• ACUM.TV
  • Editia Saptamanii 27 septembrie – 3 octombrie 2010
  • Cum ați vrea să arate România? – întrebări pentru cârcotași de Petru Clej
    Dragi cârcotași, aveți obiceiul să vă plângeți sau chiar să vă lamentați că nimic nu merge în România. Mulți dintre voi sunteți întorși cu fața către trecut și mai niciunul dintre voi nu oferă soluții la ieșirea din criză. A venit momentul să vi se pună aceste întrebări. (26-9-2010 – Editorial)
  • Cât de relativǎ poate fi aplicarea legii? de Mircea Kivu
    Pentru un profan, justiţia înseamnǎ o sumǎ de legi care nu se contrazic între ele şi din care decurge ce este corect (adicǎ legal) şi ce nu este corect (adicǎ infracţiune), iar judecǎtorii sunt cei care, aplicând principiile logicii, determinǎ dacǎ un anumit fapt este sau nu în concordanţǎ cu sistemul de legi. Rezultǎ cǎ, referindu-se la acelaşi sistem de legi şi aplicând principiile universale ale logicii, un judecǎtor nu poate spune cǎ un fapt este legal, iar altul ilegal. (26-9-2010 – Intern)
  • Casa Regală Română – un imperativ republican de Laurentiu Pavelescu
    A accepta uriaşa importanţa a Casei Regale Române în istoria noastră recentă este un lucru lesne şi de bun simţ pentru noi toţi – moldoveni sau bănăţeni, ortodocşi sau catolici, muncitori sau profesori. A înţelege în schimb faptul ca doar datorită ei, avem o istorie statală despre care să discutăm, acesta este uneori un lucru despre care întreaga elită românească pare să uite în mod voluntar … (26-9-2010 – Romania)
  • Ceva e putred în Scandinavia – după alegerile din Suedia de George PETRINEANU
    Este întrebarea pe care ne-am putea-o pune după rezultatele finale ale alegerilor suedeze de curând încheiate. (26-9-2010 – Extern)
  • Bilanțul sintetic a 10 măsuri de relansare economică de Andreea PAUL-VASS
    Chiar in conditiile crizei financiare, niciuna din tarile care au adoptat cota unica nu a revenit la sistemul progresiv. Or propunerea PSD ar fi fatala acum economiei noastre. Iesirea din sistemul cotei unice in blocul central si est european ar crea un dezavantaj competitiv semnificativ. Cu atat mai mult cu cat eforturile in regiune se concentreaza: pe diminuarea cotelor unice, pe gestionarea individuala a surplusului de venituri si orientarea lor spre investitii, economisire si consum de catre contribuabili si nu de catre politicieni/stat, pe competitivitate economica datorata cresterii atractivitatii pentru investitiile straine. (26-9-2010 – Economic)
  • Commonwealth Games: povestea unui eşec de Ovidiu Ivancu
    Când India a fost desemnată ca ţară gazdă a Jocurilor Commonwealth-ului, un fior de mândrie naţională a străbătut ţara de la nord la sud şi de la est la vest. Aroganţa care creşte pe zi ce trece pe străzile Indiei a fost, odată în plus, hrănită de această veste. Că povestea se va sfârşi cu un eşec lamentabil era previzibil de la bun început. (26-9-2010 – SPUNE)
  • Despre răscoala din 1907 așa cum n-ați învățat la școală de Lucian Zeev Herșcovici
    Recent ne-a parvenit un articol istoric nou, care îşi propune să prezinte un eveniment important din istoria României: răscoala ţăranilor din anul 1907. Titlul articolului, apărut în limba engleză în revista „History today” este „Răscoala: the last peasants’ revolt”. Autorul articolului este istoricul german Markus Bauer, specialist de prestigiu în cercetarea istoriei Europei Răsăritene şi în special a istoriei României. El îşi propune să discute evoluţia şi urmările „ultimei răscoale ţărăneşti din Europa” (concluzie a domniei sale) şi urmările acestei „incredibile băi de sânge”. (26-9-2010 – Istorie si actualitate)
  • Cazanul istoriei de Dan DAVID
    Anii,Maxilarele timpului,Ne tranşează, ne mestecă pentru cazanul istoriei. (26-9-2010 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • MĂNĂSTIREA MONT SAINT-MICHEL – „LA MERVEILLE” de Cristina Dobrin
    Manastirea Mont Saint-Michel „La Merveille” a fost construita pe o stanca granitica, in Golful Saint Malo (nord-vestul Frantei) din Marea Manecii, la limita dintre Bretania si Normandia. (26-9-2010 – Reportaj)

  • NOŢIUNI ESENŢIALE DE GRAMATICĂ – partea I de Felicia Mircea
    Nu este suficient să ai o licenţă şi o funcţie pentru a fi o persoană reprezentativă ( de calitate). Este nevoie de mai mult, printre care şi un limbaj corect şi elevat. Aceasta denotă cunoaşterea profundă a gramaticii, precum şi a semanticii cuvintelor. Pentru cei care nu au timp să-şi perfecţioneze limba română prin studiu intens, le vin în ajutor, nu numai cu noţiunile de bază ale gramaticii şi semanticii, ci şi cu definiţii foarte utile şi redate într-un mod uşor de reţinut. (26-9-2010 – Stiati ca…?)
