• ACUM.TV
  • Editia Saptamanii 24 – 31 iulie 2011
  • E posibilă apariția unui Anders Breivik român? de Petru Clej
    Înseamnă asta că e posibilă sau chiar probabilă apariția unui terorist de tip Breivik în România sau Republica Moldova ? Din punctul meu de vedere șansele sunt extrem de reduse, dar, climatul de ură care proliferează pe internet poate genera monștri, mai ales din rândul tinerilor, pentru care confuzia și ignoranța în care trăiesc reprezintă un amestec extrem de exploziv. (24-7-2011 – Editorial)
  • Norvegienii – condamnați la umanism de George PETRINEANU
    Norvegia, Jens Stoltenberg: ,,Si mai mult angajament umanist de acum incolo. Dar niciodata naivitate”. (25-7-2011 – Extern)
  • A avut Breivik legături cu grupuscule britanice de extrema dreaptă? de Petru Clej
    Poliția britanică a anunțat că verifică prezumptivele legături ale lui Anders Breivik, acuzat de atentatele teroriste din Norvegia din 22 iulie, cu grupări de extrema dreaptă din Regatul Unit.Premierul David Cameron a declarat că ia extrem de în serios afirmațiile din manifestul publicat de Breivik înainte de atentate, în care afirmă că a recrutat doi extremiști britanici. (25-7-2011 – Extern)
  • Cum ne-a luat prin surprindere, deşi nu trebuia, atacul teroristului blond! de Matei Mircioane
    Norvegianul cel blond lupta cu arma în mână împortiva pericolului musulman! Şi pentru el, pericolul venea de la toleranţa pe care o manifestau cetăţenii din propria lui ţară. Deci, cetăţenii trebuiau „treziţi” printr-o acţiune exemplară, extrem de violentă. „Acţiunile mele sunt atroce, dar necesare”, a declarat ucigaşul, după masacru. (24-7-2011 – Cutia Pandorei)
  • Premieră în Republica Moldova: un homofob în boxa acuzaților de Petru Clej
    Pe data de 26 iulie la judecătoria Rîșcani din Chișinău are loc prima înfățișare pe fond a acțiunii intentate de organizația Gender Doc M, care reprezintă drepturile homosexualilor din Republica Moldova, împotriva lui Vitalie Marian, acuzat de instigare la ură împotriva homosexualilor. (24-7-2011 – Republica Moldova)
  • Popricani și Săbăoani – gropi comune din timpul Holocaustului de Eva Galambos
    Popricani şi Săbăoani, două localităţi care evocă tragedia evreilor români din timpul celui de-al doilea război mondial (24-7-2011 – Istorie si actualitate)
  • Nepotism și Pedelizare în Ministerul lui Baconschi de Narcis Iordache
    Inainte sa fie insarcinata cu pregatirea membrilor corpului diplomatic, fiica directorului Loteriei, Alexandra-Laura Benea, a avut un insignifiant traseu profesional: secretara la firma tatalui in orasul natal, functionar la Camera de Comert si Industrie din Cluj si consilier de relatii publice la televizunea Antena 1 Cluj, unde s-a ocupat de monitorizarea presei. Apoi, brusc, pe 1 iulie 2010, a fost numita de ministrul Baconschi in functia de director al Directiei Formare Profesionala din cadrul IDR, nu se stie pe ce criterii avand in vedere ca nu avea niciun fel de experienta in diplomatie si nici nu lucrase vreodata in administratia publica sau in invatamant. Dar, era fata tatii! (24-7-2011 – Polemica)
  • Ce salariu lunar ia Beizadeaua Benea din Sinecura de la IDR de Narcis Iordache
    Potrivit acestui document, Alexandra Laura-Benea – fiica de 26 de ani a PDL-istului care conduce in prezent Loteria Nationala – numita anul trecut in functia de director al Directiei de Formare Profesionala din cadrul IDR desi nu avea niciun fel de experienta in domeniu, este incadrata cu un salariu de baza in suma de 3.918 lei, la care se adauga o indemnizatie de conducere de 7.086 de lei. Prin urmare, Alexandra Laura-Benea incaseaza lunar de la IDR un salariu brut in valoare de 11.004 lei (2.591 de euro la cursul zilei). (24-7-2011 – Polemica)
  • Costică Vâlceanu – erudiţie şi marginalizare sau duelul contrariilor? de Octavian Curpas
    Istoria unui emigrant roman din anii 1948. (24-7-2011 – Marturii)
  • De ale pescarilor de Florin Predescu
    In urma cu cateva zile in urma am avut ocazia sa pescuiesc la ocean. Aceasta imi adduce aminte de copilarie cand cu ace cu gamalie si ata simpla, mai rara cu fir de nailon de calitate prindeam (dar si scapam) pesti . (24-7-2011 – Gastronomie si Stil)
  • 2 poeme de Igor Ursenco de Dan DAVID
    Dumnezeu îşi desfacemarginileobedient şifără crispare: ca un bebeluşîn faţa părinţilor severigingiile (24-7-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Strada Umbroasă de Dan DAVID
    De la masa mea şchioapă privesc pe fereastră.Luna mângâie tandră turnul;Piatră cu piatră. (24-7-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Bace Toghiere 1 (Povestiri de Gh. Hodrea) de Dan DAVID
    Un bătrân fericit parcă nu arată a om bătrân. Dincolo de toate neputinţele care-l încearcă, are mereu privirea caldă si vocea blândă. Dacă Cel de Sus îi dăruieşte ani îndelungaţi cu sănătate, nu bătrâneţile îl macină ci mai degrabă începutul sfârşitului visurilor sale. Aceştia sunt bătrânii puternici, care-ţi împărtăşesc trăirile lor, care-ţi pot da un sfat bun la momentul potrivit, pe care-i asculţi cu plăcere povestindu-şi păţaniile, de multe ori exagerate, inventate sau preluate te miri de pe unde. (24-7-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Dăruieşte o vorbă! (I) de Gavriil STIHARUL
