• ACUM.TV
  • Editia Saptamanii 8 – 14 august 2011
  • Grava carenţă de moralitate de Principele Radu al Romaniei
    Pentru depășirea situației în care se află România de astăzi este util să scrutăm trecutul recent și să nu ne limităm doar la detaliile, la faptele și știrile, uneori, zăpăcitoare, ale prezentului. În decembrie 1989, România s-a îndreptat, ca toate ţările din zonă, spre democraţie. După douăzeci și doi de ani de efort, uneori încununat de succes, ne dăm cu toţii seama că viaţa democratică şi legislaţia europeană nu sunt de ajuns pentru ca ţara noastră să fie cu adevărat liberă şi democratică. Ce anume lipseşte? (7-8-2011 – Editorial)
  • Băsescu și PDL – tăcere asurzitoare în cazul Urban/Breivik de Petru Clej
    L-am întrebat pe purtătorul de cuvânt al PDL: ”are de gând să analizeze conducerea PDL declarațiile senatorului PDL Urban, care îi face responsabili pe liderii UE, inclusiv pe Traian Băsescu și Emil Boc, de atentatele teroriste din Norvegia?” N-am primit niciun răspuns.După cum n-am primit niciun răspuns cu privirea la reacția președintelui, respectiv a premierului din partea purtătorului de cuvânt Valeriu Turcan, respectiv a consilierei premierului, Andreea Paul-Vass. Nu mi-a răspuns nici europarlamentara PDL, Monica Macovei. (7-8-2011 – Intern)
  • „Mai este timp, opriţi-i” e de părere Gáspár Miklós TAMÁS de Gyula Keszthelyi
    Este titlul unui studiu, publicat pe două pagini al suplimentului Hétvége (Sfârşit de săptămână) al cotidianului budapestan Népszabadság, semnat de filosoful Gáspár Miklós TAMÁS, referitor la relaţiile româno-ungare, care urmează să apară şi în limba română pe paginile revistei 22. (7-8-2011 – Extern)
  • O revolta violentă devastează cartierul Tottenham din nordul Londrei de Petru Clej
    Douăzeci și nouă de persoane, între care 26 de polițiști, au fost rănite, două mașini de poliție, un autobuz și mai multe clădiri au fost incendiate și mai multe magazine jefuite în timpul unei revolte petrecute sâmbătă spre duminică noaptea în cartierul Tottenham din nordul Londrei.Ciocnirile dintre sute de persoane înarmate cu pietre și cocktail-uri Molotov și poliție au izbucnit imediat după o demonstrație de protest împotriva împușcării mortale de către poliție a unui bărbat de 29 de ani care locuia în cartier. (7-8-2011 – Extern)
  • Studii în România: Pragmatismul tinerilor moldoveni sau “calculele” statului român? de Denis Cenusa
    Şomajul galopant în rândul moldovenilor, care s-a triplat din 2008 încoace, alături de condiţiile economice limitate din ţară, motivează tinerii să aleagă “fereastra de oportunitate” deschisă de statul român pe calea unor facilităţi educaţionale atrăgătoare, în special prin gratuitatea lor. Tinerii norocoşi vor accesa gratis burse la studii în principalele centre universitare din România, cu preponderenţă la instituţiile din Iaşi şi alte localităţi mai apropiate de R. Moldova. (7-8-2011 – Republica Moldova)
  • Împărţirea Poloniei: mitologie identitară şi fapt istoric (IV): splendoarea şi provocările Vârstei de Aur de Florian Dumitru Soporan
    Ultimele decenii ale secolului al XIV-lea şi începutul celui următor marchează în istoria europeană începutul epocii premoderne, o perioadă de tranziţie prin excelenţă, pentru care terminologia de compromis destinată să întrunească acordul specialiştilor interesaţi în decriptarea sensurilor sale corespunde unei realităţi în care manifestări şi atitudini proprii Evului Mediu coexistă cu factori catalizatori ai transformărilor care vor genera în ultimă analiză apariţia lumii moderne. (7-8-2011 – Istorie si actualitate)
  • Palatul minoic din Knossos de Cristina Dobrin
    Miturile grecești asociate cu Palatul Knossos sunt fascinante, dar vizitând astăzi ruinele scoase la lumină, turiștilor le este greu de imaginat că acesta a fost cândva un loc bântuit. Palatul radiază cu exuberanţă prin intermediul elaboratelor planuri arhitecturale grupate în jurul curții centrale. Frescele elegante care au decorat pereţii palatului vorbesc de un popor care a abordat subtilităţile vieţii şi splendoarea naturii cu optimism și bucurie. (7-8-2011 – Reportaj)
  • UN EXERCIŢIU DE COMUNICARE. QUI PRODEST? de Mihai Batog-Bujenita
    Barcelona… Un oraş cu o personalitate fermecătoare, com- parabil cu oricare altă capitală europeană, o destinaţie de vacan- ţă pe care aş recomanda-o, fără nici o reţinere, chiar şi celor mai cârcotaşi turişti. Oferă cu generozitate, dar şi cu multă pricepere administrativă, istoria celor peste două mii de ani de existenţă, precum şi realizările uneori incredibile ale mâinilor, minţilor şi nu de puţine ori a geniului acestor minunaţi oameni, catalanii. (7-8-2011 – Impresii de calatorie)
  • Portocale în miezul verii de Florin Predescu
    Ne-am obisnuit cu explozia aromei portocalelor doar in perioada sarbatorilor de iarna.Periplul meu culinar imi ofera surpriza descoperirii citricelor aduse din cealalalta jumatate a Terrei unde acum e iarna. (7-8-2011 – Gastronomie si Stil)

  • „Vezi fumul acela ? Acolo este sora ta, micuţa Judith şi tatăl tău. Acolo veţi sfârşi şi tu cu maică-ta şi cu toţi ceilalţi din baracă!” (memoriile Ilanei Hida, născută Lazarovici) de Andrea Ghita