  • Nostalgia după comunism îmi produce o lehamite de nedescris de Petru Clej
    RFI România relata recent despre un sondaj de opinie realizat de CSOP din care rezulta, printre altele că 61% dintre cei chestionați afirmau că comunismul a fost idee bună, față de 53% procentul similar din urmă cu patru ani (http://www.rfi.ro/stiri/social_economic/Romanii-nostalgici-dupa-comunism.html). Acest sondaj confirmă rezultatele unei cercetări similare, despre care am scris în luna august articolul “România – o țară de analfabeți politic?” http://www.acum.tv/articol/15726 și în care procentul celor care considerau că comunismul a fost idee bună, dar greșit aplicată se ridica la 68%. (26-9-2010 – Polemica)
  • Starea României. Băsescu, sindicatele și populația. de Ioan Avram
    Presedintele Basescu a sustinut in Parlamentul Romaniei un raport asupra starii natiunii si a prognozat mersul tarii pentru viitorul apropiat. Raportul vine intr-o perioada cand , cel putin daca ne luam dupa o parte a presei si a catorva vocali politicieni din opozitie Romania este cu un picior in groapa si haosul a devenit starea normala. Ba chiar, populatia Romaniei a ajuns sa moara de foame,romanii cazand secerati pe strada ,sub un gard sau in casele ce stau sa se darame….. (26-9-2010 – Intern)
  • Cum am devenit israelian și evreu (4) de Vlad Solomon
    De-a lungul celor 40 de ani, de cind am devenit cetatean israelian, mi-am pus de multe ori intrebari legate de identitate. Acest gen de dileme nu ma caracterizeaza numai pe mine, ci pe toti israelienii si, probabil, pe locuitorii intregii planete. In presa israeliana apar, din cind in cind, sondaje, care incearca sa clarifice prioritatea auto-definirii cetatenilor, daca se considera, in primul rind, israelieni sau evrei. (26-9-2010 – Cai Spre Noi Insine)
  • A fost Ana Pauker o bună evreică și o sionistă? de Vladimir TISMANEANU
    Supranumita „Pasionaria Balcanilor”, Ana Pauker a fost o comunista convinsa, o iluminata a religiei politice bolsevice, a militat in Comintern (Internationala a III-a, 1919-1943) cu pasiune, a servit scopurile stalinismului fara rezerve. Ca atatia alti comunisti est si central europeni, evrei la origine, de la Rudolf Slansky la Jakub Berman, de la Matyas Rakosi la Jozsef Revai, de la Iosif Chisinevschi la Roman Zambrowski, Ana Pauker a aderat la viziunea transnationala a bolsevismului, a imbratisat teza lui Stalin conform careia „piatra de incercare a internationalismului proletar este atitutidinea fata de Uniunea Sovietica”. (26-9-2010 – Istorie si actualitate)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: CONTRASTE de Cristina Dobrin
    „Sunt oameni albi pe dinafară,/Dar negri în adâncul lor/ Si negri în afară, negri, Da-n ei de-un alb strălucitor.”- Virgil Carianopol – (26-9-2010 – Fotografia Zilei)
  • Mărturii cutremurătoare despre calvarul din Transnistria, interviu cu Lida Burihovici-Havas (partea I-a) de Andrea Ghita
    O supravieţuitoare a ghetoului din Ismail şi a lagărelor din Domaniovka, Bogdanovka şi Golta, relatează grozăviile trăite în infernul Transnistriei, trecut sub tăcere în regimul comunist şi contestat de negaţioniştii zilelor noastre. (26-9-2010 – Marturii)
  • MĂNĂSTIREA MONT SAINT-MICHEL – „LA MERVEILLE” de Cristina Dobrin
    Manastirea Mont Saint-Michel „La Merveille” a fost construita pe o stanca granitica, in Golful Saint Malo (nord-vestul Frantei) din Marea Manecii, la limita dintre Bretania si Normandia. (26-9-2010 – Reportaj)
  • Simbolica morții familiei Ceaușescu de Razvan Munteanu
    Decembrie ’89 va ramane un reper in constiinta romanilor , un reper al multor generatii de acum inainte ,un reper al libertatii castigate si al unui nou inceput pentru societate . Vorbim de o libertate castigata prin elemente ce unei societati pe timp de pace i se par condamnabile ,si anume violenta si comportamentul haotic ,dar si o libertate castigata printr-o revolutie a carei validare are la baza o crima , un tiranicid. Astfel , acest text , propune analiza simbolicii tiranicidului si rolul acestuia pentru societatea post – comunista . (26-9-2010 – SPUNE)
  • NOŢIUNI ESENŢIALE DE GRAMATICĂ – partea I de Felicia Mircea
    Nu este suficient să ai o licenţă şi o funcţie pentru a fi o persoană reprezentativă ( de calitate). Este nevoie de mai mult, printre care şi un limbaj corect şi elevat. Aceasta denotă cunoaşterea profundă a gramaticii, precum şi a semanticii cuvintelor. Pentru cei care nu au timp să-şi perfecţioneze limba română prin studiu intens, le vin în ajutor, nu numai cu noţiunile de bază ale gramaticii şi semanticii, ci şi cu definiţii foarte utile şi redate într-un mod uşor de reţinut. (26-9-2010 – Stiati ca…?)
