Relatiile dintre romani apar ca un subiect controversat, dezbatut si neelucidat in totalitate. De ce romanii nu se inteleg intre ei si prospera intr-un permanent haos de dezintegrare nationala, de proasta functionare a liantului de comunitate exemplara in diaspora?
Dupa doua decenii de emigratie nu gasesc explicatii, ori o intelegere a dezbinarii romanesti.
Subiectul este deschis si nu gasesc o definire precisa, ci doar un posibil dialog cu cititorii ori cu generatiile mai tinere de imigranti romani.
Pornind de la experientele mele personale, de la lecturile si trecerile mele prin lume as dispune trei coordonate ale temei:
1. In orasul Freiburg din Germania unde fiinteaza un Institut Roman de decenii si cu tinuta academica aleasa am avut ocazia sa dialoghez cu imigranti eminenti varstnici, traitori ai evenimentelor interbelice in Romania. Multi repudiau Romania ca natiune unita si de moralitate curata acuzand secolele de opresiune nationala, ideea ca romanii ar fi fost doar niste vicleni aplecandu-se ca trestia in bataia vantului. Pe cand Imperiul otoman se afla in momente mai slabe, romanii refuzau plata tributului catre Poarta; iar cand forta ocupationista crestea atunci livrau valoarea pretinsa .
Ideea transformarii poporului roman intr-un popor balcanic ar fi si urmarea contactelor cu lumea nomada, cu cea pagana si in general cu cea slava. Ortodoxia de gen slavon a stopat accesul catre cultura vestica. Daca am fi fost catolici macar prin limba latina am fi avut acces la valori superioare si de mare influenta asupra dezvoltarii spirituale a maselor.
M-au durut remarcile si am enumerat faptele eroilor romani din toata Romania: Stefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Mihai Viteazul, Horia, Closca si Crisan, Avram Iancu ca nefiind de neglijat.
Faptul ca poporul roman ramane mereu in deriva, in rastriste este cauzat si de tradarile, de neacordarea drepturilor nationale de catre marile puteri vestice.
Sa nu uitam cat de greu au acceptat si recunoscut englezii independenta Romaniei, Marea Unire din 1918. Eroismul luptatorilor a primat si nu lntotdeauna iscusinta diplomatica.
Aceeasi emigranti varstnici din Germania admonestau generatiile romanilor mai tineri spunandu-le ca sunt nascuti sub stea comunista, ca romanii au tradat Germania la 1944. Repet, nu emit o dezbatere istorica, ci incerc sa ma identific cu masele de oameni simpli, cuminti, crestini, inselati pe rand de conducerea regala, de tratatul romano-german etc, de pactul Ribentropp ……
Un taran, fost combatant in cel de-al doilea razboi mondial martor al evenimentelor nu a inteles de ce a trebuit ca in Dictatul de la Viena sa fie anexat Ardealul ungurilor, atat timp cat noi aveam sa devenim aliatii nemtilor.
Acum ne bucuram de marele privilegiu al integrarii. Viva Europa!
Massmedia romaneasca incearca sa ridiculizeze, sa minimlizeze relatiile cu SUA, amintind ca americanii nu au mai venit in perioada postbelica sa ne elibereze de sub jugul communist.
Vom lasa in mana comisarilor europeni drumul de imbunatire a vietii.
2. O mare parte din analistii politici contemporani sustin ca dezmembrarea Diasporei ar fi fost rezultatul dus cu succes de catre serviciile centrelor comuniste din tara natala si ca prin diferite metode ar fi sporit neincrederea in semenii conationali.
In climatul actual de debarasare a suspiciunilor din perioada comunista cred ca frica a disparut, generatiile tinere de imgranti nici macar nu-si amintesc prea mare lucru de era ceausista. Pentru ei iesirea din tara e provocata de starea economica precara, de dorinta gasirii un loc de munca mai bine platit.
3. Ultima categorie tipologica o reprezinta personajele cameleonice dezvoltate in perioada postbelica. Acestia si-au deprins abilitati de adaptare la conditiile de obedienta si comportament falsificat in fata autoritatilor comuniste in vederea pastrarii posturilor, in genere asigurarea “paturicii” de confort.
Cameleonii de la mic la mare, caci se poate stabili o ierarhizare a spetei in discutie, se plimba in voie si astazi si isi poarta culorile nestingheriti si obraznici, atotstapanitori.
Nu sunt in masura sa emit sentinte si nici sa anatemizez pe cei in cauza. In viziunea lor lupta pentru a reusi cu orice mijloace ramane conditia proprie a existentei.
Poate ne-ar trebui niste ochelari speciali de depistare a cameleonilor plasati in functii inalte, in redactii, functii ecleziastice etc.
Prin punctarea catorva experiente personale fenomenul de cameleonism s-a consolidat in perioada ceausista.
