Barometrul de Opinie Publică a scos la suprafaţă o serie de lucru nerezolvate până acum de guvernarea liberal-democrată. Nedumerire trezesc graficile dedicate evenimentelor agitate de anul trecut. Or, după un an şi câteva luni opinia publică nu s-a lămurit încă cu ceea ce s-a întâmplat în primăvara 2009. Practic neschimbată a rămas proporţia persoanelor care împărtăşesc opinia că a avut loc o “tentativă de lovitură de stat, planificată din timp” – 41%. Nici numărul celor convinşi că au fost proteste paşnice degenerate în violenţe nu a crescut esenţial – 41,8%. Dinscrepanţa dată denotă cât de reală şi intensă este “polarizarea”, declanşată de comunişti după acele violenţe.
Din păcate, activitatea Alianţei pentru Integrare Europeană pentru investigarea evenimentelor din aprilie a generat mai multă confuzie decât claritate. Eşecul se datorează faptului că practic fiecare componentă a coaliţiei a aspirat să folosească “investigaţiile” în scopuri politice. Demonstrarea complicităţii comuniştilor la crimele comise în 2009 a substituit identificarea originii manifestaţiilor anti-guvernamentale. Iar mania liberalilor de a pune după gratii exponenţii formaţiunii “comuniste” a politizat foarte mult explorarea dedesubturilor tumultuosului aprilie 2009 şi nu a stopat “polarizarea”.
Prezentate de la tribunele “de partid”, probele Comiesiei parlamentare, conduse de juristul Nagacevshi, au devenit inevitabil obiectul suspiciunilor. Cursele întinse unui altuia de către liderii de partid în elucidarea celor întâmplate în 2009, competiţia pentru apariţii la TV şi luptele purtate pentru promovarea “propriei versiuni” a subţiat poziţia Alianţei pentru Integrare Europeană. În loc de spargere a tăcerii şi nuanţarea adevărului am urmărit, cu “minele stupefiate”, repartizări de adevăruri, măsluirea dovezilor conform necesităţilor, inocularea unor noi mituri, de către toţi jucătorii politici.
De fapt, sinceritatea parţială şi neîncrederea reciprocă faţă de bilanţul investigaţiilor în rândul liberalilor a stat la baza eşecului. Efectul negativ generat a fost mai semnificativ decât “ştergerea urmelor” de către comunişti, prin intermediul dezinformării şi manipulării opiniei publice. Din cauza acţiunilor iresponsabile, îmbibate de mult egoism politic, avem parte de 9,3% din respondenţi care învinuiesc tinerii de cele întâmplate, 27,1% dau vina pe fosta opoziţie care împart în prezent fotoliile guvernanţilor, puţin peste 9% văd o implicare a factorilor externi. În lista inculpaţilor se menţine la un nivel destul de mic guvernarea comunistă – 28,8% .
Acest lucru ridică multe întrebări, dar mai ales în rândul celor care au pătimit din cauza cruzimilor poliţiei “comuniste”. Asta pentru că toţi “tinerii” sunt condamnaţi de procente bune de populaţie, fără a se face diferenţă dintre “protestarii paşnici” şi “provocatori”. În continuare, în spaţiul public circulă supoziţiile că ar fi existat “intervenţionism” din partea României sau SUA. Legitimitatea cumulată a actualei guvernări se arată a fi la fel de insuficientă ca şi un an în urmă. Liberalizarea presei, demonopolizarea televiziunii publice şi avantajele oferite de funcţiile de conducere s-a dovedit a fi prea puţin pentru a răspunde ferm la întrebare: “Cine sunt actorii vinovaţi de evenimentele din aprilie 2009?”