  • Caserola de pui cu spanac de Florin Predescu
    Reciclarea catorva ingrediente ca painea uscata, carnea gatita devin subiecte de inspiratie pentru bucatarii destoinici, dar si o proba de incercare a imaginatiei. (26-9-2010 – Gastronomie si Stil)
  • Ad Mare de Florin Predescu

    Amurg de septembrie peste golf

    Septembrie in golful Cheasapeake, statul Maryland, SUA (26-9-2010 – Impresii de calatorie)
  • Articole preferate de cititori:
  • Ziua Dezrobirii Romilor – respinsă de Senatul României de Andrea Ghita
    Senatul Romaniei a respins initiativa legislativa de comemorare a Zilei Dezrobirii Romilor, desi primise avizul favorabil al Comisiei si fusesera introduse amendamentele propuse la o dezbatere anterioara (26-9-2010)
  • O duminică pe malul Tamisei – galerie de imagini de Petru Clej
    În fiecare an în al doilea weekend din septembrie are loc la Londra Festivalul Tamisei. Organizat de primăria Londrei, evenimentul adună sute de mii de vizitatori la reprezentații culturale, culinare sau pur și simplu distracții. (26-9-2010)
  • Bruges – Veneția Nordului de Cristina Dobrin
    Invitație la o plimbare prin splendidul oraș medieval Bruges (Belgia), „Veneția Nordului”. (26-9-2010)
  • Vicepreședinta Comisiei Europene critică dur Franța pentru tratamentul romilor de Editori ACUM
    Vicepreședinta Comisiei Europene, Viviane Reding, responsabilă de justiție, drepturi fundamentale și cetățenie , critică autoritățile franceze pentru tratamentul aplicat romilor din România și Bulgaria aflați pe teritoriul Franței. (26-9-2010)
  • Broadway – satul în care istoria se îmbină cu cotidianul de Petru Clej
    Construit după invazia normandă, satul Broadway este situat la circa 160 de kilometri nord-vest de Londra, în comitatul Worcestershire. Ca și în celelalte sate din această regiune numită Cotswolds sunt construite din piatră, inclusiv acoperișul. (26-9-2010)
  • Carol Iancu la „France Culture” de Marina Nicolaev
    Prof. univ. Carol Iancu va prezenta la „France Culture” cartile „ALEXANDRE SAFRAN et le Shoah inachevé en Roumanie” si traducerea acesteia „ALEXANDRU SAFRAN si Soahul neterminat in Romania”, aparute in franceza si in romana la Editura Hasefer, 2010. (26-9-2010)
  • MESAJUL preşedintelui României, Traian Băsescu, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului de Editori ACUM
    Președintele României a prezentat un mesaj în fața camerelor reunite al Parlamentului României. (26-9-2010)
  • Casa Regală Română – un imperativ republican de Laurentiu Pavelescu
    A accepta uriaşa importanţa a Casei Regale Române în istoria noastră recentă este un lucru lesne şi de bun simţ pentru noi toţi – moldoveni sau bănăţeni, ortodocşi sau catolici, muncitori sau profesori. A înţelege în schimb faptul ca doar datorită ei, avem o istorie statală despre care să discutăm, acesta este uneori un lucru despre care întreaga elită românească pare să uite în mod voluntar … (26-9-2010 – Romania)
  • Ceva e putred în Scandinavia – după alegerile din Suedia de George PETRINEANU
    Este întrebarea pe care ne-am putea-o pune după rezultatele finale ale alegerilor suedeze de curând încheiate. (26-9-2010 – Extern)
  • Despre răscoala din 1907 așa cum n-ați învățat la școală de Lucian Zeev Herșcovici
    Recent ne-a parvenit un articol istoric nou, care îşi propune să prezinte un eveniment important din istoria României: răscoala ţăranilor din anul 1907. Titlul articolului, apărut în limba engleză în revista „History today” este „Răscoala: the last peasants’ revolt”. Autorul articolului este istoricul german Markus Bauer, specialist de prestigiu în cercetarea istoriei Europei Răsăritene şi în special a istoriei României. El îşi propune să discute evoluţia şi urmările „ultimei răscoale ţărăneşti din Europa” (concluzie a domniei sale) şi urmările acestei „incredibile băi de sânge”. (26-9-2010 – Istorie si actualitate)
  • Starea României. Băsescu, sindicatele și populația. de Ioan Avram
    Presedintele Basescu a sustinut in Parlamentul Romaniei un raport asupra starii natiunii si a prognozat mersul tarii pentru viitorul apropiat. Raportul vine intr-o perioada cand , cel putin daca ne luam dupa o parte a presei si a catorva vocali politicieni din opozitie Romania este cu un picior in groapa si haosul a devenit starea normala. Ba chiar, populatia Romaniei a ajuns sa moara de foame,romanii cazand secerati pe strada ,sub un gard sau in casele ce stau sa se darame….. (26-9-2010 – Intern)
  • A fost Ana Pauker o bună evreică și o sionistă? de Vladimir TISMANEANU
    Supranumita „Pasionaria Balcanilor”, Ana Pauker a fost o comunista convinsa, o iluminata a religiei politice bolsevice, a militat in Comintern (Internationala a III-a, 1919-1943) cu pasiune, a servit scopurile stalinismului fara rezerve. Ca atatia alti comunisti est si central europeni, evrei la origine, de la Rudolf Slansky la Jakub Berman, de la Matyas Rakosi la Jozsef Revai, de la Iosif Chisinevschi la Roman Zambrowski, Ana Pauker a aderat la viziunea transnationala a bolsevismului, a imbratisat teza lui Stalin conform careia „piatra de incercare a internationalismului proletar este atitutidinea fata de Uniunea Sovietica”. (26-9-2010 – Istorie si actualitate)
  • Articole preferate de cititori:
