• ACUM.TV
  • Editia Saptamanii 7 – 13 iunie
  • Avarie politică! Oferim soluţiide Editori ACUM (Editorial)
    Majoritatea cetățenilor României îndură, începând cu data de 1 iunie, cele mai crunte măsuri de austeritate din ultimii 20 de ani. Nu vrem să insistăm asupra acestor măsuri și nici să comentăm dacă ele sunt sau nu justificate. A curs destulă cerneală pe această temă şi este evident că măsurile vor afecta categoriile cele mai defavorizate într-o manieră în care puţine guverne de dreapta şi-au permis vreodată, în puţine ţări. (6-6-2010)
  • European Union Prize for Cultural Heritage – EUROPA NOSTRA Awards 2010de Marina Nicolaev (TELEGRAMA)
    Mrs Androulla Vassiliou, European Commissioner responsible for Education, Culture, Multilingualism and Youth, and Mr Denis de Kergorlay, Executive President of Europa Nostra will be presenting this (6-6-2010)
  • Este premierul moldovean, Vlad Filat, un politician “arogant”?de Denis Cenusa (Republica Moldova)
    De multe ori am auzit calificativul de “arogant” atribuit actualului Prim-ministru. O fi adevărat sau nu, poporul în cele din urmă decide. Le dau însă dreptate unora care consider (6-6-2010)
  • Mesaje şi coduri morale în „Cele zece porunci”, o carte semnată Cristian Barbosude Octavian Curpas (Libris)
    O carte despre Cele Zece Porunci? Poate fi un astfel de subiect interesant, la început de secol XXI? Cu siguranţă că mulţi ar răspunde că problematica atât de complexă a Decalogului reprezintă ceva depăşit, lipsit de actualitate. (6-6-2010)
  • Experiente europenede Andreea Paul Vaas (Economic)
    Problemele fiscale actuale din Europa se pot rezolva. Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Danemarca, Irlanda, Franta, Belgia, Portugalia, Grecia, Italia, Austria, Olanda au trecut prin ajustari bugetare masive in ultimii 25 de ani. Tarile mediteraneene au optat pentru modelul de ajustare bazat cu prioritate pe cresterea taxelor si impozitelor. Tarile nordice s-au axat pe diminuarea agresiva a cheltuielilor publice. (6-6-2010)
  • Operatiunea „Flotila” vazuta din Greciade Nicolae Musat (SPUNE)
    Reactii si o Demonstratie la Atena, in legatura cu incidentul din largul marii in dreptul fisiei Gaza……….Un numar pe pina la doua mii de demonstranti in majoritate straini au incercat sa se apro (6-6-2010)
  • Opinie asupra „Ajutorul Gazei”de George Gross (Mr. Hyde Park)
    Cum poate fi definită intenţia nepermisă de a intra în apele teritoriale ale unui Stat Suzeran?După mine – P I R A T E R I EDupă toate asigurările date prin corespondenţii aflaţi la bordul na (31-5-2010)
  • Arta lui Nicăpetrede Virgil Untila (Medalion)
    Voiam să încep prin a spune: „Arta lui Nicăpetre se compune în fapt din două mari capitole: desenul şi sculptura.” Voiam să încep didactic, o prezentare cuminte, cum se cuvine. Nu am să o fac însă. Sau, am să încerc să nu o fac. (6-6-2010)
  • Capriciu tropicalde Florin Predescu (Gastronomie si Stil)
    Ingrediente:somon file taiat in trei bucati 600 gr200 ml suc de portocale300 ml de ketchup150 ml otet alb1 lingurita de usturoi pisat100 ml de suc de ananas (sau de mango)½ de lingurita de ardei iute (6-6-2010)
  • Unde este finalul?de Dan DAVID (Poeme, Eseuri, Proza)
    Străzile îşi schimbă forma.Se încolăcesc unele cu altele ca nişte maţe flămânde.Aruncă pietre din caldarâm în trecătorii întârziaţi.Le e teamă, parcă.Cine mai ştie de unde vin ori (6-6-2010)