    Ilana Hida s-a născut la 20 septembrie 1922, într-o familie evreiască nu prea înstărită din Cluj. Tatăl ei era croitor şi a luptat în armata austro-ungară, fiind rănit grav pe frontul rusesc. În primăvara lui 1944 a fost deportată la Auschwitz împreună cu familia. A trecut prin mai multe lagăre naziste, dar a reuşit să supravieţuiască. Singura din familia ei. După război a trăit o vreme în Bucureşti, în anii 1970 stabilindu-se în Israel. Urmează transcrierea amintirilor ei despre ghetou şi sosirea la Auschwitz, aşa cum le-a relatat în 1986, fiului ei George Hida, care le-a înregistrat şi le pune la dispoziţia cititorului, la câţiva ani după stingerea din viaţă a Ilanei Hida (7-8-2011 – Marturii)
  • UN EXERCIŢIU DE COMUNICARE. QUI PRODEST? de Mihai Batog-Bujenita
    Barcelona… Un oraş cu o personalitate fermecătoare, com- parabil cu oricare altă capitală europeană, o destinaţie de vacan- ţă pe care aş recomanda-o, fără nici o reţinere, chiar şi celor mai cârcotaşi turişti. Oferă cu generozitate, dar şi cu multă pricepere administrativă, istoria celor peste două mii de ani de existenţă, precum şi realizările uneori incredibile ale mâinilor, minţilor şi nu de puţine ori a geniului acestor minunaţi oameni, catalanii. (7-8-2011 – Impresii de calatorie)
  • google_1
    google_2

  • Premierul britanic David Cameron recunoaște: poliția a greșit de Petru Clej
    Poliția a adoptat tactici greșite în timpul recentelor tulburări de stradă din câteva mari orașe ale Angliei, a declarat prim ministrul britanic David Cameron.Vorbind în fața Camerei Comunelor, rechemată în sesiune extraordinară, premierul Cameron a anunțat măsuri de combatere a violenței de tipul celei izbucnite în Londra la sfârșitul săptămânii trecute precum și măsuri de compensare a celor care au avut de suferit. (11-8-2011 – Extern)
  • Calmul relativ revine pe străzile marilor orașe din Anglia de Petru Clej
    Noaptea de miercuri spre joi a fost cea mai calmă în marile orașe din Anglia de sâmbătă încoace de când au izbucnit tulburări stradale, soldate cu jafuri, incendieri și ciocniri între sute de persoane și poliție.Joi, centrul atenției se mută în parlament, rechemat de urgență din vacanță pentru a dezbate convulsiile urbane și urmările lor. (10-8-2011 – Extern)
  • Prezența masivă a poliției descurajează tulburările la Londra de Petru Clej
    Pentru a patra noapte consecutiv, mari orașe din Anglia au fost lovite de tulburări violente, deşi prezenţa masivă a poliției pe străzile Londrei a redus aici nivelul violenței.Premierul David Cameron a revenit de urgență din vacanță și a anunțat rechemarea parlamentului în sesiune de urgență. (9-8-2011 – Extern)
  • Revoltele și devastările se extind în Marea Britanie de Petru Clej
    Premierul britanic David Cameron s-a întors de urgență din vacanță și urmează să conducă o ședință a cabinetului restrâns de securitate care va discuta situația creată de tulburările violente din Londra și alte mari orașe din Regatul Unit.Noaptea trecută a fost a treia consecutiv în care sute de persoane au atacat poliția și s-au dedat la jafuri, incendieri și distrugeri de proprietate. (9-8-2011 – Extern)
  • „Vezi fumul acela ? Acolo este sora ta, micuţa Judith şi tatăl tău. Acolo veţi sfârşi şi tu cu maică-ta şi cu toţi ceilalţi din baracă!” (memoriile Ilanei Hida, născută Lazarovici) de Andrea Ghita
    Ilana Hida s-a născut la 20 septembrie 1922, într-o familie evreiască nu prea înstărită din Cluj. Tatăl ei era croitor şi a luptat în armata austro-ungară, fiind rănit grav pe frontul rusesc. În primăvara lui 1944 a fost deportată la Auschwitz împreună cu familia. A trecut prin mai multe lagăre naziste, dar a reuşit să supravieţuiască. Singura din familia ei. După război a trăit o vreme în Bucureşti, în anii 1970 stabilindu-se în Israel. Urmează transcrierea amintirilor ei despre ghetou şi sosirea la Auschwitz, aşa cum le-a relatat în 1986, fiului ei George Hida, care le-a înregistrat şi le pune la dispoziţia cititorului, la câţiva ani după stingerea din viaţă a Ilanei Hida (7-8-2011 – Marturii)
  • ANI amendeaza directorii IDR si incepe verificarea averii lui Benea, Diaconu si Carp de Narcis Iordache
    Potrivit secretarului general al ANI, Horia Georgescu, inspectorii agentiei s-au autosesizat in urma articolelor publicate pe aceasta tema de romaniacurata.ro iar in ultimele zile au efectuat verificari la capatul carora au constatat ca cei trei membri ai Colegiului director al IDR – directorul general Radu Carp, directorul Directiei Furnizare Expertiza pentru MAE, Florin Diaconu si directorul Directiei Formare Profesionala, Alexandra Laura Benea – nu au depus nici declaratii de avere si nici declaratii de interese. (7-8-2011 – Polemica)
  • DREPT LA REPLICĂ – cenzurat de conducerea Federaţiei Române de Radioamatorism de Francisc Grunberg
    În pofida unor promisiuni scrise exprimate atât de preşedintele FRR Virgiliu Niculescu YO7FT cât şi de secretarul general al FRR Vasile Ciobăniţă YO3APG – promisiuni pe care le pot pune la dispoziţia celor interesaţi -, acest material a fost cenzurat. Conducerii FRR îi plac numai laudele. Prezentarea necosmetizată a unor situaţii reale, care demonstrează maniera de acţiune şi de inacţiune incorectă şi părtinitoare a celor care ne reprezintă, lipsa lor de respect faţă de orice legi scrise şi nescrise, nu-şi pot găsi locul în mediile de informare aflate sub strictul control al conducerii. (7-8-2011 – SPUNE)