  • În România a avut loc un Holocaust de Gyula Keszthelyi
    Este adevărat că România nu a predat nici un evreu Germaniei hitleriste pentru exterminare, dar Antonescu rămâne răspunzător atât pentru progromurilor din România, cât şi pentru dispariţia celor cca.300000 de evrei din Bucovina, Moldova, Basarabia şi Odesa.Antonescu chiar dacă rămâne o personalite discutată, un lucru este însă cert: HOLOCAUSTUL A AVUT LOC ŞI ÎN ROMÂNIA. (26-9-2010)
  • Ion Iliescu sub semnul eternului puci de Vladimir TISMANEANU
    Asadar Ion Iliescu a ajus la concluzia ca a sosit momentul propice pentru suspendarea lui Traian Basescu. Omul care a prelungit regimul comunist dupa ce a patronat lichidarea fizica a predecesorului sau, personajul direct si fara dubiu responsabil pentru sangeroasa mineriada din 13-15 iunie 1990, sponsorul din umbra al scenariilor cu teroristi soldate cu moartea a peste o mie de oameni, iese din nou in arena si cere capul lui Traian Basescu. Daca exista vreo indoiala privind coniventele dintre Ion Iliescu, nomenklaturistul paradigmatic, si patronul “Antenelor” ori cel al “Realitatii”, proba actuala este de o orbitoare limpezime. Iata mai jos calculele strategice ale lui Ion Iliescu. Este evident vorba de un proiect menit sa destabilizeze sistemul politic pentru a recupera pozitiile pierdute si pentru a-l elimina din joc pe principalul adversar al oligarhiei pesedisto-penelista, cel care a indraznit, cu autoritatea functiei supreme din stat, sa numeasca regimul servit timp de decenii de Ion Iliescu drept unul ilegitim si criminal: (26-9-2010)
  • De unde vine minciuna „Teohari Georgescu = Burăh Tescovici” de Vladimir TISMANEANU
    Aberatia cu „Burah Tescovici” s-a nascut, din cate stiu, in inchisori, indeosebi printre legionari. Este de fapt o fantasma onomastica, o scornire menita sa afle o cauzalitate simpla si imediata pentru prigoana din perioada stalinismului dezlantuit.Oamenii extremei drepte (si nu doar ei, trebuie spus) nu puteau concepe, victime ale microcosmului lor ideologic xenofob, ca un etnic roman, un proletar neaos, ar putea conduce actiunile represive ale Securitatii.In aceasta viziune exclusivista si inghetata, crima politica trebuia explicata etnic, nu social ori ideologic. Dej trebuia facut bulgar ori tigan, mai tarziu Ceausescu devenea tatar. (26-9-2010)
  • Vasile Roaită – personaj real sau invenție a propagandei comuniste? de Vladimir TISMANEANU
    Utecistul Vasile Roaita a fost asezat postum, mai exact spus dupa 1945, in panteonul martirilor comunisti, alaturi de Donca Simo, Filimon Sarbu, Olga Bancic si Elena Pavel. S-a construit mitul ca a fost ucis in timp ce tragea sirena pentru a anunta intrarea politiei si armatei in uzinele „Grivita”. (26-9-2010)
  • Israel pe banca acuzării – după Mavi Marmara de Vlad Solomon
    Incidentul din 31 mai, in largul Marii Mediterane, dintre flotila „activistilor pentru pace” Mavi Marmara, care incerca sa sparga blocajul naval asupra Gazei, si unitatea comando-ului maritim israelian, s-a soldat cu 9 turci morti si peste 50 de raniti, de ambele parti.Turcia, desi declarase initial ca nu este amestecata, politic, in pregatirea flotilei, in ciuda strinsei legaturi dintre guvernul condus de Erdogan si IHH, care se pretinde organizatie cu scopuri umanitare, a cerut insistent convocarea unei comisii internationale ONU, care sa ancheteze Israelul, pentru a dezvalui „ilegalitatea, abuzurile si actele criminale” pe care le-a savirsit armata israeliana. Concomitent, Ankara a amenintat Ierusalimul cu ruperea relatiilor diplomatice, pretinzind scuze oficiale si despagubiri materiale. (26-9-2010)
  • Probatoriu, analiza si memento: Raportul-Rechizitoriu despre Fratricidul din 13-15 iunie 1990 de Vladimir TISMANEANU
    In momentul aparitiei primei versiuni a Raportului-Rechizitoriu, anul trecut, mi-am exprimat public solidaritatea si admiratia pentru demersul intiat de Sorin Iliesiu. Neodihna acestui om s-a dovedit benefica pentru mentinerea vie a dezbaterilor din Romania asupra comunismului si urmarilor sale. Am spus atunci, si imi mentin parerea, ca un asemenea document serveste iesirii din mocirla minciunii, ca prin densitatea argumentatiei si anticomunismul civic-liberal, este vorba de un document situat in prelungirea Raportului Final de condamnare a dictaturii comuniste. (26-9-2010)
  • Scandalul expulzării din Franța a romilor – o nouă șansă! de George PETRINEANU
    Expulzarea in masa a unor cetateni romani de etnie roma de catre autoritatile franceze a adus din nou in atentia opiniei publice romanesti si europene problema romilor din Romania. (26-9-2010)
  • A doua zi după referendumul eşuat… de Denis Cenusa
    Dupa faza rusinoasa cu referendumul la care au participat circa 30% din votanti, unii membri ai Aliantei s-au apucat sa imparteasca vina pentru “nevalidarea” referendumului in toate partile. Lasitate politica sau o simpla adaptare la conditii hiper-incomode? (26-9-2010)
  • Vizita la Bruxelles şi manipulările premierului Vlad Filat de Denis Cenusa
    Alt punct de destinaţie a premierului „călător”, după „multpromiţătoarea” Chină, a fost Bruxellul, unde Filat se simte mai confortabil, având susţinerea riscant de largă şi slab condiţionată a instituţiilor europene, începând cu legislativul european şi terminând cu pleiada de comisari europeni simpatizanţi ai transformărilor democratice de la Chişinău din anul 2009. (26-9-2010)
