• ACUM.TV
  • Editia Saptamanii 31 octombrie – 6 noiembrie 2011
  • O reţea de 7 miliarde? de Stefan N. Maier
    Pentru 31 octombrie, Organizţia Naţiunilor Unite a invitat fiecare ţară să-şi desemneze un nou-născut ca fiind cetăţeanul cu numărul 7.000.000.000 al planetei. (30-10-2011 – Editorial)
  • Sunt românii proşti? de Matei Mircioane
    O ştire a cutreierat şi emoţionat România, zilele trecute, însă, fiind destul de complexă şi difuză, nu a scos imediat oamenii în stradă. Emoţiile, câte au fost, s-au consumat în faţa televizoarelor. Ştirea, preluată şi dusă mai departe de liderii opoziţiei, era că România este contributor net la fondurile Uniunii Europene. Din cauza ratei de absorbţie extrem de scăzute, România mai mult plăteşte decât încasează de la UE. În cifre, informaţia poate fi concentrată astfel: În trei ani şi jumătate, România a atras 2,18 miliarde de euro din fondurile europene şi a plătit la bugetul UE 4,53 de miliarde de euro. Astfel, contribuţia netă a României la bugetul UE este, până în prezent, de 2,35 miliarde de euro. (30-10-2011 – Intern)
  • REVENIREA LUI PUTIN LA KREMLIN ÎN 2012 de Nicolae Filipescu
    Respectand prevederile constitutionale, Vladimir Putin, dupa ce a completat doua mandate de presedinte al Federatiei Ruse intre 2000 si 2008, a transferat respondabilitatile de sef de stat unui loctiilor temporar, protejatul sau, Dimitri Medvedev. Formal, in noua sa functie de prim-ministru, Putin devenise subalternul noului presedinte Medvedev. Neoficial, ca premier si lider al Partidului majoritar din parlament, Putin a continuat sa mentina autoritatea suprema in Rusia. (30-10-2011 – Extern)
  • De ce mă tem de greci când primesc (sau resping) daruri de Petru Clej
    Grecii au mușcat mâna care-i hrănea și au supralicitat, iar acum dau vina pe alții pentru excesele care i-au adus aproape de sapa de lemn. Imaginea unui Andreas Papandreu, tatăl actualului premier, el însuși premier în anii ’80 – ’90, cetățean american cu discurs anti-american este revelatoare pentru o anumită stare de spirit larg răspândită în Grecia.Naționalismul, combinat cu o ortodoxie intolerantă, grefat pe un conflict anacronic cu Turcia, a contribuit la această iresponsabilizare a cetățeanului de rând, dus de nas de niște politicieni venali și corupți.E timpul ca grecii să lase mofturile și să realizeze că singura soluție de ieșire din criză este adaptarea la un nivel de trai mai scăzut. Și să învețe proverbul românesc: calul de dar nu se caută la dinți. (30-10-2011 – Extern)
  • Reabilitarea demnităţii lui Reşetnicov sau începutul “afacerii” cu comuniştii de Denis Cenusa
    Voturile comune ale PCRM şi PDM au condus la avansarea comunistului Artur Reşetnicov de la fotoliul ordinar de deputat la cel de vicepreşedinte al legislativului. O mişcare neaşteptată, dar care inspiră anumite speranţe în legătură cu conturarea unei eventuale “reconcilieri politice” temporare pentru ieşirea din impasul politic cauzat de ecuaţia necompletată a puterii. (30-10-2011 – Republica Moldova)
  • Moldovenii îl (re)descoperă pe Regele Mihai de Petru Clej
    În recentul său discurs din parlamentul României, unde a fost invitat cu prilejul celei de-a 90-a anuversări, Regele Mihai a spus, printre altele:“Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi”. (30-10-2011 – Republica Moldova)
  • SIONISM, ANTISIONISM, POSTSIONISM (II) de Lucian Zeev HERȘCOVICI
    În condițiile actuale, se pune întrebarea: cine sunt evreii antisioniști? Acestei întrebări îi pot adăuga câteva întrebări auxiliare. Există o istorie a curentului antisionist în rândul evreilor? Căror orientări le aparțin evreii antisioniști? Care sunt cauzele antisionismului evreiesc? Cum luptă evreii antisioniști împotriva sionismului? Care sunt argumentele evreilor antisioniști privitoare la orientarea lor? Există și evrei nesioniști care nu sunt antisioniști și – în acest caz – care este diferența între ei și evreii antisioniști? (30-10-2011 – Istorie si actualitate)
  • „Pe cuvânt de onoare”, un roman despre antisemitism rămas actual de Eva Galambos
    Roman scris în urmă cu peste 60 de ani despre antisemitismul insidios din Statele Unite (30-10-2011 – Libris)
  • Toamne răstignite-n cer… Poem de Valentina Bisog de Dan DAVID
    Azi nu mai caut semneascultcum rodeşte pământulîn trup de fecioarăflămândă (30-10-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Ceasul de Dan DAVID
    „Nu valorează nici două parale, maestre.O tinichea; mă mir că încă n-a ruginit.Cineva o fi vrut să vă facă o farsă;A reușit!” (30-10-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Timp de-amintire, timp de uitare… de Irina Lucia Mihalca
    Era un timp când alergam spre tine, un timp dilatat ce ne îmbrăţişa în secundele sale, Era un timp când doar lumina din noi conta (30-10-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Sticla de toamna de Florin Predescu
    Iti lipesti fruntea de geamul afumat cu vedere catre Valea Plangerii,si refuzi anii ca pe niste monede iesite din uz,caravana nu se intoarce,iti soptesti cu infrigurare ca ai imbatranit, (30-10-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Sintagma „stat naţional” ar putea lipsi din Articolul 1 al Constituţiei revizuite de Andrea Ghita
    UDMR propune amendarea articolului 1 al Constituţiei României, eliminând sintagma „stat naţional”. (2-11-2011 – Ultima Ora)
  • INVITAȚIE – CERCUL CULTURAL DIN IERUSALIM de Editori ACUM
    Vă invităm să participaţi la o întâlnire pe tema “Capitolul românesc al Holocaustului: percepţii în perioada comunistă şi după 1989”. (3-11-2011 – Jurnal Cultural)
  • Mit și realitate în istoria evreilor români – secolul al XX-lea de Editori ACUM
    “Myth and Reality in the History of Romanian Jews. The 20th Century”.International conference at Tel Aviv University.6-7.11.2011 (30-10-2011 – Comunicate de presa)