  • eclipsăde Marina Nicolaev (Poeme, Eseuri, Proza)
    ai pierdut vreodată pe cineva la amiazăîntre două săruturimările se retrag din arhipeleaguri şi tu ştiică nici un continent nu mă însingurează mai multca această nelinişte cronică în bernă (6-6-2010)
  • Lansare de carte: Andrei Oișteanu, „Narcotice în cultura română”de Editori ACUM (TELEGRAMA)
    „Narcotice în cultura română” de Andrei OișteanuO carte halucinantă despre halucinogene. (6-6-2010)
  • Câștigătorii Premiilor Niram Art 2010, Madrid de Eugen Cojocaru (TELEGRAMA)
    Sâmbătă, 29 mai 2010, a avut loc la Madrid, Gala de Decernare a Premiilor Niram Art, oferite de Revista și Editura Niram Art, cu participarea Universității Complutense din Madrid și a Centrului Cultural al Armatei Spaniole. (1-6-2010)
  • In memoriam rabi Ernest Neumann!de Editori ACUM (TELEGRAMA)
    Duminica, 13 iunie, ora 17.00, ne intalnim la Sinagoga din Cetate pentru a ne aduce aminte de cel care a fost, peste sase decenii, lider spiritual al evreilor din Timisoara, dr. Ernest Neuman (12-6-2010)

  • google_1
    google_2

  • Pacifiști, teroriști și ipocriți din toate țările, uniți-vă!de Vlad Solomon (SPUNE)
    „Intoarceti-va la Auschwitz! „, „Nu uitati 11 Septembrie! „. Aceste fraze nu au fost rostite de Osama Bin-Laden, ci de „activistii pentru pace”, de pe puntea vasului Mavi Marmara, ca raspuns la apelul (6-6-2010)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: „MENS SANA IN CORPORE SANO”de Cristina Dobrin (Fotografia Zilei)
    „Sănătatea nu reprezintă totul, dar fără sănătate nimic nu contează.”Schopenhauer (12-6-2010)
  • Intrebarea care …strapungede Florin Munteanu (Seminte pentru viitor)
    Sunt numeroase incercarile de a defini continutul a ceea ce politicienii numesc senini : o dezvoltare durabila In numele celor multi, in haine elegante si intalniri stropite cu sampanie, alesii (?!) nostri, reuniti in cele mai neasteptate organizatii si asociatii, cauta solutii pentru o viata mai buna (pentru cine? este oare posibila? …) (6-6-2010)
  • Întâlnirea de la Parisde Andrea Ghita (Savoir Vivre)
    M-am întors de la Paris, unde am fost pentru prima oară în viaţă. Am visat să văd Oraşul Luminilor încă din clasa a cincea, când răsfoiam cartea de franceză cu ilustraţii alb-negre spăl (6-6-2010)
  • Neo-otomanismul – o orientare a Turciei care alarmează Occidentulde Petru Clej (Extern)
    Recentul incident în care trupe de comando israeliene au oprit accesul în Gaza a unei flotile internaționale plecate din Turcia cu intenții declarat umanitare a coborât și mai mult temperatura r (6-6-2010)
  • Poţi scoate RM din URSS, dar cum scoţi URSS din RM?de Dan Dungaciu (Republica Moldova)
    „Foamea ne apropie în mod obiectiv de scopul nostru final… Foametea distruge, de asemenea, credinţa nu numai în ţar, ci chiar şi în Dumnezeu”(Lenin)Raportul şi recomandările Comisiei Cojoc (6-6-2010)
  • Kids Rule in Romaniade Natalie Montanaro (Dialog Intercultural)
    On June 1st of each year, having been instituted in the 1920’s back in Turkey, children are celebrated not for their Nobel Prize-winning work or for their skills as „movers and shakers” with Swiss ban (6-6-2010)
  • Atelierul de reparat numede Thomas Lewin (Dialog Intercultural)
