(fiului meu, Titus, violonist dincolo de ocean)
Mai știi atunci când te țineam de mână
Să poți urca șovăitor o treaptă,
Când îți iertam surâzător o faptă?
Țineai vioara sub bărbie până
Trasa arcușu-n cer o cale dreaptă?
Și deșira uimirea ghem de lână.
Și-acum acorduri în auz se-ngână
Și-n sală mama să apari așteaptă.
Nu s-au pierdut isprăvile în ceață.
Pe-atunci prin fapte viețuiam anost.
Abia târziu mi-a răsărit în față
Sonetul blând, să-mi împlinesc un rost.
Odată doar, într-un apus de viață,
Tu, fiul meu, să afli că am fost.
Bun venit unui talentat poet !
…e profund miscator mai cu seama pentru parinti care-si vad odraslele cu arcusu’n cer si picioarele pe pamant…felicitari …
Un testament lasat pe-o carte,fiului drag atita de departe???Maestre de ce vorbiti la trecut?,,sa afli ca am fost,,Eu sper sa va intilnesc in viata asta ,aveti pentru ce trai si pentru ca se apropie ziua de nastere ,va urez de pe acum La multi ani!multa sanatate cu Lira pe aproape .