuniunile saptamanale ale veteranilor bucuresteni, este o pretioasa istorie vie a rugbyului nostru, un conviv surprinzator si un excelent exemplu de optimism pentru noi toti.

Personal traiesc o mare bucurie acompaniind din cand in cand pe maestrul rugbyului nostru.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.226.58.177