    ATELIERUL DE REPARAT NUME -Bruno … Bruno Zünder?!-Gresiti! Numele meu este Anders! Am extras acest dialog din filmul „Wir Wunderkinder (Noi, copiii minune)“ – 1963, in care evolueaza b (31-5-2010)
  • T.A.T.A. cere ANPFDC să cerceteze “adopția la distanță”de Bogdan Draghici (Social)
    Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. condamna usurinta cu care autoritatile publice permit unor persoane cu notorietate sa perfecteze asa-zise “adoptii la distanta”, care pot (6-6-2010)
  • Din insemnarile unui pensionar. Rezonanta durerii (II)de Florin Predescu (Social)
    Intr-un catun din Caras Severin Ana Ghimboasa are parte de o indemnizatie de 4 lei, suma calculata de catre autoritati in urma trecerii in nefiinta a sotului ei, candva condamnat de catre comunisti la (6-6-2010)
  • Grecia – Bolnavul Europei, la propriu și la figuratde Nicolae Musat (Marja de eroare)
    O stire scrisa cu litere mici in articolele ziarelor anunta decizia unei firme producatoare de medicamente sa plece din Grecia. Cauza este modificarea modului de plata a medicamenteleor impus de guver (2-6-2010)
  • Ce mai spun nou sondajele despre protestele din aprilie 2009?!de Denis Cenusa (Marja de eroare)
    Barometrul de Opinie Publică a scos la suprafaţă o serie de lucru nerezolvate până acum de guvernarea liberal-democrată. Nedumerire trezesc graficile dedicate evenimentelor a (6-6-2010)
  • Noaptea Galeriilor la GAMBde Irina Rosu (Jurnal Cultural)
    Singura armă eficientă împotriva kitsch-ului este denunţarea acestuia. ELITE ART GALLERY îşi propune, printr-o expoziţie de o noapte, să aducă în discuţie atitudini, comportamente, caracter (10-6-2010)
  • Viitorul, câmp nesfârşitde Dan DAVID (Poeme, Eseuri, Proza)
    Aşa cum ridic ştergarulÎntins peste mămăliga răsturnată pe masă,Ridic voalul de pe chipul ascuns al lui mâine.Încerc să-l zăresc;Câteva clipe măcar.Să-l gust, să-l miros, să-l pipăiC (6-6-2010)
  • freedom 2010 diamondde Daniela Voiculescu (Poeme, Eseuri, Proza)
    bomboane… din dulcele viscolului sufletesc… rotunjind dorul pe spuma laptelui, unde se învârte floarea vieţii! e normal să existăm, să pipăim libertatea limbii, să (6-6-2010)
  • Medicii neurochirurgi din Arizona dispun de un microscop care măreste câmpul vizual pentru chirurgia pe creier şi pe coloanăde Octavian Curpas (Sanatate)
    Specialiştii în neurochirurgie de la spitalul Banner Boswell Medical Center din oraşul Sun City, Arizona, dispun în prezent de o nouă tehnologie avansată cu ajutorul căreia (6-6-2010)
  • Drept la replică: Niciun contract public nu a fost pervertit de prezența mea în politicăde Andreea Paul Vaas (Comunicate de presa)
    Realitatea Tv si Antena au preluat fara nicio verificare prealabila informatiile aparute in articolul publicat pe site-ul Inpolitics “Sora Andreei Vass, campioana nationala la consultanta pentru ach (9-6-2010)
  • Diaspora in Cercetarea Stiintificade Florin Munteanu (TELEGRAMA)
    Prima editie a acestei conferinte a fost organizata in Septembrie 2008 prin Workshopurile Exploratorii. Evenimentul a dat posibilitatea comunitatii stiintifice nationale de cercetare sa isi prezinte realizarile, a creat premisele pentru punerea bazelor si pentru extinderea a cat mai multe parteneriate stiintifice intre centrele romanesti si internationale de cercetare. (7-6-2010)
