• ACUM.TV
  • Editia Saptamanii 20 – 26 iunie 2011
  • Coşmarul românesc: Vlad Ţepeş şi ţeapa lui de Ovidiu Ivancu
    Atâta vreme cât îl vom invoca pe Ţepeş şi inevitabila lui ţeapă, atâta vreme cât ei vor fi încă parte a unei alegorii preferate de politicieni şi de marile mase populare, suntem inevitabil condamnaţi la provincialism. Modelele noastre, oriunde în lume, răspund mereu, printre altele, la fundamentala întrebare: cum vrem să arătăm? Care este varianta noastră ideală, spre care aspirăm şi pe care eventual o putem realiza? Prin ce anume se distinge justiţia lui Ţepeş, cea pe care ne-o dorim atât şi la care visăm ca la piatra filosofală? Păi, în primul rând pe o deplasare de accent dinspre probatoriu şi prezumpţia de nevinovăţie către execuţie. Justiţia lui Ţepeş satisface o dată gustul pentru o dreptate primitivă şi a doua oară nevoia de spectacol. Câţi români nu şi-ar cumpăra sâmbăta bilete să-i vadă pe marii corupţi puşi frumos în ţeapă, etichetaţi şi aşezaţi după rang?! Ce frumos ar fi să faci un grătar la umbra corpurilor putrefacte ale corupţilor atârnând în ţepe care strălucesc în soare!!! (19-6-2011 – Editorial)
  • Homofobia – primitivism, ură deșănțată și ipocrizie religioasă de Petru Clej
    Aşa se manifestă "iubirea creştină" la homofobii din Chişinău

    Aşa se manifestă "iubirea creştină" la homofobii din Chişinău

    Într-o țară în care un copil din trei crește fără unul dintre părinți și un copil din nouă crește fără ambii părinți (plecați la muncă în străinătate), în care traficul de persoane, mai ales în scopuri sexuale este o problemă sesizată până și de vicepreședintele Statelor Unite în timpul vizitei sale din luna martie a acestui an, în care violența conjugală este extrem de răspândită, în care au loc atentate de tip mafiot (de tipul celui căruia i-a căzut victimă recent președintele federației de tenis), în care există oameni care-și vând rinichii ca să supraviețuiască, demagogii și ipocriții religioși tună și fulgeră împotriva homosexualilor. (19-6-2011 – Republica Moldova)
  • Victoria lui Chirtoacă sau revolta țăranilor de Petru Clej
    Rezultatul alegerilor locale de la Chișinău a fost cel mai strâns din istoria de 20 de ani a Republicii Moldova. Candidatul Partidului Liberal (PL), primarul în exercițiu, Dorin Chirtoacă, a fost reales cu 50,6% din voturi, învingându-l pe candidatul Partidului Comuniștilor (PCRM), Igor Dodon, cu 49,4% în cel de-al doilea tur de scrutin.În Consiliul Municipal, PCRM va avea pentru prima oară majoritatea absolută – 26 din 51 – în timp ce PL (17 mandate) și aliații săi din Alianța pentru Integrare Europeană (AIE – coaliția de guvernare) de la Partidul Liberal Democrat (PLDM), cu 7 mandate, și Partidul Democrat (PDM), cu un mandat, vor deține împreună 25 de mandate. (21-6-2011 – Republica Moldova)
  • Budapesta: 10.000 de participanţi la „revoluţia clovnilor” de Eva Galambos