  • prietenii mei şi rugurile care au ars mai demult (poem de Mihail Vakulovski) de Dan DAVID
    Bertold Brechtîşi aprindetrabuculşi mediteazăla soarta femeiiîn timp de război.mai trage un fum. (7-8-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Tomograf de Dan DAVID
    Din tavan coboară efluvii magnetice.Se focalizează pe patul alb ca un sicriuPe care corpul inert doarme cu ochii deschişi. (7-8-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Vasile,… capul familiei Popescu de Calin Cazan
    (7-8-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Bucurii la bătrâneţe de Calin Cazan
    (8-8-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • De neclintit…din loc de Calin Cazan
    (9-8-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Extazul extrasului de cont bancar de Calin Cazan
    (10-8-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Bulimie de stres după partaj de Calin Cazan
    (11-8-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Piese interşanjabile de Calin Cazan
    (12-8-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • “ Te aştept în gara noastră mică !…” de Calin Cazan
    (13-8-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • VACANȚE de Mihaela Rusu
    (8-8-2011 – Fotografia Zilei)
  • VACANȚE de Natalie Montanaro
    (9-8-2011 – Fotografia Zilei)
  • VACANȚE de Cristina Dobrin
    (7-8-2011 – Fotografia Zilei)
  • VACANȚE de Carmen Gheorghe
    (10-8-2011 – Fotografia Zilei)
  • VACANȚE de Dacian Hentiu
    (11-8-2011 – Fotografia Zilei)
  • VACANȚE de Gabriela Marinescu
    Cu toate ca erau multe alte animale mai spectaculoase, mai fioroase, deliciul plimbarii in Woburn il fac maimutele. (12-8-2011 – Fotografia Zilei)
  • VACANȚE de Corina Ostoia
    (13-8-2011 – Fotografia Zilei)
  • Articole preferate de cititori:
  • Doamnei Aura Christi, redactor-șef, „Contemporanul. Ideea Europeană” de Michael Shafir
    Urmare a publicarii in revista pe care cu onor o conduceti a articolului „Un hybris colectiv” al carui autor este chiar directorul publicatiei, Nicolae Breban, solicit in numele dreptului la imagine eliminarea imediata a numelui subsemnatului din caseta … (1-1-1970)
  • Insula Santorini din arhipelagul Insulele Ciclade de Cristina Dobrin
    Insula Santorini, situată în Marea Egee, aparține de arhipelagul Insulele Ciclade, oferind cele mai spectaculoase peisaje din Grecia şi din lume. Satele tradiţionale ale insulei, construite pe stânci înalte, oferă o vedere minunată asupra vulcanului scufundat. (1-1-1970)
  • Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna – 2011 de Matei Mircioane
    Începând cu anul 1997, din iniţiativa bijutierului timişorean Gigi Tăuş şi a câtorva prieteni muzicieni, în curtea pensiunii „La răscruce” a fost organizat, anual, Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna, unde au fost prezente nume mari ale jazzului mondial. Enumerăm pe: Aura Urziceanu, Anca Parghel, Teodora Enache, Johnny Răducanu, Harry Tavitian, Mircea Tiberian, Mike Stern, Paul de Castro, Jan Garbarek, Steve Hacket, John Abercombie, Zakir Hussain, Jean-Luc Ponty, Nguyen Le, Stanley Jordan şi mulţi alţii. Din anul 2004, având în vedere că spaţiul de la „La răscruce” a devenit neîncăpător, festivalul s-a mutat pe una din văile de lângă satul Gărâna, în „Poiana Lupului”, unde a fost amenajat un ţarc, în care pot încăpea şi patru mii de spectatori. (1-1-1970)
  • Proiectul „ Plan de management şi campanie de informare, educare şi conştientizare privind Situl Natura 2000 Grădiştea-Căldăruşani-Dridu ROSPA0044”- de Editori ACUM
    Asociaţia Experţilor de Mediu a organizat Conferinţa de prezentare a proiectului „Plan de management şi campanie de informare, educare şi conştientizare privind Situl Natura 2000 Grădiştea-Căldăruşani-Dridu ROSPA0044” (1-1-1970)
  • Cadel Evans – primul ciclist australian care câștigă Turul Franței de Petru Clej
    Cadel Evans a devenit primul australian din istorie care câștigă Turul Franței, cea mai importantă competiție ciclistă internațională și una dintre cele mai prestigioase competiții din întreg sportul. (1-1-1970)
  • Expoziția de fotografie și caricatură „CARACTERE” de Eduard Mattes
    2011 fiind declarat Anul International al Padurilor, premierea laureatilor si deschiderea expozitiei au avut loc sub patronajul Regiei Nationale a Padurilor – „Romsilva” in cladirea Muzeului Literaturii Romane (1-1-1970)
  • „Mai este timp, opriţi-i” e de părere Gáspár Miklós TAMÁS de Gyula Keszthelyi
    Este titlul unui studiu, publicat pe două pagini al suplimentului Hétvége (Sfârşit de săptămână) al cotidianului budapestan Népszabadság, semnat de filosoful Gáspár Miklós TAMÁS, referitor la relaţiile româno-ungare, care urmează să apară şi în limba română pe paginile revistei 22. (7-8-2011 – Extern)
  • O revolta violentă devastează cartierul Tottenham din nordul Londrei de Petru Clej
    Douăzeci și nouă de persoane, între care 26 de polițiști, au fost rănite, două mașini de poliție, un autobuz și mai multe clădiri au fost incendiate și mai multe magazine jefuite în timpul unei revolte petrecute sâmbătă spre duminică noaptea în cartierul Tottenham din nordul Londrei.Ciocnirile dintre sute de persoane înarmate cu pietre și cocktail-uri Molotov și poliție au izbucnit imediat după o demonstrație de protest împotriva împușcării mortale de către poliție a unui bărbat de 29 de ani care locuia în cartier. (7-8-2011 – Extern)