  • „Zaruri și cărți” de Sam Henry Kassde Editori ACUM (TELEGRAMA)
    Spectacolul „ZARURI si CARTI” de Sam Henry Kass va avea loc la Toronto duminica 13 iunie 2010, ora 18.00, urmat de proiectia filmului “FIX ALERT” de la ora 20.00, in aceeasi sala a Centrului Cultu (8-6-2010)
  • Festivalul de film studenţesc de la Tel Aviv, 5-12 iunie 2010 A Gala Tribute to New Romanian Cinemade Editori ACUM (Comunicate de presa)
    Festivalul de film studenţesc de la Tel Aviv, aflat în 2010 la a 13-a ediţie, se organizează din doi în doi ani, începând cu 1986. Festivalul a câştigat în timp o reputaţie impresionantă, (8-6-2010)

  • Articole preferate de cititori:
  • Premiile Niram Art 2010: Marele Premiu de Pictura si Trofeul Victor Brauner pentru Medi Wechsler Dinude Marina Nicolaev
    Artisti plastici si scriitori romani – nominalizati la Premiile Niram Art 2010, MadridMai multe Informatii:REVISTA NIRAM ART http://niramart.espacioniram.comPREMIILE NIRAM ART http://niramartawards.es (12-6-2010)
  • Concurs de proză la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napocade Editori ACUM
    La împlinirea a 18 ani de existenţă, editura clujeană CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂrelansează concursul de manuscrise, într-o formulă nouă, COLEC&#35 (12-6-2010)
  • Noul premier ungar, Viktor Orbán, mizează pe cooperarea naţionalăde Andrea Ghita
    La propunerea preşedintelui Sólyom László, Parlamentul Ungariei l-a învestit ( cu un scor de 261 la 107 voturi) pe Viktor Orbán în funcţia de prim ministru şi a aprobat programul său de guvernare (12-6-2010)
  • Expozitia „Rosia Montana – documente de arhitectura” – 21 – 27 mai 2010de Editori ACUM
    Rosia MontanaÎntre 21 si 27 mai 2010 Asociatia ARA prezinta expozitia Rosia Montana: documente de arhitectura (I.) gazduita de Cafeneaua Carturesti – Verona.Este expus public pentru prima data materialul documentar – schite, crochiuri, relevee de arhitectura, înregistrari fotografice… (12-6-2010)
  • Noul partid, lansat de 1 Mai la Bucureşti, are imnul „Noi suntem români!” şi trei preşedinţide Andrea Ghita
    Cei trei preşedinţi ai UNPR„Uniunea Naţională pentru Progresul României este un partid pentru toţi românii, care pune pe prim plan interesul naţional şi progresu (12-6-2010)
  • Neo-otomanismul – o orientare a Turciei care alarmează Occidentulde Petru Clej (Extern)
    Recentul incident în care trupe de comando israeliene au oprit accesul în Gaza a unei flotile internaționale plecate din Turcia cu intenții declarat umanitare a coborât și mai mult temperatura r (6-6-2010)
  • Poţi scoate RM din URSS, dar cum scoţi URSS din RM?de Dan Dungaciu (Republica Moldova)
    „Foamea ne apropie în mod obiectiv de scopul nostru final… Foametea distruge, de asemenea, credinţa nu numai în ţar, ci chiar şi în Dumnezeu”(Lenin)Raportul şi recomandările Comisiei Cojoc (6-6-2010)
  • Articole preferate de cititori:
  • Ierusalimul minatde Vlad Solomon
    Capitala a Israelului din 1949, Ierusalimul nu e recunoscut ca atare de ONU, nici de alte state, care si-au stabilit ambasadele la Tel Aviv. Dar ministerele, Tribunalul Suprem, Parlamentul ( Knesset), Agentia evreiasca, se afla in Ierusalimul de Vest, in cea mai mare parte format din cladiri moderne. Orasul de Est, sau Orasul Vechi, a fost sub control iordanian din 1948 pina in 1967, cind, dupa razboiul de sase zile, Israelul a ocupat intregul Ierusalim si Cisjordania ( West Bank, Yehuda si Shomron). Este impartit, in mod arbitar, in patru cartiere: evreiesc, crestin, armenesc si musulman. (12-6-2010)
