• ACUM.TV
  • Editia Saptamanii 4 – 10 aprilie 2011
  • Dâmboleaks şi punctofilie de Stefan N. Maier
    La zile bune după aşa-zisele dezvăluiri ale Wikileaks cu privire la atmosfera dâmboviţeană, mă alătur şi eu celor cincizeci de mii de analişti care au întors această vâjâială mediatică pe toate părţile, cu un comentariu. (3-4-2011 – Editorial)
  • Atac politic împotriva Centrului Memoriei Holocaustului de la Budapesta de Eva Galambos
    Tentativa de rescriere a istorie Holocaustului din Ungaria (3-4-2011 – Istorie si actualitate)
  • Reformă, revoluţie şi autocraţie: Rusia lui Petru cel Mare (II): de la a treia Romă la Imperiul Nordului de Florian Dumitru Soporan
    Auspiciile sub care începea biografia politică a celui care, printr-un efort excepţional al voinţei, avea să introducă ţara sa în arhitectura politică a Europei Luminilor, aproape împotriva cursului istoriei, erau dintre cele mai nefavorabile. Succesiunea contestată a ţarului Alexei Mihailovici expunea statul pe care acesta din urmă reuşise să-i confere o relativă stabilitate instituţională şi mai ales îi asigurase o poziţie solidă în relaţiile de putere din regiune, pericolului unei dezintegrări rapide, amintind de Vremurile Tulburi, sub impactul activizării forţelor nemulţumite de compromisul între tradiţie şi inovaţie, care, cu excepţia unor cezuri revoluţionare, a reprezentat dealtfel o permanenţă în istoria ruşilor. (3-4-2011 – Istorie si actualitate)
  • MIHAIL SEBASTIAN ŞI EVREII (1) de Laszlo Alexandru
    Aş vrea să evoc aici figura unui scriitor care, de cîţiva ani buni, nu lasă opinia publică românească să adoarmă. Mai ales de cînd i-a apărut Jurnalul, în 1996, numele lui e mereu în atenţia lumii. Ne confruntăm cu o situaţie complicată, fiindcă problemele pe care le ridică personalitatea sa acoperă diverse sfere ale preocupărilor contemporane. Şi, cu siguranţă, depăşesc discursul strict etnicist (3-4-2011 – Medalion)
  • I AM A ROMANIAN: THE BUCHAREST – TEL AVIV ROUTE” de Lucian Zeev HERȘCOVICI
    În ziua de 29 martie 2011 a avut loc un simpozion special la Universitatea Ben-Gurion din Neghev, de la Beer-Sheva. Tema simpozionului: „I am a Romanian: the Bucharest-Tel Aviv Route” (=Sunt român: axa Bucureşti – Tel Aviv). Simpozionul a fost organizat de Universitatea Ben-Gurion din Neghev în colaborare cu Institutul Cultural Român din din Tel Aviv, precum şi cu ajutorul Centrului pentru studierea politicii şi societăţii europene, Asociaţiei Imigranţilor din România în Israel (HOR), Organizaţiei Unitariene a Evreilor din România în Israel (AMIR). Simpozionul a fost urmat de deschiderea unei expoziţii de artă, în care au fost prezentate lucrări de pictură, desen şi sculptură ale unor artişti israelieni originari din România, evrei din România şi români. (3-4-2011 – Cultura)
  • Poveşti de cartier : ,, Amigo” de Cornelia Curtean
    Iubiţi şi câinii maidanezi (3-4-2011 – Universul Copilariei)
  • Lansare de carte la Piteşti – „Provizoratul istoric” de Principele Radu al României de Cornelia Curtean
    Cunoscuta librărie Casa Cărţii din Piteşti, pe 28 martie, a fost gazda lansării volumului ,, Provizoratul istoric” al Principelui Radu al României. La acest eveniment au participat reprezentanţi ai mass-mediei locale, elevi, studenţi. (3-4-2011 – Libris)
  • CAMPANIE DE COLECTARE TONERE SI CARTUSE DE CERNEALA GOALE PENTRU IMPRIMANTE – FARA NICI UN COST DIN PARTEA DVS. de Editori ACUM
    Stimata Doamna/Stimate Domn, Doriti sa sustineti unul dintre proiectele noastre si anume colectarea cartuselor de tonere si cerneala goale folosite in favoarea Asociatiei Pavel,”Asociatia Parintilor cu Copii Bolnavi de Cancer”,dovedind in felul acesta responsabilitatea umanitara a firmei dumneavoastra? (3-4-2011 – Umanitare)
  • Capriciu primăvăratec de Florin Predescu
    Inceputul lunii aprilie aduce in regiunea Quebecului, odata cu topirea zapezii o noutate gastronomica, specifica si de sezon: mancaruri avand ca ingredient principal feriga abia mijita si semanand mai degraba cu o cochilie verzuie. (3-4-2011 – Gastronomie si Stil)
  • Obrazul care nu poate ierta de Dan DAVID
    În iluminaţia orbitoareNimeni n-o să observe cum lacrimile îţi spală rimelul. (3-4-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • În Nord, pe Mara (poem de Gheorghe Pârja) de Dan DAVID
    Acolo unde toamna nici frunzele nu-s frunzeSi gerul te subţie ca lama de cuţit (3-4-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Turneul corului de copii şi tineret “Allegretto” în Israel de Editori ACUM
    În luna aprilie 2011, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv în colaborare cu Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române la Ierusalim şi Fundaţia Allegretto prezintă o serie de concerte pentru cel mai tânăr public din Israel, susţinute de corul de copii şi tineret „Allegretto”. (5-4-2011 – Comunicate de presa)

  • Promoția disperării de Florin Predescu
    Promotiile din supermarketurile romanesti infatiseaza scene incredibile. (3-4-2011 – SPUNE)
  • Poveşti de cartier : ,, Amigo” de Cornelia Curtean
    Iubiţi şi câinii maidanezi (3-4-2011 – Universul Copilariei)
  • google_1
    google_2

