Este inutil să scrii despre Eminescu într-o ţară care nu l-a meritat, nu-l merită şi poate nu-l va merita niciodată.
Adresându-te unui popor, unde marea majoritate nu va înţelege nicicând tâlcul vorbelor „Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii”, scrise de poetul-Gânditor într-un mediu la fel de ostil atunci ca şi acum.
E aproape ridicol să-i pomeneşti numele în faţa unui popor, în care 95% dintre vieţuitori abia bâiguie două versuri din „Somnoroase păsărele” şi agonizează prematur după prima strofă a „Luceafărului”.
Într-un amfiteatru gol la spectacolul inefabilului şi plin ochi la demonstraţiile de imbecilitate grosieră, numite pretenţios, cu vocabule de împrumut, „entertainment”.
Spunea un alt veşnic neînteles al neamului că „Eminescu n-a existat”.
Şi mare dreptate avea!
Pentru că spiritul său e total absent în cele mai multe dintre casele româneşti unde „se citeşte” doar „literatură” de scandal despre epigoni, pigmei şi atomori.
În căminele încălzite de flacăra superficialităţii şi în care „ideea valorii este foarte relativă, căci fiecare o măsoară după interesul său”.
O, triste, Mihaile, câţi ţi-ar fi rânjit unsuros şi grohăit în nas – dacă ai mai fi fost – pentru gândul de mai sus?
Astăzi, la 163 de ani de la apariţia ta stelară în bezna noastră seculară, ai fi fost la fel de sărac şi de hulit.
Noii „… cu ceafa groasă, … cu nas subţire” te-ar fi lăsat să suferi în continuare precum Sărmanul Dionis şi te-ar fi internat din nou la nebuni când le-ai fi spus „Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat”.
Iar BOBORUL, politicienii şi „analiştii” te-ar fi catalogat în fel şi chip când ar fi citit (dacă s-ar fi publicat) „Sperăm ca Providenţă ne va scuti de-a revedea, în viitoarele Adunări, o seamă măcar din acele fizionomii a căror pecete e o neştearsă, înrădăcinată banalitate; sperăm că alegătorii îşi vor fi deschis ochii şi nu vor mai trimite în Adunări naturi despre care nimeni în lume nu poate şti cu ce trăiesc de pe o zi pe alta, nici palavragii care pierd vremea Adunărilor cu discursuri nesărate, dezgustătoare prin lipsa lor de cel mai comun bun simţ”
Şi tocmai de aceea, nu voi scrie nimic despre TINE.
Pentru că „Toate-s vechi şi nouă toate”.
Dar voi lăcrima undeva, într-un ungher luminos de suflet şi voi murmura.
Da, UITATULE, da, PROSCRISULE, „Geniul, în zdreanţă sau în veşminte aurite, tot geniu rămâne”.
Exprimarea suferinței este întotdeauna legitimă, fie și pentru că adevărata sursă a vieții, a fenomenului uman este suferința. Diferența structurală dintre marii creatori de cultură, civilizație și comunitățile din care au provenit și pe care le reprezintă în cel mai înalt grad, în eternitatea spiritului este în logica lucrurilor. Asemenea personalități excepționale resimt cel mai acut tragedia condiției umane, reiterată cu fiecare om care se naște. Existența limitată în timp a fiecăruia, simplu anonim ori autor de paradigmă culturală constituie elementul comun. Anonimul transfigurează această viață cu lacrimile și speranțele sale, omul excepțional – cu creația sa.
Trebuie sa incerc sa-mi spun parerea. Mi-a fost teama totdeauna sa nu jignesc pe cei care cred altfel.
La IRNE Pitesti incercasem (secolul trecut) sa ne destindem ca intre fizicieni intr-un cenaclu (putin cam exagerat) literar. La „O răzvrătire cu gândul la Eminescu” similara cu cea a domnului Mircea Poeana am prins curaj si mi-am spus parerea, care a ramas intacta pana azi. Eminescu nu m-a impresionat niciodata decat ca versificator. Nu vreau sa amintesc prea personalele mele pareri despre ganditori. In orcice caz mi s-a raspuns din partea prezentatorului de atunci: Evident ca nu-l poti simti pe Eminescu, pentru asta trebuie sa fii Roman. Dar vad ca desi pe nedrept fata de poporul Roman, domnul Poeana il numeste pe „geniu” UITAT si PROSCRIS, de data asta fac parte totusi din poporul Roman – din partea care nu-l apreciaza.
