Şoaptele luminii ~ Transcendenţă
Ateh (Selma) adoarme, un somn greu o cuprinse,
gânduri, lumini, trăiri, vârtej de vise, întreabă al ei spirit,
Ea, fiica Luminii, se-nalţă, pluteşte,
în al său templu, pe AMON RA îl caută, doreşte
în ritm sacadat de tobe păşeşte
printre coloane uriaşe, hieroglife, culori, simboluri şi semne
pe-acordul lirei, lutei, chimvalei, pătrunde
în sala hipostilă magie de forme, frize şi fresce,
ochi nevăzuţi o-nsoţesc, figuri, umbre şi suple forme
se-ndreaptă departe, adânc, spre întunecata-ncăpere,
ferit de arşiţa zile, pe-Osiris, trinitatea, întâlneşte,
continuă drumul şi dintr-o aură Isis-Hathor, Stăpână a tronului,
lumina nocturnă, zeiţă a cerului, soţie şi mamă, ce cu credinţă îngrijeşte,
un lotus i-oferă şi-o cupă de aur din care licoarea să soarbă
 |
 |
 |
şi Hathor, zeiţa iubirii-i zâmbeşte,
în stânga-i surâde senină Bastet, „ochiul lui Ra”,
blânda zeiţă cu cap de pisică, simbol etern feminin,
treptat, în albastra lumină a lui RA, ea pătrunde,
se scaldă şi intră, simţindu-se acasă, în ia meri, „pământul iubit” din Egipt,
ştie şi simte oricând calea deschisă spre ta nutri, pământul zeilor
şi templul lui Ptah din Memphis…
uşoare şi scurte sunete de tamburină şi talger,
ritmuri suave de flaut şi nai încep s-o trezească
e vis sau aievea??
pe pernă o petală de lotus adie
şi-n palmă un semn ce doar ea îl mai ştie
zâmbeşte-n lumina înc-albăstruie…