R. Moldova, stat apărut pe harta lumii cu puţină vreme în urmă, s-a remarcat mai degrabă prin exodul cetăţenilor săi de la 1990 încoace. Această masă de cetăţeni, cea mai importantă din Europa, din punct de vedere proporţional, este definită acum ca o „diasporă”.
Cine sunt ei, câţi sunt, de ce au plecat, ce au lăsat în urma lor şi cu ce au îmbogăţit patrimoniul valorilor autohtone? Aceastea sunt întrebarile care pot clarifica dacă există realmente o diasporă moldovenească şi cu ce se deosebeşte ea de celelalte similare.
Un proverb latin spune ca „Patria mea este acolo unde imi este bine”. Noua, celor din spatiul spiritual romanesc, popor autohton, născut şi crescut pe aceste meleaguri, sintagma data pare sa ne fie mai putin caracteristica. Totuşi, istoria nu ne-a fost favorabilă intotdeauna. Sau, mai bine zis, a fost mai degrabă defavorabilă cu acest neam. De-a lungul vremurilor, multi români basarabeni au fost nevoiti sa intre in diaspora, fie cu voie, fără voie sau de nevoie, din cauze dintre cele mai diverse, politice şi geopolitice, economice şi sociale, spirituale sau religioase.
Este greu de vorbit despre o „diasporă moldovenească”, pentru că nu ştim ce înseamnă, când a început ea, din cine e compusă şi, mai ales, care este legătura ei cu „diaspora românească”.
Ocupaţia sovietică şi diaspora basarabeană
Cei mai mulţi din teritoriul dintre Prut şi Nistru au plecat înainte de ocupaţia sovietică. Nume precum Anton Crihan, (initiator al Unirii de la 1918), Leon Donici (prozator, publicist, dramatirg si actor plecat in 1924 la Paris si fondator al organizatiei „Cercul Basarabenilor”), sau Sergiu Grossu (poet, publicist si activist pe taramul culturii romanesti), Stefan Ciobanu (membru titular al Academiei Romane), au fost printre primii care au conturat specificul diasporei basarabene. Aceste nume celebre sunt cei care, dupa ce au facut periplu prin lume si neputand reveni acasa, in Basarabia, s-au intors in România unde si-au gasit locul prielnic pentru linistea si definitivarea operelor lor.
O intreaga pleiada de intelectuali romani au venit din Basarabia in Romania după ocupaţia sovietică din 1940. Familia Baconschi, de exemplu, a carui descendent, Teodor Baconschi, este astazi ambasadorul statului Roman la Paris este un caz concret. Pentru altii, care nu s-au stabilit in Romania, aceasta a fost mai mult o punte spre Occident. Exemple pot fi gasite chiar printre contemporanii nostri. Nume precum binecunoscutul poet, dramaturg, si eseist Nicolae Lupan, sau lingvistul Eugen Coseriu, ori publicistul Paul Goma, toti situati la Paris, au contribuit esential la ceea ce numim cultură română şi europeană.
Eugen Coseriu, emblemă a diasporei basarabene, este cel care s-a implicat in problemele cuturale si a identitatii romanesti la cel mai înalt nivel. Este cel care a declarat de nenumarate ori de la tribune academice si oficiale, atat in Occident, la Bucuresti, cat si la Chisinau ca: „A promova sub orice forma o limba „moldoveneasca” deosebita de limba romana este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic e o absurditate si utopie; si din punct de vedere politic e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural”. Paul Goma este un alt caz. Un alt basarabean refugiat la Paris si care a afirmat clar si sigur ca nu revine la Chisinau pana cand „comunismul nu va fi eradicat din radacina”. Nicolae Lupan, un alt nume celebru expluzat din Basarabia si situat in Belgia, creator al Asociatiei „Pro Basarabia si Pro Bucovina” a devenit si el forta luptatoare a idealul romanitatii.