    Un prim grupaj de ganduri (sentinte, maxime, aforisme etc.) aducatoare de folos sufletesc. (24-7-2011 – Perspective spirituale)
  • Cadel Evans – primul ciclist australian care câștigă Turul Franței de Petru Clej
    Cadel Evans a devenit primul australian din istorie care câștigă Turul Franței, cea mai importantă competiție ciclistă internațională și una dintre cele mai prestigioase competiții din întreg sportul. (24-7-2011 – Sport)
  • Norvegienii – condamnați la umanism de George PETRINEANU
    Norvegia, Jens Stoltenberg: ,,Si mai mult angajament umanist de acum incolo. Dar niciodata naivitate”. (25-7-2011 – Extern)
  • In Memoriam, Mircea Ivănescu de Florin Predescu
    Ma consider un adevarat prieten al poetului Mircea Ivanescu si nu doresc ca la putin timp dupa plecarea sa dintre noi sa insir amintiri, ganduri comune, ci pur si simplu sa incercam o rememorare a poetului stangaci in viata reala, poticnindu-se precum albatrosul lui Baudelaire prin propriile-i versuri, insa stralucitor in zbor, in reveria iscata de versurile sale. (24-7-2011 – Medalion)
  • 10 întrebări tipice la un interviu de angajare de Editori ACUM
    Interviurile sunt intotdeauna stresante, chiar si pentru aplicantii cei mai versati. Cel mai bun mod de a reduce stresul este pregatirea in prealabil. (24-7-2011 – Societate civila)
  • Nepotism și Pedelizare în Ministerul lui Baconschi de Narcis Iordache
    Inainte sa fie insarcinata cu pregatirea membrilor corpului diplomatic, fiica directorului Loteriei, Alexandra-Laura Benea, a avut un insignifiant traseu profesional: secretara la firma tatalui in orasul natal, functionar la Camera de Comert si Industrie din Cluj si consilier de relatii publice la televizunea Antena 1 Cluj, unde s-a ocupat de monitorizarea presei. Apoi, brusc, pe 1 iulie 2010, a fost numita de ministrul Baconschi in functia de director al Directiei Formare Profesionala din cadrul IDR, nu se stie pe ce criterii avand in vedere ca nu avea niciun fel de experienta in diplomatie si nici nu lucrase vreodata in administratia publica sau in invatamant. Dar, era fata tatii! (24-7-2011 – Polemica)
  • Cum ne-a luat prin surprindere, deşi nu trebuia, atacul teroristului blond! de Matei Mircioane
    Norvegianul cel blond lupta cu arma în mână împortiva pericolului musulman! Şi pentru el, pericolul venea de la toleranţa pe care o manifestau cetăţenii din propria lui ţară. Deci, cetăţenii trebuiau „treziţi” printr-o acţiune exemplară, extrem de violentă. „Acţiunile mele sunt atroce, dar necesare”, a declarat ucigaşul, după masacru. (24-7-2011 – Cutia Pandorei)
  • google_1
    google_2

  • Împărţirea Poloniei: mitologie identitară şi fapt istoric (II): dileme politice şi identitare medievale de Florian Dumitru Soporan
    Secolul al XIII-lea este considerat de exegeza medievistă contemporană drept un punct de turnură în evoluţia social-economică şi politică a lumii creştine în accepţiunea largă a termenului, atât în ceea ce priveşte christianitas, conglomeratul pluralist din punct de vedere etnic şi jurisdicţionalaflat sub guvernarea spirituală a Sfântului Scaun, cât şi commonwealth-ul bizantin, aflat în plin proces de recalibrare politică în condiţiile crepusculului puterii politice a imperiului bazileilor. (24-7-2011 – Istorie si actualitate)
  • In Memoriam, Mircea Ivănescu de Florin Predescu
    Ma consider un adevarat prieten al poetului Mircea Ivanescu si nu doresc ca la putin timp dupa plecarea sa dintre noi sa insir amintiri, ganduri comune, ci pur si simplu sa incercam o rememorare a poetului stangaci in viata reala, poticnindu-se precum albatrosul lui Baudelaire prin propriile-i versuri, insa stralucitor in zbor, in reveria iscata de versurile sale. (24-7-2011 – Medalion)
  • Play back de Laszlo Alexandru
    Aflu din însemnările directorului revistei Acolada lu’ Grigurcu (nr. 6/2011, p. 26, 28) că aş fi un lefegiu dubios, fiindcă mi-am vîndut marfa proastă – scrisul – pe bani buni: “Observ la polemistul nostru absolut manifestarea defel agreabilă, pe şleau spus păgubitoare pentru d-sa, a unei concrescenţe cu filosemitismul radical, cel care vînează «antisemiţii» oriunde i se pare că ar putea hălădui, sau care, fără jenă, îi improvizează. (…) O atitudine care, neîndoios, nu aduce nici un serviciu seminţiei lui David, ci dimpotrivă, o izolează, o face antipatică. Stratagemele ieftine ale lui Laszlo Alexandru trădează un partizanat, după cum se zvoneşte[,] materialmente profitabil…”.Pot să-l asigur pe Gh. Grigurcu de faptul că, inclusiv în prezent, trăiesc în acelaşi apartament strîmt pe care-l cunoaşte prea bine. Pentru publicaţiile mele care vizează corecta cunoaştere a Holocaustului, am primit din partea Ocultei Evreieşti Mondiale aceleaşi sume fabuloase pe care le-am căpătat şi din partea lui Gheorghe Grigurcu, pe vremea cînd locuia la mine pentru a se trata de cancer: absolut nimic (24-7-2011 – Polemica)
  • Vagonul lâncezelii româno-maghiare sau… viceversa de Andrea Ghita
    O întâmplare emblematică pentru integrarea delăsării sau delăsarea integrată. (24-7-2011 – Limba Soacrei)