  • David Cameron deschide o nouă eră în politica britanicăde Petru Clej
    David și Samantha Cameron la numărul 10, Downing Street – reședința prim-ministerialăÎn seara zilei de 11 mai 2010 David Cameron a devenit cel mai tânăr prim ministru a (12-6-2010)
  • Nicio soluţie pentru R. Moldova?de Dan Dungaciu
    „Liberalizarea regimului de vize între Rusia şi UE ar facilita contactele între cetăţeni şi ar crea un spaţiu unic european” (Vladimir Putin)Recentele declaraţii ale (12-6-2010)
  • Reclamatii si sesizari privind activitatea Consulatului Romaniei din Los Angeles, echipa Catalin Gheneade Gheorghe Popa
    În urma cu doua saptamani, presa anunta actiunile de protest ale cetatenilor romani din Arizona, privind incasarea unor sume de bani cash, fara documente justificative, de catre functionarii Consulatului Roman din Los Angeles… (12-6-2010)
  • Gay români de ieri și de azide Theodor Rebbi
    Cu toții știm că homosexualitatea există de când lumea și pământul, așa că aceasta nu a scutit nici pe români de-a lungul întregii istorii…deși acest lucru le-ar plăcea să îl cradă fanaticii Noii Drepte sau adepții europarlamentarului fanatic… (12-6-2010)
  • Demisia unui ministru homosexual zguduie guvernul britanicde Petru Clej
    Demisia unui ministru de frunte din cabinetul premierului britanic David Cameron la mai puțin de trei săptămâni de la numire a provocat primul șoc major pentru guvernul de coaliție Conservator – Liberal Democrat. David Laws, numărul doi în ministerul de finanțe – tradițional cel mai important departament al guvernului britanic – a fost nevoit să demisioneze ca urmare a dezvăluirii în presă a faptului că decontase 40000 de lire sterline pe parcursul a trei ani de zile chirii pentru apartament care aparținea partenerului său. (12-6-2010)
  • Arta lui Nicăpetrede Virgil Untila (Medalion)
    Voiam să încep prin a spune: „Arta lui Nicăpetre se compune în fapt din două mari capitole: desenul şi sculptura.” Voiam să încep didactic, o prezentare cuminte, cum se cuvine. Nu am să o fac însă. Sau, am să încerc să nu o fac. (6-6-2010)
  • Capriciu tropicalde Florin Predescu (Gastronomie si Stil)
    Ingrediente:somon file taiat in trei bucati 600 gr200 ml suc de portocale300 ml de ketchup150 ml otet alb1 lingurita de usturoi pisat100 ml de suc de ananas (sau de mango)½ de lingurita de ardei iute (6-6-2010)
  • Unde este finalul?de Dan DAVID (Poeme, Eseuri, Proza)
    Străzile îşi schimbă forma.Se încolăcesc unele cu altele ca nişte maţe flămânde.Aruncă pietre din caldarâm în trecătorii întârziaţi.Le e teamă, parcă.Cine mai ştie de unde vin ori (6-6-2010)
  • eclipsăde Marina Nicolaev (Poeme, Eseuri, Proza)
    ai pierdut vreodată pe cineva la amiazăîntre două săruturimările se retrag din arhipeleaguri şi tu ştiică nici un continent nu mă însingurează mai multca această nelinişte cronică în bernă (6-6-2010)
  • Viitorul, câmp nesfârşitde Dan DAVID (Poeme, Eseuri, Proza)
    Aşa cum ridic ştergarulÎntins peste mămăliga răsturnată pe masă,Ridic voalul de pe chipul ascuns al lui mâine.Încerc să-l zăresc;Câteva clipe măcar.Să-l gust, să-l miros, să-l pipăiC (6-6-2010)