  • Studii în România: Pragmatismul tinerilor moldoveni sau “calculele” statului român? de Denis Cenusa
    Şomajul galopant în rândul moldovenilor, care s-a triplat din 2008 încoace, alături de condiţiile economice limitate din ţară, motivează tinerii să aleagă “fereastra de oportunitate” deschisă de statul român pe calea unor facilităţi educaţionale atrăgătoare, în special prin gratuitatea lor. Tinerii norocoşi vor accesa gratis burse la studii în principalele centre universitare din România, cu preponderenţă la instituţiile din Iaşi şi alte localităţi mai apropiate de R. Moldova. (7-8-2011 – Republica Moldova)
  • Împărţirea Poloniei: mitologie identitară şi fapt istoric (IV): splendoarea şi provocările Vârstei de Aur de Florian Dumitru Soporan
    Ultimele decenii ale secolului al XIV-lea şi începutul celui următor marchează în istoria europeană începutul epocii premoderne, o perioadă de tranziţie prin excelenţă, pentru care terminologia de compromis destinată să întrunească acordul specialiştilor interesaţi în decriptarea sensurilor sale corespunde unei realităţi în care manifestări şi atitudini proprii Evului Mediu coexistă cu factori catalizatori ai transformărilor care vor genera în ultimă analiză apariţia lumii moderne. (7-8-2011 – Istorie si actualitate)
  • Premierul britanic David Cameron recunoaște: poliția a greșit de Petru Clej
    Poliția a adoptat tactici greșite în timpul recentelor tulburări de stradă din câteva mari orașe ale Angliei, a declarat prim ministrul britanic David Cameron.Vorbind în fața Camerei Comunelor, rechemată în sesiune extraordinară, premierul Cameron a anunțat măsuri de combatere a violenței de tipul celei izbucnite în Londra la sfârșitul săptămânii trecute precum și măsuri de compensare a celor care au avut de suferit. (11-8-2011 – Extern)
  • Calmul relativ revine pe străzile marilor orașe din Anglia de Petru Clej
    Noaptea de miercuri spre joi a fost cea mai calmă în marile orașe din Anglia de sâmbătă încoace de când au izbucnit tulburări stradale, soldate cu jafuri, incendieri și ciocniri între sute de persoane și poliție.Joi, centrul atenției se mută în parlament, rechemat de urgență din vacanță pentru a dezbate convulsiile urbane și urmările lor. (10-8-2011 – Extern)
  • Prezența masivă a poliției descurajează tulburările la Londra de Petru Clej
    Pentru a patra noapte consecutiv, mari orașe din Anglia au fost lovite de tulburări violente, deşi prezenţa masivă a poliției pe străzile Londrei a redus aici nivelul violenței.Premierul David Cameron a revenit de urgență din vacanță și a anunțat rechemarea parlamentului în sesiune de urgență. (9-8-2011 – Extern)
  • Revoltele și devastările se extind în Marea Britanie de Petru Clej
    Premierul britanic David Cameron s-a întors de urgență din vacanță și urmează să conducă o ședință a cabinetului restrâns de securitate care va discuta situația creată de tulburările violente din Londra și alte mari orașe din Regatul Unit.Noaptea trecută a fost a treia consecutiv în care sute de persoane au atacat poliția și s-au dedat la jafuri, incendieri și distrugeri de proprietate. (9-8-2011 – Extern)
  • Articole preferate de cititori:
  • Popricani și Săbăoani – gropi comune din timpul Holocaustului de Eva Galambos
    Popricani şi Săbăoani, două localităţi care evocă tragedia evreilor români din timpul celui de-al doilea război mondial (1-1-1970)
  • Cerem servicii mai bune din partea Consulatului României la Londra de Editori ACUM
    In urma numeroaselor dezbateri din mediul online, dar si a numeroaselor emailuri ce contin plangeri cu privire la calitatea sau durata serviciilor consulare oferite de Consulatul Romaniei la Londra ROMANi ONLiNE a decis sa ia atitudine si sa incerce sa schimbe ceva cu privire la modul in care Consulatul ofera asistenta cetatenilor romani de pe teritoriul Marii Britanii. (1-1-1970)
  • Opinii pro şi contra declaraţiei unilaterale a statului palestinian de Eva Galambos
    Care vor fi consecinţele declarăriiunilaterale a statului palestinian (1-1-1970)
  • Premieră în Republica Moldova: un homofob în boxa acuzaților de Petru Clej
    Pe data de 26 iulie la judecătoria Rîșcani din Chișinău are loc prima înfățișare pe fond a acțiunii intentate de organizația Gender Doc M, care reprezintă drepturile homosexualilor din Republica Moldova, împotriva lui Vitalie Marian, acuzat de instigare la ură împotriva homosexualilor. (1-1-1970)
  • Incitarea la ură homofobă începe să dea roade de Petru Clej
    Luni 1 august continuă la judecătoria sectorului Rîșcani din Chișinău procesul intentat de organizația Gender Doc M, care apără drepturile homosexualilor, împotriva lui Vitalie Marian, cel care a publicat o “listă neagră” a persoanelor publice care îi apără pe homosexuali. Vitalie Marian e acuzat de incitare la ură și discriminare împotriva homosexualilor. (1-1-1970)
  • A avut Breivik legături cu grupuscule britanice de extrema dreaptă? de Petru Clej