  • Cadel Evans – primul ciclist australian care câștigă Turul Franței de Petru Clej
    Cadel Evans a devenit primul australian din istorie care câștigă Turul Franței, cea mai importantă competiție ciclistă internațională și una dintre cele mai prestigioase competiții din întreg sportul. (24-7-2011 – Sport)
  • Insula Santorini din arhipelagul Insulele Ciclade de Cristina Dobrin
    Insula Santorini, situată în Marea Egee, aparține de arhipelagul Insulele Ciclade, oferind cele mai spectaculoase peisaje din Grecia şi din lume. Satele tradiţionale ale insulei, construite pe stânci înalte, oferă o vedere minunată asupra vulcanului scufundat. (24-7-2011 – Reportaj)
  • Expoziția de fotografie și caricatură „CARACTERE” de Eduard Mattes
    2011 fiind declarat Anul International al Padurilor, premierea laureatilor si deschiderea expozitiei au avut loc sub patronajul Regiei Nationale a Padurilor – „Romsilva” in cladirea Muzeului Literaturii Romane (24-7-2011 – Jurnal Cultural)
  • 10 întrebări tipice la un interviu de angajare de Editori ACUM
    Interviurile sunt intotdeauna stresante, chiar si pentru aplicantii cei mai versati. Cel mai bun mod de a reduce stresul este pregatirea in prealabil. (24-7-2011 – Societate civila)
  • Kadiş pentru Cardinalul Parisului de Wanda Lucaciu
    …aplecat peste sicriu, istoricul Arno Lustiger, un văr, a recitat în aramaică Kadişul, rugăciunea evreiască pentru morţi, împreună cu rabinii şi liderii evrei care au venit să plătească tribut „fratelui” lor, Arhiepiscopul. „Dumnezeu, împărăţia Ta. Numele Tău să fie lăudat în veci de veci ” : aceste cuvinte nu sunt străine de urechi creştine. (24-7-2011 – Medalion)
  • Teatrul Liber Belarus – o sfidare la adresa ultimei dictaturi din Europa de Petru Clej
    Sâmbătă 22 iulie am avut ocazia să văd de ce se tem dictaturile de artiști. La Teatrul Almeida din cartierul londonez Islington, Teatrul Liber Belarus a dat un spectacol de excepție intitulat Eurepica. Challenge. (24-7-2011 – Scena si Ecranul)
  • NATALIE SCHOR NE INVITĂ SĂ ARUNCĂM O PRIVIRE DINCOLO de Mihai Batog-Bujenita
    Felul ei de a surprinde secvenţe din viaţa înconjurătoare are, ori cel puţin aşa îmi place să cred, ceva mistic pentru că este greu să-i priveşti fotografiile şi să nu începi a te întreba despre rosturile existenţei, sau despre tainele vârstelor. Asta deoarece, eu unul, atunci când am privit câteva fotografii cu chipuri de copii, am simţit nevoia de a mă reîntoarce (cu gândul chiar am făcut-o!) la vârsta aceea în care lipsa dinţilor din faţă nu era, în nici un caz, o tragedie, sau pentru a revedea cum lumina soarelui se dizolvă în părul blond al unui băieţel care se joacă destul de indiferent la faptul că ochiul magic al fotografului îl face să semene cu un înger. Sau, cine ştie, chiar ne relevă această ipostază pe care noi, prinşi în cotidian, nu o mai putem observa. (24-7-2011 – Album)
  • ARTIŞTI ROMÂNI DIN DIASPORA de Editori ACUM
    Graţie şi frumuseţe, talent şi dăruire, vieţi dedicate dansului şi muzicii… (24-7-2011 – Ei vor face o diferenta)
  • CARTEA ÎN PICTURĂ de Dorel Schor
    Arta surprinde toate aspectele existentei. Nu este loc de indoiala ca si in veacul cibernetic, cartea isi va pastra un loc onorabil, iar manuitorii penelului vor sti sa gaseasca in reprezentarea cartii sensuri, simboluri, conotatii, alegorii, demnitate, sperante si, desigur, frumusete. (24-7-2011 – Cultura)
  • Fata cu viitor de Calin Cazan
    (24-7-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Ultima oară când îţi cer datoria ! de Calin Cazan
    (25-7-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Iar a ţinut mult şedinţa! de Calin Cazan
    (26-7-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Vasile înghiţise prea multe la viaţa lui de Calin Cazan
    (27-7-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Al cui e copilul de pe acoperiş? de Calin Cazan
    (28-7-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Semnalizare prin halou de Calin Cazan
    (29-7-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Prima întâlnire cu viitoarea soacră de Calin Cazan
    (30-7-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • SERENITATE de Cristina Dobrin
    (24-7-2011 – Fotografia Zilei)
  • SERENITATE de Paulina Eliza Duta

    (26-7-2011 – Fotografia Zilei)

  • SERENITATE de Cosmin Danila

    (25-7-2011 – Fotografia Zilei)

  • SERENITATE de Eduard Mattes
    (29-7-2011 – Fotografia Zilei)
  • SERENITATE de Daiana Mandl
    (27-7-2011 – Fotografia Zilei)
  • SERENITATE de Marius Lihet
    (28-7-2011 – Fotografia Zilei)
  • SERENITATE de Natalie Montanaro
    (30-7-2011 – Fotografia Zilei)
  • Insula Santorini din arhipelagul Insulele Ciclade de Cristina Dobrin
    Insula Santorini, situată în Marea Egee, aparține de arhipelagul Insulele Ciclade, oferind cele mai spectaculoase peisaje din Grecia şi din lume. Satele tradiţionale ale insulei, construite pe stânci înalte, oferă o vedere minunată asupra vulcanului scufundat. (24-7-2011 – Reportaj)
  • Expoziția de fotografie și caricatură „CARACTERE” de Eduard Mattes