  • Risc major de furt de identitate de Traian Gheorghe Onciu
    În legătură cu a da sau nu CNP-ul la recensământ:S-a ridicat problema folosirii datelor acestora în fraudarea alegerilor. Acest lucru, dpdv juridic, poartă un nume: furt de identitate. (30-10-2011 – Societate civila)
  • Comuniștii, fasciștii și simpatizanții lor nu au niciun fel de legitimitate de Petru Clej
    Simpatizanții comuniști și fasciști nu pot fi tratați cu toleranță deoarece ei înșiși nu sunt toleranți și au ca scop distrugerea societăților democratice. Omenirea a făcut greșeala în secolul trecut să le acorde beneficiul îndoielii și cu toții știm ce efect a avut această naivitate. (30-10-2011 – Polemica)
  • Soarta și destinul de Wanda Lucaciu
    Palestina, in anii 1912 era o tara saraca, nici pe departe cum este Israelul in zilele noastre. Nu multi oameni se aventurau in acei ani sa calatoreasca in Palestina. Totusi, fratii Straus au vrut sa vada cu ochii lor ce au reusit zionistii sa realizeze cu sumele mari donate de ei, pentru imbunatatirea vietii in Palestina. (30-10-2011 – Stiati ca…?)
  • google_1
    google_2

  • Biserica Angliei pusă în dificultate de demonstranții anti-capitaliști de Petru Clej
    Demonstranții anti-capitaliști care ocupă piața din fața marii catedrale St Paul din Londra sunt pe cale să obțină o nouă victorie, după ce Corporația Londrei, care administrează City – cartierul de afaceri al Londrei a propus protestatarilor să rămână acolo până la Anul Nou.Acum câteva zile, ierarhia anglicană și-a retras acțiunea de evacuare împotriva demonstranților iar protopopul catedralei și-a înaintat demisia. (3-11-2011 – Perspective spirituale)
  • Un fenomen alarmant, depopularea satelor moldovenești de Editori ACUM
    Date ale Biroului Naţional de Statistică arată că în ultimii zece ani populaţia satelor din Republica Moldova s-a redus anual în medie cu peste 3 000 de persoane, ceea ar echivala cu dispariţia a două localităţi de mărime medie. (2-11-2011 – Republica Moldova)