Romani poeti au fost multi si literlment enormi. Nu e nevoie sa dau nume dar ei sunt adevaratii uitati prin ridicarea lui Mihail Eminescu mult deasupra lor. Vezi statuia de la Montreux (CH).
Domnule Poeana, ce-aţi vrut să spuneţi cu ” Noii … cu ceafă groasă, … cu nas subţire””? Oare pentru situaţia actuală din România vreţi să daţi vina pe „…”? Adică,nu ar fi de vină societatea românească şi conducătorii ei, ci noii „…”
Să înţeleg că după 124 de ani, nu există nici o evoluţie în gândirea românească? Mereu alţii sunt cei vinovaţi? Vă rog, nu vă întrerupeţi din plâns! Probabil că peste alţi 124 de ani vă vom găsi urmaşii pe acelaşi scăunel, în mijlocul unei bălţi de lacrimi.
Si o remarca: Eminescu s-a nascut pe 15 ianuarie 1850, deci sunt 163 de ani de la nasterea sa. [Frază ştearsă din greşeală; scuze. Mod. L.A.]
… stimate domn Andrei Martin Aszodi, ai prins curaj ca sa-ti expui o parere unica, nemotivata, care probabil va ramane solitara si fara de nici un ecou.
Dar De gustibus non disputandum est, asa ca ti-ai facut hatarul si-ai
zis-o! PACAT !
@Tania Iancu
Mi-aţi luat vorba din gură!
Iată contextul: vorbeşte de rău de parlamentari, apoi:
Si apoi în Sfatul tarii se adun sa se admire
…? cu ceafa groasa, …? cu nas subtire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi
Sa ajung-a fi stapâna si pe tara si pe noi!
Tot ce-n tarile vecine e smintit si stârpitura,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natura,
Tot ce e perfid si lacom, tot Fanarul, toti ilotii,
Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,
Incât fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
Bâlbâiti cu gura strâmba sunt stapânii astei natii!
În plus, voiam să întreb: cine ştie ce trebuie înţeles prin “Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat” ? Pe Internet n-am găsit contextul citatului.
Ce se intampla cu modificarile astea? Daca ati taiat ultima mea fraza si ati corectat in textul articolului, nu mai are rost cifra de 124 din comentariul meu. Atunci, taiati tot comentariul. Nu ma supar.
Vedeti domnule Leibovici ca daca faceti corecturi in textele publicate deja, sunt afectate in lant, toate comentariile ulterioare. In acest caz, daca renunt la comentariu, pentru ca prin el criticam si faptul inadmisibil, ca un iubitor de Eminescu nu cunoaste data nasterii acestuia, comentariul dvs. cu privire la comentariul meu care dispare, nu mai are obiect.
Stimata Doamna Iancu,
Cei cu ceafa groasa si cu nasul subtire sunt alesii nostri.
Cei „emanati” de revolutie, cei pe care poporul roman (in fine, segmentul care s-a prezentat la alegeri) ii mentine in fruntea tarii.
In textul meu era vorba de o metafora si nu de o aluzie xenofoba.
Nu strainii ne-au adus unde suntem, ci neputinta noastra istorica, incultura noastra politica.
Citatul referitor la scoala si la stat e corelat tot cu actuala „stare a natiunii”.
Toate guvernele post-decembriste au tratat educatia cu indiferenta, atunci cand nu au igorat-o totalmente.
Cat despre stat, evenimentele din vara trecuta, cand institutiile sale de baza au fost zguduite de un „coup” de sorginte bolsevica, dovedesc ca Romania este departe de ceea ce se cheama „the right of the law”.
Va multumesc pentru interesul manifestat si va astept si la alte dialoguri.
Cu deosebita consideratie,
Mircea Poeana
Revin si multumesc celor care au sesizat (pe buna dreptate) matematica mea „aproximativa”.
Am incurcat anul nasterii cu cel al mortii nu din necunoasterea biografiei poetului ci dintr-o meteahna la fel de veche ca si existenta mea bilogica – un foarte slab simt al cifrelor.
De aceea nu am reusit niciodata in afaceri…
Va multumesc, stimatii mei cititori!
Mircea Poeana
@Tania Iancu
Singurele modificări care le fac la comentatii sint pentru citibilitate: punctuaţie, separare în paragrafe. Dacă şterg ceva, semnalez şi dau motivul.
Îmi amintesc parcă că într-adevăr aţi mai avut o frază cu o cifră in ea. Dacă este aşa, atunci am şters-o din greşeală, vă cer scuze şi vă mulţumesc că mi-aţi semnalat incidentul.
