ACUM.TV

ATELIERUL DE REPARAT NUME
– Bruno … Bruno Zünder?!
– Gresiti! Numele meu este Anders!
Am extras acest dialog din filmul „Wir Wunderkinder (Noi, copiii minune)“ – 1963, in care evolueaza beneficiarii boom-ului economic dar si cei ai oportunismului politic din Germania occidentala postbelica. Zünder fusese functionar superior in aparatul politic nazist si, dupa o perioada de „hibernare“, iesise la suprafata, schimbandu-si numele si devenind unul din eroii noii prosperitati. Il recunoscuse pe strada un fost coleg de clasa dar Bruno nu renuntǎ la noul lui nume, atat de asemanator cu cel al marelui autor de basme Andersen.In plus, trebuie amintit ca « anders » este adverbul la care se face aluzie premeditat,caci el inseamna « altfel,diferit ».
Un eseu al filosofului spaniol Miguel de Unamuno prezinta cele trei ipostaze ale oricaruia dintre noi, de la superbii inocenti pana la oportunistii cei mai lipsiti de scrupule. Avem de-a face cu, de pilda, : 1-Miguel, asa cum se vede el insusi, 2- Miguel- asa cum il vede conlocutorul sǎu si – in sfarsit – cu 3- Miguel, asa cum este el cu adevarat. Intr-o fascinanta consonanţǎ , in traditia iudaica, omul este luminat tot din trei unghiuri si el primeste trei nume : 1-numele pe care i-l dau parintii sai, 2-numele pe care il folosesc pentru a i se adresa cei din jur (o porecla sau un diminutiv), 3-numele pe care i-l confera faptele sale, altfel spus, renumele sau. Indepartandu-ne de lumea evreiasca si pentru a ilustra punctul 2, sa amintim porecla « Cripure », pe care elevii unui liceu parizian au dat-o profesorului lor de filosofie, un notoriu admirator al « Criticii ratiunii pure » a lui Kant. In ochii adolescentilor, dascalul –probabil nu prea indragit – facea parte din alta lume si ei foloseau, fara mila, un cuvant ingenios, dar bogat in conotatii negative, cel putin in limba franceza ,in care « ordure » inseamna « ticalos ».
Ce-i numele ?
Intram acum intr-un spatiu in care numele este neavenit, conventional si rupt de esenta fiintei. Pe o strada din Verona Renasterii rataceste tanarul Romeo Montague, murmurand numele celei care nu –i impartaseste dragostea – frumoasa Rosaline. Poate in aceleasi clipe, lui Julieta Capulet – o fata care inca nu implinise 14 ani – i se aduce la cunostinta ca tatal ei va da o petrecere in cursul careia ii va fi dat sa-si cunoasca logodnicul, vrednicul si nobilul Paris. Romeo se plange cǎ plumbul din suflet i-a coborat in picioare, insa prietenii vor sa-l vada dansand la balul Capuletilor, in pofida faptului ca acestia sunt dusmanii de moarte ai familiei Montague. Cei doi tineri se vad si …nu vreau sa va obosesc repetand lucruri atat de bine cunoscute. As dori sa amintesc doar urmatoarele cuvinte ale Julietei, pe care le aude si Romeo, aciuit in gradinǎ, sub fereastra pe care fata o deschide : « Ce-i numele ? Ce noi numim rǎsuri ? / Tot dulce-ar miresma, oricum le-am zice ; / La fel si el : de nu-l mai chem Romeo, / Tot fara de cusur si drag ramane / Si-atunci, Romeo, leapada-al tau nume ? Caci nu-i crampei din tine… si in schimb /Pe mine ia-ma toata. » Numele – obstacol , ca un fel de masca venetiana ,trebuie dat la o parte si atunci chipul indragit straluceste cu deplina putere. Si totusi, un nume se incapataneaza sa fie ceva si dincolo de pǎrelnica lui conventionalitate.
Numele supus « tikkunului »
In traditia ebraica, a invoca numele cuiva este o fapta cu greutate si putere, caci numele cheama sufletul pe care –l desemneaza. Schimbarea numelui se cuvine a fi socotita o piatra de hotar biografica. Avram ( « parintele ilustru ») a devenit, ca urmare a legamantului divin, Avraham (« parinte al natiunilor »), iar dupa lupta cu ingerul, Iacov a primit numele Israel. Cabalistii considerǎ ca fiecare litera a numelui nostru, cu « caracterul » si cu « temperamentul » ei, constituie o fibrǎ a fiintei noastre, lucrand in noi si indrumandu-ne . Cunoasterea proprietatilor literelor usureaza cunoasterea de sine. Prin modificarea literelor care compun numele, deci printr-un « tikkun », poate fi reparat si destinul unui om. Cratylos, in dialogul lui Platon care-i poarta numele, sustine ca este in vigoare o dreapta potrivire a numelor cu obiectele vizate si cu oamenii denumiti. Dimpotriva, conlocutorul sau – Hermogenes – afirmǎ ca toate numele sunt conventionale. Nu este greu de determinat de partea cui s-ar fi situat cabalistii. In interpretarea la « Cratylos », Noica mentioneaza o intamplare mai aproape de zilele noastre, plina de intelesuri. Ii dau cuvantul : « Tanar fiind, la Strassburg, Goethe isi vede intr-o zi pus in discutie, nu fara sarcasm si detasare, propriul sau nume, de catre mai marele sau prieten si indrumator, Herder. « De unde sa vina numele de Goethe ? se intreba acesta. De la Gott (Dumnezeu) ? De la Götze ( idol) ? Sau de la Kot (noroi) ? » Iar Goethe este descumpanit inca mai mult decat Hermogenes aici. Se intoarce acasa si isi noteaza ca nimeni nu ar trebui sa se joace cu numele nostru ; tot ce este mai superficial in persoana noastra este si tot ce e mai adanc .» Vedem ca nu numai cabalistii puteau fi zdruncinati de imensele valente din interiorul numelui. Dar –cateodata- problema poate fi abordata si intr-o maniera ,cum sa spun, simpla si senina.