  • Viața ca un bistrou de Florin Predescu
    Restaurantul ca un spatiu închis, simbol al unui univers de răscruce unde clienţii nu vin numai pentru a mânca, pentru a-şi astâmpăra setea – reprezintă un loc al alungării singurătăţii, al conspiraţiilor, al refugiului, al întâlnirilor amoroase. (30-10-2011 – Marturii)
  • România, ţara pungilor de nailon de Andrea Ghita
    Deunăzi am cumpărat câteva zarzavaturi şi fructe la aprozarul* din colţ şi i-am cerut vânzătoarei să-mi dea şi o pungă în care să le pun. Mi-a întins una de nailon, transparentă şi destul de subţire: „Poftiţi!” Am luat-o şi m-am apucat s-o desfac cu degetele, dar n-am reuşit. Apoi am încercat s-o frec între palme pentru a separa cele două foiţe, dar fără succes. Acest gest mi-a amintit de sumedenia de pungi de nailon îndărătnice la desfăcut, mai ales pe vreme de iarnă, când degetele îmi amorţiseră de frig, după orele de stat la rând pentru pâine, unt, lapte, carne sau ouă – alimente de bază de negăsit în anii „epocii de aur”. (30-10-2011 – SPUNE)
  • DIACRITICELE ROMÂNEŞTI de Francisc Grunberg
    Scrierea cu diacritice pe internet şi citirea acestora este o problemă destul de spinoasă, pentru că pe lângă setările care trebuie efectuate în acest scop se manifestă şi o împotrivire din partea utilizatorilor care, din comoditatea de a nu folosi facilitatea existentă în toate sistemele de operare Windows mai noi de 3.x.x., s-au complăcut în a adopta limba „romtaliană”. (30-10-2011 – SPUNE)
  • Risc major de furt de identitate de Traian Gheorghe Onciu
    În legătură cu a da sau nu CNP-ul la recensământ:S-a ridicat problema folosirii datelor acestora în fraudarea alegerilor. Acest lucru, dpdv juridic, poartă un nume: furt de identitate. (30-10-2011 – Societate civila)
  • Soarta și destinul de Wanda Lucaciu
    Palestina, in anii 1912 era o tara saraca, nici pe departe cum este Israelul in zilele noastre. Nu multi oameni se aventurau in acei ani sa calatoreasca in Palestina. Totusi, fratii Straus au vrut sa vada cu ochii lor ce au reusit zionistii sa realizeze cu sumele mari donate de ei, pentru imbunatatirea vietii in Palestina. (30-10-2011 – Stiati ca…?)
  • Mit și realitate în istoria evreilor români – secolul al XX-lea de Editori ACUM
    “Myth and Reality in the History of Romanian Jews. The 20th Century”.International conference at Tel Aviv University.6-7.11.2011 (30-10-2011 – Comunicate de presa)
  • O inedită manifestare cultural-sportivă în organizarea CS CFR Iaşi de Dan Teodorescu
    Vineri, 21 octombrie 2011, restaurantul „Palace Café” din Iaşi a găzduit conferinţa de presă de deschidere a Memorialului de box „Iosif Mattes”, acolo unde a avut loc şi vernisajul expoziţiei de caricatură a lui Eduard Mattes, Cristi Topan şi Andi Ceauşu, dar şi lansarea cărţii „Lumea pe clape de rondel” a dr. Sorin Cotlarciuc. (30-10-2011 – Reportaj)
  • Halloween de Florin Predescu
    Sarbatorirea toamnei coincide cu instaurarea unui anotimp al tinutului de dincolo de viata, al intunericului. Deghizarea si costumele de Halloween incearca o impacare cu spiritele nedorite, un exercitiu de imprietenire cu Hades-ul. (30-10-2011 – Gastronomie si Stil)
  • Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi! de Editori ACUM
    Cătălin Sandu, 25 ani, absolvent al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, Facultatea de Medicină Generală promoția 2011, este colegul și prietenul nostru care trece prin cel mai greu examen. Are nevoie de noi, de ajutorul nostru, al tuturor. Financiar și moral. Acum. (30-10-2011 – Umanitare)
  • No comment ? de Alex Dimitrov
    (30-10-2011 – O Fiertura pe Zi)
  • Dioptrii de Alex Dimitrov
    (31-10-2011 – O Fiertura pe Zi)
  • Eu îţi apăr sărăcia, şi nevoile, şi… de Alex Dimitrov
    (1-11-2011 – O Fiertura pe Zi)
  • Înainte de deschiderea sezonului de vânătoare de Alex Dimitrov
    (2-11-2011 – O Fiertura pe Zi)
  • Parlamentar cinstit …de unii de Alex Dimitrov
    (3-11-2011 – O Fiertura pe Zi)
  • Premiul de consolare de Alex Dimitrov
    (4-11-2011 – O Fiertura pe Zi)
  • Sfaturi de viaţă de Alex Dimitrov
    (5-11-2011 – O Fiertura pe Zi)
  • AUR DE TOAMNĂ de Cosmin Danila
    (31-10-2011 – Fotografia Zilei)
  • AUR DE TOAMNĂ de Cristina Dobrin
    (30-10-2011 – Fotografia Zilei)
  • AUR DE TOAMNĂ de Florin Predescu
    (5-11-2011 – Fotografia Zilei)
  • AUR DE TOAMNĂ de Paulina Eliza Duta
    (1-11-2011 – Fotografia Zilei)
  • AUR DE TOAMNĂ de Barry Pessis
    (2-11-2011 – Fotografia Zilei)
  • AUR DE TOAMNĂ de Andrea Ghita
    (3-11-2011 – Fotografia Zilei)
  • AUR DE TOAMNĂ de Natalie Montanaro
    (4-11-2011 – Fotografia Zilei)
  • O inedită manifestare cultural-sportivă în organizarea CS CFR Iaşi de Dan Teodorescu
    Vineri, 21 octombrie 2011, restaurantul „Palace Café” din Iaşi a găzduit conferinţa de presă de deschidere a Memorialului de box „Iosif Mattes”, acolo unde a avut loc şi vernisajul expoziţiei de caricatură a lui Eduard Mattes, Cristi Topan şi Andi Ceauşu, dar şi lansarea cărţii „Lumea pe clape de rondel” a dr. Sorin Cotlarciuc. (30-10-2011 – Reportaj)
  • Sintagma „stat naţional” ar putea lipsi din Articolul 1 al Constituţiei revizuite de Andrea Ghita
    UDMR propune amendarea articolului 1 al Constituţiei României, eliminând sintagma „stat naţional”. (2-11-2011 – Ultima Ora)
  • INVITAȚIE – CERCUL CULTURAL DIN IERUSALIM de Editori ACUM
    Vă invităm să participaţi la o întâlnire pe tema “Capitolul românesc al Holocaustului: percepţii în perioada comunistă şi după 1989”. (3-11-2011 – Jurnal Cultural)
  • Articole preferate de cititori:
  • Discursul Regelui Mihai în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României de Editori ACUM
    În ziua celei de a 90-a aniversări, după 64 de ani de la ultima perezenţă la tribuna Parlamentului României, Majestatea Sa Regele Mihai a rostit un discurs istoric în faţa camerelor reunite ale parlamentului. (1-1-1970)
  • Un soldat israelian = 1000 de prizonieri palestinieni ? de Petru Clej
    Israelul și gruparea islamistă palestiniană Hamas au ajuns lo înțelegere privind schimbarea militarului israelian Gilad Shalit, prizonier în Gaza din 2006, cu un grup de deținuți palestinieni din închisori israeliene. (1-1-1970)
  • Memoria legendarului campion Farkas Paneth, la Cluj de Andrea Ghita
    După doi ani de la trecerea în lumea celor drepţi, Farkas Paneth continuă să fie acasă la Cluj, în sălile de antrenament şi de competiţie. Impulsul paletei sale de lemn, confecţionată în 1945 cu încrâncenarea celui întors din iadul de la Auschwitz, a propulsat decenii de-a rândul jucătorii clujeni pe culmile tenisului de masă european şi mondial şi mai are energia de a stimula şi sportivii de azi şi de mâine. (1-1-1970)
  • Cum a fost Posibil? 70 de ani de la Pogromul de la Iasi de Valentina Iancu
    Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” și Art Yourself au plăcerea să vă invite marți, 11 octombrie 2011, ora 19 la vernisajul expoziției taberei de pictură Cum a fost posibil? 70 de ani de la Pogromul de la Iași. (1-1-1970)
  • Zilele Culturii Evreiești în România , 16 – 17 Octombrie 2011 de Andrea Ghita
    În perioada 16 – 17 octombrie se vor desfăşura la Bucureşti “Zilele Culturii Evreiești din România” , incluse în suita de manifestări dedicate aniversării a 75 de ani de existenţă a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. (1-1-1970)
  • Regele Mihai primește cu bucurie invitația de a se adresa Parlamentului de Editori ACUM
    Casa Regală a primit cu bucurie vestea invitării Majestății Sale Regelui de a se adresa Camerelor reunite ale Parlamentului României, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. (1-1-1970)
  • Cupa Mondială la rugby: când țara de baștină nu mai contează de Petru Clej