    2011 fiind declarat Anul International al Padurilor, premierea laureatilor si deschiderea expozitiei au avut loc sub patronajul Regiei Nationale a Padurilor – „Romsilva” in cladirea Muzeului Literaturii Romane (24-7-2011 – Jurnal Cultural)
  • Articole preferate de cititori:
  • Doamnei Aura Christi, redactor-șef, „Contemporanul. Ideea Europeană” de Michael Shafir
    Urmare a publicarii in revista pe care cu onor o conduceti a articolului „Un hybris colectiv” al carui autor este chiar directorul publicatiei, Nicolae Breban, solicit in numele dreptului la imagine eliminarea imediata a numelui subsemnatului din caseta … (1-1-1970)
  • Simpozionul internaţional “Gropile comune ale Holocaustului” de Editori ACUM
    Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, United States Holocaust Memorial Museum – Center for Advanced Holocaust Studies şi Fundaţia Yahad – In Unum (Franţa) organizează simpozionul internaţional “Gropile comune ale Holocaustului”, în perioada 30 iunie – 1 iulie 2011, la Hotel Athenee Palace – Hilton, sala Regina Maria I. (1-1-1970)
  • Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna – 2011 de Matei Mircioane
    Începând cu anul 1997, din iniţiativa bijutierului timişorean Gigi Tăuş şi a câtorva prieteni muzicieni, în curtea pensiunii „La răscruce” a fost organizat, anual, Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna, unde au fost prezente nume mari ale jazzului mondial. Enumerăm pe: Aura Urziceanu, Anca Parghel, Teodora Enache, Johnny Răducanu, Harry Tavitian, Mircea Tiberian, Mike Stern, Paul de Castro, Jan Garbarek, Steve Hacket, John Abercombie, Zakir Hussain, Jean-Luc Ponty, Nguyen Le, Stanley Jordan şi mulţi alţii. Din anul 2004, având în vedere că spaţiul de la „La răscruce” a devenit neîncăpător, festivalul s-a mutat pe una din văile de lângă satul Gărâna, în „Poiana Lupului”, unde a fost amenajat un ţarc, în care pot încăpea şi patru mii de spectatori. (1-1-1970)
  • Proiectul „ Plan de management şi campanie de informare, educare şi conştientizare privind Situl Natura 2000 Grădiştea-Căldăruşani-Dridu ROSPA0044”- de Editori ACUM
    Asociaţia Experţilor de Mediu a organizat Conferinţa de prezentare a proiectului „Plan de management şi campanie de informare, educare şi conştientizare privind Situl Natura 2000 Grădiştea-Căldăruşani-Dridu ROSPA0044” (1-1-1970)
  • A avut Breivik legături cu grupuscule britanice de extrema dreaptă? de Petru Clej
    Poliția britanică a anunțat că verifică prezumptivele legături ale lui Anders Breivik, acuzat de atentatele teroriste din Norvegia din 22 iulie, cu grupări de extrema dreaptă din Regatul Unit.Premierul David Cameron a declarat că ia extrem de în serios afirmațiile din manifestul publicat de Breivik înainte de atentate, în care afirmă că a recrutat doi extremiști britanici. (25-7-2011 – Extern)
  • Premieră în Republica Moldova: un homofob în boxa acuzaților de Petru Clej
    Pe data de 26 iulie la judecătoria Rîșcani din Chișinău are loc prima înfățișare pe fond a acțiunii intentate de organizația Gender Doc M, care reprezintă drepturile homosexualilor din Republica Moldova, împotriva lui Vitalie Marian, acuzat de instigare la ură împotriva homosexualilor. (24-7-2011 – Republica Moldova)
  • Popricani și Săbăoani – gropi comune din timpul Holocaustului de Eva Galambos
    Popricani şi Săbăoani, două localităţi care evocă tragedia evreilor români din timpul celui de-al doilea război mondial (24-7-2011 – Istorie si actualitate)
  • Împărţirea Poloniei: mitologie identitară şi fapt istoric (II): dileme politice şi identitare medievale de Florian Dumitru Soporan
    Secolul al XIII-lea este considerat de exegeza medievistă contemporană drept un punct de turnură în evoluţia social-economică şi politică a lumii creştine în accepţiunea largă a termenului, atât în ceea ce priveşte christianitas, conglomeratul pluralist din punct de vedere etnic şi jurisdicţionalaflat sub guvernarea spirituală a Sfântului Scaun, cât şi commonwealth-ul bizantin, aflat în plin proces de recalibrare politică în condiţiile crepusculului puterii politice a imperiului bazileilor. (24-7-2011 – Istorie si actualitate)
  • Articole preferate de cititori:
  • POGROMUL DE LA IAȘI: ISTORIE ȘI MEMORIE, DUPĂ 70 DE ANI de Lucian Zeev HERȘCOVICI
    Recent s-au împlinit 70 de ani de la un eveniment groaznic din istoria Holocaustului evreimii române: pogromul de la Iași. Pogromul, urmat de ”trenurile morții”, a avut loc trei zile, 28, 29 și 30 iunie 1941. El reprezintă un aspect special din acest capitol istoric tragic. (1-1-1970)
  • Ce au în comun Moldova și Belgia? Nimic. de Petru Clej
    Acum câteva zile am văzut pe Facebook o glumă: cineva postase o fotografie din Belgia care ironiza imposibilitatea politicienilor după mai bine de un an de la alegeri de a forma un guvern – record mondial, în comparație cu Republica Moldova, unde Parlamentul nu a reușit să aleagă un președinte de peste doi ani. (1-1-1970)
  • Dialog cu Frăţia Musulmană – o nouă eroare a politicii americane? de Eva Galambos
    Statele Unite doresc să iniţieze un dialog cu Frăţia Musulmană, mişcarea islamistă cea mai fundamentalistă din Egipt (1-1-1970)
  • Cerem servicii mai bune din partea Consulatului României la Londra de Editori ACUM
