Reamintesc faptul ca tracii se formeaza in urma venirii ultimului val de migratori din mileniul II i.e.n. Acest val pleaca din inima Europei si afecteaza toata Europa si Orientul Apropiat. Pentru noi, fenomenul porneste din bazinul Dunarii Mijlocii.
Am precizat ca unii cercetatori considera ca acesti nou veniti sunt traci. E discutabil. Toti cercetatorii romani si majoritatea celor din afara considera ca tracii s-au nascut din sinteza culturala dintre nou veniti si autohtonii ce formau culturile epocii bronzului din sudul Poloniei la Egeea ( mai apoi retragindu-se pe crestele Balcanilor), din bazinul Dunarii Mijlocii in nordul pontic.
A vorbi despre traci inainte de finalizarea acestei sinteze este la fel de elocvent (pentru imaginea celor ce folosesc termenul „prematur”) ca si utilizarea termenului de „roman”/”Romania” pentru mileniul I i.e.n. Sau chiar II, ca si persoanele pe care le acuz pomenesc de neoliticul „nostru” „tracic”. In epoca bronzului putem vorbi doar de proto-traci. Si asta doar in partea finala (a doua jumatate a mileniului II i.e.n. -1500-1200 i.e.n.-).
In ceea ce priveste problema „pelasgilor”, trebuie sa intelegem ca e vorba de bastinasi. In competitie cu noii veniti. Dar avem raport bastinasi/nou veniti in paleolitic („bastinasii” de Neander sunt eliminati de nou venitii Cro-Magnon -nu se stie de unde apar-), neolitic (populatia din mezolitic erau bastinasii, purtatorii neoliticului nou venitii -veniti din Asia Mica direct sau prin Grecia-), in epoca bronzului (eneoliticul bastinasi, purtatorii noilor elemente -bronz, patriarhat, cresterea animalelor in turme, razboinici- erau nou veniti, numiti „indo-europeni” -veniti din Iran/Caucaz prin nordul pontic), in epoca fierului avem, iar, sinteza dintre autohtonii culturilor bronzului, suprapusi de nou venitii din Europa Centrala. Si atunci, care sunt „pelasgii”? Termenul e prea vag si folosit pentru a umple golul datorat necunoasterii. Intre timp, arheologia a facut numerosi pasi pe cale descifrarii trecutului. Este ridicol sa ne raportam la momentul 1900, cind nu se stia mai nimic despre preistoria noastra. (Cititi revistele „Dacia” din perioada interbelica si va veti lamuri.)
In privinta formarii tracilor, exista o problema. Acestia s-au format de la inceput in triburi diferite, sau din masa lor s-au desprins triburile dupa formare? Mai ales ca erau destul de violenti in raporturile intertribale. (Nu erau singurii. Si grecii se luptau intre ei, si slavii, si germanii.) Si problema cea mai sensibila e cum s-a format o singura entitate din atitea culturi diferite (de epoca bronzului) ce au stat la baza formarii lor….
Din sec. VII i.e.n. (700-601 i.e.n.) se poate vorbi -fara teama de a gresi sau exagera- de daci si geti. Adica, masa tracilor se diferentiaza in „uniuni” de triburi. (Termenul de „uniune” nu este in sens politic. El descrie doar faptul ca avem un mare nr. de triburi in interiorul termenului.)
Diferentierile nu sunt de natura lingvistica sau arheologica. Exista o singura limba si o remarcabila unitate a culturii materiale in tot spatiul amintit. Unitatea culturala arheologica consta in ceramica identica -tehnologie, pasta, forme-, arme/unelte identice, asezari/locuinte/cetati de acelasi tip, rituri funerare identice.
Cum s-a ajuns la denumiri diferite? Dintre populatiile mediteraneene ce au lasat izvoare scrise, grecii au venit primii in contact cu tracii. (Normal, se invecinau cu ei la nord si au pornit si mai timpuriu fenomenul de „roire” in Marea colonizare greaca.) Ei au luat contact cu getii sud-dunareni si apoi cu cei de la nordul fluviului. In fapt, ei i-au botezat „geti”. (Cele mai timpurii informatii scrise apar la sf. sec. VII i.e.n Dau o scurta lista cu autorii -greci- in care apar referiri la geti: Hecateu, Herodot, Sofocle, Tucidide.)
Romanii au venit in contact cu tracii nord dunareni in sec. I i.e.n. (100-1 i.e.n.). Prima atestare in documente latine o gasim la Cezar („De bello Gallico”).
Greci i-au numit „geti”, romanii i-au numit „daci”.
Strabo scrie ca :”dacii au aceasi limba ca si getii” (VII,3,13). Tot el adauga:”…a existat o impartire a teritoriului chiar in cele mai vechi timpuri, caci pe unii ii numesc daci, iar pe altii geti. Getii sunt cei care se intind spre Pont si spre rasarit, dacii cei care locuiesc in partea opusa..” (VII,3,12). Tot el precizeaza zona de locuire a celor 2 grupari, cind se refera la cursul Dunarii.