    Din circa 600 de jucători care au evoluat la Cupa Mondială, 112 proveneau din altă țară decât din cea în cărei echipă evoluau. (1-1-1970)
  • Societatea “Timişoara”-Manifestare culturală prilejuită de aniversarea a 90 de ani de către Majestatea Sa Regele Mihai I al României- de Editori ACUM
    Consiliul de conducere al Societăţii „Timişoara“ anunţă organizarea unei manifestări culturale prilejuită de aniversarea a 90 de ani de către Majestatea Sa Regele Mihai I al României. (1-1-1970)
  • Cupa Mondială la rugby câștigată după 24 de ani tot de Noua Zeelandă de Petru Clej
    Marea și eterna favorită a Cupei Mondiale la rugby, echipa Noii Zeelande, a câștigat trofeul, ajuns la a șaptea ediție, învingând în finală în urma unui meci pe muchie de cuțit Franța cu 8 – 7. (1-1-1970)
  • REVENIREA LUI PUTIN LA KREMLIN ÎN 2012 de Nicolae Filipescu
    Respectand prevederile constitutionale, Vladimir Putin, dupa ce a completat doua mandate de presedinte al Federatiei Ruse intre 2000 si 2008, a transferat respondabilitatile de sef de stat unui loctiilor temporar, protejatul sau, Dimitri Medvedev. Formal, in noua sa functie de prim-ministru, Putin devenise subalternul noului presedinte Medvedev. Neoficial, ca premier si lider al Partidului majoritar din parlament, Putin a continuat sa mentina autoritatea suprema in Rusia. (30-10-2011 – Extern)
  • De ce mă tem de greci când primesc (sau resping) daruri de Petru Clej
    Grecii au mușcat mâna care-i hrănea și au supralicitat, iar acum dau vina pe alții pentru excesele care i-au adus aproape de sapa de lemn. Imaginea unui Andreas Papandreu, tatăl actualului premier, el însuși premier în anii ’80 – ’90, cetățean american cu discurs anti-american este revelatoare pentru o anumită stare de spirit larg răspândită în Grecia.Naționalismul, combinat cu o ortodoxie intolerantă, grefat pe un conflict anacronic cu Turcia, a contribuit la această iresponsabilizare a cetățeanului de rând, dus de nas de niște politicieni venali și corupți.E timpul ca grecii să lase mofturile și să realizeze că singura soluție de ieșire din criză este adaptarea la un nivel de trai mai scăzut. Și să învețe proverbul românesc: calul de dar nu se caută la dinți. (30-10-2011 – Extern)
  • Reabilitarea demnităţii lui Reşetnicov sau începutul “afacerii” cu comuniştii de Denis Cenusa
    Voturile comune ale PCRM şi PDM au condus la avansarea comunistului Artur Reşetnicov de la fotoliul ordinar de deputat la cel de vicepreşedinte al legislativului. O mişcare neaşteptată, dar care inspiră anumite speranţe în legătură cu conturarea unei eventuale “reconcilieri politice” temporare pentru ieşirea din impasul politic cauzat de ecuaţia necompletată a puterii. (30-10-2011 – Republica Moldova)
  • Moldovenii îl (re)descoperă pe Regele Mihai de Petru Clej
    În recentul său discurs din parlamentul României, unde a fost invitat cu prilejul celei de-a 90-a anuversări, Regele Mihai a spus, printre altele:“Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi”. (30-10-2011 – Republica Moldova)
  • SIONISM, ANTISIONISM, POSTSIONISM (II) de Lucian Zeev HERȘCOVICI
    În condițiile actuale, se pune întrebarea: cine sunt evreii antisioniști? Acestei întrebări îi pot adăuga câteva întrebări auxiliare. Există o istorie a curentului antisionist în rândul evreilor? Căror orientări le aparțin evreii antisioniști? Care sunt cauzele antisionismului evreiesc? Cum luptă evreii antisioniști împotriva sionismului? Care sunt argumentele evreilor antisioniști privitoare la orientarea lor? Există și evrei nesioniști care nu sunt antisioniști și – în acest caz – care este diferența între ei și evreii antisioniști? (30-10-2011 – Istorie si actualitate)
  • Un fenomen alarmant, depopularea satelor moldovenești de Editori ACUM
    Date ale Biroului Naţional de Statistică arată că în ultimii zece ani populaţia satelor din Republica Moldova s-a redus anual în medie cu peste 3 000 de persoane, ceea ar echivala cu dispariţia a două localităţi de mărime medie. (2-11-2011 – Republica Moldova)
  • Articole preferate de cititori:
  • SIONISM, ANTISIONISM, POSTSIONISM (I) de Lucian Zeev HERȘCOVICI
    M-am întrebat adeseori ce înseamnă sionism, precum și care este semnificația unor termeni proveniți din acest concept, indicând respingerea lui sau pierderea aspectelor lui principale. Mi-am pus și alte întrebări referitoare la această problemă care continuă să trezească interesul lumii contemporane. Cine sunt evreii sioniști și care sunt tendințele lor sociale, politice și culturale? Cine sunt adversarii lor, evreii antisioniști? Este posibilă o reunire a celor două tendințe în una singură, de dată relativ recentă, postsionismul? Există și alți sioniști în afară de evrei? Care este mobilul orientării lor? Fără să pretind că voi putea da răspunsuri complete, voi căuta să fac mici observații pe această temă. (1-1-1970)
  • Gilad Shalit acasă – deznodământ cu bucurii și dureri de Vlad Solomon
    Ce l-a determinat pe Netanyahu sa isi modifice pozitia si sa accepte conditii care, in urma cu peste un an, le considera inadmisibile? De ce acelasi Netanyahu, care pe 1 iulie 2010 a infruntat presiunea populatiei, spunind un NU hotarit pretentiilor lui Kahled Mashaal, conducatorul politic al organizatiei Hammas, renunta la principii pe care le considera de neclintit? De ce miscarea terorista Hammas accepta unele compromisuri, renuntind la o pozitie intransigenta, consimtind ca unii detinuti sa ramina in inchisorile din Israel? (1-1-1970)
  • Horst Kohler – președintele Republicii Moldova! de Petru Clej
    În această situație de vid constituțional – țara nu are un șef de stat ales în mod contituțional de peste doi ani, situație care provoacă incertitudine, mai ales în privința relațiilor internaționale ale Republicii Moldova – fac o sugestie extravagantă: candidatura la președinție a lui Horst Kohler, fost președinte al Germaniei între 2004 și 2010. (1-1-1970)
  • Cum regăsesc România, țara formelor fără fond de Petru Clej
    Sâmbătă după amiaza, aeroportul Băneasa. Ca de obicei aglomerație la controlul pașapoartelor, care merge însă repede. Vin bagajele, pornește banda transposrtoare lungă nu de mai mult cinci metri, într-o încăpere minusculă, aceeași pe unde tocmai am prezentat pașaportul.La ieșire abia poți să te strecori printre două șiruri de persoane: unele așteaptă pasagerii, alții sunt șoferi de taxi care-ți strecoară printre dinți: “Un taxi șefu’?”. (1-1-1970)
  • Romii tineri şi şcoliţi aspiră la un grup parlamentar de Andrea Ghita
    Alianţa Civică Democrată din România (ACDR) constituită la Bucureşti, la 1 octombrie 2011, este decisă să intre în cursa viitoarelor alegeri locale şi parlamentare cu intenţia de a realiza un obiectiv – nerealizat de nicio formaţie a romilor în cei 22 de ani scurşi de la 22 Decembrie 1989 – să constituie un grupa parlamentar al romilor. (1-1-1970)
  • Spațiu aviatic comun Moldova-UE: aproape gata de Nicu Popescu
    La 12 octombrie 2009 la ecfr am publicat acest policy memo despre UE-Moldova. una din recomandarile principale era: ‘Liberalise air-travel between the EU and Moldova, hopefully leading to a drastic reduction of air travel fares. Moldova’s neighbours Ukraine and Romania have more liberalised air travel markets, which makes the costs of air travel from Moldova to other European capitals up to 2-3 times more expensive than from Kiev or Bucharest. Reducing air travel costs will benefit the Moldovan diaspora and their relatives who would be able to travel more often and cheaper.’ evident, in guvern a fost unul din principalele subiecte de care m-am ocupat. si din iulie curent sunt in echipa de negociatori din partea RM pe marginea acestui subiect. (1-1-1970)
  • Israelul după Gilad Shalit de Eva Galambos
    Ce strategie ar trebui să adopte Israelul pentru a evita noi răpiri de militari