  • MEFKURE: ISTORIA UNEI TRAGEDII ENIGMATICE de Lucian Zeev Herșcovici

    Monument to STRUMA and MEFKURE in Ashdod, Israel

    Recent s-au împlinit 66 de ani de la scufundarea vasului „Mefkure” în apele Mării Negre. Tragedia a avut loc în noaptea de 4 spre 5 august 1944. Pe vas se aflau circa 300 pasageri (numărul exact este necunoscut), evrei din România precum şi refugiaţi evrei din alte ţări europene aflaţi în România, care deciseseră să plece în Palestina. (26-9-2010)
  • O dihotomie stupidă: dreapta – stânga pe criterii național-identitare de Petru Clej
    În această fostă republică sovietică delimitarea spectrului politic se face pe criterii preponderent identitare. Astfel, dacă ești pro-român – în general – ești de dreapta, dacă ești pro-moldovean ești “centrist”, iar dacă ești pro-rus ești de “stânga”. (26-9-2010)
  • Sunt “înapoiații” o binecuvântare sau o povară pentru România? de Petru Clej
    “Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea”, ar putea fi motto-ul cărții “De ce m-am întors în România”, publicată sub editarea Sandrei Pralong la Editura Polirom în vara acestui an. (26-9-2010)
  • Dinţii lui Gumeniţă şi victimele lui 7 aprilie 2009 de Denis Cenusa
    Mărturiile ex-comisarului de poliţie, Iacob Gumeniţă, au topit inimile unor moldoveni, care deabia acum fac cunoştinţă cu dosarul sângeros, încurcat şi contradictoriu al revoltelor anti-comuniste din aprilie 2009. Pentru ceilalţi este evidentă tentativa de eschivare de la pedeapsă a lui Gumeniţă, a cărui siluetă a fost portretizată în înregistrările video, la care din neatenţie a obţinut accesul „atot-curiosul” şi extrovertul, Mihai Ghimpu. (26-9-2010)
  • Teoria neofascistă a „poporului ales” la români și maghiari de Tihamer Czika
    Am avut „plăcerea” zilele astea să mi se arate două clipuri ale unor emisiuni de televiziune din Ungaria și România care prezintă niște teorii pseudoștiințifice de tip neofascist, amalgame de teorii istorico-religioase bizare, conform cărora poporul maghiar/român ar fi cel mai vechi, cel mai mare dintre toate. (26-9-2010)
  • Cum am devenit israelian și evreu (4) de Vlad Solomon
    De-a lungul celor 40 de ani, de cind am devenit cetatean israelian, mi-am pus de multe ori intrebari legate de identitate. Acest gen de dileme nu ma caracterizeaza numai pe mine, ci pe toti israelienii si, probabil, pe locuitorii intregii planete. In presa israeliana apar, din cind in cind, sondaje, care incearca sa clarifice prioritatea auto-definirii cetatenilor, daca se considera, in primul rind, israelieni sau evrei. (26-9-2010 – Cai Spre Noi Insine)
  • Caserola de pui cu spanac de Florin Predescu
    Reciclarea catorva ingrediente ca painea uscata, carnea gatita devin subiecte de inspiratie pentru bucatarii destoinici, dar si o proba de incercare a imaginatiei. (26-9-2010 – Gastronomie si Stil)
  • Articole preferate de cititori:
  • Cum am devenit jidan (1) de Vlad Solomon
    Nu cred ca pot sa indic cu precizie momentul. Tin minte vag perioada de la gradinita, aveam citiva colegi evrei. Nu intelegeam exact ce inseamna a fi evreu, auzeam uneori acest cuvint, pronuntat de parinti, dar nu ii pricepeam semnificatia. (26-9-2010)
  • Cum am devenit israelian (3) de Vlad Solomon
    Aeroportul din Tel Aviv se afla, de fapt, la Lod, 20 km de cel mai mare oras al Israelului. Am fost asteptati de membri ai familiei, pe unii dintre ei nu-i vazusem niciodata, plecasera imediat dupa razboi, auzeam „bine ca ati scapat”, „ati venit, in sfirsit, acasa”, dar eu vedeam totul ca fiind temporar, gindurile imi zburam spre Bucurestiul copilariei, spre prietenii pe care speram sa-i revad, cit de curind. La iesirea din aeroport, am fost surprins de verdele diferit de cel din Romania, de ploaia deasa, de palmieri. Si de romana cu accent cintat, imperfecta, a rudelor mele. (26-9-2010)
  • Cum am devenit jidan (2) de Vlad Solomon
    Unii prieteni evrei, din scoala elementara, plecasera deja spre Israel, sau ajunsesera pe alte meleaguri. Familia mea, desi insista cu cereri si memorii, primea refuzuri repetate, imi era clar ca vom ramine in Romania. De fapt, asta si doream, ma gindeam cu groaza ca, emigrind spre Israel, ar trebui sa renunt la limba romana, la literatura pe care o devoram, pentru a vorbi o alta limba, a-mi insusi o alta cultura, asiatica, departe de Europa, intr-o zona nisipoasa si, in imaginatia mea, intr-un desert spiritual. (26-9-2010)
  • Atunci cand destinul iti scoate in cale marea dragoste de Octavian Curpas
    Proza: O lectie de viata despre ce inseamna sa lupti pentru iubirea ta. (26-9-2010)
  • IERUSALIM de Daniel Macovei
    În Ierusalim (26-9-2010)
  • Povestiri cu și despre rromi (1) – „Treji, țiganca” de Mira Field
    Pana sa ajung s-o cunosc personal, auzisem tot felul de intamplari descrise de verisorii mei de la Zalau, cu lux de amanunte. Era unguroaica, vorbea romaneste cu greseli si atunci cand o durea capul, in loc de Piramidon cerea „o piramida” (26-9-2010)
  • De ce n-au bombardat Aliații camerele de gaze de la Auschwitz? de Petru Clej