    imagine din demonstratie

    La Budapesta a avut loc o mare demonstraţie, denumită „revoluţia clovnilor”, organizată de membrii forţelor de ordine, împotriva unor măsuri de austeritate cu caracter retroactiv, ale guvernului Orban (19-6-2011 – Extern)
  • RUSIA: RIVALITATE POLITICĂ SAU FARSĂ ELECTORALĂ de Nicolae Filipescu
    Fedratia Rusa se pregateste pentru alegeri parlamentare in decembrie 2011 si prezidentiale in martie 2012. In ultimii zece ani, Duma de Stat a fost dominata de Partidul Rusia Unita, fondat si condus de actualul premier si fost presedinte rus, Vladimir Putin. Ca Partidul Comunist din perioada sovietica, Partidul Rusia Unita, lipsit de initiative proprii, s-a conformat servil instructiunilor provenite de la „seful” Putin. Desi majoritar in Duma, Rusia Unita nu are un electorat devotat, nu se bucura de popularitate si, intesat cu loialisti ai lui Putin, nu reprezinta constituentii care i-au ales. (19-6-2011 – Extern)
  • Remaniere de guvern in Grecia de Nicolae Musat
    In preajma unui sir de sedinte importante Europene cu subiect principal acordarea unui nou imprumut catre Grecia, primul ministru socialist elen a remaniat guvernul. (19-6-2011 – Extern)
  • Un viitor pe care l-ar putea salva trecutul… de Odette Arhip
    Articolul prezinta problemele actuale ale invatamantului superior romanesc confruntat cu o noua lege a educatiei si cu un nou tip de evaluare, dar cu aceleasi „macazuri” birocratice ce nu au acoperire in realitate sau se izbesc de imposibilitatea societatii romanesti de a oferi solutii pe masura solicitarilor. (19-6-2011 – Invatamant)
  • Descoperiri românești: Unde le publicăm și cine ne citează de Peter Manu
    Pentru publicul posturilor de televiziune şi cititorii presei din Romania, performanţa ştiinţifică de vârf a medicinii din România ultimului deceniu este, fără îndoială, descoperirea telocitelor din inima şi potenţialul acestor celule de a participa la regenerarea miocardului alterat de procese patologice. Telocitele au fost popularizate intens de cel căruia i se atribuie meritul identificării lor, academicianul Laurenţiu Mircea Popescu. Deocamdata insa, descoperirea nu a avut ecou in revistele de prestigiu ale medicinii si biologiei, cum ar fi Nature, Science, Cell or New England Journal of Medicine. In acest articol, vom incerca sa deslusim scientometric cauzele acestei discrepante. (19-6-2011 – Sanatate)
  • Colocviu internaţional sub genericul:”70 ANI DE LA POGROMUL DE LA IAŞI (28-30 IUNIE 1941): ISTORIE ŞI MEMORIE” de Editori ACUM
    Colocviul intitulat „70 de ani de la pogromul de la Iaşi (28-30 iunie 1941). Istorie şi memorie” are loc în zilele de 26 şi 27 iunaie, sub egida comună a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi a Universităţii „Paul Valéry” din Montpellier. (19-6-2011 – Comunicate de presa)

  • Ion Sălişteanu este de Matei Mircioane

    Muntele alb - pictura de Ion Salisteanu

    Şi mai evident este faptul că nu sunt eu acela care să stabilească locul lui Sălişteanu pe bolta cerului cu pictori (despre care vorbeam). Au făcut-o mulţi alţii mai înzestraţi cu har şi mai pricepuţi decât mine, dar, pot spune, şi dovedi cu martori, că l-am cunoscut pe Ion Sălişteanu. (19-6-2011 – Medalion)

  • Dan Isăcescu – Visul francez sub glasul roţilor de tren! de Octavian Curpas
    Cazul lui Dan Isăcescu, românul care a ajuns în Franţa sub un tren. Actiunea are loc in anii 1950. (19-6-2011 – Marturii)
  • Ritmuri ţigăneşti în capitala Transilvaniei de Andrea Ghita
    La Cluj, în prima jumătate a lunii iunie, la câteva zile diferenţă, au avut loc două evenimente care vizau minoritatea romă: acţiunea Grupului de Lucru al Organizaţiilor Civice desfăşurată sub genericul „Getting closer – EU strategy for Roma and local realities” şi un festival internaţional de artă romani. În acelaşi timp, o comunitate de câteva sute de romi primea decizia de evacuare urgentă a terenului unde îşi ducea traiul… (19-6-2011 – Dincolo de trancaneala)
  • google_1
    google_2

  • „Da ce dom’le, am omorât, am dat în cap la cineva?” de Petru Clej
    Refrenul din titlu îl aud cu regularitate din partea unor români arestați pentru infracțiuni mărunte : furt, practicarea jocurilor de noroc fără autorizație (alba-neagra), cerșit, etc. Unii dintre ei sunt contrariați că sunt arestați, de pildă, pentru furtul unei sticle de Coca Cola de la un supermagazin și pe deasupra mai sunt trimiși și în judecată. (19-6-2011 – Diaspora)