    Shalit cu familia

    (1-1-1970)
  • Băsescu împinge din nou, demonstrativ! de Matei Mircioane
    Traian Băsescu vs. Dinu Patriciu - desen de M. Mircioane

    Traian Băsescu vs. Dinu Patriciu - desen de M. Mircioane

    Preşedintele Traian Băsescu a câştigat procesul cu omul de afaceri Dinu Patriciu, după ce l-a dat în judecată pentru „minciună şi trucarea unor filme”. Sentinţa a fost dată miercurea trecută de Judecătoria Sectorului 1, Bucureşti, şi prevede plata de daune morale, de către pârâtul Dinu Patriciu, în valoare de 0,5 lei. Pârâtul mai trebuie să publice hotărârea instanţei în două ziare de tiraj naţional, în două numere consecutive. Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti. (1-1-1970)
  • Premiul Nobel pentru pace. Dezamăgire la Stockholm de George PETRINEANU
    Ieri 7 octombrie, inaintea decernarii Premiului Nobel pentru pace, o serie de cotidiene suedeze (Svenska Dagbladet, Expressen) o desemnau ca favorita pe Lina Ben Mhenni. Lina este activista tunisiana ale carei opinii exprimate curajos pe blogul personal au avut o contributie hotaratoare la caderea regimului lui Zine El Abedine Ben Ali in Tunisia. Faptul ca Lina Ben Mhenni nu a fost premiata a starnit dezamagire in media suedeza. (1-1-1970)
  • Marea Britanie: Limita de vârstă pentru pensionare a fost eliminată de Petru Clej
    De la începutul lunii octombrie, în Marea Britanie nu mai există limită de vârstă pentru pensionare. De acum încolo, angajatorii nu vor mai avea dreptul să-și pensioneze automat lucrătorii atunci când aceștia împlinesc 65 de ani. Dar ce implicații poate avea această măsură adoptată de parlament? (1-1-1970)
  • De ce în Ungaria evreii nu doresc sa fie o minoritate? de Eva Galambos
    Peter Feldmajer, preşedintele MAZSIHISZ