    Există o categorie de istorici “de fotoliu” care se ocupă de istoria contrafactuală și fac scenarii alternative după zeci, poate chiar sute de ani de la petrecerea unui anumit eveniment. Printre aceste evenimente (potențiale) se numără și o ipotetică bombardare a camerelor de gaze de la Auschwitz-Birkenau, cel mai mare lagăr de exterminare nazist din tipul celui de-al doilea război mondial.Un cunoscut istoric britanic, Michael Burleigh, tratează această ipoteză în cartea sa Moral Combat – A History of World War II, apărută recent la editura Harper Press. Subtitlul e oarecum pretențios, pentru că această carte de 650 de pagini este de fapt o trecere în revistă a dilemelor morale ridicate de cea mai mare conflagrație din istoria omenirii, de la campania militară japoneză din Asia, Blitz-ul german, războiul fără reguli de pe frontul de est, la bombardamentele împotriva civililor practicate de ambele părți, violul în masă sau procesele criminalilor de război. (26-9-2010)
  • Alter ego-ul lui Dej: Gheorghe Apostol si destinul comunismului românesc de Vladimir TISMANEANU
    A incetat din viata Gheorghe Apostol (nascut in 1913 in comuna Tudor Vladimirescu, jud. Galati), fost inalt demnitar al PCR, veteran ilegalist (a intrat in partid in 1934), detinut in ilegalitate la Doftana, Caracal si Targu-Jiu, fost presedinte al sindicatelor comuniste, membru al Biroului Politic (inclusiv in aprilie 1954, cand a fost condamnat la moarte Lucretiu Patrascanu in urma unei decizii a acestui grup), prim-vicepresedinte al Consiliului de Ministri, unul dintre cei mai apropiati acoliti ai lui Gheorghiu-Dej. (26-9-2010)
  • ROŞ HAŞANA, ANUL NOU EVREIESC: SEMNIFICAŢII de Lucian Zeev Herșcovici
    Care este semnificaţia primei zile a anului în calendarul ebraic? Ce reprezintă ideea de an nou în această cultură, religie şi tradiţie? Cum este celebrat anul nou în tradiţia iudaică? Acestea sunt câteva întrebări la care ne propunem să răspundem în continuare. (26-9-2010)
  • O OPŢIE CE N-A MAI FOST SĂ FIE de Felicia Herscovici
    O OPŢIE CE N-A MAI FOST SĂ FIE (26-9-2010)
  • AVINU MALKEINU – PĂRINTELE NOSTRU, REGELE NOSTRU de Lucian Zeev Herșcovici
    Poem sinagogal recitat de evreii aşkenazi în primele zece zile ale anului nou, de la 1 Tişrei (Roş Haşana, Anul nou evreoesc) la 10 Tişrei (Ziua Expierii, Yom Kipur). Compus probabil în Germania în secolul al 12-lea. Intr-o formă puţin diferită, este recitat şi în zilele de post din restul anului. După câte ştim, este prima traducere versificată în limba română, celelalte traduceri fiind în proză. (26-9-2010)
  • Călugăr orb de Dan DAVID
    Veniţi, veniţi la mine!Aruncaţi-vă straiele mânjite de viaţă.Nu vă văd, nu vă fie ruşine. (26-9-2010)
  • Ziua Romilor şi o emisiune cu final neaşteptat de Andrea Ghita
    Un articol despre Ziua mondiala a romilor si micuta eroina a unei emisiuni televizate (26-9-2010)
  • Dor de Cristina Dobrin
    „Valurile tale îmi susură/Sfinţindu-mi tainele,/Armonice imnuri scrijelite pe trup.” (26-9-2010)
  • Articole preferate de cititori:
  • Guvernul se comportă bădărănește cu contribuabilul de Mircea Kivu
    Am înţeles că Guvernul are nevoie de bani pentru a reduce deficitul bugetar. Am mai înţeles că, pentru înfăptuirea acestui nobil scop, orice mijloace sunt permise, de la jefuirea bătrânilor şi spolierea salariaţilor până la sugrumarea întreprinzătorilor, îndeosebi a celor mici. Dar nu pricep de ce aceste acţiuni trebuie neapărat întreprinse cu bădărănie. (26-9-2010)
  • „Supradotații” de la Tranquility Bay! de Thomas Csinta
    Reeducarea tinerilor care isi pierd reperele lor sociale si morale. (26-9-2010)
  • Şcoala- o nostalgie de Doina Doru
    Asteptam prima pauza, cu mare nerabdare sa ne povestim ce am facut o vara intreaga. Sa mai visam putin in vreme ce soarele de septembrie ne amăgea că vara încă nu plecase. Nici un nor nu imi intunecă amintirea primei zile de scoala. (26-9-2010)
  • Cum este percepută criza în Argeş? de Cornelia Curtean
    În luna ianuarie, Argeşul era pe nedorita poziţie – locul 1 în ţară la numărul de firme închise nu mai puţin de 176 şi-au suspendat activitatea în luna ianuarie 2010 . …. (26-9-2010)
  • Nostalgia după comunism îmi produce o lehamite de nedescris de Petru Clej
    RFI România relata recent despre un sondaj de opinie realizat de CSOP din care rezulta, printre altele că 61% dintre cei chestionați afirmau că comunismul a fost idee bună, față de 53% procentul similar din urmă cu patru ani (http://www.rfi.ro/stiri/social_economic/Romanii-nostalgici-dupa-comunism.html). Acest sondaj confirmă rezultatele unei cercetări similare, despre care am scris în luna august articolul “România – o țară de analfabeți politic?” http://www.acum.tv/articol/15726 și în care procentul celor care considerau că comunismul a fost idee bună, dar greșit aplicată se ridica la 68%. (26-9-2010 – Polemica)
  • Mărturii cutremurătoare despre calvarul din Transnistria, interviu cu Lida Burihovici-Havas (partea I-a) de Andrea Ghita
    O supravieţuitoare a ghetoului din Ismail şi a lagărelor din Domaniovka, Bogdanovka şi Golta, relatează grozăviile trăite în infernul Transnistriei, trecut sub tăcere în regimul comunist şi contestat de negaţioniştii zilelor noastre. (26-9-2010 – Marturii)