  • freedom 2010 diamondde Daniela Voiculescu (Poeme, Eseuri, Proza)
    bomboane… din dulcele viscolului sufletesc… rotunjind dorul pe spuma laptelui, unde se învârte floarea vieţii! e normal să existăm, să pipăim libertatea limbii, să (6-6-2010)
  • Articole preferate de cititori:
  • Verdede Cristina Dobrin
    Crudul firelor de iarbă străpunge ca o lancie, Lutul auriu al cioplirii noastre. Carnea frunzelor plămădită pe arbori martiri,Pecete a metamorfozei… Seva plantelor…pic&#25 (12-6-2010)
  • In memoriam Alexandru Severde Andrea Ghita
    Alexandru Sever (21 ianuarie 1921 Р13 mai 2010) Cu c̢teva zile ̨n urm? s-a stins din via??, la Beer Sheva (Israel), unul dintre cei mai mari scriitori rom̢ni contemporani. Romanele, piesele (12-6-2010)
  • „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie”, un volum despre limite şi greşeli în cuplu, semnat Cristian Barbosude Octavian Curpas
    Coperta cartii „Viata de familie”S-au scris multe cărţi despre viaţa de familie şi ne-am putea întreba dacă ar mai fi ceva de spus sau de adăugat în această privin (12-6-2010)
  • ARMONII DE PRIMĂVARĂ – Gustareade Aurel POPESCU
    (12-6-2010)
  • ETERNUL FEMININ – Maternitatede Natalie Schor
    (12-6-2010)
  • ETERNUL FEMININ – Balerinade Dan DAVID
    (12-6-2010)
  • Intrebarea care …strapungede Florin Munteanu (Seminte pentru viitor)
    Sunt numeroase incercarile de a defini continutul a ceea ce politicienii numesc senini : o dezvoltare durabila In numele celor multi, in haine elegante si intalniri stropite cu sampanie, alesii (?!) nostri, reuniti in cele mai neasteptate organizatii si asociatii, cauta solutii pentru o viata mai buna (pentru cine? este oare posibila? …) (6-6-2010)
  • T.A.T.A. cere ANPFDC să cerceteze “adopția la distanță”de Bogdan Draghici (Social)
    Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. condamna usurinta cu care autoritatile publice permit unor persoane cu notorietate sa perfecteze asa-zise “adoptii la distanta”, care pot (6-6-2010)
  • Din insemnarile unui pensionar. Rezonanta durerii (II)de Florin Predescu (Social)
    Intr-un catun din Caras Severin Ana Ghimboasa are parte de o indemnizatie de 4 lei, suma calculata de catre autoritati in urma trecerii in nefiinta a sotului ei, candva condamnat de catre comunisti la (6-6-2010)
  • Medicii neurochirurgi din Arizona dispun de un microscop care măreste câmpul vizual pentru chirurgia pe creier şi pe coloanăde Octavian Curpas (Sanatate)
    Specialiştii în neurochirurgie de la spitalul Banner Boswell Medical Center din oraşul Sun City, Arizona, dispun în prezent de o nouă tehnologie avansată cu ajutorul căreia (6-6-2010)
  • Articole preferate de cititori:
  • CARTEA CUVINTELOR BUNE DE MÂNCATde Florin Munteanu
    Aproape nu este zi care sa nu aduca in fata ochilor nostri o marturie a degradarii morale, a micimii spirituale, a lipsei elementare de educatie… Sa fie oare chiar asa? Cand nu ma uit la televizor, (12-6-2010)
  • În marginea fostei dezbateri despre învățământul din Româniade Dan Ungureanu
    Le-am cerut studentilor mei, anul III Romana-Engleza, sa comenteze, in engleza, un poem englez din secolul XIX, la alegere.Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX si nici o poezie. (Au studiat in anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatruRomeo si Julieta (numita alternativ “roman“, novel, ori poem). Restul de cincisprezece din saizeci, care si-au amintit totusi o poezie, au scris totusi in engleza. (12-6-2010)