  • Norman Manea: A Celebration de Editori ACUM
    THE ROMANIAN CULTURAL INSTITUTE IN NEW YORK AND BARD COLLEGE CELEBRATE THE 75th BIRTHDAY OF INTERNATIONALLY ACCLAIMED WRITER NORMAN MANEA WITH TWO-DAY SYMPOSIUMIN NEW YORK CITY, JUNE 27 TO 28 (20-6-2011 – Cultura)
  • Ritmuri ţigăneşti în capitala Transilvaniei de Andrea Ghita
    La Cluj, în prima jumătate a lunii iunie, la câteva zile diferenţă, au avut loc două evenimente care vizau minoritatea romă: acţiunea Grupului de Lucru al Organizaţiilor Civice desfăşurată sub genericul „Getting closer – EU strategy for Roma and local realities” şi un festival internaţional de artă romani. În acelaşi timp, o comunitate de câteva sute de romi primea decizia de evacuare urgentă a terenului unde îşi ducea traiul… (19-6-2011 – Dincolo de trancaneala)
  • Colocviu internaţional sub genericul:”70 ANI DE LA POGROMUL DE LA IAŞI (28-30 IUNIE 1941): ISTORIE ŞI MEMORIE” de Editori ACUM
    Colocviul intitulat „70 de ani de la pogromul de la Iaşi (28-30 iunie 1941). Istorie şi memorie” are loc în zilele de 26 şi 27 iunaie, sub egida comună a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi a Universităţii „Paul Valéry” din Montpellier. (19-6-2011 – Comunicate de presa)
  • Gala de deschidere BJFF 2011: Ultimul Supraviețuitor – luni, 20 iunie, ora 19, Cinema Studio de Editori ACUM
    Prima ediţie a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti (20-26 iunie) se deschide luni, 20 iunie, printr-un spectacol de gală care va avea loc la Cinema Studio, de la ora 19.00. În cadrul evenimentului, va fi proiectat, în premieră în România, documentarul Ultimul Supravieţuitor, premiat în 2010 la Oxford Film Festival şi Dallas International Film Festival, în prezenţa protagonistei filmului, scriitoarea de origine română Hedi Fried, supravieţuitoare a lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau şi Bergen-Belsen. (19-6-2011 – Scena si Ecranul)
  • „Elenele” de consum de Valentina Iancu

    Marilena Murariu – The origin of the world, foto via Modernism.ro

    Chiar dacă tema aleasă este de mult banalizată; Tara vine si aduce o concluzie, cumva general-valabilă: măcar pentru amuzament avem subiecte. Iar expoziția merită vizitată! Elenele își vor câștiga locul lor și în istoria artei, zâmbind. Aveam nevoie de mituri, orice societate are miturile ei. Ale noastre sunt doar ușor decadente și cam subțiri. (19-6-2011 – Cultura)
  • Ziua Taților de Florin Predescu
    Cu cat inaintam in varsta, perceptia timpului, a existentei isi schimba proportiile si pretuim din ce in ce mai mult valorile spirituale, relatiile cu cei apropiati, apoi despartirea de cele mai dragi fiinte. (19-6-2011 – Cai Spre Noi Insine)
  • Dan Isăcescu – Visul francez sub glasul roţilor de tren! de Octavian Curpas
    Cazul lui Dan Isăcescu, românul care a ajuns în Franţa sub un tren. Actiunea are loc in anii 1950. (19-6-2011 – Marturii)
  • Simpozionul internaţional “Gropile comune ale Holocaustului” de Editori ACUM
    Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, United States Holocaust Memorial Museum – Center for Advanced Holocaust Studies şi Fundaţia Yahad – In Unum (Franţa) organizează simpozionul internaţional “Gropile comune ale Holocaustului”, în perioada 30 iunie – 1 iulie 2011, la Hotel Athenee Palace – Hilton, sala Regina Maria I. (22-6-2011 – Comunicate de presa)
  • Sa gatim cu bere de Florin Predescu
    Berea devine un ingredient surpriza in multe retete culinare din intreaga lume. Am ales o reteta simpla si fascinanta prin gustul final obtinut in combinatie cu berea. (19-6-2011 – Gastronomie si Stil)
  • 3 poeme de Silvia Caloianu de Dan DAVID
    de mâine ceasurile vor fi date înapoi cu o orăva fi cea mai lungă zi din an şi va fi ca întotdeauna duminicăcea maisingurăduminică. (19-6-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Rana şi rânjetul (Procurorului Toma) de Dan DAVID
    Ce nu s-a vindecat, ce nu pot uita,Sunt rana şi rânjetul. (19-6-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • CNA s-ar putea autosesiza după declaraţiile preşedintelui la adresa Regelui Mihai de Editori ACUM
    „Atacul preşedintelui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai e o declaraţie falsă şi nedemnă”, spune la RFI vicepreşedintele alianţei civice, Christian Mititelu. (24-6-2011 – Istorie si actualitate)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII : ALB de Cristina Dobrin
    (19-6-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII : ALB de Eduard Mattes
    (20-6-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII : ALB de Natalie Schor
    (21-6-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII : ALB de Paulina Eliza Duta