    Poliția britanică a anunțat că verifică prezumptivele legături ale lui Anders Breivik, acuzat de atentatele teroriste din Norvegia din 22 iulie, cu grupări de extrema dreaptă din Regatul Unit.Premierul David Cameron a declarat că ia extrem de în serios afirmațiile din manifestul publicat de Breivik înainte de atentate, în care afirmă că a recrutat doi extremiști britanici. (1-1-1970)
  • Marea Britanie: Arestare spectaculoasă și demisie la vârf în poliție în scandalul News of the World de Petru Clej
    Fosta directoare executivă a trustului de presă News International, Rebekah Brooks, a fost arestată sub acuzaţia de conspirație în interceptarea de comunicații și corupție.Brooks demisionase vinerea trecută din funcția pe care o deținea în cadrul conglomeratului condus de magnatul americano-australian Rupert Murdoch, ca urmare a dezvăluirilor privind interceptarea mesageriei vocale a aproape 4000 de persoane de către un investigator care lucra pentru tabloidul duminical News of the World, proprietate a trustului News International. (1-1-1970)
  • AIE 2 – Racul, broasca și știuca de Petru Clej
    Ca în fabula lui Donici, Filat, Lupu și Ghimpu sunt racul, broasca și știuca. Preocupați să tragă fiecare în altă direcție, comunicând adeseori prin intermediul presei, cei trei lideri ai coaliției de guvernare (AIE 2, care urmează AIE 1, ce a guvernat țara între alegerile din 29 iulie 2009 și cele din 28 noiembrie 2010) riscă să irosească fragilul avantaj politic pe care electoratul l-a oferit și nu reușesc să profite de slăbiciunea PCRM, sfâșiat între un Voronin care se cramponează de putere și hiperagresivul Igor Dodon, campion al moldovenismului militant. (1-1-1970)
  • POGROMUL DE LA IAȘI: ISTORIE ȘI MEMORIE, DUPĂ 70 DE ANI de Lucian Zeev HERȘCOVICI
    Recent s-au împlinit 70 de ani de la un eveniment groaznic din istoria Holocaustului evreimii române: pogromul de la Iași. Pogromul, urmat de ”trenurile morții”, a avut loc trei zile, 28, 29 și 30 iunie 1941. El reprezintă un aspect special din acest capitol istoric tragic. (1-1-1970)
  • Împărţirea Poloniei: mitologie identitară şi fapt istoric (I): premise medievale şi lecturi recente de Florian Dumitru Soporan
    Seria de acorduri politice preliminate de sofisticate negocieri diplomatice şi transpuse în realitate prin angajamente militare parţiale, la capătul cărora Polonia, sau mai exact Rzecz Pospolita Polska, aşa cum înşişi polonezii numeau uniunea dintre Polonia şi Lituania, avea să dispară de pe harta Europei pentru mai bine de un secol, reprezintă unul din momentele de turnură în istoria Europei Centrale şi de Est, într-o etapă în care la nivelul mentalului colectiv al publicului instruit se contura o conştiinţă europeană de-sine-stătătoare, emancipată de sub canoanele abordărilor teologice şi făcând apel la valorile comune ale culturii şi Civilizaţiei. (1-1-1970)
  • Norvegienii – condamnați la umanism de George PETRINEANU
    Norvegia, Jens Stoltenberg: ,,Si mai mult angajament umanist de acum incolo. Dar niciodata naivitate”. (1-1-1970)
  • În atenția potențialilor infractori români (cu sau fără voie) în Marea Britanie (II) de Petru Clej
    Revin cu o nouă informare după cea din martie 2010, în articolul http://www.acum.tv/articol/6620/. Între timp, potrivit datelor oficiale, numărul infracțiunilor comise în Anglia și Țara Galilor de cetățeni români a ajuns pe locul doi, după polonezi, în topul infracțiunilor comise de cetățeni proveniți din statele membre ale Uniunii Europene (http://www.acum.tv/articol/33913/). (1-1-1970)
  • Homofobia – primitivism, ură deșănțată și ipocrizie religioasă de Petru Clej
    Aşa se manifestă "iubirea creştină" la homofobii din Chişinău

    Aşa se manifestă "iubirea creştină" la homofobii din Chişinău

    Într-o țară în care un copil din trei crește fără unul dintre părinți și un copil din nouă crește fără ambii părinți (plecați la muncă în străinătate), în care traficul de persoane, mai ales în scopuri sexuale este o problemă sesizată până și de vicepreședintele Statelor Unite în timpul vizitei sale din luna martie a acestui an, în care violența conjugală este extrem de răspândită, în care au loc atentate de tip mafiot (de tipul celui căruia i-a căzut victimă recent președintele federației de tenis), în care există oameni care-și vând rinichii ca să supraviețuiască, demagogii și ipocriții religioși tună și fulgeră împotriva homosexualilor. (1-1-1970)
  • prietenii mei şi rugurile care au ars mai demult (poem de Mihail Vakulovski) de Dan DAVID
    Bertold Brechtîşi aprindetrabuculşi mediteazăla soarta femeiiîn timp de război.mai trage un fum. (7-8-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Tomograf de Dan DAVID
    Din tavan coboară efluvii magnetice.Se focalizează pe patul alb ca un sicriuPe care corpul inert doarme cu ochii deschişi. (7-8-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Articole preferate de cititori:
  • Avangarda evreiască în România – interviul cu Dr. Radu Stern de Valentina Iancu
    Domnul Radu Stern, istoric de artă, a organizat la Muzeul de Istorie al Evreilor din Amsterdam o amplă expoziţie, From Dada to Surrealism: Jewish Avant-Garde Artists from Romania, dedicată avangardei evreieşti de la Bucureşti. Expoziţia deschisă pe 31 mai 2011 poate fi vizitată până pe 2 octombrie la Amsterdam, urmând ca în decembrie să fie deschisă şi la Ierusalim.În acest interviu, domnul Stern, mi-a răspuns unor întrebări despre organizarea expoziţiei precum şi despre aspectele teoretice ale selecţiei. (1-1-1970)