  • Pur-Lamentabilde Mihai LEONTE
    INTERVIU CU UN PUR-LAMENTABIL ROMÂN Reporter; Domnule pur-lamentabil, câţi bani aţi cheltuit să ajungeţi în parlament?Pur-lamentabil! Cum vine asta câţi bani am cheltuit? Eu nu am dat nici un (12-6-2010)
  • Ana Blandiana la Intâlnirea Internaţională a Poeţilor / Coimbrade Marina Nicolaev
    ICR Lisabona susţine prezenţa poetei Ana Blandiana la cea de-a VII-a ediţie a Întâlnirilor Internaţionale a Poeţilor organizată în perioada 27-29 mai 2010 la Facultate (12-6-2010)
  • De la Oracol la …Googlede Florin Munteanu
    O explozie de pareri, de ipoteze, de barfe si sfaturi… o mare indigesta de cuvinte ce par toate sa aiba un singur scop: germinarea unei stari de confuzie si frica! Si parca toate acestea nu ar fi suficiente pentru a infiora o planeta! Dincolo de auto-biciuirea mintii, Natura ne biciueste corpurile. Asupra noastra se napustesc… (12-6-2010)
  • Decorticarea …Adevărului de pleava de cuvintede Florin Munteanu
    Retea Complexa

    Retea Complexa

    – Nu spune adevaru’!- Vrem sa stim adevaru’!- Vrea cineva sa ascunda adevarul?- Da…da… dar sa vedem si in ce scop vrea sa-l ascunda ? (12-6-2010)
  • Pacifiști, teroriști și ipocriți din toate țările, uniți-vă!de Vlad Solomon (SPUNE)
    „Intoarceti-va la Auschwitz! „, „Nu uitati 11 Septembrie! „. Aceste fraze nu au fost rostite de Osama Bin-Laden, ci de „activistii pentru pace”, de pe puntea vasului Mavi Marmara, ca raspuns la apelul (6-6-2010)
  • Kids Rule in Romaniade Natalie Montanaro (Dialog Intercultural)
    On June 1st of each year, having been instituted in the 1920’s back in Turkey, children are celebrated not for their Nobel Prize-winning work or for their skills as „movers and shakers” with Swiss ban (6-6-2010)
  • Atelierul de reparat numede Thomas Lewin (Dialog Intercultural)
    ATELIERUL DE REPARAT NUME -Bruno … Bruno Zünder?!-Gresiti! Numele meu este Anders! Am extras acest dialog din filmul „Wir Wunderkinder (Noi, copiii minune)“ – 1963, in care evolueaza b (31-5-2010)
  • Articole preferate de cititori:
  • Gaura neagră a bisericilor – mi se face greațăde Tihamer Czika
    Citesc astăzi comunicatul BOR despre „criza morală” care a dus țara asta în criza economica, care poate fi reparată doar prin construirea a și mai multe biserici, sau măcar terminarea miilor deja începute. (12-6-2010)
  • Reţeta românească a supravieţuirii în genunchide Ovidiu Ivancu
    E mare lucru ca, atunci când porneşti o luptă (oricare ar fi ea), să-ţi identifici corect adversarii. În încleştări fără miză, biete înfruntări de (12-6-2010)
  • Preferam anonimatul în locul motivului istoricde Paula Drexler
    Sali și Sandu AbramoviciO invitaţie sosită prea târziuAn de an, părinţii mei, Sali şi Sandu Abramovici, erau invitaţi la Yad Vashem. Participau, cu toate că nu (12-6-2010)
  • Expansiune chineza in Europa de est si centralade Nicolae Musat
    Timp de trei zile un capitan chinez membru al comitetului central al partidului comunist chinez, prieten al conducatorilor tarii si presedinte al unei multinationale a venit in Grecia pentru a semna c (12-6-2010)
  • Scrisoare de la părinţi (partea a doua)de Andrea Ghita
