– Rău e, Doamne, să fii mic şi prost, am exclamat eu cu asprime.
Fetiţa de numai cinci anişori îşi încleştase braţele de fusta mea şi mă privea cu un amestec de ură şi milă.
Apoi văd, fără să-mi vină a crede, cum pumnii ei mici se izbesc de picioarele mele. Are ochi strălucitori şi un cap frumos, cu păr mătăsos.Dau s-o iau în braţe, dar mă respinge ameninţând că mă spune „lu’ taty”.
O ignor şi încerc să-mi văd de ale mele, dar, fire capricioasă şi râzgâiată, izbucneşte în strigăte de mânie.
– Dacă nu taci, îţi rup gura, o ameninţ la rândul meu. Pe dracu’ l-am căutat, pe el l-am găsit.
A început să bată cu picioruşele ei mici şi să strige cât o ţinea gura „Ajutor!”. Na belea, îmi zic izbucnind într-un râs forţat.
În clipa urmatoare, de cealălaltă parte a uşii se auziră răcnetele mamei care mă trimitea la toţi dracii.
Este o lupoaică bătrână, îmi zic, amintindu-mi schimbul de replici dintre soacră şi ginere. ”Dă Dumnezeu copii la toţi proştii”, obişnuia să spună ori de câte ori mă prindea necăjindu-i păpuşa.
Îmi aprind o ţigară şi ies în faţa blocului în speranţa că mă voi calma dacă nu le mai aud răcnind. Da’ de unde.
Nu apuc să schimb două vorbe cu vecinii ce îşi fac veacul pe rablagita băncuţă de lemn, că hop şi mama cu „pitica” în braţe. Pitica, potolită între timp, cum mă vede începe să urle ca din gură de şarpe.
– Ce are? mă întreabă tanti Leana.
Înainte să apuc să zic ceva, vocea mamei sună ca un tren.
– A bătut-o nebuna de mă’sa.
– Ajutor! Ajutor! strigă maimuţa cu mânie reamintindu-şi parcă unde se oprise „tonomatul”
– Lasă că vine poliţia şi-o ia pe mă’ta asta nebună, încearcă mama s-o liniştească.
Mă stresează la culme modul în care mama încearcă să-mi educe fetiţa şi dacă nu mi-aş dori atât să aplanez conflictele cu ea…
– „Vine poliţia Şi-o ia pe mama ta…”, începu Marin să cânte cu accent ţigănesc, lovind ritmic cu palmele în piept.
Maimuţei atât i-a trebuit. Nu i-a mai tăcut gura decât atunci când „taty” a venit acasă.
– Taty, taty, ajutooor! începu să strige înainte ca el să apuce să închidă uşa în urma lui.
Se agăţă cu braţele ei mici de gâtul lui şi începu să verse şuvoaie de lacrimi de parcă le-ar fi păstrat special pentru el.
– Iar te-a bătut mamy ? o întreabă el.
– Lasă că n-a omorât-o, sări mama ca arsă.
– Taty, nea „Malin” a zis că „bine polisia” şi-o ia pe mamy, uite-aşa: ” bine polisiaaa şi-o ia pe mama taaa”
Se uită adânc în ochii lui ţinându-i faţa în palmele mici, lucru care o scoate din minţi pe mama.
– Pisy, ia ascultă la mămăica:
” uite, mama, trece rata
Vine şi prostu’ de tata.”
– Da, se răţoi ginerele la soacră. Eu sunt prost că muncesc ca un măgar pentru fata ta care mai e si rea.
– Hehe, maică. Tu ai luat-o, tu s-o mănânci de rahat.
În clipa imediat urmatoare, vocea dulce a fetiţei sună ca un clopoţel.
– Taty, a înnebunit lupul?