    In urma numeroaselor dezbateri din mediul online, dar si a numeroaselor emailuri ce contin plangeri cu privire la calitatea sau durata serviciilor consulare oferite de Consulatul Romaniei la Londra ROMANi ONLiNE a decis sa ia atitudine si sa incerce sa schimbe ceva cu privire la modul in care Consulatul ofera asistenta cetatenilor romani de pe teritoriul Marii Britanii. (1-1-1970)
  • Opinii pro şi contra declaraţiei unilaterale a statului palestinian de Eva Galambos
    Care vor fi consecinţele declarăriiunilaterale a statului palestinian (1-1-1970)
  • Podu Iloaiei, 27 iunie 2011 de Laszlo Alexandru
    Relatare de la festivitatea comemorativa oficiata la Podu Iloaiei, la 70 de ani de la Pogromul de la Iasi. (1-1-1970)
  • Marea Britanie: Arestare spectaculoasă și demisie la vârf în poliție în scandalul News of the World de Petru Clej
    Fosta directoare executivă a trustului de presă News International, Rebekah Brooks, a fost arestată sub acuzaţia de conspirație în interceptarea de comunicații și corupție.Brooks demisionase vinerea trecută din funcția pe care o deținea în cadrul conglomeratului condus de magnatul americano-australian Rupert Murdoch, ca urmare a dezvăluirilor privind interceptarea mesageriei vocale a aproape 4000 de persoane de către un investigator care lucra pentru tabloidul duminical News of the World, proprietate a trustului News International. (1-1-1970)
  • AIE 2 – Racul, broasca și știuca de Petru Clej
    Ca în fabula lui Donici, Filat, Lupu și Ghimpu sunt racul, broasca și știuca. Preocupați să tragă fiecare în altă direcție, comunicând adeseori prin intermediul presei, cei trei lideri ai coaliției de guvernare (AIE 2, care urmează AIE 1, ce a guvernat țara între alegerile din 29 iulie 2009 și cele din 28 noiembrie 2010) riscă să irosească fragilul avantaj politic pe care electoratul l-a oferit și nu reușesc să profite de slăbiciunea PCRM, sfâșiat între un Voronin care se cramponează de putere și hiperagresivul Igor Dodon, campion al moldovenismului militant. (1-1-1970)
  • Glisarea NATO spre irelevant de Nicolae Filipescu
    In perioada Razboiului Rece, SUA acopereau 50% din cheltuielile NATO. In prezent, contributia americana a ajuns la 75%. S-a ajuns la o situatie in care Alianta Atlantica nu mai poate functiona fara participarea covarsitoare a SUA. Dar si administratia de la Washington, sub presiunea unui deficit bugetar de peste 14.000 miliarde USD, va fi fortata sa-si reduca fondurile alocate pentru Pentagon. (1-1-1970)
  • Burete potrivit pentru absorbția fondurilor europene de Florin Predescu
    S-au scurs 4 ani de cand Romania a devenit un stat membru al Uniunii Europene si integrarea reala prin modernizarea serviciilor de transport, a drumurilor, a unei mai bune functionari a infracturii economice lasa de dorit. (1-1-1970)
  • Magnatul Rupert Murdoch își apără imperiul mediatic aflat sub atac de Petru Clej
    Magnatul americano-australian Rupert Murdoch, președinte al News Corporation, în vârstă de 80 de ani, a sosit în Marea Britanie pentru a-și apăra imperiul de presă grav afectat de scandalul News of the World, tabloidul duminical a cărui ultim număr a apărut duminică, după 168 de ani de existență. (1-1-1970)
  • Împărţirea Poloniei: mitologie identitară şi fapt istoric (I): premise medievale şi lecturi recente de Florian Dumitru Soporan
    Seria de acorduri politice preliminate de sofisticate negocieri diplomatice şi transpuse în realitate prin angajamente militare parţiale, la capătul cărora Polonia, sau mai exact Rzecz Pospolita Polska, aşa cum înşişi polonezii numeau uniunea dintre Polonia şi Lituania, avea să dispară de pe harta Europei pentru mai bine de un secol, reprezintă unul din momentele de turnură în istoria Europei Centrale şi de Est, într-o etapă în care la nivelul mentalului colectiv al publicului instruit se contura o conştiinţă europeană de-sine-stătătoare, emancipată de sub canoanele abordărilor teologice şi făcând apel la valorile comune ale culturii şi Civilizaţiei. (1-1-1970)
  • De ale pescarilor de Florin Predescu
    In urma cu cateva zile in urma am avut ocazia sa pescuiesc la ocean. Aceasta imi adduce aminte de copilarie cand cu ace cu gamalie si ata simpla, mai rara cu fir de nailon de calitate prindeam (dar si scapam) pesti . (24-7-2011 – Gastronomie si Stil)
  • 2 poeme de Igor Ursenco de Dan DAVID
    Dumnezeu îşi desfacemarginileobedient şifără crispare: ca un bebeluşîn faţa părinţilor severigingiile (24-7-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Strada Umbroasă de Dan DAVID
    De la masa mea şchioapă privesc pe fereastră.Luna mângâie tandră turnul;Piatră cu piatră. (24-7-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Bace Toghiere 1 (Povestiri de Gh. Hodrea) de Dan DAVID
    Un bătrân fericit parcă nu arată a om bătrân. Dincolo de toate neputinţele care-l încearcă, are mereu privirea caldă si vocea blândă. Dacă Cel de Sus îi dăruieşte ani îndelungaţi cu sănătate, nu bătrâneţile îl macină ci mai degrabă începutul sfârşitului visurilor sale. Aceştia sunt bătrânii puternici, care-ţi împărtăşesc trăirile lor, care-ţi pot da un sfat bun la momentul potrivit, pe care-i asculţi cu plăcere povestindu-şi păţaniile, de multe ori exagerate, inventate sau preluate te miri de pe unde. (24-7-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Dăruieşte o vorbă! (I) de Gavriil STIHARUL