  • Goldstone – Quo vadis? de Vlad Solomon
    Dupa aproape doi ani, judecatorul Goldstone scrie un articol in Washington Post, in care rastoarna, in mare masura, concluziile propriei comisii, se foloseste de argumentele unui comitet de experti independenti, condusa de judecatoarea americana Mary McGowan Davis, si afirma ca „daca ar fi stiut atunci ceea ce stie acum, Raportul Goldstone ar fi fost diferit”. Mai mult chiar, Goldstone sustine fara rezerve dreptul Israelului de a-si apara cetatenii, il lauda pentru propriile cercetari si normele adoptate, in timp ce Hamas nu a condus nici o investigatie asupra actiunilor sale criminale. Se auto-declara naiv, pentru ca se astepta la o „simetrie” de acest gen, totodata infiereaza Consiliul Pentru Drepturile Omului (acelasi consiliu care l-a numit in fruntea comisiei de ancheta!) pentru atitudinea sa repetata anti-israeliana. (3-4-2011 – Extern)
  • O înmormântare ce sfidează violența sectară în Irlanda de Nord de Petru Clej
    Înmormântarea polițistului Ronan Kerr, ucis sâmbăta trecută într-un atentat cu bombă de extremiști separatiști, a prilejuit o demonstrație de unitate fără precedent în provincia britanică Irlanda de Nord.La serviciul funerar au asistat șeful executivului regional, Peter Robinson – protestant și adjunctul său, Martin McGuinness – catolic, premierul Republicii Irlanda, Enda Kenny, șefii polițiilor din Irlanda de Nord și Republica Irlanda, precum și capii celor patru principale biserici din provincie.Cardinalul Sean Brady, primatul catolic al Irlandei, cel care o oficiat slujba de înmormântare, s-a adresat asasinilor polițistului Kerr: “Nu dorim acest lucru. Pentru numele lui Dumnezeu, opriți-vă și opriți-vă acum”. (6-4-2011 – Extern)
  • Cum ne-am dat cu fregata pe după cireş de Matei Mircioane
    Zilele acestea m-a lovit aşa, ca o viziune, imaginea bieţilor marinari de pe fregata Regele Ferdinand, care freacă puntea, de zor, pregătind vasul pentru misiunea de patrulare, din largul coastelor libiene, în care preşedintele Băsescu a anunţat că îi va trimite. Mai au vreo 20 de zile şi pleacă la război. De fapt, în patrulare. Deşi, problema are gravitatea ei, am surâs înţelegător. (3-4-2011 – Romania)
  • Speranţă la metru plat de Andrea Ghita

    Romii "relocaţi" locuiesc in aceste casele modulare din vecinătatea rampei de gunoi

    Situaţia comunităţii „relocate” în casele modulare, ignorată de autorităţi şi tratată cu indiferenţă (sau chiar antipatie) de o mare parte a populaţiei, a rămas în atenţia societăţii civile. Dezbaterea organizată în luna ianuarie de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială de la Universitatea Babeş-Bolyai în colaborare cu Asociaţia Amare Prhala şi Fundaţia Desire a stârnit şi interesul tinerilor arhitecţi de la AreaCub Association, CoopCluj şi Superbia, care au imaginat un proiect temerar: construirea unor locuinţe sociale noi, care respectă standardele impuse de Legea locuinţei, amplasate în diferite zone ale Clujului şi în localităţile limitrofe. Proiectul nu poate demara pentru că nici primăria Clujului şi nici a localităţilor limitrofe nu dispun de teren liber construirea de locuinţe sociale. Terenul trebuie cumpărat. Cu bani. Nici comunitatea de romi exilată la groapa de gunoi şi nici societatea civilă voluntară nu au bani. Şi totuşi ei spun cu încredere: “Împreună vom reuşi!” (3-4-2011 – Societate civila)
  • Un nou apel pentru solidaritate împotriva segregării romilor din Cluj de Andrea Ghita
    Cu prilejul Zilei Mondiale a Romilor societatea civila clujeana face un nou apel pentru solidaritate si actiune impotriva segregarii romilor (7-4-2011 – Comunicate de presa)
  • De trei ori “JA”pentru un vis românesc la „Norske Talenter” de Paulina Eliza Duta
    Franciza “Got Talent ” este un format TV britanic aparţinând Companiei SYCO deţinută de Simon Cowell. S-a extins extrem de rapid cuprinzând 51 de ţări, de curând şi România, prin postul de televiziune Pro-TV care a cumpărat formatul de la FremantleMedia. Mona Segall, producătorul emisiunii “ Românii au talent” declară : “ Sunt foarte mulţi români talentaţi care s-au înscris în acest concurs în alte ţări, cum e Petruţa care a ajuns în finala concursului similar din Germania cântând la nai. Suntem convinşi că vom găsi şi pe teritoriul României talente la fel de mari, care vor primi în acest concurs şansa să se exprime.” …În cele ce urmează vă voi prezenta debutul unui talent românesc pe o scenă norvegiană. (3-4-2011 – Ei vor face o diferenta)
  • Amintirea Mamei de Cristina Dobrin
    Pe data de 29 martie Mama ar fi împlinit 87 de ani. (3-4-2011 – Secundele mele)
  • Promoția disperării de Florin Predescu
    Promotiile din supermarketurile romanesti infatiseaza scene incredibile. (3-4-2011 – SPUNE)
  • Ideal de frumuseţe, culoare, postură de Calin Cazan
    (3-4-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Răţoi echipat la standarde europene de Calin Cazan
    (4-4-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Photo-shop la întâlnirea manelistă de Calin Cazan
    (5-4-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • După administrarea noii loţiuni de păr de Calin Cazan
    (6-4-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Turist în Parcul Naţional Retezat de Calin Cazan
    (7-4-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Şi Judo era un sport dacic! de Calin Cazan
    (8-4-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • La raportul de realizări… de Calin Cazan
    (9-4-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: La soare de Natalie Montanaro
    (9-4-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: La soare de Cristina Dobrin
    (3-4-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: La soare de Paulina Eliza Duta

    (4-4-2011 – Fotografia Zilei)