    Părinţii tatii: Malka şi Mór Székely, anii 1930 Preambul: Kolozsvár (Cluj), 10 noiembrie 1942 Dragă fiule,Suntem bine, sănătoşi şi sperăm că şi tu eşti bine, deşi ne scri (12-6-2010)
  • Lecţia de matematică: educaţie financiarăde Cornelia Curtean
    Mami, pentru mâine am nevoie de o agendă şi ceva bani de buzunar. Ştii tu, una din cele care au pe copertă o maşină. Aşa că din teancul de cinci agende care prezentau pe copertă Dacia Duster (12-6-2010)
  • Întâlnirea de la Parisde Andrea Ghita (Savoir Vivre)
    M-am întors de la Paris, unde am fost pentru prima oară în viaţă. Am visat să văd Oraşul Luminilor încă din clasa a cincea, când răsfoiam cartea de franceză cu ilustraţii alb-negre spăl (6-6-2010)
  • Grecia – Bolnavul Europei, la propriu și la figuratde Nicolae Musat (Marja de eroare)
    O stire scrisa cu litere mici in articolele ziarelor anunta decizia unei firme producatoare de medicamente sa plece din Grecia. Cauza este modificarea modului de plata a medicamenteleor impus de guver (2-6-2010)
  • Ce mai spun nou sondajele despre protestele din aprilie 2009?!de Denis Cenusa (Marja de eroare)
    Barometrul de Opinie Publică a scos la suprafaţă o serie de lucru nerezolvate până acum de guvernarea liberal-democrată. Nedumerire trezesc graficile dedicate evenimentelor a (6-6-2010)
  • Articole preferate de cititori:
  • Câteva zile în Mexic (I)de Camelia Lica
    Era inca dimineata cand am aterizat la Cancun, sau cel putin, ce mai ramasese din ea. Soarele stralucea neobisnuit pentru noi, cei din Canada, obisnuiti cu ierni lungi ce fura aproape in totalitate si (12-6-2010)
  • Prietenul meu de etnie rromă- temă pentru părinţi de Clasa a IV-ade Duta Paulina Eliza
    Florile lui Nica În copilărie am deschis ochii asupra libertăţii , ea fiindu-mi dezvăluită treptat precum deschizi un abecedar începând, invariabil cu prima literă, t (12-6-2010)
  • Cateva Zile in Mexic (2)de Camelia Lica
    Despre Chichen-Itza ar trebui sa incep prin a spune ca cea mai vehiculata gluma, pe care o vei auzi cu siguranta din gura oricarui ghid este: “Fiti atenti cum pronuntati Chichen-Itza. Nu e Chicken P (12-6-2010)
  • Africa, Între Cer și Pământ (IV)de Camelia Lica
    Apele retrase ale oceanului-Paje by Night, ZanzibarMiercuri, 24 FebruarieZilele trecute Henry ne-a aratat kraal-uri, asezari imprejmuite unde locuiesc Maasaii. Kraal-urile sunt construite circular si (12-6-2010)
  • Power Point ne face mai deștepți sau mai proști?de Cristina Dobrin
    Power Point  - Template-uriPower Point este un software creat de Microsoft, care ne faciliteaza intocmirea de materiale ce pot fi prezentate cu ajutorul unui proiector. Aplicatia a devenit un instrument de prezentare folosit in aproape toate companiile. Am citit recent in New York Times, un articol care se referea la uzul excesiv al acestui software in armata Statelor Unite, timpul consumat in pregatirea ecranelor, complexitatea unora dintre acestea, plictiseala care se asterne in sala de prezentare…. De aici concluzia « Power Point makes us stupid”. (12-6-2010)
  • „Vreau și eu așa o bicicletă!”de Cristina Dobrin
    În fiecare an, la începutul lunii Mai, particip alături de alți 28 de colegi ai companiei pentru care lucrez, la un eveniment cu o semnificație aparte pentru sufletul meu. Este vorba (12-6-2010)
  •  
    44.197.251.102