    Un prim grupaj de ganduri (sentinte, maxime, aforisme etc.) aducatoare de folos sufletesc. (24-7-2011 – Perspective spirituale)
  • Kadiş pentru Cardinalul Parisului de Wanda Lucaciu
    …aplecat peste sicriu, istoricul Arno Lustiger, un văr, a recitat în aramaică Kadişul, rugăciunea evreiască pentru morţi, împreună cu rabinii şi liderii evrei care au venit să plătească tribut „fratelui” lor, Arhiepiscopul. „Dumnezeu, împărăţia Ta. Numele Tău să fie lăudat în veci de veci ” : aceste cuvinte nu sunt străine de urechi creştine. (24-7-2011 – Medalion)
  • Teatrul Liber Belarus – o sfidare la adresa ultimei dictaturi din Europa de Petru Clej
    Sâmbătă 22 iulie am avut ocazia să văd de ce se tem dictaturile de artiști. La Teatrul Almeida din cartierul londonez Islington, Teatrul Liber Belarus a dat un spectacol de excepție intitulat Eurepica. Challenge. (24-7-2011 – Scena si Ecranul)
  • NATALIE SCHOR NE INVITĂ SĂ ARUNCĂM O PRIVIRE DINCOLO de Mihai Batog-Bujenita
    Felul ei de a surprinde secvenţe din viaţa înconjurătoare are, ori cel puţin aşa îmi place să cred, ceva mistic pentru că este greu să-i priveşti fotografiile şi să nu începi a te întreba despre rosturile existenţei, sau despre tainele vârstelor. Asta deoarece, eu unul, atunci când am privit câteva fotografii cu chipuri de copii, am simţit nevoia de a mă reîntoarce (cu gândul chiar am făcut-o!) la vârsta aceea în care lipsa dinţilor din faţă nu era, în nici un caz, o tragedie, sau pentru a revedea cum lumina soarelui se dizolvă în părul blond al unui băieţel care se joacă destul de indiferent la faptul că ochiul magic al fotografului îl face să semene cu un înger. Sau, cine ştie, chiar ne relevă această ipostază pe care noi, prinşi în cotidian, nu o mai putem observa. (24-7-2011 – Album)
  • ARTIŞTI ROMÂNI DIN DIASPORA de Editori ACUM
    Graţie şi frumuseţe, talent şi dăruire, vieţi dedicate dansului şi muzicii… (24-7-2011 – Ei vor face o diferenta)
  • CARTEA ÎN PICTURĂ de Dorel Schor
    Arta surprinde toate aspectele existentei. Nu este loc de indoiala ca si in veacul cibernetic, cartea isi va pastra un loc onorabil, iar manuitorii penelului vor sti sa gaseasca in reprezentarea cartii sensuri, simboluri, conotatii, alegorii, demnitate, sperante si, desigur, frumusete. (24-7-2011 – Cultura)
  • Articole preferate de cititori:
  • Avangarda evreiască în România – interviul cu Dr. Radu Stern de Valentina Iancu
    Domnul Radu Stern, istoric de artă, a organizat la Muzeul de Istorie al Evreilor din Amsterdam o amplă expoziţie, From Dada to Surrealism: Jewish Avant-Garde Artists from Romania, dedicată avangardei evreieşti de la Bucureşti. Expoziţia deschisă pe 31 mai 2011 poate fi vizitată până pe 2 octombrie la Amsterdam, urmând ca în decembrie să fie deschisă şi la Ierusalim.În acest interviu, domnul Stern, mi-a răspuns unor întrebări despre organizarea expoziţiei precum şi despre aspectele teoretice ale selecţiei. (1-1-1970)
  • În fiecare an vechiul Armenopolis se redeşteaptă, pentru o singură zi de Andrea Ghita
    De sărbătoarea Sfântului Grigore Iluminatorul curtea parohiei armeneşti din Gherla se umple de lume. Armenii gherleni îşi primesc conaţionalii din Ardeal şi de dincolo de Carpaţi, din Europa şi de peste ocean, la o întâlnire de suflet dedicată sfântului creştinător al neamului armenesc, întemeietorul celui dintâi stat creştin din istorie. (1-1-1970)
  • Nature is everything (A poem by Anna Davtyan) de Dan DAVID
    The story of nature starts everywhere;There is no beginning or end. (1-1-1970)
  • Şi mâine e o zi de Dan DAVID
    Nu mai erai tu.Era un înger fără aripi. (1-1-1970)
  • Dansul iubirii de Cristina Dobrin
    Apleacă pleoapa obosită şi visează/Silueta luminoasă a femeii adorate/ Mistuindu-se în dansul iubirii. (1-1-1970)
  • „Caractere”-Expoziția de la București de Editori ACUM
    Festivalului Internaţional al Filmului Evreiesc.La acest eveniment artistic sunt invitaţi reprezentanţii masei – media, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale… (1-1-1970)
  • Rostogoliri de Dan DAVID
    Soarele cade sângerând spre apus.S-a încurcat şi el, flăcău tomnatic,Printre spinii vrejilor de muri. (1-1-1970)
  • Rânduri despre tatăl meu Imre Székely de Andrea Ghita
    În fiecare an, în Şabatul cel mai apropiat de ziua a 20-a a lunii Sivan, ne ducem cu mama la sinagogă pentru Iarţaitul (comemorarea morţii) tatii. O facem mai mult pentru împăcarea noastră sufletească pentru că el era liber cugetător şi nu se ducea la sinagogă decât de Hazkara (comemorarea Holocaustului) pentru a cinsti memoria părinţilor şi rudelor sale pierite la Auschwitz. Tata şi fratele său mai tânăr au supravieţuit la Buchenewald.Sâmbătă am fost la sinagogă. Am ascultat melodia sfâşietoare a rugăciunii El Male Rahamim şi mi-am ostoit lacrimile cu surâsul interior declanşat de crâmpeiele de amintiri despre tatăl meu – Imre Székely – pe care am simţit nevoia să vi le împărtăşesc. (1-1-1970)