  • TEMA SĂPTĂMÂNII: La soare de Natalie Schor
    (6-4-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: La soare de Teodor Nicolescu
    (5-4-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: La soare de Gabriela Marinescu
    (7-4-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: La soare de Matei Mircioane
    (8-4-2011 – Fotografia Zilei)
  • Un nou apel pentru solidaritate împotriva segregării romilor din Cluj de Andrea Ghita
    Cu prilejul Zilei Mondiale a Romilor societatea civila clujeana face un nou apel pentru solidaritate si actiune impotriva segregarii romilor (7-4-2011 – Comunicate de presa)
  • Articole preferate de cititori:
  • Nicu Alifantis: „Senilitatea nu are vârstă” de Cristina Dobrin
    După o amânare de cinci săptămâni, din cauza unei gripe nedorite, astă seară a avut loc în Toronto, concertul “Cântec de iubire” al lui Nicu Alifantis. (1-1-1970)
  • Prin noi înşine! de Raymond Luca
    …atentionarea mea din ianuarie a.c. a fost corecta. Stategia pe care ati ales-o s-a dovedit gresita. Ati sperat ca prin alianta cu PC veti cistiga acea iluzorie paritate cu PSD in cadrul USL, ca veti bloca ascensiunea PSD in preferintele electoratului si va veti asigura candidatura la presidentie cind va sa vina, in 2014 sau mai devreme. (1-1-1970)
  • Cea de-a XXI-a aniversare a lansării „ Proclamaţiei de la Timişoara „- Manifestări culturale de Editori ACUM
    Societatea „Timişoara” şi partenerii săi organizează cu prilejul celei de-a XXI-a aniversări a lansării „Proclamaţiei de la Timişoara” o serie de manifestări culturale care vor avea loc vineri, 11 martie şi luni, 14 martie la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timişoara. (1-1-1970)
  • Mircea Nicolau – „Eu nu pictez imagini ci idei” de Marina Nicolaev
    Mircea Nicolau – un artist român universal (1-1-1970)
  • România şi Bulgaria colaborează pentru menţinerea bogăţiilor naturale oferite de Dunăre de Editori ACUM
    Societatea Ornitologică Română alături de APM Olt, Societatea Bulgară pentru Protecţia Păsărilor şi Primăria Kozloduy au început derularea unui proiect cu scopul de a îmbunătăţi protecţia naturii şi utilizarea durabilă a resurselor naturale în regiunea transfrontalieră româno-bulgară de pe cursul Dunării4, respectiv în 4 judeţe din România (Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman) şi 5 districte din Bulgaria (Vidin, Montana, Vratsa, Pleven şi Veliko Tarnovo). (1-1-1970)
  • Nouă din zece cluburi din oraşele mari ale României nu permit accesul romilor de Editori ACUM
    In noaptea de 5 spre 6 martie, Romani CRISS a realizat o acţiune de testare a accesului în locurile publice din capitală in timp ce organizaţi rome ale monitorilor locali de drepturile omului (TRUST siRomano Suno) au acţionat similar în Cluj-Napoca, Craiova şi Dorohoi. (1-1-1970)
  • Reformă, revoluţie şi autocraţie: Rusia lui Petru cel Mare (II): de la a treia Romă la Imperiul Nordului de Florian Dumitru Soporan
    Auspiciile sub care începea biografia politică a celui care, printr-un efort excepţional al voinţei, avea să introducă ţara sa în arhitectura politică a Europei Luminilor, aproape împotriva cursului istoriei, erau dintre cele mai nefavorabile. Succesiunea contestată a ţarului Alexei Mihailovici expunea statul pe care acesta din urmă reuşise să-i confere o relativă stabilitate instituţională şi mai ales îi asigurase o poziţie solidă în relaţiile de putere din regiune, pericolului unei dezintegrări rapide, amintind de Vremurile Tulburi, sub impactul activizării forţelor nemulţumite de compromisul între tradiţie şi inovaţie, care, cu excepţia unor cezuri revoluţionare, a reprezentat dealtfel o permanenţă în istoria ruşilor. (3-4-2011 – Istorie si actualitate)
  • Goldstone – Quo vadis? de Vlad Solomon
    Dupa aproape doi ani, judecatorul Goldstone scrie un articol in Washington Post, in care rastoarna, in mare masura, concluziile propriei comisii, se foloseste de argumentele unui comitet de experti independenti, condusa de judecatoarea americana Mary McGowan Davis, si afirma ca „daca ar fi stiut atunci ceea ce stie acum, Raportul Goldstone ar fi fost diferit”. Mai mult chiar, Goldstone sustine fara rezerve dreptul Israelului de a-si apara cetatenii, il lauda pentru propriile cercetari si normele adoptate, in timp ce Hamas nu a condus nici o investigatie asupra actiunilor sale criminale. Se auto-declara naiv, pentru ca se astepta la o „simetrie” de acest gen, totodata infiereaza Consiliul Pentru Drepturile Omului (acelasi consiliu care l-a numit in fruntea comisiei de ancheta!) pentru atitudinea sa repetata anti-israeliana. (3-4-2011 – Extern)
  • O înmormântare ce sfidează violența sectară în Irlanda de Nord de Petru Clej
    Înmormântarea polițistului Ronan Kerr, ucis sâmbăta trecută într-un atentat cu bombă de extremiști separatiști, a prilejuit o demonstrație de unitate fără precedent în provincia britanică Irlanda de Nord.La serviciul funerar au asistat șeful executivului regional, Peter Robinson – protestant și adjunctul său, Martin McGuinness – catolic, premierul Republicii Irlanda, Enda Kenny, șefii polițiilor din Irlanda de Nord și Republica Irlanda, precum și capii celor patru principale biserici din provincie.Cardinalul Sean Brady, primatul catolic al Irlandei, cel care o oficiat slujba de înmormântare, s-a adresat asasinilor polițistului Kerr: “Nu dorim acest lucru. Pentru numele lui Dumnezeu, opriți-vă și opriți-vă acum”. (6-4-2011 – Extern)
  • Cum ne-am dat cu fregata pe după cireş de Matei Mircioane
    Zilele acestea m-a lovit aşa, ca o viziune, imaginea bieţilor marinari de pe fregata Regele Ferdinand, care freacă puntea, de zor, pregătind vasul pentru misiunea de patrulare, din largul coastelor libiene, în care preşedintele Băsescu a anunţat că îi va trimite. Mai au vreo 20 de zile şi pleacă la război. De fapt, în patrulare. Deşi, problema are gravitatea ei, am surâs înţelegător. (3-4-2011 – Romania)
  • Articole preferate de cititori:
  • Despre fundamentala componentă diplomatică a regalității de Principele Radu al Romaniei

