• ACUM.TV
  • Editia 26 august – 1 septembrie 2012
  • Dacă excludem imposibilul…sau Securitatea şi eu de Dorian Galbinski
    Eu şi Securitatea nu ne-am cunoscut personal. Ne ştiam doar din auzite. În februarie 1965 însă, i-am scris o scrisoare anonimă. Nu direct, pentru că nu ştiam adresa, ci apelând la bunele oficii ale direcţiunii Facultăţii de Istorie din Iaşi, unde eram în anul I……continuare (26-8-2012 – Editorial)
  • Este ciclismul un sport de trişori? de Petru Clej
    Decizia ciclistului american Lance Armstrong, câştigător de şapte ori al Turului Franţei, de a nu contesta auzaţiile de dopaj împotriva sa aduse de Agenţia Anti Doping a Statelor Unite (USADA) şi readierea sa din toate titlurile obţinute după 1998 a declanşat o avalanşă de dezvăluiri în presă care pun la îndoială întegritatea acestui sport. Afacerea Armstrong a dovedit nu doar necinstea sportivilor, a antrenorilor şi medicilor lor, dar şi complicitatea prin tăcere a unor oficialităţi şi a unei bune părţi a presei. (26-8-2012 – Sport)
  • Ecouri suedeze la cererea de azil politic în Ecuador a lui Julian Assange de George PETRINEANU
    Cazul Julian Assange a revenit în atenţia opiniei publice când acesta, aflat la Londra şi interogat pentru o acuzaţie de viol comis în Suedia, s-a „refugiat” la Ambasada Ecuadorului din Londra, cerând azil politic. Autorităţile Ecuadorului şi-au dat acceptul pentru acordarea azilului. Motivul invocat de Assange este riscul ca în cazul unei extrădări a acestuia în Suedia, aceasta să dea curs cererii SUA de a fi extrădat cu riscul pedepsei cu moartea. (26-8-2012 – Extern)
  • Societatea Timişoara: Apel pentru salvarea Monumentului Fidelităţii de Editori ACUM
    Facem un Apel către Primarul oraşului şi către Consiliul Municipal să dea curs planurilor de reamplasare în oraş a Monumentului Fidelităţii, una dintre cele mai frumoase ansambluri monumentale ale Timişoarei istorice care datează din 1852 şi a fost izgonită în cimitir în anul 1936. Este nevoie de aprobarea unui suport financiar din partea Primăriei pentru reamplasare şi restaurare. (26-8-2012 – Societate civila)
  • Nunta de cîini (3) de Nichita Danilov
    Eram bîntuit de presimţirea că nunta aceasta cîinească o să se sfîrşească prost; şi aşa a fost să fie: presimţirile mele n-au dat greş. (26-8-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Ploile disperării (iulie 2010) de Dan DAVID
    Mama Dochia buimacă, abia trezită, rezemată-ntr-un par, / Întreabă în stânga şi-n dreapta: Unde mi-o fi vaca? / „Nici n-am apucat s-o mulg, domn’ primar.” (26-8-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Pe când în deltă de Adrian Grauenfels
    ciorbe de peşte, sau picioare de rege / prânz pescăresc / cuţit în inimă / precum şi ele / vinurile asortate / ahhhh toate (26-8-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • google_2

  • Băsescu se adresează românilor din Republica Moldova de Ziua Limbii Române de Editori ACUM
    Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii „Zilei Limbii Române” în Republica Moldova. Acesta a fost prezentat vineri, 31 august a.c., la Chişinău, de către domnul Eugen Tomac, consilier de stat. (31-8-2012 – Comunicate de presa)
  • A călători, călătorie, călător. Graniţele din interior de Ovidiu Ivancu
    Cine a avut cel puţin o dată în viaţă şansa de a traversa frontiere, de a trece dintr-o ţară în alta, de a intra în contact cu realităţi diferite în faţa cărora fie s-a enervat teribil, fie a zâmbit superior, fie a rămas uimit, acela ar trebui, teoretic, să poată înţelege mult mai multe din ceea ce se petrece în jurul său. Vă mai amintiţi cum ne legam cu toţii speranţele de muncitorii români din Spania sau de cine ştie de unde, cum ne imaginam că ei se vor întoarce în ţară şi mentalităţile se vor schimba?! Au trecut peste 20 de ani, unii dintre români s-au întors, şi mai mulţi au avut ocazia de a călători dincolo de graniţa românească, dar, în ceea ce priveşte mentalitatea (cuvânt atât de tare supralicitat!), ea şi-a urmat cursul ei… (26-8-2012 – SPUNE)
  • Hiroşima şi iertarea (I) de Alexandru Leibovici
    Cine pe cine trebuie să ierte pentru Războiul Pacificului şi toate ororile sale? Războiul între Germania şi Aliaţi se termină în luna mai 1945, prin capitularea totală şi necondiţionată a Germaniei, semnată pe 8 şi 9 mai. Pe al doilea teatru de război, cel din Oceanul Pacific, luptele înverşunate continuau. Războiul Pacificului începe de fapt în 1931, când Japonia, o dictatură militaro-imperială, a atacat şi ocupat Manciuria (nord-estul Chinei). În 1937 Japonia atacă China cu intenţia de a o cuceri în întregime. În sfârşit, spre finele anului 1941, Japonia invadează Thailanda, Malaiezia şi baza navală americană de la Pearl Harbor… (26-8-2012 – Istorie si actualitate)
  • Pescuitul, o tematica preferata de Dorel Schor
    Pentru multa lume pescuitul nu are nimic spectaculos. Ce poate interesa in prinderea fara mult succes a unui peste pricajit, dupa ore de astepare si de sperante? Altii sint de alta parere: ce poate fi mai pitoresc? Un peisaj mirific, o liniste patriarhala, clipocitul apei, (26-8-2012 – Album)
  • Dan Mititelu. Ţara mea. de Ioan Florin FLORESCU
    Ştiu că într-o zi îmi vor face autostrăzi europene şi nu-mi voi mai putea plăti nici taxa de drum. Am luat măsuri. Am rugat părinţii de la Golia să-mi facă o cruce de mormînt. Am urcat „lemnul” în autobuz, am coborît la schitul Tărîţă şi, de la călugării de acolo, mi-am cumpărat loc de veci în cimitirul aflat chiar în coasta Iaşului meu. (26-8-2012 – Cai Spre Noi Insine)
  • Mâncărica în felul lui Florin de Florin Predescu
    Inca o reteta buna de la Florin. Pofta buna la toti! (26-8-2012 – Gastronomie si Stil)
  • Mişcarea şi sportul, cheia incontestabilă a sănătăţii şi a longevităţii de Stéphane Ionesco
    În fiecare organism se produc transformări de-a lungul întregii vieţi. Costică, prieten din tinereţe, muzician de rasă, îmi spune, contrariat, la telefon. „Auzi domne, eu care până acum la 67 de ani, n-am avut nici pe dracu, să-mi găsească mie colesterolul ridicat…!” Bietul Costică, nu-şi mai amintea când fuma două pachete de Kent pe zi şi savura cu lăcomie delicioasele sarmalele pregătite de Mia, înotând în grăsime de porc, dominate de măreţia unei mămăliguţe la tuci. (27-8-2012 – Sanatate)
  • Insemnari pe un iPhone. Campanie electorala in S.U.A. de Florin Predescu
    Mitt Romney şi Paul Ryan, adversarii lui Obama, au anunţat o reducere a bugetului de întreţinere a soseselor, de amânare a renovării podurilor. Soselele din Statele Unite vor deveni ca cele din Romania? (26-8-2012 – SPUNE)
  •  
    18.117.158.124