Romanii traiesc dezamagiri si surprize amare in relatiile cu fostii prieteni si colegii lor deveniti dupa ‘90 persoane importante si imbogatiti in cativa ani cat altii in generatii de munca onesta.
In cartierul copilariei mele existau mereu deputati ai strazii, alesi ai poporului cu misiunea de a raporta sectoristilor cine face tuica, ce masini straine se opresc unde si la cine. Imi amintesc de un deputat de cinste ce pe langa atributiunile de membru de partid fruntas ne alerga ca pe niste criminali, ne confisca mingile si ne mai si palmuia. Nu ni se permitea nicicum sa ne jucam. El era despotul catorva strazi si zelul lui crestea cu cat tuica sau rachiul superior isi faceau efectul ca energizator. Fiul lui s-a afirmat in cadrul unei uzine ca activist de partid, nora ca functionara in consiliul judetean prezidat de catre Nicu Ceausescu. Dupa prabusirea regimului comunist familia a devenit un nucleu de afaceri prospere . Odrasla lor si-a obtinut rezidenta si apoi cetatenia americana profitand de iubita castigatoare a vizei la loterie, pe care a si parasit-o.
In S.U.A. s-a bucurat de o primire ireprosabila din partea unor vecini. Beizadeaua s-a intors in tara victorios si intrebat de alti vecini cum e in “state “ce fac cei ce l-au ajutat si gazduit, el le-a raspuns ca nu stie de cine vorbesc.
Am impartit aceeasi paine, bancile scolii cu asa zisi prieteni neprevestind ca intr-o buna zi aveau sa devina cameleoni, sa uite de unde au plecat.
Un prieten ajuns foarte sus pe culmile popularitatii revenit in orasul natal ii promite altui prieten la fel de sarac, fidel amicitiei si anilor de liceu ca s-ar bucura de revedere si de un dialog. Cel bogat ii promite o audienta si o masa la un restaurant celebru din Sibiu. Intalnirea nu a mai avut loc. Cel sarac l-a asteptat mai mult de o ora. Neavand bani la el a trebuit sa se imprumute pentru a fi capabil sa-si plateasca paharele de asteptare.
Descinzand dintr-o familie de tarani gospodari si cu reputatia de a avea vin si o tuica buna am fost vizitat de colegi, de prieteni ce nu mai plecau decat noaptea tarziu. La randul meu, ma deplasam la Bucuresti, niciodata cu mana goala, carand miei, branza, produse autohtone cu mare cautare in acel timp. Revad prieteni si colegi de cenaclu de atunci la TV ori in presa scrisa. Sunt bucuros ca le merge bine. Le-am trimis emailuri felicitandu-i de ziua lor, le-am trimis si prima carte publicata. Nu am primit nici un raspuns si reaud glasul prietenului meu sarac ce traieste modest in orasul de provincie si ii dau dreptate: Cameleonul tot cameleon !
Lista ar enumera diplomati, senatori, patroni obezi al caror vaz este perturbat de geamurile fumurii ale masinilor de lux si nu mai vad mai departe de cercul in care se rotesc. Vederea spre trecut este blocata.
Am si prieteni fideli si de bun simt, acestia nu traiesc in capitala, ci tot in provincie sau in afara tarii. Aici il amintesc pe Liviu Antonesei, prieten si unul dintre putinii redactori ce in urma cu peste doua decenii in plin comunism mi-a publicat poeziile trecand peste rigorile cenzurii. Atata in scris, cat si in viata reala este acelasi om.
Oare fostii prieteni si colegi dezumanizati ce mai citesc sau ce copilarie au parcurs?
In mod cert o dezintoxicare prin lectura lui Zinoviev nu le-ar dauna.
Eu il recitesc cu dragoste pe Creanga: “Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiş apa la adânc, şi din veselia cea mai mare cazi deodată în urâcioasa întristare! Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul.”
Va inteleg dezamagirile in privinta prietenilor de alta data. Din pacate, romanii sunt principalii vinovati pentru felul in care suntem perceputi in Vest, sau la nivelul institutiilor europene. Ce poate intelege domnul Frattini, bunaoara, din atitudinea unui Voiculescu, sau din demiterea samavolnica a Monicai Macovei? Cred ca un singur lucru: clasa politica damboviteana a transformat capitala intr-un Rovine de unde toti cei din afara (oficiali europeni, americani, romani din diaspora) se trezesc improscati de noroiul triburilor aflate intr-un razboi permanent pentru ciolan.
Nepotii generalului Chitac studiaza la scoli exclusive din Anglia pe bani grei (ai cui ?). Multi ofiteri de securitate sunt proprietari de hoteluri, ginerele lui Dinca este proprietarul francizei Pizza Hut in Romania, si exemplele pot continua. Ce servicii au facut vesticilor in trecut pentru a fi recompensati astfel? Fata de romani s-au purtat si se poarta cu o ura si dispret nedisimulate… Cu prietenie, FP