    Luxemburg - la Nunta de Argint a Marilor Duci

    Componenta diplomatică a regalității a fost mereu o constantă, o fațetă importantă a instituției monarhice, în toate timpurile. În programul săptămânal al Familiilor Regale, reprezentarea, ospitalitatea și diplomația sunt fundamente ale activității publice. A fost așa și va rămâne mereu așa. Fiindcă ambientul, cadrul în care Familia Regală trăiește și muncește este dătător de inspirație, mândrie, încredere, confort identitar. Ritualul de zi cu zi al primirilor și vizitelor regale este un prilej de a face națiunea mai bine înțeleasă în lume, el este un fel de carte de vizită vie a unei țări. (1-1-1970)
  • Si totusi, Dan Voiculescu a colaborat cu fosta Securitate de Serban Tabacu
    Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a dat verdictul in cazul lui Dan Voiculescu. Definitiv si irevocabil. Acesta a colaborat cu fosta Securitate, unde, sub numele conspirative de “Felix” si “Mircea”, a dat note informative , prin care, fara scrupule, si-a turnat colegii, prietenii si chiar rudele. (1-1-1970)
  • Frumoasă ţară, din elicopter! de Matei Mircioane
    O cugetare autoironică, aparent hazlie, tristă în realitate, a făcut înconjurul României timp de câteva zeci de ani şi apoi a cam fost lăsată deoparte, fiindcă s-a uzat şi şi-a pierdut hazul: „Frumoasă ţară! Păcat că este locuită”. Recent, după declaraţia stupidă a preşedintelui Băsescu, cum că el vede ţara din elicopter şi le recomandă investitorilor să facă la fel, termenii pot fi schimbaţi în felul următor: „Urâtă ţară! Dar, ce frumoasă e văzută din elicopter!” (1-1-1970)
  • Libia – un viitor incert de Eva Galambos
    O analiza a situatiei libiene si eventuale consecinte ale razboiului (1-1-1970)
  • Marea Britanie: proteste masive împotriva austerității bugetare de Petru Clej
    Peste un sfert de milion de persoane au demonstrat sâmbătă la Londra împotriva reducerilor bugetare care urmează să intre în vigoare începând cu săptămâna viitoare.Deși demonstrația a fost predominant pașnică, unele grupuri radicale s-au dedat la violențe și ciocniri cu poliția, care a efectuat peste 200 de arestări, iar 66 de persoane au fost rănite, printre care 13 erau polițiști. (1-1-1970)
  • Un zelot al stalinismului dezlănţuit. Cine a fost Nestor Ignat? de Vladimir TISMANEANU
    Uitam prea repede cine au fost adevaratii responsabili ai terorii ideologice, psihologice si sociale din Romania comunizata. Se sterg cu buretele amneziei variile implicatii, complicitati, initiative criminale, campaniile distructive impotriva spiritului democratic, umilirea celor care refuzau sa ingenuncheze, persecutarea celor care indrazneau sa nu se prostitueze. Nonagenarul activist Nestor Ignat, fostul student al lui Nae Ionescu la Universitatea din Bucuresti convertit in ideolog al stangii leniniste, a fost vreme de decenii unul dintre acesti supremi politruci, un “indrumator” inflexibil si neiertator, iar o evaluare a biografiei sale care ignora ori minimalizeaza acest lucru devine de fapt o mistificare. Despre acest lucru este vorba in articolul de mai jos scris impreuna cu istoricul Cristian Vasile. (1-1-1970)
  • Aparitia unui nou partid este o necesitate de Stefan Vlaston
    Sedinta CNC al PD-L de sambata ne-a aratat clar un lucru: reformarea PD-L nu mai este posibila, pentru ca nici nu este dorita de sefimea partidului. Cei trei samurai, Macovei, Preda si Voinescu au luat-o rau de tot pe cocoasa, vazand ca nu-i mai sustine nimeni, nici macar Baconschi, Sulfina Barbu sau TRU, care anterior declarasera ca sunt pentru adoptarea masurilor de integritate propuse in statut de cei trei. (1-1-1970)
  • Biden se înşeală, Moldova nu este “o poveste” de Denis Cenusa
    Supoziţia că vizita lui Biden a fost gândită pe ultima sută de paşi a fost confirmată de modestul şi repetativul discurs, rostit în faţa a mii de oameni, silnic sau de bunăvoie atraşi în centrul celui mai important eveniment din istoria actualei guvernări (vezi: “Vice-președintele american ajunge (întâmplător) în R.Moldova…“). Desigur, pentru o ţară ca R.Moldova este important şi simplul fapt că un vice-preşedinte american ne onorează cu prezenţa sa. Dar la scanarea cuvântării lui Joe Biden observăm cât de împrăştiate şi fragmentate au fost gândurile lui. Astfel, de la integrarea europeană a R.Moldova şi problema transnistreană s-a ajus la rădăcinile actriţei Portman şi binecuvântarea “în pachet” a SUA şi Moldovei. Or, ținând cont de semnificaţia epocală a acestui eveniment se impunea un alt gen de alocuţiune, posibil citită chiar de pe hârtie, dar una plină de mesaje veridice şi coerente, dar nu de “iluzii” despre o “Moldovă din basme”. (1-1-1970)
  • Ereticul Gorbaciov: Ţarul revizionist si impenitentul Iliescu de Vladimir TISMANEANU
    Mihail Gorbaciov si Ion Iliescu apartin aceleiasi generatii politice, au impartasit visuri, mituri, iluzii proprii utopiei leniniste. La ora actuala, cei doi fosti lideri simbolizeaza ipostaze extrem de diferite ale relatiei cu mostenirile comunismului: primul s-a despartit de lumea in care s-a format de o maniera sincera si irevocabila, a permis si a incurajat pluralismul. Al doilea a ramas legat prin mii de fire de traditia exclusivista, conspirationista, ultra-centralista, anti-democratica si intoleranta a bolsevismului. (1-1-1970)
  • A început procesul de rezervare a biletelor pentru Jocurile Olimpice de la Londra de Petru Clej
    Cu 500 de zile înaintea deschiderii Jocurilor Olimpice de la Londra a început procesul de rezervare a biletelor pentru toate probele olimpice și ceremoniile de deschidere și închidere.Rezervarea se poate face până pe 26 aprilie 2011, după care, la probele la care cererea de bilete e mai mare decât oferta, cumpărătorii biletelor vor fi deciși prin tragere la sorți.La miezul nopții a început să funcționeze în Trafalgar Square, din centrul Londrei, un ceas uriaș care va face numărătoarea inversă a zilelor până la debutul Olimpiadei, pe data de 27 iulie 2012. (1-1-1970)
  • Schimbarea climei în România de Roxana Bojariu
    Datele de observaţie indicã, pentru secolul XX, o creştere a temperaturii medii anuale de 0.3°C, la nivelul României. Creşterea temperaturii este mai pronunţatǎ în jumatatea esticǎ, unde, tendinţele seculare înregistrate ating şi 0.8°C, în timp ce, în regiunea intracarpaticã, încalzirea este în general mai redusă Analiza cantităţilor de precipitaţii înregistrate în secolul XX indicã o tendinţǎ de scadere a valorilor anuale, mai pronunţatǎ în centrul ţǎrii. (1-1-1970)
