Recent a inceput un nou proces al unui om considerat colaborator al regimului nazist, acuzat de participare la uciderea a 28000 de evrei in lagarul de la Sobibor. Lagar in care se stia de la inceput ca soarta detinutilor este pecetluita.
Ivan Demianiuk, ucrainean, era prizonier de razboi. Desigur ca nu poate fi acuzat de pregatire a Holocaustului, de premeditare a crimelor naziste. El nu era un german nazist, ci un simplu colaborationist. Totusi, el nu poate fi absolvit complet de vina. Vina lui este participare la crima. Colaborationistii, de obicei oameni simpli, erau cozile de topor, fara de care crimele nu ar fi reusit in aceeasi masura.
Imi amintesc de fabula „Toporul si padurea” de Grigore Alexandrescu. Reusita toporului de a taia si dobori padurea a fost posibila numai atunci cand toporul a avut o coada din lemn.
Desigur, exista si alte elemente in cadrul procesului respectiv. John (Ivan) Demianiuk este un om batran, in varsta de 89 de ani, tintuit pe un scaun cu rotile. El neaga orice acuzatie i-a fost adusa. Anterior el a mai fost judecat, in Statele Unite si in Israel.
In Israel a fost acuzat ca ar fi „Ivan cel Goraznic” ucigasul (colaborationist) din lagarul mortii de la Treblinka. Dar justitia israeliana l-a achitat, acceptand punctul de vedere al lui, sustinut de catre avocatul sau israelian Ioram Sheftel: omul nu este „Ivan cel Groaznic” de la Treblinka, iar in acea perioada se afla inchis in lagarul de la Sobibor, in calitate de prizonier de razboi. Ramane de raspuns la intrebarea daca el era cel care punea cuptorul in functiune, precum si la intrebarea daca – in acest caz – facea acest lucru nu numai prin forta imprejurarilor, ci si de buna voie, din ura fata de evrei. Lucru care pare problematic, necestand numeroase dovezi. Martorii sunt si ei oameni varstnici. Un asemenea proces poate dura cativa ani. Problematic daca se va termina, datorita varstei acuzatului si starii sanatatii sale. Procesul este mai mult simbolic: Germania impotriva lui Ivan Demianiuk. Poate ca ar fi sunat altfel daca Germania ar fi acuzat un fost lider nazist, in urma cu circa 50 de ani.
Se afirma ca acest proces va cultiva memoria Holocaustului. Adevarat. Dar acest lucru poate fi facut mai usor de istorici, precum si prin popularizarea faptelor. Pentru ca asemenea lucruri sa nu se mai repete. Mai ales ca genociduri au avut loc si ulterior.
Desigur, un genocid nu reprezinta o simpla crima, ci o monstruozitate (teoria juristului Beniamin Mendelsohn, originar din Romania, creatorul victimologiei). Monstruozitatea nu poate fi prescrisa, chiar daca este facuta de un colaborationist al autorilor morali. Dar in prezent principalul lucru este nu procesul (considerat o „reprezentatie” – HATZAGAH de ziarul israelian ebraic MAARIV), ci pastrarea memoriei victimelor si efortul ca o asemenea monstruozitate sa nu se mai repete.
Am văzut un film israelian, DATORIA, pe o temă
apropiată. dar la noi, un Pleşiţă a murit liniştit, după ce s-a mai şi hlizit la noi, pe un canal TV.Nu trebuia să stea pe viaţă, la zdup? Ca şi alţi băieţi buni, plecaţi de la gradul de bătăuşi, ajunşi mari şefi, apoi bine ascunşi, după 89. Am luat o dată un baston de cauciuc , prin 1956 , n-am să-l uit, pentru că mă lovise un băiat din acesta, absolut din plăcere. CNSAS s-a ocupat de informatori, dar de prelucrătorii informaţiilor cine s-a ocupat?
Unii sunt acum mari afacerişti, strigă- trăiască democraţia. Al lor este prezentul şi viitorul, când se va uita şi copiii vor fi, desigur, fără nici o vină, nu ai ce face. .
D-nul Herscovici se ocupa, in relatarea sa, de partea penibila a procesului.Este adus in judecata un om f. batrin si neputincios judecat pt fapte pe care le-a
facut in urma cu70-65ani si din pozitia de prizonier de razb.(in miinile nemtilor).Penibil,ce… sau sfirsit SS-istii din libera alegere??
Nu cunosc nuantele fine ale comportamentului lui in acea situatie.
Intrebarea mea este,ce dreptul juridic ii
cere:trebuia sa refuze porunca militara care era data in conform cu legile acelei tari?
Scopul procesului edubios .
Oare procesul vrea sa arate inumanitatea evreilor care nu sint in stare sa ierte? si poate sint insetati de razbunare??
A doua zi dupa incetarea razboiului mondial, niciun criminal nu mai putea savirsi vreun act mostruos. Indiferent de virsta si locul de refugiu.
Dreptul international nu acorda amnistie criminalilor de razboi, indiferent de timpul care s-a scurs si de starea sanatatii.
Iar judecarea acestora e necesara, pentru a face dreptate, conform legilor internationale.
Nu e acceptabil nici argumentul ordinelor primite. Exista ordine si ordine si e la latitudinea judecatorilor sa diferentieze lucrurile.
Istoricii au alt rol, de a aduce lumina asupra evenimentelor.