Vă rog să-mi comunicaţi fraza respectivă şi o voi adăuga de îndată.
Domnule Poeana, degeaba încercați să o „dați cotită”, ca să scăpați mai ușor.
Toată lumea știe că punctele însemnau „bulgăroi” și „grecotei”. Pe acest site am învățat și eu un lucru bun: ne trebuie mai multă rigoare. Altfel, riscăm să spunem bazaconii și să cădem în ridicol, dacă nu cumva, din neatenție, atingem puncte sensibile, de nu ne mai spală nici o apă.
@Tania Iancu
Mai scrieţi că aş fi „corectat in textul articolului”. Asta este exclus; puteţi compara cu articolul originar, aşa cum a apărut el aici.
Textul din articol era:
„Astăzi, la 124 de ani de la apariţia ta stelară în bezna noastră seculară,….”
Fraza care a disparut din ecoul meu era:
„Si o remarca: Eminescu s-a nascut pe 15 ianuarie 1850, deci sunt 163 de ani de la nasterea sa.”
Doamna Iancu,
Repet cele de mai sus.
De asemenea, imi cer scuze daca v-am ofensat.
Pe viitor voi avea grija sa nu spun ceva care sa degenereze in „bazaconie” si „ridicol”…
Pe curand,
MP
Doamna Iancu,
– am repus la locul ei fraza ştearsă din greşeală.
– privitor la articolul însuşi: a fost postat pe 15 ianuarie ora 22:10 ora NewYork-ului (16 ian. ora 05:10 ora Buc.) şi de atunci nu a fost modificat. Pornind de la asta şi ştiind când l-aţi citit, puteţi face deducţii. Vă rog să-mi comunicaţi la ce concluzii aţi ajuns.
Vorbeam cu cineva pe care il respect foarte mult care-mi spunea ca principalele critici impotriva lui Eminescu sint ca nu a scris ceva original, toate ideile din opera lui au fost ale altora, etc., etc. …
Pentru mine Eminescu e esenta frumusetii romanesti, gingasia versurilor, genialitatea lor, frumusetea rimelor, sentimentele vii si puternice, muzicalitatea superba, totul ne face sa ne inchinam la opera lui indiferent de omul care a fost, mai mult sau mai putin rasist, etc., etc…
Oamenii sint rai si invidiosi, critica doar ca sa se scoata in evidenta cit sint ei de destepti, sa se simta bine ca sint destepti, culti si plini de valori. El e una din adevaratele valori ale neamului si romanii are trebui sa se mindreasca cu el, sa-i cinte versurile, sa-l perpetueze, sa-l respecte.
Respect Domnule Eminescu, La Multi Ani in Eternitate !!!!!
Eminescu este un scriitor și, ca orice scriitor, poate plăcea sau poate nu plăcea. Depinde de om, de gusturi. Unele dintre poemele sale pot părea azi un pic desuete. Altele, din contra, proaspete, vii. Odă (în metru antic) mi se pare, de ex., una dintre marile poezii ale sec. 19, puține literaturi au așa ceva. Eminescu a fost un romantic întîrziat și trebuie citit ca atare. Poemele lui istorice, articolele politice trebuie, de asemenea, citite în context. Unele sînt vii și azi, altele desuete, altele inacceptabile din perspectiva concepțiilor actuale.
Faptul că unora Eminescu nu le place, dar le place, să zicem, Ion Barbu/Dan Barbilian mi se pare firesc. La un moment dat, știam pe dinafară tot volumul Joc secund, acum am mai uitat unele poezii dar îl consider pe Ion Barbu cel mai mare poet mistic al sec. 20 și, pe undeva, peste Eminescu în realizările poetice. Sigur, exagerez, nu poți compara pe un romantic cu un interbelic, totuși…
@itzhak bareket
Regret ca nu ati inteles nimic. Stabileam ca si altii aici, metaforic ce-i drept, legatura intre Eminescu si admiratorii lui (nu neaparat ca regula) si xenofobie.
Relativ la remarca dumneavoastra trebuie sa citez din Toparceanu:
Tu nu cunoști, Zoile, gândul meu…
Din tine-ntreg tu faci literatură.
Oferi în studiu mica ta structură,
Naiv și comic, ca un crustaceu.
Ești tulbure, dar fundul ți-i aproape;
Aveam și eu (pe când mă dam pe gheață)
Obscuritatea ta — de suprafață,
Și profunzimea ta — de două șchioape.