  • S-a stins o candelă a memoriei: Lida Burihovici Havas, supravieţuitoare a lagărelor din Transnistria de Andrea Ghita
    Femeia firavă, trecută de 85 de ani – frumoasa şi puternica Lida, a cărei tinereţe fusese spulberată de iadul lagărelor din Transnistria – mi-a rămas în minte ca o candelă nutrită de combustibilul memoriei. În noaptea de 30 către 31 iulie 2011 flăcăruia ei plăpândă a încetat să lumineze. Fie-i memoria binecuvântată. (1-1-1970)
  • Kadiş pentru Cardinalul Parisului de Wanda Lucaciu
    …aplecat peste sicriu, istoricul Arno Lustiger, un văr, a recitat în aramaică Kadişul, rugăciunea evreiască pentru morţi, împreună cu rabinii şi liderii evrei care au venit să plătească tribut „fratelui” lor, Arhiepiscopul. „Dumnezeu, împărăţia Ta. Numele Tău să fie lăudat în veci de veci ” : aceste cuvinte nu sunt străine de urechi creştine. (1-1-1970)
  • NATALIE SCHOR NE INVITĂ SĂ ARUNCĂM O PRIVIRE DINCOLO de Mihai Batog-Bujenita
    Felul ei de a surprinde secvenţe din viaţa înconjurătoare are, ori cel puţin aşa îmi place să cred, ceva mistic pentru că este greu să-i priveşti fotografiile şi să nu începi a te întreba despre rosturile existenţei, sau despre tainele vârstelor. Asta deoarece, eu unul, atunci când am privit câteva fotografii cu chipuri de copii, am simţit nevoia de a mă reîntoarce (cu gândul chiar am făcut-o!) la vârsta aceea în care lipsa dinţilor din faţă nu era, în nici un caz, o tragedie, sau pentru a revedea cum lumina soarelui se dizolvă în părul blond al unui băieţel care se joacă destul de indiferent la faptul că ochiul magic al fotografului îl face să semene cu un înger. Sau, cine ştie, chiar ne relevă această ipostază pe care noi, prinşi în cotidian, nu o mai putem observa. (1-1-1970)
  • Strada Umbroasă de Dan DAVID
    De la masa mea şchioapă privesc pe fereastră.Luna mângâie tandră turnul;Piatră cu piatră. (1-1-1970)
  • Teatrul Liber Belarus – o sfidare la adresa ultimei dictaturi din Europa de Petru Clej
    Sâmbătă 22 iulie am avut ocazia să văd de ce se tem dictaturile de artiști. La Teatrul Almeida din cartierul londonez Islington, Teatrul Liber Belarus a dat un spectacol de excepție intitulat Eurepica. Challenge. (1-1-1970)
  • Rânduri despre tatăl meu Imre Székely de Andrea Ghita
    În fiecare an, în Şabatul cel mai apropiat de ziua a 20-a a lunii Sivan, ne ducem cu mama la sinagogă pentru Iarţaitul (comemorarea morţii) tatii. O facem mai mult pentru împăcarea noastră sufletească pentru că el era liber cugetător şi nu se ducea la sinagogă decât de Hazkara (comemorarea Holocaustului) pentru a cinsti memoria părinţilor şi rudelor sale pierite la Auschwitz. Tata şi fratele său mai tânăr au supravieţuit la Buchenewald.Sâmbătă am fost la sinagogă. Am ascultat melodia sfâşietoare a rugăciunii El Male Rahamim şi mi-am ostoit lacrimile cu surâsul interior declanşat de crâmpeiele de amintiri despre tatăl meu – Imre Székely – pe care am simţit nevoia să vi le împărtăşesc. (1-1-1970)
  • În fiecare an vechiul Armenopolis se redeşteaptă, pentru o singură zi de Andrea Ghita
    De sărbătoarea Sfântului Grigore Iluminatorul curtea parohiei armeneşti din Gherla se umple de lume. Armenii gherleni îşi primesc conaţionalii din Ardeal şi de dincolo de Carpaţi, din Europa şi de peste ocean, la o întâlnire de suflet dedicată sfântului creştinător al neamului armenesc, întemeietorul celui dintâi stat creştin din istorie. (1-1-1970)
  • Un alt capriciu estival de Florin Predescu
    Dovleceii se inscriu printre legumele cele mai iubite ale verii tocmai prin prezenta acestei legume in nenumarate retete: supe, tocanita, ghiveci etc. (1-1-1970)
  • Periplu exotic. Açai de Florin Predescu
    Un fruct de marimea si culoarea afinelor, insa cu un sambure ca de pruna invadeaza piata Americii de Nord.Açai face parte din padurile amazoniene si ale ploilor vesnice, fiind un palmier. (1-1-1970)
  • Şi mâine e o zi de Dan DAVID
    Nu mai erai tu.Era un înger fără aripi. (1-1-1970)
  • Nature is everything (A poem by Anna Davtyan) de Dan DAVID
    The story of nature starts everywhere;There is no beginning or end. (1-1-1970)
  • Despre „Sf. Ioan Paleologu împărat” de Liviu Lazarescu
    Nu este deloc o întâmplare de toate zilele să poți privi, pictat pe pereții unei biserici ortodoxe, un sfânt necunoscut și neînscris în Sinaxar (adică în cartea care îi cuprinde pe toți sfinții canonizați). (1-1-1970)
  • Cantina din garaj de Florin Predescu
    Am ales un meniu usor de sezon ce nu necesita un grad ridicat de preparare. (1-1-1970)
  • Articole preferate de cititori:
  • Statul Arizona are cel mai mic preț la benzină din SUA! de Octavian Curpas
    Stire despre pretul la benzina in Arizona. (1-1-1970)
  • România nu trebuie să adopte moneda euro de Petru Clej
    Din ce în ce mai mulți europeni, confruntați cu realitățile migrației, se întreabă care sunt limitele integrării. De aceea, prudent ar fi că opinia publică din România să fie mai sceptică cu privire la beneficiile aderării la euro. Dar cum în România un asemenea subiect nici nu prea se discută, eu am impresia că românii se îndreaptă flueirând către o catastrofă. (1-1-1970)
  • Incitarea la discriminare, rasismul și sexismul din Republica Moldova sunt șocante de Doina Straisteanu
