caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

Cum am ajuns să candidăm pentru PNL?

de (20-10-2008)

Noi suntem candidații liberali care vom participa la aceste alegeri în două din colegiile electorale din sectorul 3, unde şi locuim; Roxana Ioniță în colegiul 10 și Bogdan Petre în colegiul 11.

Am ales această formulă de promovare în tandem neavând încotro.

Suntem un cuplu de tineri cu o pasiune comună pentru politică și amândoi ne dorim să profesăm în acest domeniu.

Ne-am cunoscut la începutul facultății și de atunci am urmat un parcurs similar pe plan profesional, la fel și în ceea ce privește multe dintre studii. Am reușit să punem și bazele unei familii și să avem o fetiță minunată.

Amândoi am absolvit Facultatea de Științe politice din cadrul Universității București, secția în limba engleză. Bogdan a absolvit și Facultatea de Filosofie din cadrul aceleași universități.

Amândoi am urmat numeroase studii de specialitate în domeniul științelor politice, în țară și străinătate, am activat în societatea civilă în cadrul Alianței Civice, am lucrat la BBC România ca cercetători, iar momentan suntem consilieri la Camera Deputaților.

Pentru a urma o carieră în politică nu ne-am înscris de la bun început într-un partid politic. Nu am vrut să ne limităm pregătirea pentru acest proiect profesional doar la activitatea din mediul politic.

Cred că așa am evitat cel mai bine riscul de prelua din viciile vieții politice și de a deveni niște politicieni cu vederi înguste și ostili față de presă și societate civilă, două domenii cheie într-o societate, față de care am avut de asemenea înclinație.

Activitatea în Parlamentul României ne-a oferit posibilitatea de a afla ce se întâmplă cu adevărat în această instituție. Era obligatoriu să avem această experiență pentru ca să știm exact pentru ce ne pregătim.

Am lucrat alături de deputați, știm în ce constă munca lor, le cunoaștem calitățile și defectele, știm multe din lucrurile care nu funcționează la Parlament și de ce.

Pregătirea pentru politică, fel și intrarea în politică, alături de PNL, toate aceste lucruri le-am făcut într-o atmosferă mai puțin optimistă, în care aproape nimeni nu ne-a încurajat în acest proiect profesional, nici măcar familia.

Ni s-a “reproșat” că nu avem nicio șansă în politică pentru că nu avem pile, bani și niciun om politic influent în spatele nostru. Ni s-a “reproșat” că CV-urile noastre bogate nu vor face doi bani în fața corupției și mediocrității din politică.

E adevărat că ne-am înscris în Partidul Național Liberal, la începutul lui 2005, fără să cunoaștem personal niciun lider al partidului.

Opțiunea pentru PNL a fost dintotdeauna clară pentru noi. Având în vedere profilul nostru profesional și uman nu am fi putut deveni membri ai unui alt partid.

Am optat pentru un traseu pe cont propriu în PNL, încercând să ne afirmăm singuri, fără intervenții care să ne favorizeze. Urmând un astfel de parcurs, lucrurile s-au mișcat uneori mai greu, desigur.

Dar cel mai important este că am avut parte de recunoaștere și apreciere în PNL și că ascensiunea noastră a fost posibilă.

Pentru a fi desemnați candidați la aceste alegeri a trebuit doar să ne depunem dosarul de candidatură. Am fost evaluați și validați. Nu a trebuit să dăm spagă, nu ne-a condiționat nimeni cu bani pentru a putea candida.

Am ales fără ezitare să candidăm la aceste alegeri uninominale în București. Nu fugim de confruntări electorale. Din contră, competiția pentru noi e cea mai bună variantă de afirmare.

Candidăm într-un sector despre care se spune în mod eronat că este adjudecat de PD-L.

În realitate, alegătorii din Sectorul 3 nu sunt o masă de fani ai PD-L.

Lucrul acesta a fost demonstrat foarte clar de faptul că în sectorul 3 s-a înregistrat cea mai slabă participare în turul doi al alegerilor pentru Primăria Capitalei. Atunci alegătorii din sector nu au urmat la comandă apelul lansat de primarul Liviu Negoiță de a-l vota pe reprezentantul PD-L, Vasile Blaga.

Pe acest blog http://www.solic.ro/ puteți afla mai multe și despre proiectele noastre politice cu care ne prezentăm în fața alegătorilor noștri.

De asemenea, vom continua să lansăm săptămânal reacții la evenimente politice de actualitate și nu numai, pentru ca astfel să ne puteți cunoaște mai bine.

N.red. Publicarea acestui articol nu implică în niciun fel sprijinul revistei ACUM pentru candidații PNL și nu afectează în niciun fel imparțialitatea revistei în alegeri. Pe parcursul campaniei electorale vom găzdui în acest spațiu articole scrise de reprezentanți ai principalelor partide politice.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Criza financiară lovește din plin Ungaria

Moneda ungară - forintul - se depreciază rapidCea mai gravă criză finaciară din ultimele decenii cu care ne-a averttizat încă...

Închide
3.144.99.39