Între sare și sânge,
Pietrele nu dorm,
Marea statică și mult înaltă în sclipiri.
– Ne așezăm prieteni și vecini, la Tel Aviv
nu ne-am văzut de ani.
Curge vinul în pahare, vertical e timpul și nu ne iartă,
evreica din clasa de liceu,
totul e o repetiție de povești, și nu de dăm seama decât târziu, că a trecut noaptea și viața tot vorbind.
Ne trezim și dacă nu ne trezim,
Leandrul, măslinul și chiar smochinul gârbovit înfioară primavara ca pe o făptură venită de la țara ce și-a lăsat încălțările afară,
Grădina ia locul deșertului,
si nu seceta ne învinge,
Pietrele timpului
între sare și sânge
ne vestesc Israelul.