  • Coaliția internațională a discutat la Londra viitorul Libiei de Petru Clej
    La Londra a fost anunțată formarea unui grup de contact care să coordoneze eforturile internaționale pentru găsirea unei soluții pentru Libia.Miniștri din 35 de state și reprezentanți ai unor organizații ca ONU, Liga Arabă, Organizația Conferinței Islamice și Uniunea Europeană au convenit să continue presiunile, inclusive militare, asupra regimului Gaddafi până la respectarea rezoluțiilor ONU cu privire la Libia. (1-1-1970)
  • Reformă, revoluţie şi autocraţie: Rusia lui Petru cel Mare )(I): impulsuri progresiste şi rezistenţă socială de Florian Dumitru Soporan
    Majoritatea scrierilor dedicate istoriei Rusiei subliniază diferenţele între ţaratul feudal al Moscovei, dominat politic de o boierime ignorantă, anarhică şi fără viziune etatică,şi spiritual de un cler xenofob şi ostil oricăror inovaţii liturgice, sceptic faţă de progresul ştiinţific sau de eventualul dialog cu ereticii latini sau protestanţi,şi Imperiul Rus, cu o administraţie apropiată de cea occidentală, cu instituţii de învăţământ şi o elită intelectuală cunoscătoare a limbii franceze, un stat implicat în echilibrul de putere considerat cheia de boltă a securităţii înainte de Revoluţia Franceză. (1-1-1970)
  • I AM A ROMANIAN: THE BUCHAREST – TEL AVIV ROUTE” de Lucian Zeev HERȘCOVICI
    În ziua de 29 martie 2011 a avut loc un simpozion special la Universitatea Ben-Gurion din Neghev, de la Beer-Sheva. Tema simpozionului: „I am a Romanian: the Bucharest-Tel Aviv Route” (=Sunt român: axa Bucureşti – Tel Aviv). Simpozionul a fost organizat de Universitatea Ben-Gurion din Neghev în colaborare cu Institutul Cultural Român din din Tel Aviv, precum şi cu ajutorul Centrului pentru studierea politicii şi societăţii europene, Asociaţiei Imigranţilor din România în Israel (HOR), Organizaţiei Unitariene a Evreilor din România în Israel (AMIR). Simpozionul a fost urmat de deschiderea unei expoziţii de artă, în care au fost prezentate lucrări de pictură, desen şi sculptură ale unor artişti israelieni originari din România, evrei din România şi români. (3-4-2011 – Cultura)
  • Lansare de carte la Piteşti – „Provizoratul istoric” de Principele Radu al României de Cornelia Curtean
    Cunoscuta librărie Casa Cărţii din Piteşti, pe 28 martie, a fost gazda lansării volumului ,, Provizoratul istoric” al Principelui Radu al României. La acest eveniment au participat reprezentanţi ai mass-mediei locale, elevi, studenţi. (3-4-2011 – Libris)
  • Capriciu primăvăratec de Florin Predescu
    Inceputul lunii aprilie aduce in regiunea Quebecului, odata cu topirea zapezii o noutate gastronomica, specifica si de sezon: mancaruri avand ca ingredient principal feriga abia mijita si semanand mai degraba cu o cochilie verzuie. (3-4-2011 – Gastronomie si Stil)
  • Obrazul care nu poate ierta de Dan DAVID
    În iluminaţia orbitoareNimeni n-o să observe cum lacrimile îţi spală rimelul. (3-4-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • În Nord, pe Mara (poem de Gheorghe Pârja) de Dan DAVID
    Acolo unde toamna nici frunzele nu-s frunzeSi gerul te subţie ca lama de cuţit (3-4-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • De trei ori “JA”pentru un vis românesc la „Norske Talenter” de Paulina Eliza Duta
    Franciza “Got Talent ” este un format TV britanic aparţinând Companiei SYCO deţinută de Simon Cowell. S-a extins extrem de rapid cuprinzând 51 de ţări, de curând şi România, prin postul de televiziune Pro-TV care a cumpărat formatul de la FremantleMedia. Mona Segall, producătorul emisiunii “ Românii au talent” declară : “ Sunt foarte mulţi români talentaţi care s-au înscris în acest concurs în alte ţări, cum e Petruţa care a ajuns în finala concursului similar din Germania cântând la nai. Suntem convinşi că vom găsi şi pe teritoriul României talente la fel de mari, care vor primi în acest concurs şansa să se exprime.” …În cele ce urmează vă voi prezenta debutul unui talent românesc pe o scenă norvegiană. (3-4-2011 – Ei vor face o diferenta)
  • Articole preferate de cititori:
  • ABSENŢA DIN CARTEA ESTEREI de Lucian Zeev HERȘCOVICI
    Cartea Esterei, cunoscută şi sub denumirea ebraică „Megilath Esther” (=Sulul Esterei) este una dintre cărţile cele mai populare din din Biblia Ebraică (=Vechiul Testament). Este o carte relativ târzie, care prezintă un eveniment istoric petrecut în timpul regelui persan Xerxes (Kshhayarsha), numit Ahaşveroş în cuprinsul acestei cărţi. Cartea Esterei aparţine literaturii hagiografice din Biblia Ebraică, fiind în categoria Scrierilor (=Ketuvym). În cadrul literaturii biblice creştine, ea este în categoria Cărţilor Istorice. (1-1-1970)
  • Rita Levi – Montalcini – Un secol de viaţă- de Paulina Eliza Duta
    “ Secretul vieţii este acela de a continua să gândeşti. Şi să încetezi a te gândi la propria persoană.” (1-1-1970)
  • Medicamente de la Paris (Doru) de Dan DAVID
    „Bine măi Coane, mâine-poimâine te iau ăştia la armatăşi maică-ta, iar un plod!” (1-1-1970)
  • Ce valoare are arta? Coborâţi din turnul de fildeş! de Valentina Iancu
    Recent (9 martie 2011) am asistat în “Sala George Constantin” a Teatrului Nottara la dezbaterea organizată de Clubul Dilema Veche, “Ce valoare mai are arta?”. Invitaţii serii, Mihai Oroveanu, Ruxandra Demetrescu, Dan Popescu şi Radu Boroianu, girau cumva o discuţie cu potenţial. În imaginaţia mea, acest grup, ar fi putut să continue dintr-o perspectivă diferită şi din poziţia unor oameni cu putere de decizie în sistem, dezbaterea de la Centrul Naţional al Dansului, „Jos din turnul de fildeş. Înapoi pe metereze” (21 februarie). Dacă Gianina Cărbunariu, David Schwartz şi Manuel Pelmuş au discutat despre arta angajată şi funcţia socială a artei ridicând nişte probleme evidente în orice domeniu al vizualului contemporan, domnii Oroveanu, Popescu, Boroianu şi doamna Demetrescu nu au discutat despre nimic. Sau mai exact, nimic apropiat de tema propusă prin titlul dezbaterii. Discuţia a atins problema valorii doar în introducere, mai exact în introducerea domnului Oroveanu. De unde a denaturat în discuţii despre diverse probleme mai mari sau mai mici, în general cunoscute, din contemporaneitatea artistică. (1-1-1970)
  • Să atingi cerul cu mâna – interviu cu tânăra alpinistă Crina Coco Popescu de Cristina Dobrin
    In tabara de varf pe Mt.Vinson