Dio Cassius spune: „Eu ii numesc daci pe oamenii pomeniti mai sus, cum isi spun ei insisi si cum le zic romanii, macar ca stiu prea bine ca unii dintre greci ii numesc geti, fie pe drept, fie pe nedrept. Caci eu imi dau bine seama ca getii locuiesc dincolo de Haemus (Balcani) de-a lungul Istrului.” (LXVII,6,2)
Appian („Istoria romana”, prefata, 4,15) :”getii de dincolo de Istru, pe care ii numesc daci.”
Trogus Pompeius :”si dacii sunt un vlastar al getilor” (XXXII,3,16)
Numele de „Dacia” apare in izvoare in sec. I e.n. (1-100 e.n.). Il gasim la Pliniu cel Batrin („Historia Naturalis”, I,47) si la Tacit („Agricola”, 41,2).
Confuziile intre denumiri nu lipsesc nici in vechime.
Criton (medicul lui Traian, deci un om care cunostea situatia direct, foarte bine) scrie ca Decebal e „conducatorul getilor” („Getica”).
Iordanes, dupa citeva secole, scrie si el o „Getica”. In fapt, o istorie a gotilor. Pentru ca getii erau cunoscuti de toti istoricii, militarii, diplomatii antici, acesta le imprumuta numele pentru a da un prestigiu sporit salbaticilor, primitivilor si necunoscutilor goti. Cei care se bazeaza pe aceasta confuzie gresesc.
Mai ales cind afirma ca e vorba doar de o confuzie simpla, o litera citita altfel (got/get). In fapt, orice autor antic stia ca se scrie Gothica/Getica. (Grecii au doua semne diferite pentru „t”. Romanii scriu cu „t” sau „th”.) In concluzie: domnii si doamnele ce scriu pe „tema” nu cunosc arheologie, nu stiu lingvistica, nici paleografie sau epigrafie. Dar vor sa rescrie istoria. Pe ce baze?
Cum Iordanes a fost mult folosit in epoca medievala, f. multi istorici vor face aceasta confuzie in epoca. De aici recomandarea de a citi autori de mult depasiti, pentru ca ei ar „dovedi” ca tracii erau…germani. Tot ce se poate dovedi este ignoranta sau reaua vointa manifesta a semidoctilor respectivi.
Revenind la tema noastra, trebuie sa facem precizarea ca atunci cind apare (in izvoare) numele de „Dacia”, romanii ocupasera deja regiunile din sudul Dunarii. Confuziile nu mai puteau fi facute.
La numele date, se mai pot adauga alte surse: Q.Curtius Rufus, Trogus Pompeius, Diodor din Sicilia, Pausanias, Arian, Flavius Josefus. ( Personal, cred ca lucrarea lui Popa Liseanu despre izvoarele romanilor, ar trebui reeditata cu adugirile la zi, pentru a evita abuzurile de intrepretare ale unora sau altora. Ca sa exemplific, un pasaj din Herodot se traduce:” getii sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci” sau „getii se cred cei mai viteji si drepti dintre traci”. Intre cele doua variante, este o mica diferenta. Este rolul lingvistilor, nu al istoricilor, sa lamureasca problemele izvoarelor.) Dupa cum se observa, este vorba de un numar mic de autori. Si din acestia, unii preiau alte informatii livresti (pierdute intre timp), nu cunosc personal situatia. In aceste conditii, surplusul de informatie adus de arheologie este absolut indispensabil.
“… utilizarea termenului de „român”/”România” pentru mileniul I i.e.n. Sau chiar II, ca si persoanele pe care le acuz pomenesc de neoliticul „nostru” „tracic”.
Aveţi perfecta dreptate, e un fenomen foarte răspândit in istoriografia din România. Se încalcă unul din principiile de baza ale cercetării ştiinţifice in raport cu epoca istorică concretă.
Am citit recent câteva articole despre D. Cantemir si Ştefan cel Mare. E ceva aproape normal pentru autorii contemporani ca ambii domnitori sa fie numiţi români, deşii n-au condus Ţara Româneasca (Valahia) si nici n-au activat in statul comun România. Nu m-as mira daca s-ar spune ca si Decebal e un mare erou al poporului roman, uitându-se de atitudinea sa fata de Roma si Romani.
Ar trebui să existe o linie clară de demarcare intre arealul geografic si perioada istorică concretă care corespunde după toate rigorile ştiinţifice termenilor de „roman”, „romanic”, „est-romanic” – pe de o parte şi „român”, „românesc” – de cealaltă parte. Asemenea confuzii din raţionamente ultrapatriotiste alimentează, cu părere de rău, şi astăzi nesfârşite dispute deja de ordin politic cu statele vecine din afara UE. Bunăoară, nu poate fi decât est-romanic şi nicidecum românesc substratul cultural-lingvistic format din contopirea elementului roman (neolatin) cu cel iliric sau macedonian, adică total diferit de cel geto-dacic si, in plus, în afara teritoriului Ţării Romaneşti sau al României.