    (22-6-2011 – Fotografia Zilei)

  • TEMA SĂPTĂMÂNII : ALB de Dan DAVID
    (25-6-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII : ALB de Cristiana Stefanescu
    (23-6-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII : ALB de Daiana Mandl
    (24-6-2011 – Fotografia Zilei)
  • Simpozionul internaţional “Gropile comune ale Holocaustului” de Editori ACUM
    Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, United States Holocaust Memorial Museum – Center for Advanced Holocaust Studies şi Fundaţia Yahad – In Unum (Franţa) organizează simpozionul internaţional “Gropile comune ale Holocaustului”, în perioada 30 iunie – 1 iulie 2011, la Hotel Athenee Palace – Hilton, sala Regina Maria I. (22-6-2011 – Comunicate de presa)
  • Articole preferate de cititori:
  • De la Dada la Suprarealism – Artiști avangardiști evrei din România 1910-1938 de Editori ACUM
    „From Dada to Surrealism” – on Tuesday 31 May 2011 at 18.00 in the Jewish Historical Museum (doors open at 17.30). The exhibition will be opened by the writer Nausicaa Marbe. (1-1-1970)
  • Victoria lui Chirtoacă sau revolta țăranilor de Petru Clej
    Rezultatul alegerilor locale de la Chișinău a fost cel mai strâns din istoria de 20 de ani a Republicii Moldova. Candidatul Partidului Liberal (PL), primarul în exercițiu, Dorin Chirtoacă, a fost reales cu 50,6% din voturi, învingându-l pe candidatul Partidului Comuniștilor (PCRM), Igor Dodon, cu 49,4% în cel de-al doilea tur de scrutin.În Consiliul Municipal, PCRM va avea pentru prima oară majoritatea absolută – 26 din 51 – în timp ce PL (17 mandate) și aliații săi din Alianța pentru Integrare Europeană (AIE – coaliția de guvernare) de la Partidul Liberal Democrat (PLDM), cu 7 mandate, și Partidul Democrat (PDM), cu un mandat, vor deține împreună 25 de mandate. (21-6-2011 – Republica Moldova)
  • Budapesta: 10.000 de participanţi la „revoluţia clovnilor” de Eva Galambos

    imagine din demonstratie

    La Budapesta a avut loc o mare demonstraţie, denumită „revoluţia clovnilor”, organizată de membrii forţelor de ordine, împotriva unor măsuri de austeritate cu caracter retroactiv, ale guvernului Orban (19-6-2011 – Extern)
  • RUSIA: RIVALITATE POLITICĂ SAU FARSĂ ELECTORALĂ de Nicolae Filipescu
    Fedratia Rusa se pregateste pentru alegeri parlamentare in decembrie 2011 si prezidentiale in martie 2012. In ultimii zece ani, Duma de Stat a fost dominata de Partidul Rusia Unita, fondat si condus de actualul premier si fost presedinte rus, Vladimir Putin. Ca Partidul Comunist din perioada sovietica, Partidul Rusia Unita, lipsit de initiative proprii, s-a conformat servil instructiunilor provenite de la „seful” Putin. Desi majoritar in Duma, Rusia Unita nu are un electorat devotat, nu se bucura de popularitate si, intesat cu loialisti ai lui Putin, nu reprezinta constituentii care i-au ales. (19-6-2011 – Extern)
  • Remaniere de guvern in Grecia de Nicolae Musat
    In preajma unui sir de sedinte importante Europene cu subiect principal acordarea unui nou imprumut catre Grecia, primul ministru socialist elen a remaniat guvernul. (19-6-2011 – Extern)
  • „Da ce dom’le, am omorât, am dat în cap la cineva?” de Petru Clej
    Refrenul din titlu îl aud cu regularitate din partea unor români arestați pentru infracțiuni mărunte : furt, practicarea jocurilor de noroc fără autorizație (alba-neagra), cerșit, etc. Unii dintre ei sunt contrariați că sunt arestați, de pildă, pentru furtul unei sticle de Coca Cola de la un supermagazin și pe deasupra mai sunt trimiși și în judecată. (19-6-2011 – Diaspora)
  • CNA s-ar putea autosesiza după declaraţiile preşedintelui la adresa Regelui Mihai de Editori ACUM
    „Atacul preşedintelui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai e o declaraţie falsă şi nedemnă”, spune la RFI vicepreşedintele alianţei civice, Christian Mititelu. (24-6-2011 – Istorie si actualitate)
  • Articole preferate de cititori:
  • Podu Iloaiei, 27 iunie 2011 de Laszlo Alexandru
    Relatare de la festivitatea comemorativa oficiata la Podu Iloaiei, la 70 de ani de la Pogromul de la Iasi. (1-1-1970)
  • Păstrătorul de drept al valorilor fundamentale de Principele Radu al Romaniei
    Faptul că Familia noastră are un rol de jucat în România de astăzi nu se datorează simpatiei oamenilor politici faţă de monarhie, nici neliniştii ţărilor lumii faţă de continuitatea, tradiția sau identitatea noastră. Acest rol a fost şi este acela de păstrător şi slujitor al valorilor fundamentale, fără de care nici o societate nu cunoaşte devenirea întru Bine şi nici dezvoltarea sub semnul Interesului general. (1-1-1970)
  • Dialog cu Frăţia Musulmană – o nouă eroare a politicii americane? de Eva Galambos
    Statele Unite doresc să iniţieze un dialog cu Frăţia Musulmană, mişcarea islamistă cea mai fundamentalistă din Egipt (1-1-1970)
  • Chișinăul a distorsionat rezultatul alegerilor locale de Petru Clej
    La Chișinău duelul electoral între primarul Dorin Chirtoacă, candidat la realegere reprezentând Partidul Liberal (PL), și rivalul său Igor Dodon, candidat al Partidului Comuniștilor (PCRM) atinge cote de intensitate fără precedent în cei 20 de ani de independență ai Republicii Moldova. (1-1-1970)
  • O seară la Londra cu Băsescu și (mai ales) cu alții de Petru Clej
    Președintele Băsescu a răspuns întrebărilor românilor din Marea Britanie