Astfel, drama exilatilor din diaspora de pana la 1940 arata cert ca ei sunt pastratorii idealului romanesc, in diverse forme. Ei fac parte din categoria care se autoexileaza, mai ales din motive politice. Sunt insa cei pentru care daca lucrurile la ei acasa nu merg bine, nu pot sta deoparte, trebuie sa se implice fie si de la distanta. E si firesc sa fie asa.
Diaspora basarabeana mai are un specific. Cei plecati dupa 1940 s-au exprimat atat in apus cat si in rasarit. Exemple pot fi cazul a doi mari oameni de geniu: cel al marelui regizor Emil Loteanu, talentul caruia a fost pe deplin apreciat la Moscova si cel al lui Eugen Grebenicov, omul care prin forta mintii lui a calculat forta scutului termic al navelor rusesti si a carui nume astazi il poarta o constelatie.
Si daca la Moscova unii s-au dezvolat si au ajuns artisti unionali, totusi exista diverse polemici pe marginea acestor ascensiuni. Sunt voci care sustin ca rusii i-ar fi plasat practic pe cei plecati ca intr-o rezervatie si i-au transformat in masini care sa le fie de folos. Dar chiar si in aceasta ecuatie exista o parte buna a lucrurilor. Avantajul este ca cei care constituiau diaspora basarabeana au fost perceputi aproape intotdeauna ca fiind romani, chiar si in Siberia, indiferent ca veneau din Republica Moldova.
Schimbarea de dupa ’90
După 1990, odata cu apariţia pe hartă a noului stat R. Moldova, situaţia se schimbă. Desi ar trebui sa meargă in România sau în Occident în călătorii turistice, exile intelectuale sau motive de afaceri improtante şi substanţiale, cetăţenii R. Moldova merg de nevoie. E drept că suntem in mileniul trei si lucrurile trebuie vazute in mai mare complexitate; e firesc ca lumea sa se diversifice, dar si sa se unifice. De la ‘90 incoace insa, diaspora moldoveneasca s-a largit vizibil, mai mult de nevoie. Pe lista celor plecati au inceput sa intre tot mai mult basarabeni din diferite categorii sociale. Migrarea masiva a celor peste un milion de cetateni a facut ca astazi diaspora moldoveneasca sa fie răspândită in lume. Saracia de acasa, din ultimii ani, ne-a sporit diaspora substantial. Astfel ca, astazi, „ai nostri” sunt peste tot, atat in vest cat si in est.
Actuala diasporă se poate împărţii în câteva categorii, inegale cantitativ sau calitativ: românii / moldovenii din România, românii / moldovenii din Rusia (cei care s-au adăugat celor deportaţi sau urmaşilor acestora), românii / moldovenii din Occident. Înainte de a le discuta pe fiecare în parte, să abordăm problema şi din punct de vedere teoretic.
Definirea diasporei
Sunt foarte puţine studii şi articole teoretice asupra aceastei probleme. Cercetătorul de la Bucureşti, Dan Dungaciu, identifică în publicaţia Flux (22.02.08) problema principală a diasporei R. Moldova în modul de definire al identităţii R. Moldova ca atare: sau moldovenist sau polietnicist. „Dacă, de pildă, discursul asumat ar fi cel moldovenist, toată armătura instituţională (programe TV, publicaţii, finaţarea unor manifestări culturale, susţinerea prin biserică) trebuie orientată în acord cu acest deziderat „etnic”: limbă, istorie, repere etno-identitare”. În acest caz, consecinţele ar fi următoarele: „prima: rămânerea pe dinafară a cetăţenilor din R. Moldova de alte extracţii etnice, vorbitori de limbă rusă în general. Pentru ei nu ar exista politici de susţinere etno-identitară, căci cele generate de discursul moldovenist-etnicist-istoricist nu îi ating”.