Domnule Herscovici, am vazut in aceasta seara pe Viasat History un documentar extrem de interesant despre ”vanatorii de nazisti”, care a tratat si cazul Demianiuk. Povestea -conform documentarului – este un pic mai complexa: omul, la momentul condamnarii la moarte (casate de ICCJ a Israelului) fusese luat drept altcineva – eroare posibila datorita unei intoxicari KGB.
Problematica este o alta intrebare: daca omul va fi totusi gasit nevinovat dupa 7 ani de procese in Israel (si o condamnare la moarte) si alti 2-3 ani de procese in Germania, nu se incalca principiul statului de drept: : ”decat sa fie pedepsit un nevinovat , mai bine sa ramana liber un vinovat ”? Nu mai vorbim de batranetea sa facuta praf…
Atentie: admir tenacitatea cu care sunt urmariti criminalii, de orice culoare. M-as bucura daca si-n Romania cineva l-ar aduce in fata justiei pe tortionari ca Enoiu si cei ca el…
Stimate Domnule Dan Petre,
Multumesc pentru faptul ca va referiti la un articol al meu, publicat acum un an si cateva luni. Aveti dreptate ca „decat sa fie pedepsit un nevinovat, mai bine sa ramana liber un vinovat”. Este un principiu consacrat in cadrul dreptului penal si al drepturilor omului. Pe langa faptul ca este chinuit un om batran, ceea ce este o problema de ordin moral.
In acelasi timp, aveti dreptate ca un criminal trebuie urmarit cu tenacitate, indiferent de „culoare” si de crima facuta. Desi, trebuie sa ne gandim ca justitia nu este si nu trebuie sa fie o razbunare, ci un act de dreptate. Va amintesc afirmatia din Biblie „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”. Dar aceasta afirmatie a fost comentata si este importanta tocmai sub forma comentariului, in acest caz talmudic. Nimeni nu-i poate scoate ochiul criminalului exact la fel cum l-a scos el victimei. Iar victima nu va avea nimic de castigat in cazul in care va fi scos un ochi criminalului. Este necesara o cale de a despagubi victima si de a restabili normele morale si juridice in societate. Ca urmare, solutia este alta: criminalul trebuie impus sa plateasca despagubiri victimei si o amenda societatii sau sa primeasca o privatiune din partea ei. Exista si problema depasirii timpului. In privinta unui batran, a unei eventuale crime comisa cu multi ani in urma de acesta in mod prezumptiv – mai ales daca respectivul este un acuzat prezumptiv si poate ca nu este el autorul crimei, ci totul se bazeaza pe marturii neclare sau chiar pe un fals premeditat iar respectivul a fost achitat anterior de un tribunal, identitatea lui fiind problematica – poate ca solutia este analiza temei de catre istorici si nu din nou, in fata tribunalului penal. Sa ne amintim ca istoria este Tribunalul Suprem uman, deasupra tribunalelor juridice penale si civile, deasupra Tribunalului Istoria ramanand numai Tribunalul Ceresc.
Va transmit toate cele bune.
Lucian-Zeev Herscovici
Domnule Herscovici, va multumesc foarte mult pentru promptul si detaliatul Dvs. raspuns. (Articolul l-am gasit intamplator, la primul google dat dupa numele ‘ivan demianiuk’ imediat dupa documentarul de luni seara).
Pentru ca plec la serviciu, am sa fiu nevoit sa fiu scrut: nu are importanta varsta la care este prins un criminal (fie el nazist sau comunsit). Victimele lor nu au fost crutate pe motiv de varsta. Asadar eu sunt de acord cu urmarirea si pedepsirea celor vinovati PANA IN PANZELE ALBE!
Cu o singura conditie: cel urmarit sa fie CU ADEVARAT cel vinovat. Ori in acest caz, aici este problema: nu se stie cu exactitate daca Demianiuk a fost sau nu un calau sangeros sau un nefericit prins fara voie in ”delirul” istoriei.
Stimte Domnule Dan Petre,
Aveti dreptate ca un criminal trebuie pedepsit. Dar chiar Dumneavoastra puneti problema ca acel criminal prezumptiv poate fi un simplu nefericit prins fara voie in delirul istoriei si nu adevaratul criminal real. De aceea este necesara o prudenta deosebita, mai ales daca este vorba despre un batran, ajuns un paravan pentru crimele unui sistem politic antiuman si criminal, folosit astfel de catre epigonii acelui sistem sau de reprezentantii altui sistem asemenator. Si, in rest, repet: justitia nu este o razbunare. Cheltuielile pentru prinderea unor criminali batrani sunt uriase. Cel mai bine este prezentarea crimelor lor, respectiv ale crimelor sistemelor nazist, comunist si ale altor dictaturi pentru a fi cunoscute publicului si pentru a nu se mai repeta in viitor. Este important nu numai a se cunoaste si pedepsi faptele unui individ, ci faptele si normele morale (sau mai curand lipsite de moralitate) ale unui sistem bazat pe ideologia monstruozitatii, a supracrimei, ale unui angranaj in care au intrat milioane, chiar sute de milioane de oamnei, victime si calai. Si trebuie sa stim ca si calaii au fost victime in felul lor: victime ale societatii, mentalitatii, neomeniei, lipsei de morala. Calaii reali sunt cei care i-au indrumat pe asemenea cale, desi faptele lor nu sunt scuzabile nici ele, in nici un caz.
Toate cele bune,
Lucian-Zeev Herscovici