    Președintele Băsescu a răspuns întrebărilor românilor din Marea Britanie

    Luni 6 iunie am fost la sediul Institutului Cultural Român de la Londra unde urma să aibă loc o întâlnire a președintelui Traian Băsescu, aflat în vizită oficială în Marea Britanie, cu reprezentanți ai organizațiilor românești din Regatul Unit. (1-1-1970)
  • Glisarea NATO spre irelevant de Nicolae Filipescu
    In perioada Razboiului Rece, SUA acopereau 50% din cheltuielile NATO. In prezent, contributia americana a ajuns la 75%. S-a ajuns la o situatie in care Alianta Atlantica nu mai poate functiona fara participarea covarsitoare a SUA. Dar si administratia de la Washington, sub presiunea unui deficit bugetar de peste 14.000 miliarde USD, va fi fortata sa-si reduca fondurile alocate pentru Pentagon. (1-1-1970)
  • Burete potrivit pentru absorbția fondurilor europene de Florin Predescu
    S-au scurs 4 ani de cand Romania a devenit un stat membru al Uniunii Europene si integrarea reala prin modernizarea serviciilor de transport, a drumurilor, a unei mai bune functionari a infracturii economice lasa de dorit. (1-1-1970)
  • Norman Manea: A Celebration de Editori ACUM
    THE ROMANIAN CULTURAL INSTITUTE IN NEW YORK AND BARD COLLEGE CELEBRATE THE 75th BIRTHDAY OF INTERNATIONALLY ACCLAIMED WRITER NORMAN MANEA WITH TWO-DAY SYMPOSIUMIN NEW YORK CITY, JUNE 27 TO 28 (20-6-2011 – Cultura)
  • Gala de deschidere BJFF 2011: Ultimul Supraviețuitor – luni, 20 iunie, ora 19, Cinema Studio de Editori ACUM
    Prima ediţie a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti (20-26 iunie) se deschide luni, 20 iunie, printr-un spectacol de gală care va avea loc la Cinema Studio, de la ora 19.00. În cadrul evenimentului, va fi proiectat, în premieră în România, documentarul Ultimul Supravieţuitor, premiat în 2010 la Oxford Film Festival şi Dallas International Film Festival, în prezenţa protagonistei filmului, scriitoarea de origine română Hedi Fried, supravieţuitoare a lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau şi Bergen-Belsen. (19-6-2011 – Scena si Ecranul)
  • „Elenele” de consum de Valentina Iancu