Şi a doua consecinţă identifcată de cercetătorul din România: suprapunerea diasporei din R. Moldova cu cea românească, „căci reperele etno-identitare sunt, practic, identice, inclusiv limba, iar biserica spre care statul R. Moldova ar trebui să îşi orienteze cetăţenii în acest caz ar fi cea… românească, adică Mitropolia Basarabiei şi Biserica Ortodoxă Română, căci un asemenea discurs nu ar putea, riguros vorbind, să orienteze cetăţeanul R. Moldova spre o biserică de cu totul şi cu totul altă identitate etno-lingvistică, respectiv cea rusă de care ţine şi Mitropolia Moldovei (cazul cetăţenilor moldoveni din Italia este emblematic din acest punct de vedere)”.
Dan Dungaciu susţine că, în cazul unui „discurs polietnic şi multicultural asumat la Chişinău”, instituţiile statului trebuie să lucreze în exterior cu aceeaşi platformă polietnică, „respectiv, să aibă drept ţintă, toată gama etnică de cetăţeni aflaţi în afara frontierelor R. Moldova şi să îşi calibreze programele în consecinţă”.
În realitate, concluzionează sociologul Dan Dungaciu, „o asemenea sarcină este dincolo de posibilităţile unui stat, mai ales a R. Moldova, care riscă, în cazul „validării” discursului polietnic şi multicultural la Chişinău, să eşueze într-o incoerenţă endemică, cel puţin la nivelul relaţiei cu cetăţenii ei din afara frontierelor”.
Basarabenii din România
Revenind la categoriile anunţate, prima categorie pe care trebuie sa o avem în vedere este compusă din cei care pleaca din spatiul R. Moldova si se muta in Romania. Sunt din ce în ce mai mulţi şi din ce în ce mai cunoscuţi. Acum cateva luni în urmă, revista VIP Magazin de la Chişinău le-a dedicat un articol amplu şi ne-a făcut cunoştinţă cu unii dintre ei: nu-i vedem foarte des la TV şi nici la cronicele mondene: succesele vorbesc de la sine. Sunt 11 nume noi de basarabeni recent realizaţi peste Prut, pe lângă cele pe care le cunoaştem deja – Anastasia Lazariuc, „Planeta Moldova”, Arsenie Toderaş, Anna Lesko, fraţii Vaculovschi, Tania Popa (actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti), Tina Geru (interpretă), Petrică Ciobanu (actor), Victoria Bucun (coregrafă), Veceslav Ciuhrii (director “InsecFarm”), Nicolae Petrov (preşedinte “CarpatAir”). Text de Rodica Trofimov” (VIP Magazin, aprilie 2008).
Este de asteptat că această parte să crească, să se remarce tot mai mult, să devină mai vizibilă şi mai atractivă pentru cei care trăiesc în R. Moldova.
În ce măsură această categorie se poate defini ca „diasporă moldovenească” este greu de spus. Această categorie se simte bine la Bucureşti, ca şi la Chişinău, şi nu face distincţiile între „român” şi „moldovean” decât geografic, în nici un caz în termeni moldovenişti.
Românii / moldovenii din Rusia şi fosta URSS
O publicaţie cunoscută de la Chişinău prezenta anul trecut, intr-un articol, situaţia românilor / moldovenilor din fostul spaţiul al URSS. Astfel a, la recensământul din 2002 din Federaţia Rusă aproximativ „178 de mii de cetăţeni ruşi s-au declarat români, moldoveni sau volohi (acestora li se mai adaugă peste 250 de mii de cetăţeni moldoveni, aflaţi la munci, mulţi dintre ei împreună cu copii, în Federaţia Rusă, dintre care mai mult de jumătate se află în oraşul şi regiunea Moscova)”. Cu toate acestea, titra ziarul, „în Rusia nu există nici o instituţie de învăţământ sau culturală în limba română cu finanţare de la Bugetul de stat al Federaţiei Ruse”.