    Peter Feldmajer, preşedintele MAZSIHISZ

    Motivele pentru care evreii din Ungaria nu vor să fie consideraţi minoritate (1-1-1970)
  • Toamne răstignite-n cer… Poem de Valentina Bisog de Dan DAVID
    Azi nu mai caut semneascultcum rodeşte pământulîn trup de fecioarăflămândă (30-10-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Ceasul de Dan DAVID
    „Nu valorează nici două parale, maestre.O tinichea; mă mir că încă n-a ruginit.Cineva o fi vrut să vă facă o farsă;A reușit!” (30-10-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Timp de-amintire, timp de uitare… de Irina Lucia Mihalca
    Era un timp când alergam spre tine, un timp dilatat ce ne îmbrăţişa în secundele sale, Era un timp când doar lumina din noi conta (30-10-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Sticla de toamna de Florin Predescu
    Iti lipesti fruntea de geamul afumat cu vedere catre Valea Plangerii,si refuzi anii ca pe niste monede iesite din uz,caravana nu se intoarce,iti soptesti cu infrigurare ca ai imbatranit, (30-10-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Biserica Angliei pusă în dificultate de demonstranții anti-capitaliști de Petru Clej
    Demonstranții anti-capitaliști care ocupă piața din fața marii catedrale St Paul din Londra sunt pe cale să obțină o nouă victorie, după ce Corporația Londrei, care administrează City – cartierul de afaceri al Londrei a propus protestatarilor să rămână acolo până la Anul Nou.Acum câteva zile, ierarhia anglicană și-a retras acțiunea de evacuare împotriva demonstranților iar protopopul catedralei și-a înaintat demisia. (3-11-2011 – Perspective spirituale)
  • Halloween de Florin Predescu
    Sarbatorirea toamnei coincide cu instaurarea unui anotimp al tinutului de dincolo de viata, al intunericului. Deghizarea si costumele de Halloween incearca o impacare cu spiritele nedorite, un exercitiu de imprietenire cu Hades-ul. (30-10-2011 – Gastronomie si Stil)
  • Articole preferate de cititori:
  • Mai există speranţă de Eva Galambos
    Codex Sinaiticus