    Marilena Murariu – The origin of the world, foto via Modernism.ro

    Chiar dacă tema aleasă este de mult banalizată; Tara vine si aduce o concluzie, cumva general-valabilă: măcar pentru amuzament avem subiecte. Iar expoziția merită vizitată! Elenele își vor câștiga locul lor și în istoria artei, zâmbind. Aveam nevoie de mituri, orice societate are miturile ei. Ale noastre sunt doar ușor decadente și cam subțiri. (19-6-2011 – Cultura)
  • Ziua Taților de Florin Predescu
    Cu cat inaintam in varsta, perceptia timpului, a existentei isi schimba proportiile si pretuim din ce in ce mai mult valorile spirituale, relatiile cu cei apropiati, apoi despartirea de cele mai dragi fiinte. (19-6-2011 – Cai Spre Noi Insine)
  • Sa gatim cu bere de Florin Predescu
    Berea devine un ingredient surpriza in multe retete culinare din intreaga lume. Am ales o reteta simpla si fascinanta prin gustul final obtinut in combinatie cu berea. (19-6-2011 – Gastronomie si Stil)
  • 3 poeme de Silvia Caloianu de Dan DAVID
    de mâine ceasurile vor fi date înapoi cu o orăva fi cea mai lungă zi din an şi va fi ca întotdeauna duminicăcea maisingurăduminică. (19-6-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Rana şi rânjetul (Procurorului Toma) de Dan DAVID
    Ce nu s-a vindecat, ce nu pot uita,Sunt rana şi rânjetul. (19-6-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Articole preferate de cititori:
  • Rânduri despre tatăl meu Imre Székely de Andrea Ghita
    În fiecare an, în Şabatul cel mai apropiat de ziua a 20-a a lunii Sivan, ne ducem cu mama la sinagogă pentru Iarţaitul (comemorarea morţii) tatii. O facem mai mult pentru împăcarea noastră sufletească pentru că el era liber cugetător şi nu se ducea la sinagogă decât de Hazkara (comemorarea Holocaustului) pentru a cinsti memoria părinţilor şi rudelor sale pierite la Auschwitz. Tata şi fratele său mai tânăr au supravieţuit la Buchenewald.Sâmbătă am fost la sinagogă. Am ascultat melodia sfâşietoare a rugăciunii El Male Rahamim şi mi-am ostoit lacrimile cu surâsul interior declanşat de crâmpeiele de amintiri despre tatăl meu – Imre Székely – pe care am simţit nevoia să vi le împărtăşesc. (1-1-1970)
  • HOLON, a 70–a ANIVERSARE de Dorel Schor