Cenusa in cap pentru incurcatura cu cifrele trebuie sa mi-o pun eu.
Mircea mi-a atras atentia ca a incurcat datele dar eu n-am avut timp sa fac corectura pana sa sesizeze si sa amendeze Tania. Asadar am intrat, am corectat in text la rugamintea lui Mircea si am sters acel fragment din comentariul Taniei (care nu se referea doar la cifre) devenit irelevant prin corectura ceruta de „Mircea insusi” (ca tot vorbim de Eminescu).
Alex L. imi ia cavalereste apararea, ceea ce va poate da o idee despre modul cum functionam in echipa…
Dar asta nu face vina mea mai mica. Insa STIU ca Mircea nu a incercat nici o aluzie xenofoba.
Inapoi la Eminescu, ma bucur sa vad ca macar o data pe an comentam divers despre el.
Pe mine m-a influentat enorm. In tinerete, cand eram (si) poet, am scris un poem inspirat de el, care poate fi gasit aici: http://www.acum.tv/articol/3098/
Domnule Leibovici, concluzia mea este ca cineva, totusi, a facut modificarea. Cum domnul Poeana deja a recunoscut ca a gresit, iar apoi a aparut corectura, banuiesc ca dumnealui a putut reedita articolul. Daca este posibil acest lucru, vedeti ce se intampla.
Domnule Poeana, am vrut doar sa va fac mai atent la ce postati, pentru ca aceasta revista sa-si pastreze nivelul si sa nu-si piarda cititorii.
Am uitat sa spun de ce n-am avut timp azi sa ma ocup de „lumea virtuala”. A trebuit sa duc un copil la doctor pentru pus piciorul in ghips ca urmare a unei entorse cu rupere partiala de ligament. („Lumea reala”…)
In cazul asta, totul se explica. Ii doresc multa sanatate copilului si refacere cat mai rapida.
@Ştefan: „Alex L. imi ia cavalereste apararea…”
Nu merit complimentul 🙂
Pentru a vedea dacă cineva a modificat articolul, m-am uitat la jurnalul de modificări. Acolo am văzut:
Revizii
o ianuarie 15, 2013 @ 22:10 de Stefan N. Maier
o ianuarie 15, 2013 @ 22:10 de Stefan N. Maier
şi atât; data de mai sus este data creării articolului.
Deci am tras concluzia că nimeni n-a modificat nimic, pornind de la ideea că în jurnal se protocolează *toate* modificările – premiză *greşită*!!
Fraza ştearsă: ştiind că am redactat un pic comentariul (în limitele descrise), mi s-a purut plauzibil că aş fi putut face o greşeală şi şterge o frază.
Deci nu intenţionam să-ţi iau apărarea; nici nu bănuiam că ai avea vreun amestec 🙂
@Tania Iancu
– presupunerea dv. că *eu* am modificat articolul era fără bază suficientă (şi s-a dovedit şi falsă).
– autorii nu pot modifica articolele după ce au apărut
– acum peste o lună vorbeam de Roşia Montană şi mi-aţi rămas „datoare” cu nişte răspunsuri, la care însă aţi renunţat în perspectiva unui eventual articol („Am sa incerc sa-mi fac timp pentru a scrie un articol despre problema Rosiei Montane”). Mai văd că aţi fost invitată şi în iunie 2012 să expuneţi idele dv. despre Roşia Montană într-un articol. Ce ziceţi…?
Ma bucur ca textul meu a starnit interes.
Si critici, ba pe alocuri „dojeni” insistente…
Nu mai sunt tanar – cel putin daca mai uit in pasaport – dar, zic eu, am un spirit care inca „mai misca”.
Am inceput sa scriu aici si „Acum” gratie invitatiei „transatlantice” venite din partea Domnului Stefan Maier.
Multumesc mult, prietene nevazut!
Sunt doar un filolog esuat si nu un scriitor.
Astern ganduri pe hartie in cele cateva luni cat stau acasa, in Bucuresti, si nu pe diverse vapoare de croaziera unde cunosc americani care vin sa (re)descopere Europa.
Poate scrisul e mai mult decat un „hobby”.
De aceea, fiti siguri ca voi urma sfaturi gen „(fiti) mai atent la ce postati, pentru ca aceasta revista sa-si pastreze nivelul si sa nu-si piarda cititorii”.
Daca revista va pierde un singur cititor din pricina stangaciilor mele voi ramane doar la…timona.
In rest, vorba unui alt Mircea (Crisan), sa auzim numai de bine!