    In tabara de varf pe Mt.Vinson

    Crina COCO Popescu este prima alpinistă din lume care termină circuitul Seven Volcanoes – cei mai înalți vulcani de pe cele șapte continente! Alpinista româncă în vârstă de 16 ani, reprezentantă a Federației Române de Alpinism și Escaladă a încheiat luni, 24 ianuarie, circuitul Seven Volcanoes prin ascensiunea pe Mount Sidley – 4285 m – cel mai înalt vulcan al Antarcticii. Coco este totodată și prima alpinista din lume care a urcat pe Mount Sidley. (1-1-1970)
  • VASUL „STRUMA” ÎN ISTORIOGRAFIE ŞI ÎN MEMORIA COLECTIVĂ de Lucian Zeev HERȘCOVICI

    Vasul Struma

    La 23 februarie s-au comemorat 69 de ani de la scufundarea vasului „Struma”. O tragedie cu caracter special în cadrul tragediei uriaşe a Holocaustului. Tragedie mare care include 767 tragedii mici, individuale, ale victimelor. Tragedii mici care trebuie analizate pe baza normelor academice ale unei ştiinţe relativ noi, victimologia. (1-1-1970)
  • Elegie de martie de Florin Predescu
    Inceput de primavara. (1-1-1970)
  • Somon cu avocado de Florin Predescu
    O alta reteta simplu de preparat, insa foarte gustoasa si dietetica. (1-1-1970)
  • Masacre de Dan DAVID
    Mă tem că voi fi pedepsit.Cine poate ierta masacrul? (1-1-1970)
  • 50 de Natalie Montanaro
    You, my friend,/Are fifty. (1-1-1970)
  • S-a stins din viaţă Claude G. Matasă, consulul general al României în Florida (1 aprilie 1930 – 24 martie 2011) de Mihai POSADA
    Profesor universitar, doctor în chimie, industriaş, anticomunist şi Consul General Onorific al României în Florida – Statele Unite ale Americii, Claudiu G. Matasă a văzut lumina zilei la Petroşani, în casa unui tată procuror general şi cu o mamă franţuzoaică, devenind vorbitor fluent al limbilor română, franceză şi engleză. A absolvit Facultatea de Chimie Industrială în cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti şi, în ciuda piedicilor ideologice, a reuşit să obţină titlul de doctor în chimie. În anii ’50, în timpul studenţiei a fost arestat şi dus la Jilava şi Canalul Dunăre-Marea Neagră, „Canalul Morţii”, suferind doi ani ca deţinut politic în colonia penitenciară „Castelu” şi eliberându-se de la Capul Midia. A emigrat în lumea liberă la începutul anilor ’70 (1-1-1970)
  • Miercuri seara de Dan DAVID
    La ora mulsului voi fi rege neîncoronat.Iezi fantomatici vor suge la ţâţele încărcateCa nişte mitraliere cu lapte. (1-1-1970)
  • O împuşcătură (poem de Irina Nechit) de Dan DAVID
    poc!îmi trag un glonte în cap şi mă uit pringaura încă luminată de focul ucigaş. (1-1-1970)
  • Speranţă la metru plat de Andrea Ghita

    Romii "relocaţi" locuiesc in aceste casele modulare din vecinătatea rampei de gunoi

    Situaţia comunităţii „relocate” în casele modulare, ignorată de autorităţi şi tratată cu indiferenţă (sau chiar antipatie) de o mare parte a populaţiei, a rămas în atenţia societăţii civile. Dezbaterea organizată în luna ianuarie de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială de la Universitatea Babeş-Bolyai în colaborare cu Asociaţia Amare Prhala şi Fundaţia Desire a stârnit şi interesul tinerilor arhitecţi de la AreaCub Association, CoopCluj şi Superbia, care au imaginat un proiect temerar: construirea unor locuinţe sociale noi, care respectă standardele impuse de Legea locuinţei, amplasate în diferite zone ale Clujului şi în localităţile limitrofe. Proiectul nu poate demara pentru că nici primăria Clujului şi nici a localităţilor limitrofe nu dispun de teren liber construirea de locuinţe sociale. Terenul trebuie cumpărat. Cu bani. Nici comunitatea de romi exilată la groapa de gunoi şi nici societatea civilă voluntară nu au bani. Şi totuşi ei spun cu încredere: “Împreună vom reuşi!” (3-4-2011 – Societate civila)
  • Articole preferate de cititori:
  • DISCIPLINELE UMANISTICE : CE ESTE DE FĂCUT? de Lucian Zeev HERȘCOVICI
    Care este rolul disciplinelor umanistice în societate? Poate exista societatea omenească fără aceste discipline? Care este gândirea omului modern asupra lor şi a rolului lor social? Mi-am pus aceste întrebări de multe ori, căutând un răspuns pe care nu reuşeam totdeauna să-l găsesc. Faptul că guvernul israelian a decis să acorde 100 de milioane de şekeli (circa 25-30 milioane dolari) în acest domeniu universităţilor m-a făcut să-mi pun aceste întrebări din nou, pentru a nu ştiu câta oară. Bineînţeles, fiind convins că acest domeniu este important şi că ar trebui să fie tratat altfel în societatea contemporană. (1-1-1970)
  • Epilepsia între mister și discriminare de Florin Predescu
    Epilepticii sunt inca segregati, marginalizati si considerati ca alienati mintali ori posedati de diavol.Iulius Cezar, Alexandru cel Mare, Chopin, Van Gogh, Dostoievski reprezinta cateva exemple de persoane suferinde de epilespie. (1-1-1970)
  • După 20 de ani. Neîmplinirile Asistenţei Sociale din România de Maria Roth
    În 15 martie, de ziua internaţională a asistenţei sociale, catedra de asistenţă socială a organizat o dezbatere publică la care au participat 120 de asistenţi sociali şi studenţi ai facultăţii. Colegiul Asistenţilor Sociali a contribuit la mobilizarea asistenţilor sociali şi la subvenţionarea dezbaterii. Participanţii au rememorat cei 20 DE ANI de existenţă a formării în asistenţa socială şi au trecut în revistă dificultăţile întâlnite pe parcursul acestei perioade de renaştere şi de profesionalizare a asistenţei sociale (1-1-1970)
  • Lecția poloneză de Adina Sadeanu
    Sa presupunem ca un extraterestru ar ateriza in Europa de Est si cineva i-ar pune in poala ultimul tip de iPad, incarcat cu date si grafice despre tarile din regiune. Sunt aproape sigura ca atentia i-ar fi captata de un singur nume: Polonia. (1-1-1970)
  • Balada nipona de Florin Predescu
    Tara Soarelui Rasare va inflori odata cu magnoliile-comemorare permanenta a unui popor tenace, luptator. (1-1-1970)
  • Un altfel de tsunami de George PETRINEANU
    Great Kanto Highway: 6 zile din istoria Japoniei