    Silvia Ghinsberg

    Anul acesta, orasul modern Holon, situat in sudul Tel Avivului, pe litoralul Mediteranei, implineste saptezeci de ani. Sapte decenii de cind cinci modeste asezari risipite printre dunele neprimitoare de nisip au decis sa-si uneasca idealurile si eforturile. (1-1-1970)
  • SATIRICUL DUIOS – PORTRETUL LUI EDUARD MATTES de Dorel Schor
    M-am gindit, oarecum amuzat, ca daca Eduard Mattes ar intentiona sa noteze pe cartea lui de vizita toate preocuparile sale, ar avea oarecare dificultati. Pentru ca dinsul este in primul rind arhitect, prin calificare si profesiune, dare nu e mai putin cunoscut ca fiind „caricaturistul preferat al publicului”. In acelas context, lumea il cunoaste si ca pe un ardent organizator de expozitii de caricaturi, locale dar si internationale, la care mobilizeaza maestri faimosi ai penitei satirice. (1-1-1970)
  • Avangarda română evreiască revine în Occident de Eva Galambos
    „De la dada la suprarealism”, o expoziţie a pictorilor avangardişti evrei din România la Muzeul de Istorie a Evreilor din Amsterdam (1-1-1970)
  • Dansul iubirii de Cristina Dobrin
    Apleacă pleoapa obosită şi visează/Silueta luminoasă a femeii adorate/ Mistuindu-se în dansul iubirii. (1-1-1970)
  • „Fereastra ochiului din mine” de Octavian Curpas
    Recenzie: „Surâsul primăverii”, al şaselea volum de poezie al Marinei Glodici. (1-1-1970)
  • Rostogoliri de Dan DAVID
    Soarele cade sângerând spre apus.S-a încurcat şi el, flăcău tomnatic,Printre spinii vrejilor de muri. (1-1-1970)
  • Coboară, Jimmy, te caută cineva (poem de Gheorghe Erizanu) de Dan DAVID
    cineva m-a atins uşor, din neatenţie,la umărul dreptam întors capul: mi s-a părut că tipulcare m-a atins era Jimmy Hendrix (1-1-1970)
  • Cavou… iubirea noastră… de Valentina Becart
    „De teama pustiului – căutăm iubirea – ca unică si zadarnică salvare.” (1-1-1970)
  • „Caractere”-Expoziția de la București de Editori ACUM
    Festivalului Internaţional al Filmului Evreiesc.La acest eveniment artistic sunt invitaţi reprezentanţii masei – media, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale… (1-1-1970)
  • Meniu pentru cei mici de Florin Predescu
    Este vorba despre un nou tip de sandvis, cunoscut in America de Nord sub numele de wrap (a inveli) ori tortilla in varianta tarii de origine, Mexic. (1-1-1970)
  • Parcul Dendrologic Simeria de Radu Serban
    Unul dintre obiectivele turistice de importanță națională, Arboretumul (parcul dendrologic) din Simeria este un adevărat monument în arta parcurilor. (1-1-1970)
  • Femeie – invitație la lectură de Odette Arhip
    Articolul prezinta o figura impresionanta a perioadei interbelice romanesti, Jeni Acterian, asa cum poate fi cunoscuta din „Jurnalul” publicat de Editura Humanistas si din corespondenta lui Emil Cioran. (1-1-1970)
  • Descoperiri românești: Unde le publicăm și cine ne citează de Peter Manu
    Pentru publicul posturilor de televiziune şi cititorii presei din Romania, performanţa ştiinţifică de vârf a medicinii din România ultimului deceniu este, fără îndoială, descoperirea telocitelor din inima şi potenţialul acestor celule de a participa la regenerarea miocardului alterat de procese patologice. Telocitele au fost popularizate intens de cel căruia i se atribuie meritul identificării lor, academicianul Laurenţiu Mircea Popescu. Deocamdata insa, descoperirea nu a avut ecou in revistele de prestigiu ale medicinii si biologiei, cum ar fi Nature, Science, Cell or New England Journal of Medicine. In acest articol, vom incerca sa deslusim scientometric cauzele acestei discrepante. (19-6-2011 – Sanatate)
  • Articole preferate de cititori:
  • Romii clujeni în atenţia oficialităţilor internaţionale de Andrea Ghita
    Vizită internaţională la colonia romilor clujeni relocaţi în, de -acum faimoasa, colonie Pata Rât. (1-1-1970)
  • Viaţa ca minerit – 21 de ani de la evenimentele din 13 – 15 iunie 1990 de Stefan N. Maier
    Dar există şi o parte a activităţii noastre care este legată de un „minerit al gândirii”: modul în care ne alegem prietenii, selectarea unei cariere, evoluţia personală. Filtrăm prin raţionamente, sentimente, atitudini, oferta necontenită de împrejurări sociale diverse în care ne aflăm. Probabil ATITUDINEA este, mai presus de raţionamente şi sentimente, factorul determinant în acest gen de „minerit”. Dar acesta este poate un subiect pentru o viitoare temă de meditaţie. De data aceasta însă mă voi folosi de pretext pentru a rememora o zi specială din viaţa mea: 13 iunie 1990. (1-1-1970)
  • Articole preferate de cititori:
  • Schizofrenie onomastică de Andrea Ghita
    Uneori mi-aş dori să mă pot supune unui test care să-mi releve cine sunt cu adevărat: Julika sau Andrea…Alteori, dimpotrivă, să mai am alte nume, legate de alte limbi materne şi alte identităţi… (1-1-1970)
  • MANIFESTUL PARTIDULUI „ȚEAPA ȘI TURBINCA” (PȚT) de Teodor Burghelea