  • Şi dacă tot nu înţelegem de unde răsare de Dan DAVID
    Ori trimite Doamne un înger, mai bine,Să mă ridice la umărul Tău. (1-1-1970)
  • Cavou… iubirea noastră… de Valentina Becart
    „De teama pustiului – căutăm iubirea – ca unică si zadarnică salvare.” (1-1-1970)
  • Rosteşte Speranţă… de Gavriil STIHARUL
    Rosteşte Speranţă când mărul dă-n roade (1-1-1970)
  • Norman Manea: A Celebration de Editori ACUM
    THE ROMANIAN CULTURAL INSTITUTE IN NEW YORK AND BARD COLLEGE CELEBRATE THE 75th BIRTHDAY OF INTERNATIONALLY ACCLAIMED WRITER NORMAN MANEA WITH TWO-DAY SYMPOSIUMIN NEW YORK CITY, JUNE 27 TO 28 (1-1-1970)
  • Articole preferate de cititori:
  • Gânduri despre profesori şi elevi… din Israel de Eva Galambos
    Cum reuşesc profesorii de la o şcoală din Tel Aviv să integreze pe copiii de refugiaţi din cele mai diverse ţări. (1-1-1970)
  • Statul Arizona are cel mai mic preț la benzină din SUA! de Octavian Curpas
    Stire despre pretul la benzina in Arizona. (1-1-1970)
  • România nu trebuie să adopte moneda euro de Petru Clej
    Din ce în ce mai mulți europeni, confruntați cu realitățile migrației, se întreabă care sunt limitele integrării. De aceea, prudent ar fi că opinia publică din România să fie mai sceptică cu privire la beneficiile aderării la euro. Dar cum în România un asemenea subiect nici nu prea se discută, eu am impresia că românii se îndreaptă flueirând către o catastrofă. (1-1-1970)
  • Descoperiri românești: Unde le publicăm și cine ne citează de Peter Manu
    Pentru publicul posturilor de televiziune şi cititorii presei din Romania, performanţa ştiinţifică de vârf a medicinii din România ultimului deceniu este, fără îndoială, descoperirea telocitelor din inima şi potenţialul acestor celule de a participa la regenerarea miocardului alterat de procese patologice. Telocitele au fost popularizate intens de cel căruia i se atribuie meritul identificării lor, academicianul Laurenţiu Mircea Popescu. Deocamdata insa, descoperirea nu a avut ecou in revistele de prestigiu ale medicinii si biologiei, cum ar fi Nature, Science, Cell or New England Journal of Medicine. In acest articol, vom incerca sa deslusim scientometric cauzele acestei discrepante. (1-1-1970)
  • Ce salariu lunar ia Beizadeaua Benea din Sinecura de la IDR de Narcis Iordache
    Potrivit acestui document, Alexandra Laura-Benea – fiica de 26 de ani a PDL-istului care conduce in prezent Loteria Nationala – numita anul trecut in functia de director al Directiei de Formare Profesionala din cadrul IDR desi nu avea niciun fel de experienta in domeniu, este incadrata cu un salariu de baza in suma de 3.918 lei, la care se adauga o indemnizatie de conducere de 7.086 de lei. Prin urmare, Alexandra Laura-Benea incaseaza lunar de la IDR un salariu brut in valoare de 11.004 lei (2.591 de euro la cursul zilei). (24-7-2011 – Polemica)
  • Costică Vâlceanu – erudiţie şi marginalizare sau duelul contrariilor? de Octavian Curpas
    Istoria unui emigrant roman din anii 1948. (24-7-2011 – Marturii)
  • Play back de Laszlo Alexandru
    Aflu din însemnările directorului revistei Acolada lu’ Grigurcu (nr. 6/2011, p. 26, 28) că aş fi un lefegiu dubios, fiindcă mi-am vîndut marfa proastă – scrisul – pe bani buni: “Observ la polemistul nostru absolut manifestarea defel agreabilă, pe şleau spus păgubitoare pentru d-sa, a unei concrescenţe cu filosemitismul radical, cel care vînează «antisemiţii» oriunde i se pare că ar putea hălădui, sau care, fără jenă, îi improvizează. (…) O atitudine care, neîndoios, nu aduce nici un serviciu seminţiei lui David, ci dimpotrivă, o izolează, o face antipatică. Stratagemele ieftine ale lui Laszlo Alexandru trădează un partizanat, după cum se zvoneşte[,] materialmente profitabil…”.Pot să-l asigur pe Gh. Grigurcu de faptul că, inclusiv în prezent, trăiesc în acelaşi apartament strîmt pe care-l cunoaşte prea bine. Pentru publicaţiile mele care vizează corecta cunoaştere a Holocaustului, am primit din partea Ocultei Evreieşti Mondiale aceleaşi sume fabuloase pe care le-am căpătat şi din partea lui Gheorghe Grigurcu, pe vremea cînd locuia la mine pentru a se trata de cancer: absolut nimic (24-7-2011 – Polemica)
  • Articole preferate de cititori:
  • În iarna lui 1944, în Ucraina, Mihai Eisikovits a întâlnit şi oameni de omenie de Andrea Ghita
    De-a lungul anilor am ascultat relatările multor supravieţuitori ai lagărelor naziste şi detaşamentelor de muncă, unii dintre ei povestindu-mi întâmplări pilduitoare despre omenia unor localnici întâlniţi în cale. Amintirile lui Mihai Eisikovits, povestite cu prospeţime şi ilustrate cu desene originale, se înscriu în aceeaşi tematică. (1-1-1970)
  • De ce am ajuns să detest naționalismul și pe naționaliști de Petru Clej
    Le recomand naționaliștilor, chiar dacă nu au intenția să abandoneze această ideologie detestabilă, să-i lase în pace pe cei care nu le împărtășesc opiniile. În cel mai bun caz vor deveni ridicoli, iar în cel mai rău, incitând la violență și ură, riscă să încalce legea. (1-1-1970)
  • Schizofrenie onomastică de Andrea Ghita
    Uneori mi-aş dori să mă pot supune unui test care să-mi releve cine sunt cu adevărat: Julika sau Andrea…Alteori, dimpotrivă, să mai am alte nume, legate de alte limbi materne şi alte identităţi… (1-1-1970)