Sean Fergusson
Se povesteste ca la New York traia un hassid care purta acest nume destul de neobisnuit. El imigrase din Ucraina, unde purtase numele Yankel Galicowicz. Un var il sfatuise sa se prezinte in America cu un nume mai potrivit pentru Lumea Noua. Functionarilor americani din port, Yankel trebuia sa le spuna ca numele lui este Jack Gale. Coplesit de emotie, in momentul cel mai insemnat, dupa ce i se ceruse sa se identifice, Yankel raspunse -pur si simplu – cu cateva cuvinte in idis : « Oy vay, shoin fargessen ! ( Vai de mine, am uitat deja !) » Replica functionarului nu intarziase : « Cum ati spus ? Sean Fergusson ! OK ! »
Poate stiati ca numele Kohn , Katz si Kaplan desemneaza descendenti ai lui Aaron, primul kohen (preot) ? Katz este un acronim al cuvintelor ebraice « kohen tzedek (adica kohen autentic) », iar Kaplan ,derivat de la « capelan (cleric crestin) » a fost folosit pentru a europeniza nume precum Koh(e)n sau Hakohen, in perioada cand functionari ai primariilor din Austria si Polonia inventau noi nume de familie pentru evrei. Nu este exclus ca si cativa Priestley din Marea Britanie sa fi fost – la origine- kohanim, caci se stie ca « priest » inseamna « preot ». Cohen este cel mai raspandit nume de familie din Israel, urmat fiind de Levy ( trebuie remarcat ca « Segal » isi are originea in «sgan-levy », adica « preot adjunct ») .Mizrahi (« oriental ») Peretz si Biton ocupa locurile trei, patru , respectiv cinci. Peretz este mentionat de 14 ori in Biblie, desemnand copilul care a « izbucnit (« paratz ») « din legatura semi-incestuoasa dintre Judah si Tamar.. « Biton » provine din latinescul « vita », fiind – la drept vorbind – echivalent cu « Chaim ». Biton este, de asemenea, numele unei localitati din Tunisia, care avea o insemnata populatie evreiasca. La fel se intampla cu numele yemenit Sharabi si cu cel marocan Deri. « Shitrit » isi are originea intr-un cuvant arab care inseamna « siret, dibaci ».Si numele Shapiro este legat de un nume de localitate (orasul Speyer din valea Ruhrului din Germania, unde a trait o vreme si familia lui Rashi.. Cateva ipoteze , nu neaparat contradictorii, incearca sa explice numele Azulai ( 1-cuvantul « izil » inseamna « bun » intr-un dialect berber 2- orasul Tazoulai din Maroc 3- o posibila referinta la ochii albastri ai multor membri ai familiei 4- un echivalent al numelui Cohen caci este acronimul cuprinzand initialele cuvintelor « isha zona vahalala lo yikahu »- cu intelesul : Ei (kohanim) nu vor lua de nevasta o prostituata sau o femeie prihanita .Interesante mi se par cele doua explicatii pentru « Friedman » (1- om al pacii si 2- omul sau sotul lui Frieda, o expresie a obiceiului evreilor din estul Europei de a sublinia dependenta unui barbat de femeia sa.) Doar cateva cuvinte acum despre niste porecle. Voi incepe cu Platon, al carui adevarat nume era Aristocles. Marele ganditor avea o frunte lata ( acest ultim cuvant este « platus » in greaca) . Bibi Netanyahu este de fapt Bibi Nr. 2, caci familia a reluat o porecla data unui unchi al lui Beniamin, care se indragostise, ca bebelus, de silaba « bi ». Inchei seria de exemple din viatǎ cu povestea lui Shlomo Lahat. Micul Shlomo Lindver, abia venit din Germania, in anii 30, ii anima pe coechipierii sai in lupta cu otgonul (doua echipe care trag de o franghie in sensuri opuse)) strigand « Ziehen ! Ziehen ! ( Trageti ! Trageti !).I s-a spus la inceput Tsi-Tsi si micul Shlomo plangea. Intr-un tarziu, cineva a gresit si l-a strigat « Cici. » si asa a ramas. Asa se face ca ne uitam de multe ori la un om prin acest filtru oferit de nume sau porecla, care uneori permite o focalizare a imaginii, punand viata respectivului sub lumina unui incident din copilaria lui.
Oarecum altfel stau lucrurile in atelierul scriitorului, unde este oficiata ceremonia de conferire a numelui pe care il va purta eroul. Numele se NASTE aici, avand radacini in realitate – se stie prea bine ca un personaj tip contine o suma de trasaturi apartinand mai multor persoane reale . Apoi numele duce o existenta ABSTRACTA, pasiva, intre copertile cartii, pentru a RENASTE , ori de cate ori textul este citit sau pus in scena. Croit dupa masura, apelativul eroului nu are nevoie de reparatii si ajustari ulterioare caci pentru faurirea lui, autorul inspirat dovedeste o ingeniozitate bine temperata, ca cea demonstrata de Mircea Horia Simionescu in al sau « Dictionar onomastic ».

Acest articol a fost publicat luni, 31 mai 2010 la rubrica Dialog Intercultural.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.