    Stimati cetateni, momentul unei schimbari profunde si esentiale a destinuluinostru de “tara mica” a venit! Anumite elemente reactionare (cei mai obraznicemi se par cele din diaspora, elemente platite de diverse grupuri conspirationistesi destabilizatoare pentru a submina) indraznesc sa emita judecati, opinii dinexterior (desi au uitat ce-nseamna “saracia, nevoile si neamul” , “salamul cusoia” si orice alta forma de simtamant romanesc pur) si, mai indraznesc sa criticementalitatea romaneasca. Exact, in loc sa inteleaga ca Romania are nevoie de unadevarat lider (deci nu poporul asta binecuvantat este de vina, ci lipsa unuiadevaat pastor care sa se identifice cu acesta!), ei lovesc ca apucatii in tot ceavemnoi mai sfant: traditie, mentalitate. (1-1-1970)
  • “Când plecăm din lume, nu luăm cu noi nici greutatea scamei” de Octavian Curpas
    Dumitru Sinu, alias Nea Mitică, simpaticul şi fascinantul meu prieten – neobosit în dezvăluirea celor mai straşnice momente din viaţa lui din exil – nu-şi revărsase nici pe departe “sacul plin cu amintiri”; mă avertizase încă de la prima noastră întălnire că viaţa lui este un adevărat roman şi iată că spusele lui îmi dovedeau de fiecare dată câtă dreptate avusese! Îi priveam cu admiraţie fiecare gest, fiecare trăire şi tresărire a muşchilor feţei, fiecare licărire din privirea lui ageră şi inteligentă în momentul relatărilor pline de miez şi tâlc, minunându-mă de felul în care transmitea informaţia şi reuşea fără prea mult efort să captiveze auditoriul şi să încânte. (1-1-1970)
  • De ce combat antisemitismul, dar nu mă simt obligat să apăr statul Israel de Petru Clej
    Nu mă simt obligat să iau apărarea Israelului, așa cum nu mă simt obligat să iau apărarea României – țara în care m-am născut – sau Marii Britanii – țara în care trăiesc – sau oricărei alte țări. Pentru mine combaterea antisemitismului și a negaționismului e o chestiune de principiu. Și tot de principiu este și faptul că nu sunt apărător al niciunei țări. (1-1-1970)
  • Pitecantropul misogin are doctorat în filosofie de Petru Clej
    Recent, pe Facebook, am văzut o postare despre niște comentarii făcute de ministrul turismului, Elena Udrea, cu privire la o posibilă remaniere a cabinetului Boc. N-aș fi dat prea mare atenție, subiectul nu este, din punctul meu de vedere, prea interesant, dar m-a deranjat comentariul celui care a postat articolul respectiv, comentariu care începea cu cuvintele: “Logică feminină tipică.”Nu mi-e simpatică Elena Udrea, mai ales din cauza modului vulgar de exprimare, dar consider că o asemenea afirmație sexistă este complet inacceptabilă în anul 2011. Ca atare, i-am cerut individului care a făcut această afirmație să o retragă în termean de cinci minute, în caz contrar urmând să anulez “prietenia” Facebook cu el (“prietenie” de fapt inițiată la solicitarea acestuia). (1-1-1970)
  • O istorie de viaţă despre eşec şi reuşită în vreme de război de Octavian Curpas
    Nea Mitică îşi continuă povestea. Cuvintele lui sunt încărcate de amintiri. Îl privesc în timp ce vorbeste şi îmi dau seama ca trecutul l-a însoţit mereu, că n-a uitat nimic din ceea ce trăise cândva. Numele localităţilor pe care le menţionează au pentru el o încărcătură sentimentală: Covacita, Zrenianin, Trieste, Cinecitta, Torino. Îl ascult cu atenţie. Înţeleg drama pe care a trăit-o în urmă cu nişte ani buni, acest om. (1-1-1970)
  • Vraja lui „gratis” de Gabriela Marinescu
    Ma tem ca mai degraba cuvântul care a format cozi a fost GRATIS. Ce dacă nici prin cap nu ne trecea ca în loc să încingem grătarul pe o margine de drum am putea merge la un muzeu? (1-1-1970)
  • Articole preferate de cititori:
  • SELECȚIE NATURALĂ de Cornelia Curtean
    Era un pui de piţigoi sortit pieirii…. (1-1-1970)
  • Mircea Iorgulescu de Laszlo Alexandru
    Mircea Iorgulescu, pentru mine, e un exemplu clasic de inteligenţă orgolioasă, excesiv încrezătoare în spectacolul propriilor performanţe şi lipsită de frîna umilinţei morale. I-a fost străină virtutea pioasă a identificării cu semenii săi (“immedesimazione”), pentru a nu le fabrica răutăţi meschine, sub propulsia vanităţii ipocrite. (1-1-1970)
  • e-G8 de Alexandru Dimitriev
    Nicolas Sarkozy a organizat forumul „e-G8” incercind sa puna guvernele in controlul internetului desi nu-ntelegem inca nimic, nu stim ce vrem ca el sa fie, inca nu stim la ce e bun, dar vrem sa facem „reguli” (1-1-1970)
  • PLANETA L.E.R. de Andrea Ghita
    Reflecţii pe marginea unei întâlniri, din care va reieşi, poate, ce este Planeta LER şi cine o locuieşte. (1-1-1970)
  • Cinci (5) păcate care ar putea să ne dea de gândit de George PETRINEANU
    Moda vestimentara fanariota

    Moda vestimentara fanariota

    cultul mitei; o birocratie zdrobitoare; oficiali care odata dovediti ca au furat din banii cetatenilor nu sunt niciodata pedepsiti; demnitarii folosesc posturile publice dintr-o administratie hipertrofiata ca moneda de plata si rasplata; evaziunea fiscala. (1-1-1970)
  •  
    3.14.131.187