Intr-o Europă liberă, in care se pledează pentru „unitate prin diversitate culturala si linguistica” la nivel de stat şi de conştiinţă publică se neaga existenţa de rând cu româna a altor limbi neolatine din familia est-romanică, recunoscută de ştiinţa lingvistica. E o situaţie mai dramatica decât in cazul limbilor slave de sud. Căci deşi in fosta Iugoslavie pentru bosniaci, croaţi, muntenegreni si sârbi se recunoştea de către regimul de la Belgrad o singura limba – cea sârbo-croata, astăzi nimeni în acest spaşiu nu neaga existenţa de sine stătătoare a limbii şi identităţii muntenegrene, bosniace, croate si sârbe (in variante de scris chirilic si latin), la fel şi limba macedoneană diferită de cea bulgara. În acest context – ce fel de ţară rămâne a fi România?..
Aveti dreptate, lucrurile sunt scapate de sub control. Si la noi, si aiurea. Va pot da exemplu doar cu „bronzurile ungare”. In epoca bronzului, maghiarii nu erau pe aici. Etc.
Totusi, exista o problema. Cind s-a discutat de vlahii din spatiul ex-iugoslav, parlamentarii nostri de la UE, au stralucit prin absenta.(S-a luat decizia -prin vot- ca in spatiul respectiv exista „vlahi” si „romani”).
E de pus intrebarea daca existenta unei minoritati (si mai ales caracterul ei) trebuie sa fie aprobat de o institutie politica. Revenim la sec. XIX cind trebuia sa se dovedeasca faptul ca exista o minoritate cultural-lingvistica..etc?
Revenind la discursul istoric, se pare ca ceva nu intelegeti. Poporul roman este considerat format incepind din sec. VI („Torna, (re)torna, fratre!”) pina in sec.VIII-IX. De la autor la autor. Ca el era organizat (politic) in mai multe formatiuni politice sau state feudale, asta e altceva. (Vedeti cazul Germaniei, Italiei.)
Fara indoiala, un loc aparte trebuie acordat vlahilor sud-dunareni si statului „vlaho-bulgar”. Dar aici e alta poveste, pe care eu nu o stapinesc suficient de bine, pentru a v-o putea prezenta.
Exista partea plina si partea goala a paharului. De ce in intenţia unor insuliţe de romanitate din Balcani şi de oriunde de a-si conserva specificul lor inedit, inclusiv şi felul cum vorbesc, cum identitar se autonumesc – se vede un careva pericol, o încălcare, un act injust ce trebuie stopat, combătut, negat, inclusiv prin votul deputaţilor – adică partea goala a paharului?
De ce scăpa din vedere partea plina – bucuria sincera de frate mai mare de a nu fi singuri in tot acest imens spaţiu răsăritean al fostului Imperiu Roman, de a avea fraţi mai mici, care printr-un miracol au supraveţuit? Poate ca in limbajul, datinile si obiceiurile lor se vor descoperi cioburile pierdute din oglinda de alta data întreagă a istoriei şi culturii comune traco-romane, se vor dezvolta muguri şi mlădiţe dintr-un genofond dispărut la nord de Dunăre? Sunt asemenea unor flori rare, care daca nu sunt înscrise in Cartea Roşie şi nu sunt salvate acum, vor dispare ireversibil pentru totdeauna. Lucrul cel mai paradoxal şi periculos e ca nu vecinii slavi, dar anume fraţii români, fără sa-şi dea sama, le pot distruge cel mai uşor elementele autentice arhaice ale limbii şi culturii lor – prin nerecunoaşterea identităţii lor minoritare şi omogenizarea graiului lor odată cu trecerea la normele limbii literare române.
… Daca in aceasta Europa nouă, liberă pentru toţi şi unită românii n-ar uita că sunt moştenitorii vrednici al strămoşilor daco-geţi şi apoi ai celor romani, comportamentul lor ar deveni, mi se pare, măcar un pic mai altfel – mai demn, mai drept, mai corect şi mai sigur pe sine in raporturile cu concetăţeni UE şi cu vecinii şi fraţii rămaşi in afara hotarelor comunitare.
… Se ştie că Imperiul Roman era intr-o criză financiară mult mai acută decât cea mondiala de azi. E greu de spus care i-ar fi fost soarta, daca Traian nu afla de existenta aurului dacic. Supunându-i pe daci la primul genocid in istoria umanităţii, Traian capturează cantitatea de aur cea mai mare de atunci si pana azi in istoria războaielor. Roma, care astăzi ar vrea să-şi închidă porţile in faţa noilor cetăţeni ale UE, arată în mare parte aşa cum a construit-o Traian cu aurul dacilor.