    Fiind recent revenită în Moldova după 5 ani de lucru în organizații internaționale de drepturile omului în Moscova și Londra, și încă înainte de discuțiile înflăcărate pornite în jurul proiectului de lege privind combaterea și interzicerea discriminării, m-a ”lovit” frecvența în viața publică a societății moldovenești a discursurilor de ură, a incitării la discriminare, a declarațiilor rasiste și sexiste. Autorii acestora, politicieni, agenții de publicitate, persoane publice și private, analiști ș.a., în deplina convingere că au libertatea nelimitată de a expune astfel de declarații, continuă să le repete cu orice ocazii. (1-1-1970)
  • 10 întrebări tipice la un interviu de angajare de Editori ACUM
    Interviurile sunt intotdeauna stresante, chiar si pentru aplicantii cei mai versati. Cel mai bun mod de a reduce stresul este pregatirea in prealabil. (1-1-1970)
  • Gânduri despre profesori şi elevi… din Israel de Eva Galambos
    Cum reuşesc profesorii de la o şcoală din Tel Aviv să integreze pe copiii de refugiaţi din cele mai diverse ţări. (1-1-1970)
  • ANI amendeaza directorii IDR si incepe verificarea averii lui Benea, Diaconu si Carp de Narcis Iordache
    Potrivit secretarului general al ANI, Horia Georgescu, inspectorii agentiei s-au autosesizat in urma articolelor publicate pe aceasta tema de romaniacurata.ro iar in ultimele zile au efectuat verificari la capatul carora au constatat ca cei trei membri ai Colegiului director al IDR – directorul general Radu Carp, directorul Directiei Furnizare Expertiza pentru MAE, Florin Diaconu si directorul Directiei Formare Profesionala, Alexandra Laura Benea – nu au depus nici declaratii de avere si nici declaratii de interese. (7-8-2011 – Polemica)
  • DREPT LA REPLICĂ – cenzurat de conducerea Federaţiei Române de Radioamatorism de Francisc Grunberg
    În pofida unor promisiuni scrise exprimate atât de preşedintele FRR Virgiliu Niculescu YO7FT cât şi de secretarul general al FRR Vasile Ciobăniţă YO3APG – promisiuni pe care le pot pune la dispoziţia celor interesaţi -, acest material a fost cenzurat. Conducerii FRR îi plac numai laudele. Prezentarea necosmetizată a unor situaţii reale, care demonstrează maniera de acţiune şi de inacţiune incorectă şi părtinitoare a celor care ne reprezintă, lipsa lor de respect faţă de orice legi scrise şi nescrise, nu-şi pot găsi locul în mediile de informare aflate sub strictul control al conducerii. (7-8-2011 – SPUNE)
  • Articole preferate de cititori:
  • Play back de Laszlo Alexandru
    Aflu din însemnările directorului revistei Acolada lu’ Grigurcu (nr. 6/2011, p. 26, 28) că aş fi un lefegiu dubios, fiindcă mi-am vîndut marfa proastă – scrisul – pe bani buni: “Observ la polemistul nostru absolut manifestarea defel agreabilă, pe şleau spus păgubitoare pentru d-sa, a unei concrescenţe cu filosemitismul radical, cel care vînează «antisemiţii» oriunde i se pare că ar putea hălădui, sau care, fără jenă, îi improvizează. (…) O atitudine care, neîndoios, nu aduce nici un serviciu seminţiei lui David, ci dimpotrivă, o izolează, o face antipatică. Stratagemele ieftine ale lui Laszlo Alexandru trădează un partizanat, după cum se zvoneşte[,] materialmente profitabil…”.Pot să-l asigur pe Gh. Grigurcu de faptul că, inclusiv în prezent, trăiesc în acelaşi apartament strîmt pe care-l cunoaşte prea bine. Pentru publicaţiile mele care vizează corecta cunoaştere a Holocaustului, am primit din partea Ocultei Evreieşti Mondiale aceleaşi sume fabuloase pe care le-am căpătat şi din partea lui Gheorghe Grigurcu, pe vremea cînd locuia la mine pentru a se trata de cancer: absolut nimic (1-1-1970)
  • În iarna lui 1944, în Ucraina, Mihai Eisikovits a întâlnit şi oameni de omenie de Andrea Ghita
    De-a lungul anilor am ascultat relatările multor supravieţuitori ai lagărelor naziste şi detaşamentelor de muncă, unii dintre ei povestindu-mi întâmplări pilduitoare despre omenia unor localnici întâlniţi în cale. Amintirile lui Mihai Eisikovits, povestite cu prospeţime şi ilustrate cu desene originale, se înscriu în aceeaşi tematică. (1-1-1970)
  • De ce am ajuns să detest naționalismul și pe naționaliști de Petru Clej
    Le recomand naționaliștilor, chiar dacă nu au intenția să abandoneze această ideologie detestabilă, să-i lase în pace pe cei care nu le împărtășesc opiniile. În cel mai bun caz vor deveni ridicoli, iar în cel mai rău, incitând la violență și ură, riscă să încalce legea. (1-1-1970)
  • Costică Vâlceanu – erudiţie şi marginalizare sau duelul contrariilor? de Octavian Curpas
    Istoria unui emigrant roman din anii 1948. (1-1-1970)
  • Inconsistenţa atingerii virtuale de Andrea Ghita
    Purtăm cu noi laptopul şi Ipadul, suntem conectaţi la Internet prin telefonul mobil. Gestionăm online o mulţime de chestiuni administrative şi facem tranzacţii bancare cu semnătura electronică. Degetele noastre sunt tot mai antrenate să tasteze şi tot mai stângace în a atinge mâna altui om. (1-1-1970)
  • Mihail Sebastian ca turnesol de Laszlo Alexandru