  • Simbolica morții familiei Ceaușescu de Razvan Munteanu
    Decembrie ’89 va ramane un reper in constiinta romanilor , un reper al multor generatii de acum inainte ,un reper al libertatii castigate si al unui nou inceput pentru societate . Vorbim de o libertate castigata prin elemente ce unei societati pe timp de pace i se par condamnabile ,si anume violenta si comportamentul haotic ,dar si o libertate castigata printr-o revolutie a carei validare are la baza o crima , un tiranicid. Astfel , acest text , propune analiza simbolicii tiranicidului si rolul acestuia pentru societatea post – comunista . (26-9-2010 – SPUNE)
  • Articole preferate de cititori:
  • Din sipetul cu amintirile lui Mihai Eisikovits de Andrea Ghita
    Prin piaţa Constantinopolului circula o zicală care suna astfel: “ Turcul poate fi păcălit de evreu, evreul de grec, grecul de armean, însă armeanul nu poate fi tras pe sfoară decât de Satana. (Revista “Armenia”, anul 1891, pag. 144). Din povestea de mai jos va reieşi dacă ea se aplica şi în Gherla de odinioară (26-9-2010)
  • Spectaculoasele funeralii ale învăţământului românesc de Ovidiu Ivancu
    E uimitor cum sistemul comunist ne-a obişnuit cu ideea că învăţământul românesc e de cea mai bună calitate, că elevii români, întorşi triumfători de pe la nu ştiu ce olimpiadă, sunt incomparabil superiori la acest capitol vesticilor care nu ştiu nici măcar unde se găsesc pe hartă România Uganda sau Burkina Faso. La 20 de ani de la prăbuşirea formală a comunismului încă auzim, mai timid e adevărat, rostindu-se pe la colţuri aceasta aproape axiomă despre calitatea învăţământului românesc. (26-9-2010)
  • Sfârșitul calvarului de la Bogdanovka – o supraviețuitoare a Holocaustului antonescian se destăinuie (III) de Sonia Palty
    Esther Golbelman este una dintre puținele evreice supraviețuitoare ale lagărului morții de la Bogdanovka, unde sub administrația românească a regimului Antonescu au fost uciși între 1941 și 1944 între 43000 și 48000 de evrei din Odesa, Transnistria și Basarabia. În acest ultim fragment din cartea Soniei Palty, Evrei, treceți Nistrul! , Esther Golbelman, care avea 14 ani când a fost deportată, povestește cum a luat sfârșit calvarul ei. (26-9-2010)
  • De ce am repulsie față de negaționism de Petru Clej
    Pe 6 septembrie se împlinesc 70 de ani de la insturarea statului național-legionar, condus de Ion Antonescu. Cu această ocazie, revista ACUM publică o mărturie cutremurătoare a unei evreice supraviețuitoare a lagărului morții de la Bogdanovka http://www.acum.tv/articol/17087, poate cel mai crunt loc de exterminare din universul concentraționar creeat de megalomanul dictator în perioada 1941 – 1942. (26-9-2010)
  • Un evreu comunist deportat de Antonescu la Vapniarka se destăinuie de Petru Clej
    Geza Kornis este unul dintre evreii comuniști deportați în lagărul de la Vapniarka, din Transnistria. Originar din Timișoara, el are azi 93 de ani și trăiește în Germania, unde a emigrat în anii ’70. El răspunde azi întrebărilor despre persecuțiile antonesciene, dar și cu despre trecutul său comunist. (26-9-2010)
  • Iadul de la Bogdanovka – un Auschwitz antonescian de Sonia Palty
    Lagărul de exterminare de la Bogdanovka, județul Golta, de pe malul Bugului, reprezintă poate pagina cea mai neagră a Holocaustului din Transnistria. Aici au fost omorâți în 1941 – 1942 între 43000 și 48000 de evrei din Transnistria, Odesa și Basarabia . Aceste cifre au fost utilizate în procesul pentru crime împotriva umanității intentat după război lui Modest Isopescu, care în calitate de prefect al județului Golta, a coordonat executarea acestor masacre cu știința și posibil la instigarea lui Ion Antonescu. (26-9-2010)
  • Cum gândește un neonazist român de Petru Clej
    De la bun început trebuie să vă spun că acest articol e bazat pe un schimb de emailuri cu un personaj din România, care afirmă că are 31 de ani, se prezintă ca “economist și istoric” și locuiește într-un oraș din provincie. (26-9-2010)
  • Mămăliga nu (mai) explodează de Ovidiu Ivancu
    Ca urmare a măsurilor de austeritate mulţi aşteptau şi alţii mai aşteaptă încă revolte populare, proteste publice, marşuri gigantice, greve care să paralizeze sisteme întregi. Unii chiar se îmbulzesc pe la televizor şi acuză „poporul” de pasivitate. Aceştia din urmă sunt în mare parte sindicalişti. Figuri patetice care se lamentează că masele nu-i urmează, că societatea civilă e somnolentă, că nu există reacţie în rândul corpului social. Toate astea ar trebui să se întâmple, căci, nu-i aşa, „demos” „cratos” însemnează care va să zică puterea poporului! Evident, reacţia nu va veni; masele nu vor ieşi masiv în stradă… şi asta din cel puţin câteva motive. (26-9-2010)
  • HUNGRY FOR MORE de Natalie Montanaro
    As I sit down to write yet another account of the unique life I’ve had here in Romania Peace Corps, it occurred to me that one of the greatest joys I’ve found has been to visit, nurture, admire, imbibe, or otherwise ingest glorious things from the gardens of my neighbors and my own. (26-9-2010)
  • Supraviețuitorii Holocaustului antonescian se destăinuie: Esther Golbelman (I) de Sonia Palty