    Codex Sinaiticus

    Ideile tinerilor care s-au înscris la masteratul de Cultură şi civilizaţie ebraică (1-1-1970)
  • Ion Diaconescu a trecut examenul final… de Stefan N. Maier si Petru Clej
    Cum ne vom aminti de el? Cum va ramane in istorie? (1-1-1970)
  • După amiază de toamnă de Florin Predescu
    Intr-un colt ferit de invazia turistilor si a poluarii – numit Point Lookout in sudul statului Maryland am prins un peste numit Rockfish.L-am curatat, l-am spalat, l–am marinat in boia de ardei dulce, piper, usturoi, migdale sfaramitate si in putin vin alb. (1-1-1970)
  • SAMI BRISS REVINE ÎN IAȘUL NATAL de Dorel Schor
    Iata o surpriza deosebit de placuta: maestrul Briss ma invita la vernisajul expozitiei sale de pictura la galeria de arta „Dana” din Iasi. Era de asteptat. Pentru ca Sami Briss s-a nascut in tirgul Iesilor, a studiat la Academia de arte din Bucuresti, a trait si creat in Israel, s-a stabilit la Paris si a devenit un faimos artist al lumii, cistigind, in timp, o solida si binemeritata notorietate. (1-1-1970)
  • Mediterana de Florin Predescu
    Arta culinara mediteraneana are in comun prospetimea ingredientelor, prepararea simpla, fuziunea neelaborata in mod exagerat, retinand elementele majore ale universului reconstruit pe o farfurie .Voi incepe acest grupaj de retete dedicate lumii meridionale cu retete din Italia, Franta, Grecia, Israel, Liban etc. (1-1-1970)
  • VARA INDIANĂ ÎN TORONTO de Cristina Dobrin
    Vă invit la o plimbare fotografică prin unul din nenumăratele parcuri ale metropolei Toronto, parcul Sunnybrook, într-o după-amiază de duminecă, zi în care în Canada se sărbătorește Thanksgiving day. (1-1-1970)
  • Bucătăria celor mici de Florin Predescu
    Octombrie ramane luna sarbatoririi recoltei si a pregatirilor pentru iarna.Copiii se bucura de bostanii transformati in felinare magice, de camara indestulata cu poame si cu borcane de dulceata.Am ales o reteta traditionala americana facila si specifica taberelor, picnicurilor in aer liber, dar si serilor de toamna. (1-1-1970)
  • Poem final pe frunze de arţar … de Irina Lucia Mihalca
    Poem final pe frunze de arţar …Tremură în cădere frunzele arţarului din faţa ferestrei mele, tremură, plâng şi se duc îngălbenite în tăcerea singulară, în lumea Uitării de unde nimeni nu ştie nimic. (1-1-1970)
  • LAPTELE NEGRU – fragment (1) de Norman Manea
    Aș vrea să sper că textul studentei mele, reprezentând vocea unei tinere din noua generație creștină occidentală de azi, va interesa cititorul român, suscitând revelatoare comparații cu dezbaterea publică din țară, câtă a fost sau va mai fi, în legătură cu dureroasa temă. (1-1-1970)
  • Șerpoaica – Povestire de Bruno Ștefan (2) de Dan DAVID
    Când a terminat de vorbit, Elisabeta s-a transformat în şarpe în faţa tuturor localnicilor, încolăcindu-se pe mâna dreaptă a lui Cezar, lăsând asistenţa fără grai. (1-1-1970)
  • A BLANK PAGE de Natalie Montanaro
    Wish I could be a single drop of water….. (1-1-1970)
  • Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi! de Editori ACUM
    Cătălin Sandu, 25 ani, absolvent al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, Facultatea de Medicină Generală promoția 2011, este colegul și prietenul nostru care trece prin cel mai greu examen. Are nevoie de noi, de ajutorul nostru, al tuturor. Financiar și moral. Acum. (30-10-2011 – Umanitare)
  • Articole preferate de cititori:
  • CODUL MORSE, UN SEMNAL CARE DISPARE de Francisc Grunberg
    Limbajul punctelor şi liniilor a fost lingua franca (aici în sensul de limbă comună, universală – nota mea, YO4PX) a radioamatorilor, o comunitate de oameni pasionaţi, împătimiţi ai tehnologiei, care au furnizat căi de comunicare în situaţii de urgenţă şi calamităţi. (1-1-1970)
  • PRINŢUL VINH SAN, PRIMUL RADIOAMATOR AL INSULEI RÉUNION de Francisc Grunberg
    În timpul celui de al doilea Război mondial insula Réunion era majoritar pétainistă. (Mareşalul Philippe Pétain a condus Franţa între 1940 şi 1944, în timpul ocupaţiei germane. Datorită acţiunilor sale colaboraţioniste ca şef al aşa-numitului „regim de la Vichy” a fost condamnat după încheierea războiului la moarte pentru trădare, pedeapsă comutată de generalul de Gaulle în închisoare pe viaţă. Pétainismul s-a încetăţenit ca un termen peiorativ folosit pentru definirea unui anumit tip de politică reacţionară – nota mea, YO4PX). (1-1-1970)
  • NOAPTEA NOPŢILOR de Francisc Grunberg
    A trecut un deceniu şi ceva de când cea din urmă dintre staţiile comerciale ale ţării care foloseau codul Morse a părăsit oficial eterul, atunci când noua tehnologie a scos din uz un sistem care a fost lingua franca (limbajul internaţional) comunicaţiilor maritime încă dinainte de scufundarea Titanicului.Dar aşijderi transmisiunilor care continuă să călătorească în Cosmos mult timp după ce sursa lor originară a dispărut, există lucruri care refuză să moară. (1-1-1970)
  • Viața ca un bistrou de Florin Predescu
    Restaurantul ca un spatiu închis, simbol al unui univers de răscruce unde clienţii nu vin numai pentru a mânca, pentru a-şi astâmpăra setea – reprezintă un loc al alungării singurătăţii, al conspiraţiilor, al refugiului, al întâlnirilor amoroase. (30-10-2011 – Marturii)
  • România, ţara pungilor de nailon de Andrea Ghita
    Deunăzi am cumpărat câteva zarzavaturi şi fructe la aprozarul* din colţ şi i-am cerut vânzătoarei să-mi dea şi o pungă în care să le pun. Mi-a întins una de nailon, transparentă şi destul de subţire: „Poftiţi!” Am luat-o şi m-am apucat s-o desfac cu degetele, dar n-am reuşit. Apoi am încercat s-o frec între palme pentru a separa cele două foiţe, dar fără succes. Acest gest mi-a amintit de sumedenia de pungi de nailon îndărătnice la desfăcut, mai ales pe vreme de iarnă, când degetele îmi amorţiseră de frig, după orele de stat la rând pentru pâine, unt, lapte, carne sau ouă – alimente de bază de negăsit în anii „epocii de aur”. (30-10-2011 – SPUNE)
  • DIACRITICELE ROMÂNEŞTI de Francisc Grunberg
    Scrierea cu diacritice pe internet şi citirea acestora este o problemă destul de spinoasă, pentru că pe lângă setările care trebuie efectuate în acest scop se manifestă şi o împotrivire din partea utilizatorilor care, din comoditatea de a nu folosi facilitatea existentă în toate sistemele de operare Windows mai noi de 3.x.x., s-au complăcut în a adopta limba „romtaliană”. (30-10-2011 – SPUNE)
  • Articole preferate de cititori:
  • Mesaje din infern – amintirile de lagăr ale Terezei Mózes de Andrea Ghita
    De curând distinsa mea prietenă nonagenară, etnografa şi scriitoarea Tereza Mózes din Oradea http://www.acum.tv/articol/9398/– stabilită de o vreme în Israel – mi-a trimis un fragment tulburător de mărturii despre modalităţile în care captivii lagărelor naziste încercau să lase în urma lor semne vestitoare ale faptului că mai trăiesc şi au trecut printr-un loc unde sperau ca – printr-un miracol – să sosească un cunoscut. (1-1-1970)
  • Dor de România de Andreea Sepi
    Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscutădelicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor. Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi. Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor. (1-1-1970)
  • Era mai bine pe vremea lu’ Ceaușescu (?) de Petru Clej
    Românii sunt capabili, ca orice popor, să trăiască relativ prosper într-o societate liberă. Numai că relele prezentului, care își au originea în mod covârșitor în cei 50 de ani de dictatură dinainte de 1989, nu pot fi șterse cu buretele, iar răul din mintea oamenilor nu dispare în doar 20 de ani, așa cum proorocea după căderea lui Ceaușescu ideologul Silviu Brucan. Vor mai trece destui ani până ce românii vor ajunge la concluzia că trăiesc într-o societate mai puțin rea decât cea de pe vremea lui Ceaușescu. Acum nu sunt gata să accepte cel mai mic dintre două rele. (1-1-1970)
  • Sunt românii – inclusiv moldovenii – un neam de homofobi? de Petru Clej

