Cu ani in urmǎ, mai nutream convingerea cǎ drumul cel mai scurt spre o dezonorantǎ repetenţie începe cu corigenţe . Reuşind sǎ mǎ feresc de ambele ipostaze, am descoperit –scurt timp dupǎ terminarea liceului – cǎ, lucru surprinzǎtor, în multe din articulaţiile societǎţii, ele se îmbinǎ în mod perfect legitim şi acceptabil. Mai mult, am constatat cǎ spre repetenţie poate conduce şi o sumǎ de performanţe. Ochii mi i-a deschis o recenzie apǎrutǎ în « Flacǎra » sub semnǎtura lui – daca nu ma înşel – Ioan Grigorescu. L-am întâlnit atunci , pentru prima datǎ, pe « avocatul repetenţilor », profesorul britanic Laurence J. Peter. Îl vom regǎsi puţin mai târziu pe acest dezvǎluitor de paradoxuri…
O vasta retea de legi nescrise si scrise ne dirijeaza viata ca un urias aparat circulator. Fiecare decizie pe care o luam este conditionata –oricat am fi de liber-schimbisti- de traditii si de obiceiurile pamantului. In ceea ce intreprindem, respectam sau incalcam norme cu caracter obligatoriu, stabilite de puterea de stat–intr-un cuvant legi. Dar, in afara de cutume si prevederi legale , mai cu seama eficienţa actiunii sociale si a ierarhiilor este dirijata de principii speciale, nu intrutotul recunoscute oficial. Secolul 20 a fost marcat de preocuparea pentru o stiinta a conducerii- asa-numitul management , al carui obiectiv a fost definit si in cartea din 1955 « Tratat despre lucrul bine facut » a filosofului polonez Tadeusz Kotarbinski. Reversul medaliei, adica lucrul prost facut , a trezit si el interesul unor experti. Tot in 1955, a aparut in « The Economist » un articol despre proliferarea birocratiei, semnat de istoricul britanic Cyril Northcote Parkinson.
Cartea « Legea lui Parkinson sau Cautarea progresului » (1958) apartinand aceluiasi autor a fost, desigur, mai cuprinzatoare. Iata tezele de baza ale lui Parkinson :
1-Orice functionar doreste sa mareasca numarul subordonatilor si nu pe cel al rivalilor sai (sursa expansiunii personalului)
2-Orice functionar tinde sa gaseasca ceva de facut pentru colegul sau.( sursa consumului de hartie sau de spatiu de stocare pe discurile dure ).
In aceeasi carte este formulata celebra Lege a Banalitatii care consemneaza un fenomen frecvent : in mari organizatii va fi acordata o importanţa disproportionata unor mici probleme . Exemplul pe care il ofera Parkinson a conferit acestei legi o denumire care mai are si astazi valoare de circulatie : Sopronul pentru bicicleta. Autorul britanic afirma ca, intrucat toti functionarii au convingerea ca isi pot exprima parerea despre construirea unui sopron pentru biciclete,ei vor prefera asemenea subiecte, evitand dezbateri serioase ( Parkinson mentioneaza reactoarele nucleare), in cursul carora saracia informatiei lor ar putea fi dezvaluita colegilor.El mai sustine ca o mult prea lunga discutie poate avea ca subiect tipul de cafea care sa fie ales pentru consum in meritata pauza dintre obositoarele sedinte. In mari institutii financiare, timpul alocat dezbaterii este invers proportional cu marimea sumei.
In 1969, Dr. Laurence J. Peter si Raymond Hull au publicat o carte in care analizau actiunea sociala care se manifesta in sens opus celei descrise de Parkinson. Eroul acestuia din urma se uita in jos, la micul grup de oameni care-i respectǎ instructiunile si doreste ca « plutonul » de subordonati sa devina o «companie » s.a.m.d. Personajul lui Peter si Hull se afla pe un palier al ierarhiei sociale, fiind impins de ambitie sau de presiuni din exterior in sus, spre nivelul propriei incapacitati.
Voi prezenta Principiul lui Peter folosind cuvintele autorilor insisi : « Intr-o ierarhie, oricare individ tinde sa-si atinga propriul nivel de incompetenţa » Vom intelege imediat de ce cuvantului « tinde » ii revine un rol esential in explicarea functionalitatii unui colectiv uman. Dupa un asemenea accent pus pe incompetenta, se pune intrebarea : « Cine rezolva problemele de serviciu ? » Peter si Hull nu intarzie sa ofere un raspuns : Munca este prestata de acei angajati care nu si-au atins inca nivelul de incompetenta.
Iata doua exemple din lunga lista a lui Peter si Hull :
a- Mecanicul Tinker excelase ca ucenic si apoi ca lucrator in atelier. Dupa promovare, ca sef al atelierului, el continua sa isi cufunde capul in maruntaiele motoarelor, fugind de hartiile din birou si neglijand misiunea de repartizare a activitatilor din atelier. Atingerea celei de-a treia trepte a ierarhiei ii fusese « fatala ».
b- Pe A. Godwin curajul personal si stilul direct, cateodata brutal, cu care se adresa subordonatilor il ajutasera sa escaladeze varfurile ierarhiei militare. Insa atunci cand generalul Godwin deveni maresal, subtilitatile diplomatiei, contactul cu tot felul de demnitari il determinara sa-si caute refugiul in spirtoase cu grade multe.
« Prescriptia lui Peter » era un indrumar optimist de stimulare a creativitatii si competentei, redactat de L.J.Peter in 1972. Aproape 20 de ani mai tarziu a aparut un intarziat ecou al cartii lui Peter & Hull : Principiul lui Dilbert reprezinta o variatiune pe tema lui « Peter » si se refera la faptul ca, de multe ori, oameni incompetenti sunt impinsi intentionat spre pozitii de conducere unde forta lor « malefica » este intrucatva neutralizata, fiind tradusa in jocuri sterile de putere, dar cred ca asta se intampla destul de rar.
Celebrul inventar al « Legilor lui Murphy » a fost compilat de Arthur Bloch in 1977. Murphologia reprezinta o analiza ,pe alocuri malitioasa dar in fapt revigoranta, a sintaxei cotidianului, a inlantuirii de gafe care ne intristeaza uneori peste masura. « Daca exista o cale de a da gres, el pe asta o va alege ! » Cam in asa fel a comentat inginerul Ed. Murphy o defectuoasa instalare a unui dispozitiv de catre un tehnician neatent. Acest incident, care a avut loc la baza aeriana Edwards din California, in 1949, a servit drept fundatie a « constructiei » lui Bloch, in care propozitia lui Murphy a fost generalizata sub forma : Daca ceva POATE merge prost , VA merge prost. Murphy este un optimist, drept care mai afirma ca :Lucrurile merg mai prost sub presiunea preocuparii de a le face sa mearga bine. sau Poti sa strici ceva cat ai clipi din ochi dar ca sa repari e nevoie de o vesnicie. In multe birouri de directori, decani sau in camerele unor studenti pot fi gasite mici panouri cuprinzand un florilegiu de formulari din volumele lui Bloch (au aparut doua pana acum). Distractiva este asa-numita Lege a lui Murphy : Daca formulezi o critica la adresa unei activitati de editare sau corectare a unui text, in ceea ce scrii se va strecura o greseala.
Constat ca, la drept vorbind, am trecut in revista cateva ilustrari contemporane ale dictonului Errare humanum est !
Ramanand credincios spiritului discutiei,voi prezenta o erata :acea „lege” a editarii din final se numeste „Legea lui MUPHRY” si contine o intentionata rearanjare a literelor binecunoscutului nume.