Theodor Cristian Popescu repeta la Metropolis o piesa de Roland Schimmelpfennig
Primele reprezentatii pentru public si presa sunt programate
vineri 22, sambata 23 si duminica 24 august 2008.
FEMEIA DIN TRECUT de Roland Schimmelpfennig este o coproductie Teatrul METROPOLIS si ProiectReplica, in regia lui Theodor Cristian Popescu. Piesa a fost tradusa de Victor Scoradet, special pentru aceasta montare, care ii are in distributie pe: Lucian Pavel, Lelia Ciobotariu, Cristina Toma, Conrad Mericoffer, Andreea Boboc. Scenografia este semnata de Mihai Pacurar, iar miscarea scenica poarta amprenta lui Florin Fieroiu.
Un cerc de prieteni, dar si nume noi
Dupa opt ani pretrecuti in SUA si Canada (unde au izbutit sa impuna numele proaspetei Companii „Theodor Cristian Popescu” pe scenele din Montreal), după ce au semnat, anul trecut, la Teatrul 74 din Targu Mures, premiera pe tara cu Geniul crimei de George F. Walker, regizorul si actrita sa fetis, Cristina Toma, revin pe o scena bucuresteana in postura care i-a consacrat – aceea de promotori ai dramaturgiei contemporane. (La sfarsitul anilor ’90, Compania Teatrala 777 infiintata de cei doi a fost, pentru scurta perioada in care a functionat, printre primele si cele mai productive structuri alternative afirmate la noi, introducand in circuitul teatral autori precum Tony Kushner si Biljana _,___ Cu Femeia din trecut, Lelia Ciobotariu si Lucian Pavel isi reiau si ei proiectele independente, incepute cu ani in urma sub titulatura Fundatia Antigona, in noul format ProiectReplica, aflat deja la a patra coproductie, dupa mady-baby.edu al Gianinei Carbunariu (la Teatrul Foarte Mic), James, spectacol de dans coregrafiat de Silvia Calin si Andreea Duta (la CNDB), Molly Sweeney de Brian Friel, in regia lui Alexandru Dabija (la Teatrul Bulandra).
Prieteni si colegi de generatie, Cristina Toma, Lelia Ciobotariu si Lucian Pavel au mai aparut impreuna pe aceeasi scena, in distributia „scandalosului” Ingeri in America de Tony Kushner, la Teatrul Nottara, o montare de care multi isi amintesc inca, in regia lui Theodor Cristian Popescu si coregrafia lui Florin Fieroiu.
Doi foarte tineri actori, cooptati in urma unor auditii pentru spectacolul Femeia din trecut, isi fac debutul bucurestean la Teatrul Metropolis: Andreea Boboc, absolventa la Iasi si Conrad Mericoffer, student in anul II la UNATC.
Un dramaturg celebru
Nascut in 1967, la Gottingen, Roland Schimmelpfennig face parte dintr-o generatie prodigioasa de noi dramaturgi germani, alaturi de nume mai mult sau mai putin cunoscute in Romania, precum Oliver Bukowski, Marius von Mayenburg, Falk Richter, Dea Loher sau Thomas Jonigk. O parte din succesul sau se datoreaza colaborarii cu regizorul Thomas Ostermeier, directorul celei mai influente scene europene a anilor 2000, Schaubuhne am Lehniner Platz din Berlin. In 1990 a inceput sa studieze regia la Scoala Otto-Falkenberg din München. A facut asistenta de regie inainte de a deveni dramaturgul reputatei Munchner Kammerspiele. In 2001, celebra sa Noapte araba este pusa in scena la Staatstheater din Stuttgart, apoi in numeroase alte teatre din Berlin, Frankfurt, Hamburg si Viena. Push up 1-3 are premiera in 2001 la Berliner Schaubuhne si la Deutsches Schauspielhaus din Hamburg (unde Schimmelpfennig este dramaturg in rezidenta in stagiunea 2001–2002). Vorher/Nachher (Inainte/Dupa), o comanda a Fundatiei BHF-Bank din Frankfurt, este reprezentata in 2002. Schimmelpfennig este primul autor selectionat la patru editii succesive ale festivalului de texte noi Mülheim Stücke.
Die Frau von fruher / Femeia din trecut a fost scrisa la comanda Burgtheater din Viena, in 2003. Premiera a avut loc un an mai tarziu, la Wiener Akademietheater, in regia lui Stephan Muller. In 2005 a fost prezentata la Royal Court Theatre, iar ulterior si la Lyon, Santiago de Chile, Sydney, New York, Barcelona, Paris, Ljubljana, Budapesta, Moscova s.a.
Daca Schimmelpfennig este relativ cunoscut in Romania (cu Noaptea araba, in special), Theodor Cristian Popescu este regizorul care l-a introdus pe dramaturgul german in cultura teatrala francofona din Canada, montand in premiera un adevarat „ciclu Schimmelpfennig” : Push up 1-3 (la Ecole Superieure de Theatre de l’UQAM), Noaptea araba, o coproductie Theatre de Quat’Sous – Compania Theodor Cristian Popescu (2007), si Femeia din trecut (2008), la Theatre Prospero.
Tragedie sau farsa macabra?
Frank si Claudia sunt pe cale sa se mute din casa in care au locuit timp de 19 ani. Totul e strans, impachetat si, in mare parte, imbarcat pe vaporul aflat deja in larg. Andi, fiul lor, se pregateste si el sa-si ia ramas bun de la Tina, prima lui dragoste, iar despartirile par cat se poate de firesti pe fundalul verii tarzii.
Pe neasteptate, in casa aproape pustie a cuplului isi face aparitia Romy Vogtlander, o femeie necunoscuta, care emite pretentii ferme asupra lui Frank, in numele juramantului de iubire pe care cei doi si l-au facut in adolescenta. Femeia e convinsa ca s-a intors la timp pentru a-i oferi barbatului vietii sale sansa unui nou inceput. E gata sa il „salveze”, dar cu o singura – irecuzabila – condiţie.
De unde vine Romy Vogtlander? Cine e ea?
Ce valoare poate avea o iubire de-o vara in comparatie cu 20 de ani de casnicie?
Dar o promisiune in comparatie cu un contract?
Sub presiunea amintirilor la care face apel „femeia din trecut”, existenţa cuplului se zdruncina, confruntata cu cele mai rele temeri ale fiecaruia. Bine ascunse sub tencuiala, fisurile din zidurile menajului ies la iveala. Aparitia lui Romy Vogtlander declanseaza un adevarat razboi psihologic, un thriller afectiv in care tradarea si razbunarea vor face ravagii.
Jongland cu precizia determinarilor temporale, continuu reordonate de o instanta exterioara, mizand pe ambiguitatea relatiilor si pe fragilitatea identitatii, Roland Schimmelpfennig ne antreneaza intr-un labirint de oglinzi paralele, intr-o spirala a timpului din care pare nimeni nu mai poate iesi la fel de „inocent” precum a intrat.
Premiera la Teatrul Metropolis
„Un autor contemporan important, cum e Schimmelpfennig, nu poate fi decat la locul lui in repertoriul unui teatru nou, care isi caută si isi cultiva un public”, sustine Theodor Cristian Popescu, la prima sa montare pe o scena bucuresteana dupa mai bine de opt ani.