    Great Kanto Highway: 6 zile din istoria Japoniei

    Autostrada „Great Kanto” a fost complet distrusă în cutremurul devastator de la 11 martie.În ciuda riscului producerii unor replici seismice, japonezii nu au ezitat să înceapă imediat a lucrările de reparație a acestei. Pe 17 martie, a început repararea drumului iar miercuri 23 martie drumul era deschis din nou. (1-1-1970)
  • Articole preferate de cititori:
  • De ce românii nu sunt şi nu vor fi niciodată… japoneji de Ovidiu Ivancu
    Ce ar face România la un cutremur de 8,9 e neesenţial. De ce? Pentru că, înainte de a-şi rezolva problemele esenţiale, România nu va putea face faţă niciodată vreunui cataclism de asemenea magnitudine. Chiar dacă de mâine am avea toată tehnologia disponibilă astăzi pe planetă, ne-ar fi complet inutilă. Trebuie să începem de altundeva. Nu cataclismele în sine ar trebui să ne îngrijoreze pe noi, ci reacţia pe care o avem la producerea lor. Şi modul în care vom reuşi să supravieţuim după. Iar asta ţine de educaţie şi, în ultimă instanţă, şi de lipsa apei curente în şcoli. Dacă începem de mâine, poate că vom avea rezultate substanţiale în vreo trei decenii. Mentalul colectiv e destul de refractar schimbărilor, sunt studii serioase care o afirmă. Însă e singurul care poate asigura pregătirea pentru catastrofe. De orice natură ar fi ele.Dacă a doua zi după un cutremur de 7 pe Richter supermarketurile vor începe să fie devalizate, ar trebui să ne mobilizăm întreaga armată doar pentru a le păzi. În acest timp, oamenii probabil că vor agoniza sub dărâmături. E doar un exemplu minor, puteţi face alte exerciţii de imaginaţie dacă doriţi. (1-1-1970)
  • Străbunica Rifka, evreica maramureşeană de Andrea Ghita

    Coperta cărţii mamei

    Bunica mamei împreună cu fiica ei, Eva (mama mamei mele adică bunica mea), cu celelalte fiice, fii, nepoţi şi nepoate – în total peste 50 de suflete – au pierit la Auschwitz, în vara anului 1944. Peste şase decenii avea să prindă viaţă în cartea mamei mele, devenind un personaj autentic şi pitoresc, pe care vă invit să-l cunoaşteţi. (1-1-1970)
  • O sărbătoare stupidă și anacronică: Ziua Femeii de Petru Clej
    Există discriminare între barbați și femei? Sigur că există, dar în democraţiile avansate, cele care nu “dau liber” de 8 martie, aceste discriminări se reduc, nu doar prin măsuri instituţionale, ci şi, mai ales, prin schimbarea graduală a mentalităţii.Aşa încât, după opinia mea, a venit vremea să fie abandonată această butaforie de sorginte stângistă, care este mai degrabă o insultă la adresa femeilor, oriunde s-ar afla: desființați Ziua Internațională a Femeii. E un anacronism și o stupiditate. (1-1-1970)
  • Femeia să se teamă ! de Andrea Ghita
    „Mi-am pierdut stickul, mă omoară bărbatu-meu!” am exclamat într-o seară de luni (ziua cea mai grea, când am de pregătit două emisiuni), disperată că – după îndelungi căutări pe birourile şi în computerele din redacţie, răsturnarea poşetei şi golirea buzunarelor – nu-mi găseam „memory-flash”-ul de 12 Giga ( pe care mi-l împrumutase soţul meu cu câteva luni în urmă) cu o mulţime de informaţii şi imagini importante. Oare de unde răsăriseră pe buzele mele aceste cuvinte…? (1-1-1970)
  • Ţiganii, ţiganii, ţiganii! de Matei Mircioane
    Un articol nu atât despre fotbal, cât despre suporteri (1-1-1970)
  • 8 Martie de Mircea Kivu
    Mărturisesc că nu am fost niciodată un fan al Zilei Femeii. Probabil că mi se trage din şcoală, când ne buluceam să ducem flori „tovarăşei”, prilej cu care am băgat de seamă că unii colegi strecurau, pe lângă bucheţelul de ghiocei, pacheţele an de an mai consistente. Nu am fost nici fan al florilor cumpărate „la comun” de colegii de serviciu pentru ca nici una dintre colege să nu rămână „nebăgată în seamă”. Mi s-a părut întotdeauna că e un fel de celebrare a iubirii de masă, concept derivat din antipaticul „cultură de masă”. (1-1-1970)
  • Prietenul meu de la gura metroului. Not Born to be Wild de George PETRINEANU
    Cântereti stradali la Turku, Finlanda