  • Mihail Sebastian ca turnesol de Laszlo Alexandru
    Personalitatea complexă a lui Mihail Sebastian acţionează ca hîrtia de turnesol, atît asupra intelectualilor români din interbelic, cît şi asupra celor din prezent. Depoziţia lui lucidă, calmă, dar necruţătoare, privind derapajele extremiste ale contemporanilor săi, intelectuali de frunte ai culturii noastre, e cam greu de suportat. Simţul nuanţelor, inteligenţa şi sensibilitatea reprezintă de asemeni calităţi incontestabile ale diaristului. O asemenea apariţie surprinzătoare, ca un sîcîitor element de contrast în cîmpul literaturii române – obişnuită cu vorbele în doi peri, jocurile de intermediere şi compromisurile împinse uşor sub covor – pretindea o reacţie adecvată. Discreditarea memorialistului, pentru a se prezerva neprihănită imaginea pleiadei fasciste interbelice, a devenit o prioritate a ultimilor ani. (1-1-1970)
  • MANIFESTUL PARTIDULUI „ȚEAPA ȘI TURBINCA” (PȚT) de Teodor Burghelea
    Stimati cetateni, momentul unei schimbari profunde si esentiale a destinuluinostru de “tara mica” a venit! Anumite elemente reactionare (cei mai obraznicemi se par cele din diaspora, elemente platite de diverse grupuri conspirationistesi destabilizatoare pentru a submina) indraznesc sa emita judecati, opinii dinexterior (desi au uitat ce-nseamna “saracia, nevoile si neamul” , “salamul cusoia” si orice alta forma de simtamant romanesc pur) si, mai indraznesc sa criticementalitatea romaneasca. Exact, in loc sa inteleaga ca Romania are nevoie de unadevarat lider (deci nu poporul asta binecuvantat este de vina, ci lipsa unuiadevaat pastor care sa se identifice cu acesta!), ei lovesc ca apucatii in tot ceavemnoi mai sfant: traditie, mentalitate. (1-1-1970)
  • Dan Isăcescu – Visul francez sub glasul roţilor de tren! de Octavian Curpas
    Cazul lui Dan Isăcescu, românul care a ajuns în Franţa sub un tren. Actiunea are loc in anii 1950. (1-1-1970)
  • “Când plecăm din lume, nu luăm cu noi nici greutatea scamei” de Octavian Curpas
    Dumitru Sinu, alias Nea Mitică, simpaticul şi fascinantul meu prieten – neobosit în dezvăluirea celor mai straşnice momente din viaţa lui din exil – nu-şi revărsase nici pe departe “sacul plin cu amintiri”; mă avertizase încă de la prima noastră întălnire că viaţa lui este un adevărat roman şi iată că spusele lui îmi dovedeau de fiecare dată câtă dreptate avusese! Îi priveam cu admiraţie fiecare gest, fiecare trăire şi tresărire a muşchilor feţei, fiecare licărire din privirea lui ageră şi inteligentă în momentul relatărilor pline de miez şi tâlc, minunându-mă de felul în care transmitea informaţia şi reuşea fără prea mult efort să captiveze auditoriul şi să încânte. (1-1-1970)
  • O istorie de viaţă despre eşec şi reuşită în vreme de război de Octavian Curpas
    Nea Mitică îşi continuă povestea. Cuvintele lui sunt încărcate de amintiri. Îl privesc în timp ce vorbeste şi îmi dau seama ca trecutul l-a însoţit mereu, că n-a uitat nimic din ceea ce trăise cândva. Numele localităţilor pe care le menţionează au pentru el o încărcătură sentimentală: Covacita, Zrenianin, Trieste, Cinecitta, Torino. Îl ascult cu atenţie. Înţeleg drama pe care a trăit-o în urmă cu nişte ani buni, acest om. (1-1-1970)
  • Vagonul lâncezelii româno-maghiare sau… viceversa de Andrea Ghita
    O întâmplare emblematică pentru integrarea delăsării sau delăsarea integrată. (24-7-2011 – Limba Soacrei)
  • Articole preferate de cititori:
  • „Se fură copii” – zvonuri prevestitoare de pogrom? de Liviu Rotman
    In multitudinea de stiri explozive-mariri de preturi, cresterea rapida a cotei de inflatie, declaratii prezidentiale “ciudate”, criza bacalaureatului, coruptie, in diverse domenii etc. si multe altele explodeaza brusc o stire noua: Bucurestiul este bintuit de zvonuri insistente: se fura copii! Conform acestor zvonuri, acestia sunt furati de pe strada, urcati in masinile-ambulanta ale Serviciului de Salvare, unde sunt ucisi, pentru a li se preleva diverse organe, destinate vinzarii (!!). Zvonurile sunt insistente si se raspindesc repede, avind suportul retelelor de comunicare rapida prin internet: posta electronica, facebook, etc. (1-1-1970)
  • PLANETA L.E.R. de Andrea Ghita
    Reflecţii pe marginea unei întâlniri, din care va reieşi, poate, ce este Planeta LER şi cine o locuieşte. (1-1-1970)
  • Cinci (5) păcate care ar putea să ne dea de gândit de George PETRINEANU
    Moda vestimentara fanariota

    Moda vestimentara fanariota

    cultul mitei; o birocratie zdrobitoare; oficiali care odata dovediti ca au furat din banii cetatenilor nu sunt niciodata pedepsiti; demnitarii folosesc posturile publice dintr-o administratie hipertrofiata ca moneda de plata si rasplata; evaziunea fiscala. (1-1-1970)
  • Acolo unde apa întâlneşte stânca de Paulina Eliza Duta
    Aici vin anual mii de turişti de pretutindeni. Natura vindecă atât inimi cât şi trupuri. Klamm-urile sunt privite drept locuri nu doar de recreere, dar şi de tratament fiind recomandate astmaticilor şi celor cu boli cronice respiratorii. (1-1-1970)
  •  
    18.226.226.241