    Așa se manifestă la Chișinău "iubirea de aproape" creștinească

    În orice caz, țin să-i liniștesc pe cei care se tem de niște potențiali vecini homosexuali. Potrivit studiilor sociologice, homosexualii sunt mai educați decât media populației și mai respectuoși față de lege.Chiar vizavi de casa mea locuiește un cuplu de lesbiene. Două persoane extrem de politicoase, niciodată agresive și foarte săritoare. Și într-o lume atât de dominată de prostia agresivă, e nevoie de astfel de vecini, nu sunteți de acord, dragi români și moldoveni homofobi, care adesea faceți atâta caz de valorile creștine, printre care iubirea de aproape? (1-1-1970)
  • Aniversarea cardului meu de fidelitate de Andrea Ghita
    „De-ar fi mândra-n deal la cruce/de trei ori pe zi m-aş duce/dar mândruţa mea-i departe/ nu pot mere făr’de carte/” spune un vechi cântec ardelenesc, ale cărui versuri – luate ad literam – sunt incredibil de actuale, pentru că astăzi chiar nu putem merge nicăieri “făr’ de carte” sau “făr’ de card”. (1-1-1970)
  • Ziua Holocaustului din România, marcată diferit de Eva Galambos
    tablou de la expozitia "Cum a fost posibil"?

    Diptic de Anamaria Avram

    Evenimentele care au marcat Ziua Holocaustului din Romania (1-1-1970)
  • Din nou Catedrala. Stând strâmb la judecata cea de pe urmă de George PETRINEANU
    Miercuri, 5 octombrie la ora 17:00, a avut loc la Bucuresti o manifestație de protest a persoanelor care se opun finanțării din fonduri publice a construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Protestul a fost organizat la inițiativa Asociației Umaniste Române având subiectul ,,Stop finanțării CMN din fonduri publice!”. (1-1-1970)
  • Balaurul din noi de Matei Mircioane
    Lupta cu balaurul - desen de Matei Mircioane

    Lupta cu balaurul - desen de Matei Mircioane

    Mai de mult, mai mult decât monarhii providenţiali erau aşteptaţi profeţii. Aceştia aveau capacitatea de a asigura mai mult decât o viaţă decentă sau bunăstare, ei ştiau drumul către viaţa veşnică. Să ne întoarcem, oare, la acele vremuri?Ar fi bine, să nu nu uităm, totuşi, că acei profeţi sau monarhi adunau lumea în jurul lor, arătându-le cine le este duşmanul. De fapt, duşmanul trebuia inventat, dacă nu exista unul la îndemână. Pe atunci, lumea era mult mai mare şi duşmanul era mai uşor de găsit. Duşmanul era celălalt, cel diferit de tine. (1-1-1970)
  • Să întâlneşti un Om, la Auschwitz! de Andrea Ghita
    Din sipetul amintirilor lui Mihai Eiskovits, o poveste despre detaşamentul de muncă, Auschwitz şi întâlnirea cu un Om Salvator. (1-1-1970)
  • Articole preferate de cititori:
  • În România (și în Republica Moldova), viața oamenilor e ieftină pe șosele de Petru Clej
    De duminică încoace, România mediatică este captivată de accidentul mortal în care a fost implicat Șerban Huidu, una dintre cele mai mari vedete ale micului ecran, omul care a făcut bășcălie de toți mai marii zilei, indiferent de care domeniu al vieții publice. (1-1-1970)
  • Să ne reamintim de Constantin Tănase de Editori ACUM
    La fel de actual ca în urmă cu 70 de ani pamfletul lui Constantin Tănase „Şi cu asta ce-am făcut? “ satirizează cu umorul său şfichiutor racilele societăţii româneşti care acum ca şi atunci a rămas înţepenită în mocirla corupţiei şi a nedreptăţilor sociale. (1-1-1970)
  • Vedi Catania! de George PETRINEANU
    În sud-estul Siciliei, Catania apare turistului rafinat cât și celui debutant ca un loc cu personalitate. Când aceștia încearcă să-și împărtășească impresiile, ei simt că ar avea nevoie de mai multe guri dintr-o dată ca sa redea impresiile care îi bântuie. Unele dintre aceste ,,guri” ar vrea sa se plângă de toate ponoasele care îi sar în ochi turistului în acest loc ars de soare, în timp ce celelalte, în același timp, se luptă să își facă auzite entuziasmul și încântarea. (1-1-1970)
  • Vă propunem o rubrică FORUM! de Stefan N. Maier
    Dacă nu avem articole într-o săptămână, lansăm subiecte prin această rubrică şi vă invităm să comentaţi.Un moderator va face tot posibilul să aprobe cât se poate de repede şi fără modificări ceea ce propuneţi spre apariţie!Propuneţi, prin comentarii postate la această invitaţie, subiecte de discuţie. Cele mai bune propuneri vor fi alese imediat pentru lansare, de către redacţie. (1-1-1970)
  • „Bârfitoarele” din Oraviţa de Matei Mircioane
    În Oraviţa, un orăşel din sud-vestul României, ferestrele sunt făcute într-un mod cu totul special, astfel încât oamenii din casă pot privi în susul şi în josul străzii, fără să deschidă canaturile. Nu ştiu dacă sunt unice în lume, dar, în altă parte nu am mai văzut astfel de ferestre, numite „bârfitoare”. Au un farmec special aceste „bârfitoare” şi am fotografiat câteva zeci, doar pe strada principală. Locuitorii care au casele prevăzute cu „bârfitoare” au, astfel, posibilitatea să-şi satisfacă curiozitatea. Chiar dacă plouă sau este vreme rece, pot privi de-a lungul străzii, să vadă cine mai vine, cine pleacă, fără să lase frigul să pătrundă în casă.Oraviţa este un orăşel patriarhal din sud-vestul României, cu aproximativ 13.000 de locuitori. În perioada interbelică a fost capitala judeţului Caraş şi mai păstrează ceva din mândria prăfuită a unei foste capitale de judeţ. (1-1-1970)
  •  
    52.14.242.201