Rezultatele guvernului de la Chişinău pe această direcţie nu sunt deloc notabile. Gheorghe Tihenchi, vicepreşedintele Asociaţiei “Moldova” de la Moscova, declara, citat de BBC (mai 2006, autor Corneliu Rusnac), că acel program guvernamental de susţinere a diasporei nu are şanse de reuşită din cauză că legăturile dintre basarabenii din Rusia şi autorităţile de la Chişinău, spune Tihenchi, există mai mult la nivel de declaraţii decât în realitate: “Practic nu-i nici o susţinere. Singura susţinere, şi aceea prea mică, este că, pe lângă o şcoală din Moscova, funcţionează cursuri de limbă numită moldovenească, limbă română. Se mai organizează diferite acţiuni culturale, dar în ultimul timp mai puţin, fiindcă, din păcate, nu prea dispunem de posibilităţi materiale care ne-ar permite să fim mai activi”.
Problema este că, după cum remarcă si reportajul BBC, în unele situaţii este imposibil de deosebit între diaspora “moldovenească” şi cea “românească”, deoarece o bună parte dintre basarabenii din diasporă se consideră români. De aici si concluzia logica: “responsabilitatea pentru această situaţie le revine, în egală măsură, atât autorităţilor de la Chişinău, cât şi celor de la Bucureşti”.
Acest lucru este confirmat şi de Gheorghe Tihenchi, vicepreşedintele Asociaţiei “Moldova” de la Moscova. El spune că la Moscova există câteva organizaţii ale basarabenilor, dintre care una se numeşte Asociaţia de cultură româno-rusă.
Moldovenii / românii din Occident
In prezent, aproximativ un sfert din populatia apta de munca din Moldova se afla peste hotare, arata studioul „O analiza a legaturilor existente intre comunitatile moldovenesti de peste hotare si patria lor” ( OIM, mai 2007). O buna parte dintre acestia muncesc in Occident ( Italia, Spania, Portugalia etc.). Relatia lor cu statul R. Moldova este extrem de firava.
Rolul lor pare sa fie doar de furnizori de remitente pentru membrii familiilor lor. Dupa cum atesta si raportul citat, „aceasta este mai degraba o legatura directa cu familia decat cu o identitate colectiva mai mare”. Un moldovean aflat in Italia mentiona: „Diaspora este ceva inventat la Chisinau din cauza veniturilor pe care le oferim tarii, dar si pentru anumite motive politice, cum ar fi dorinta de a obtine mai multe voturi”.
Se poate constata că exista o ruptura cu locurile de unde au plecat. Cei aflati in afara au prea putina informatie despre cele din tara. In Italia, spre exemplu, sunt disponibile prin satelit canale din Rusia, Ucraina si prea putine din Moldova.
Nici cei din R. Moldova nu prea stiu ce se intampla cu cei plecati. Iata ce spunea un alt migrant in Italia : „Multi oameni din Moldova nu-si imagineaza ce viata grea avem noi aici ; cand ei se gandesc la noi, presupun ca din moment ce lucram aici, peste hotare, trebuie sa fim bine dotati financiar si nu avem deloc probleme. Nu vorbesc doar despre politcieni – care nu stiu si nici nu vor sa stie – dar despre moldovenii de rand, ca si noi ”.
Problema principală din punct de vedere al subiectului pe ccare il discutam aici este următoarea. In cadru aceluiasi studiu realizat de OIM gasim remarca unui medic din Bologna, Italia, care a avut ca pacienti mai multi migranti. El spune asa: „Moldovenii deseori se prezinta ca fiind romani, deoarece foarte putini (italieni) stiu unde se afla Moldova”. Si opinia lui nu este deloc singulara. Observăm asadar şi cazul moldovenilor plecati in Occident aceeaşi problemă a auto-identificării cetăţenilor R. Moldova şi a slabei legăturii cu proiectele de tip moldovenist impuse de la centru.
„Diaspora moldovenească” – semne de intrebare
Nu exista deocamdata o dezbatere publica cu referire la aceasta tema, desi este de la an la an tot mai necesara. După cum s-a remarcat până acum, problemele diasporei moldoveneşti sunt in primul rand problemele statului R. Moldova. In acest context, tindem sa credem ca fără o clarificare a problematicii identităţii statului R. Moldova nu se va putea obţine prea usor o clarificate a problematicii „diasporei R. Moldova”.