    Cântăreti stradali la Turku, Finlanda

    Îl întâlnesc la gura metroului sau la intrarea în magazinul alimentar. Cântă la acordeon și așteaptă un bănuț de la trecători. A priceput că nu trebuie sa stânjenească lumea insistând. Nu are nici plăcuță cu ,,Ajutați România”- nu cerșește, canta. Nu sunt prea multi în Stockholm. Romi veniți din țară să câștige un ban. (1-1-1970)
  • Eleganța imposturii de Virgil Iordache
    Într-o societate de hoți impostorul și impostoarea sunt întotdeauna eleganți. Ei sunt cei mai curați hoți, dar fură suficient ca să aibă resursele să strălucească. Dar frumusețea hoților e un balon de săpun. Stilul mafiotului este admirabil doar în fotografia, surprinderea fulgurantă a mafiotului. În realitate, în viața particulară, mafiotul pute. (1-1-1970)
  • Between Lionesses and Lambs de Natalie Montanaro
    March. It’s an auspicious month. One that takes its name from the god of Mars, the war-god of Roman fame. He’s red-faced and strong and won’t back down from a fight. He’s intelligent, ingenious, and one who makes a statement wherever he goes. He’s something to contend with, but only carefully. (1-1-1970)
  • Memoria evreilor din Gherla de Andrea Ghita
    „Shabat Shalom!” mă salută vineri seara prietenul meu nonagenar Mihai Eisikovits din Baia Mare, al cărui apel îl recunosc deja după soneria telefonului. „Ce mai e nou?” îl întreb şi apoi mă pregătesc să ascult povestea – relatată cu un glas sonor şi accent ardelenesc – care, oricât de recentă ar fi, trimite la trecut, la istorie, la mărturie. Ultimele noutăţi se leagă de diligenţele pentru ridicarea unui monument în memoria celor o mie de martiri evrei din Gherla, oraşul său natal. (1-1-1970)
  • Mai are vreun rost să citim cărţi? de Matei Mircioane
    Omenirea nu a învăţat nimic din cărţi. Se pune, astfel, problema: mai are rost să scriem şi să citim cărţi? Eu zic că da. Dar viaţa mă contrazice. (1-1-1970)
  • Păşunismul de ieri şi de azi de Ovidiu Ivancu
    În perioada interbelică, Eugen Lovinescu a simţit nevoia să intervină în peisajul literaturii noastre vorbind despre modernism. Printre alte deja cunoscute teze ale modernismului lovinescian se numără şi necesitatea întoarcerii literaturii către zona citadină. Evident că o asemenea întoarcere era absolut necesară atunci, într-un peisaj literar ameninţat de ideile literare ale lui Iorga, de sămănătorism şi poporanism. Să ne reamintim, era perioada în care se afla la mare preţ ideea absurdă că românul adevărat şi fibra naţională se găsesc la sat. Literatura română s-a grăbit să îmbrăţişeze entuziast tendinţa şi ne-am trezit în scurt timp cu texte care aduceau în faţa cititorului galerii întregi de personaje-ţărani, oameni robuşti, cu o viziune sănătoasă, adesea chiar optimistă şi mesianică asupra vieţii (pe linia Goga-Coşbuc). S-au pus astfel bazele unui mit care avea să traverseze deceniile, instaurându-se adânc într-un mental colectiv românesc serios zdruncinat (până la schizoidie) de regimul comunist. În anii ce au urma, desigur, lucrurile au fost distorsionate. (1-1-1970)
  • Istoria Şoahului în România – răspuns la alegaţiile lui Liviu Rotman de Carol Iancu
    În numărul 561 al Observatorului cultural, a apărut articolul „Un contramodel de abordare a Holocaustului“, consacrat ultimei mele cărţi: Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente, Bucureşti, Editura Hasefer, 2010, 576 p. Obiectivul recenziei lui Liviu Rotman (L.R.) este discreditarea rolului istoric jucat de şef-rabinul Alexandru Şafran în timpul celui de-al doilea război mondial şi, în acelaşi timp, afectarea reputaţiei mele de istoric. Este vorba despre o voinţă tenace de denigrare, din partea cuiva care nu a produs nici un studiu privind perioada anilor 1940-1944 şi a cărui „muncă“ actuală constă în a suscita o polemică falsă pentru a face să se vorbească despre el. Îmi propun să răspund alegaţiilor lui Rotman. (1-1-1970)
  • Amintirea Mamei de Cristina Dobrin
    Pe data de 29 martie Mama ar fi împlinit 87 de ani. (3-4-2011 – Secundele mele)
  • Articole preferate de cititori:
  • Invitaţie pe strada Donáth, din Cluj de Andrea Ghita
    Locuiesc şi lucrez pe strada Donáth, o stradă emblematică a Clujului, aflată la poalele dealului Hoia care străjuieşte nordul oraşului de sub Feleac (dealul semeţ de la sud). Legenda spune că păstorul Dónáth a salvat Cetatea Clujului. (1-1-1970)
  • Skydiving – adrenalină pură de Cristina Dobrin
    Recent am trăit o experiență de neuitat – prima mea săritură cu parașuta – “skydiving”. (1-1-1970)
  • File din istoria Clujului “napoc”: Stîlpişori tricolori şi balustrade pentru ciori de Dan Ielciu
    Cum bine se spune, atunci cînd doi se bat, al treilea cîştigă. Mi-aduc aminte, ca acum, de ultima mare bătălie, în Cluj, ce s-a purtat între Poliţia Rutieră şi primărie. Ăia, pe atunci, nu prea aveau de lucru, de parcă întreg oraşul n-ar fi fost altceva decît tot un Rai şi-un Paradis, deşi, de fapt, „muncipiul” era tot o groapă şi-un gropoi. Da’ nu mai contează, că, după cum ne amintim, s-a rezolvat: primăria a venit în sprijinul şoferilor, întocmind harta rutieră a gropilor. (1-1-1970)
  • Încercaţi şi rezistenţi de Matei Mircioane
    Aflăm, dintr-o cercetare sociologică sumară, dar făcută cu seriozitate, în faţa televizorului şi la mai multe dezbateri responsabile, la cârciumă, cu români medii… (1-1-1970)
  • Mărţişorul-origine, semnificaţie, tradiţii de Paulina Eliza Duta
    „ Iarna a trecut,/Ploaia a-ncetat,/Flori pe câmp s-au arătat şi/A sosit vremea cântării./În ţarină glas de turturea se aude…” (folclor) (1-1-1970)
  •  
    3.238.82.77