    Personalitatea complexă a lui Mihail Sebastian acţionează ca hîrtia de turnesol, atît asupra intelectualilor români din interbelic, cît şi asupra celor din prezent. Depoziţia lui lucidă, calmă, dar necruţătoare, privind derapajele extremiste ale contemporanilor săi, intelectuali de frunte ai culturii noastre, e cam greu de suportat. Simţul nuanţelor, inteligenţa şi sensibilitatea reprezintă de asemeni calităţi incontestabile ale diaristului. O asemenea apariţie surprinzătoare, ca un sîcîitor element de contrast în cîmpul literaturii române – obişnuită cu vorbele în doi peri, jocurile de intermediere şi compromisurile împinse uşor sub covor – pretindea o reacţie adecvată. Discreditarea memorialistului, pentru a se prezerva neprihănită imaginea pleiadei fasciste interbelice, a devenit o prioritate a ultimilor ani. (1-1-1970)
  • Rosia Montana si APIA de Antoniu POIENARU
    Impactul proiectului minier de la Rosia Montanta asupra mediului, intereselor financiare ale Comunitatii Europene si ale statului roman, ar trebui calculat de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura(APIA). (1-1-1970)
  • Ce salariu lunar ia Beizadeaua Benea din Sinecura de la IDR de Narcis Iordache
    Potrivit acestui document, Alexandra Laura-Benea – fiica de 26 de ani a PDL-istului care conduce in prezent Loteria Nationala – numita anul trecut in functia de director al Directiei de Formare Profesionala din cadrul IDR desi nu avea niciun fel de experienta in domeniu, este incadrata cu un salariu de baza in suma de 3.918 lei, la care se adauga o indemnizatie de conducere de 7.086 de lei. Prin urmare, Alexandra Laura-Benea incaseaza lunar de la IDR un salariu brut in valoare de 11.004 lei (2.591 de euro la cursul zilei). (1-1-1970)
  • MANIFESTUL PARTIDULUI „ȚEAPA ȘI TURBINCA” (PȚT) de Teodor Burghelea
    Stimati cetateni, momentul unei schimbari profunde si esentiale a destinuluinostru de “tara mica” a venit! Anumite elemente reactionare (cei mai obraznicemi se par cele din diaspora, elemente platite de diverse grupuri conspirationistesi destabilizatoare pentru a submina) indraznesc sa emita judecati, opinii dinexterior (desi au uitat ce-nseamna “saracia, nevoile si neamul” , “salamul cusoia” si orice alta forma de simtamant romanesc pur) si, mai indraznesc sa criticementalitatea romaneasca. Exact, in loc sa inteleaga ca Romania are nevoie de unadevarat lider (deci nu poporul asta binecuvantat este de vina, ci lipsa unuiadevaat pastor care sa se identifice cu acesta!), ei lovesc ca apucatii in tot ceavemnoi mai sfant: traditie, mentalitate. (1-1-1970)
  • Nepotism și Pedelizare în Ministerul lui Baconschi de Narcis Iordache
    Inainte sa fie insarcinata cu pregatirea membrilor corpului diplomatic, fiica directorului Loteriei, Alexandra-Laura Benea, a avut un insignifiant traseu profesional: secretara la firma tatalui in orasul natal, functionar la Camera de Comert si Industrie din Cluj si consilier de relatii publice la televizunea Antena 1 Cluj, unde s-a ocupat de monitorizarea presei. Apoi, brusc, pe 1 iulie 2010, a fost numita de ministrul Baconschi in functia de director al Directiei Formare Profesionala din cadrul IDR, nu se stie pe ce criterii avand in vedere ca nu avea niciun fel de experienta in diplomatie si nici nu lucrase vreodata in administratia publica sau in invatamant. Dar, era fata tatii! (1-1-1970)
  • Schizofrenie onomastică de Andrea Ghita
    Uneori mi-aş dori să mă pot supune unui test care să-mi releve cine sunt cu adevărat: Julika sau Andrea…Alteori, dimpotrivă, să mai am alte nume, legate de alte limbi materne şi alte identităţi… (1-1-1970)
  • La 22 decembrie 1989 a fost revoluţie de Eva Galambos
    25 de interviuri cu oameni obişnuiţi care au participat la evenimentele din decembrie 1989 din România, în Bucureşti şi în provincie (1-1-1970)
  • Articole preferate de cititori:
  • Vagonul lâncezelii româno-maghiare sau… viceversa de Andrea Ghita
    O întâmplare emblematică pentru integrarea delăsării sau delăsarea integrată. (1-1-1970)
  • Cum ne-a luat prin surprindere, deşi nu trebuia, atacul teroristului blond! de Matei Mircioane
    Norvegianul cel blond lupta cu arma în mână împortiva pericolului musulman! Şi pentru el, pericolul venea de la toleranţa pe care o manifestau cetăţenii din propria lui ţară. Deci, cetăţenii trebuiau „treziţi” printr-o acţiune exemplară, extrem de violentă. „Acţiunile mele sunt atroce, dar necesare”, a declarat ucigaşul, după masacru. (1-1-1970)
  • Acolo unde apa întâlneşte stânca de Paulina Eliza Duta
    Aici vin anual mii de turişti de pretutindeni. Natura vindecă atât inimi cât şi trupuri. Klamm-urile sunt privite drept locuri nu doar de recreere, dar şi de tratament fiind recomandate astmaticilor şi celor cu boli cronice respiratorii. (1-1-1970)
  • „Se fură copii” – zvonuri prevestitoare de pogrom? de Liviu Rotman
    In multitudinea de stiri explozive-mariri de preturi, cresterea rapida a cotei de inflatie, declaratii prezidentiale “ciudate”, criza bacalaureatului, coruptie, in diverse domenii etc. si multe altele explodeaza brusc o stire noua: Bucurestiul este bintuit de zvonuri insistente: se fura copii! Conform acestor zvonuri, acestia sunt furati de pe strada, urcati in masinile-ambulanta ale Serviciului de Salvare, unde sunt ucisi, pentru a li se preleva diverse organe, destinate vinzarii (!!). Zvonurile sunt insistente si se raspindesc repede, avind suportul retelelor de comunicare rapida prin internet: posta electronica, facebook, etc. (1-1-1970)
  •  
    3.230.128.106