    Continuăm seria de mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului antonescian cu această cutremurătoare mărturie a Estherei Golbelman. În vârstă de doar 14 ani, ea a fost deportată în Transnistria în 1941 pentru singura vină de a se fi născut evreică. În primul episod, preluat din cartea Soniei Palty (cea care a făcut parte din singurul lot de evrei bucureșteni deportați în Transnistria), „Evrei, treceți Nistrul!”, Esther Golbelman, care astăzi trăiește la Tel Aviv, povestește cum a ajuns din Chișinăul natal pe malurile Bugului, în lagărele morții de la Dumanovka și Bogdanovka. (26-9-2010)
  • Ţiganii, o problemă pe care toată lumea o vrea a altora de Mircea Kivu
    Nu cu mulţi ani în urmă, Italia lua măsuri relativ transparente de alungare a ţiganilor stabiliţi acolo – vă amintiţi, desigur, programul de amprentare. În faţa protestelor internaţionale, guvernul italian a îndulcit tonul, iar problema romilor pare acum să se fi mutat în Franţa. Lucrul e curios pentru că, din punct de vedere cronologic, migrarea ţiganilor către Franţa a început înaintea Italiei, încă de la începutul anilor ’90, şi lucrurile păreau a fi mai bine ţinute sub control acolo. (26-9-2010)
  • Spiritul britanic al “Blitz-ului” și tentația auto-victimizării la români de Petru Clej
    Nu spun că experiența britanică (una esențalmente imperială) și cea românească sunt asemănătoare, dar eu cred că românii s-ar putea inspira din acest spirit al Blitz-ului: o mândrie patriotică domolită de conștiința faptului că nu există în istorie momente de bine absolut sau de rău absolut.Când vor fi conștientizat acest lucru și vor fi încetat să se lamenteze de cât de răi sunt alții față de cât de buni sunt ei, românii vor fi făcut un mare pas înainte. (26-9-2010)
  • Ad Mare de Florin Predescu

    Amurg de septembrie peste golf

    Septembrie in golful Cheasapeake, statul Maryland, SUA (26-9-2010 – Impresii de calatorie)
  • Articole preferate de cititori:
  • „Ce-ţi sugerează un ţigan cu mâinile retezate ?” de Andrea Ghita
    „Ce-ţi sugerează un tigan cu mâinile retezate ?” – aşa începe un banc în vogă, pe care l-am auzit de curând la Bucuresti, din gura unor persoane apropiate de sfera politică şi care se consideră democrate şi tolerante. Bancul continuă cu răspunsul menit să declanşeze hazul: „Încredere !”. De fapt, bancul reflectă înfiorător de bine modul de abordare şi gestionarea problemelor legate de populaţia romă şi acest lucru mi-a fost confirmat de discuţiile care au urmat. (26-9-2010)
  • Cum pot fi integrați romii? de Vasile Ionescu
    Efortul trebuie sustinut in marirea “razei de incredere” fata de tehnologiile moderne, atenuarea “fricii de libertate” in aprecierea mediilor de incredere si risc (in special a temerii de pierdere a propriilor valori culturale), ca proces de scoatere a relatiilor sociale din contextele culturale ale “traditiei” si restructurarea acestora in mijloace de schimb, in interconexiuni globale, masificate si depersonalizate. In linia unui relativism cultural care sa tina cont de dificultatea (re)constructiei organizationale este preferabila o varianta etnica subsidiara, dinamica. (26-9-2010)
  • Ciocnire a intereselor, nu a civilizațiilor de Razvan Munteanu
    Articolul de fata atrage atentia asupra analizei facute asupra rolului religiei, privind aparitia asa numitelor „conflicte civilizationiste”, scotand in evidenta rolul jucat de interesele economice in aparitia acestor genuri de conflicte. (26-9-2010)
  • Ruby de Dan DAVID
    Ruby is a sleeping beauty. He sleeps whenever, wherever, and he has the beauty of a princess. When he walks the streets, he’s carried around, or whenever someone lays an eye on him he is always the center of attention no matter where he goes. (26-9-2010)
  • Baiatul rândunică de Cornelia Curtean
    Probabil băiatul rândunică mai povesteşte şi acum fraţilor prin ce a trecut el… (26-9-2010)
  • Intoarcerea caricaturistului Rudi Schmueckle la Sibiu de Florin Predescu
    Sa radem cu Rudi Schmueckle ! (26-9-2010)
  • Izgonirea din Europa de Florin Predescu
    Numerosi cetateni romani vor fi expulzati din Europa vestica. (26-9-2010)
  • Sfârșit de vară cu Ruxandra sau despre descoperirea sentimentului fratern de Florin Predescu
    Cateva cuvinte despre familie ca valoare umana prioritara. (26-9-2010)
  • 11 septembrie 2001 de Ioan Avram
    Noua ani de la atacul asupra World Trade Center -New York -SUA. Aproape 3000 de victime in atentatele comise de militanti islamisti. Doua avioane au lovit WTC, unul o aripa a Pentagonului si altul s-a prabusit in alta parte (Pennsylvania). (26-9-2010)
  • O zi pe munte de Paulina Eliza Duta

    Pe culme

    Mă aflu în landul Salzburg la Bad Gastein, staţiune balneo-climaterică străjuită de versanţii înalţi şi abrupţi ai lui Graukogel. Şi de această dată, “ Pentru că este acolo !” muntele îmi oferă cura de dezintoxicare din care-mi renaşte sufletul. (26-9-2010)
  • Îmi doresc să fac carieră. În femeia casnică. de Gabriela Marinescu
    Am regretat ca nu sunt casnica. Mi-ar placea sa imi iau fetita zilnic de la gradinita, sa o aud povestind. Sunt atat de importante momentele astea. (26-9-2010)
  • O dupa amiaza in viitor de Florin Predescu
    Cape Canaveral va deveni intr-o buna zi aerogara intergalactica. (26-9-2010)
  •  
    54.198.86.28