Drawing by Jeff Terrell - reproduced with permission. The ACUM logo is the copyright of ACUM.
Pentru că îmi place să citesc ADEVĂRUL. Îmi place să-l citesc scris negru pe alb!
Acest ziar virtual mi-a oferit șansa, în urmă cu peste doi ani (am povestit mai pe larg în articolul http://www.acum.tv/articol/18640/ ), de a scrie despre ceea ce mă apăsa pe suflet. Să iau atitudine în fața evenimentelor ce fie contrariau, fie încântau, șansa de a fi eu însămi. Astfel, mi-am oferit în mod voluntar și necondiționat cunoștințele și ajutorul echipei redacționale.
Haideți să numim acel moment – momentul salvării mele interioare.
Am pornit cu inima deschisă pe un drum necunoscut, dar știam în adâncul meu că, atâta timp cât voi da dovadă de toleranță, respect și onestitate în cele scrise, călătoria va fi plăcută, fructuoasă și îmi va răsplăti din plin eforturile personale.
M-am alăturat unor voluntari inimoși, răspândiți în întreaga lume, dar care, prin articolele scrise, aveau deja un impact pozitiv asupra cititorilor noștri, vorbitori de limba română. Marea noastră majoritate nu suntem jurnaliști profesioniști. Emanăm totuși sinceritate în opiniile noastre, împărtășim cu toții același set de valori morale și spirituale.
Reacționăm la evenimentele din jurul nostru, spunem lucrurilor pe nume, luăm atitudine, lăudăm sau criticăm (după caz). Incercăm să propunem soluții aducând exemple din societățile diverse în care trăim.
Ne aflăm într-o permanentă luptă cu antisemitismul, xenofobia, naționalismul de mucava, provincialismul. Mitocănia, grobianismul, bigotismul, minciuna, plagiarismul, tare încă actuale ale societății românești, sunt demascate și atacate în paginile noastre.
Încercăm să tragem un semnal de alarmă în ceea ce privește mentalitatea învechită, stagnantă, gândirea duplicitară. Suntem de principiul soluționării cauzelor “bolilor societății” și nu a tratării superficiale a efectelor lor.
Născută decrețel, am crescut și m-am format în Epoca de Aur, port amprenta “Educației Gratuite”. Am crescut în suflet cu o oarecare frică de a spune lucrurilor pe nume.
Am ajuns ACUM, după mulți ani, să mă pot exprima liber, fără teamă, neîngrădită. În paginile ACUM dialoghez cu cititori din întreaga lume. Nu întotdeauna împărtășim aceleași opinii (ceea ce este absolut normal, se numește diversitate umană), dar suntem cu toții liberi să ne exprimăm, să argumentăm, atunci când este cazul. Purtăm discuții civilizate, materializate în comentariile postate, urmărind să adaugăm valoare articolelor scrise. Se nasc astfel tematici pentru viitoare articole, idei de îmbunătățire a activității noastre, a revistei.
Suntem mereu descoperiți de cititori care, împărtășind valorile și viziunea noastră, ni se alătură în calitate de autori și colaboratori.
Încă mai scriu la ACUM pentru că mă regăsesc în paginile sale, în setul de valori pe care îl promovează și care definesc rațiunea de a fi a publicației. Adevărul, Competența, Urbanitatea, Munca, sunt valorile cu care mă identific și care mă caracterizează. Săptămânal contribui numeroase ore de muncă voluntară, asigurându-mă că cititorii noștri vor avea o ediție “proaspătă” de “răsfoit” luni dimineața. Când faci ceva din inimă, efortul nu contează, iar succesul nu întârzie să apară.
Iar pentru a continua proiectul ACUM, pentru a face o diferență în bine în peisajul publicistic românesc, avem nevoie permanentă de noi autori care să ni se alăture cu ideile și scrisul lor, în capacitate voluntară, la construcția pe care Ștefan Niculescu Maier, directorul publicației, a început-o în urmă cu opt ani. Îmi scapă cred, ora apariției….ba nu, știu! ACUM a apărut în urmă cu opt ani la… ora ADEVĂRULUI – adică la timpul potrivit.
Vă invităm în rândurile noastre!
Am citit zambind aceste randuri. Oare va veni si momentul in care cineva sa spuna, cum s-a nascut ACUM?
mult succces!
Stimata d-na Adriana,
Ati dori sa ne impartasiti ce anume v-a adus zambetul pe buze la citirea randurilor de mai sus? Nu de alta, dar daca am cat de cat talent umoristic, nu as vrea sa ramana nefolosit.
Zambetul si rasul prelungesc doar viata….
Cand vom afla cum putem sa ne exprimam mai pe placul dvs, va promitem sa scriem si despre „nasterea” lui ACUM.
Multumiri pentru urarile de succes.
Nu inteleg tonul dv. si de ce v-am trezit suspiciuni. daca mi-ati spune, v-as fi recunoscatoare.
Un asemenea meaterial apreciativ, chiar nu merita reactii ostile.
Am zambit sincer, cu drag, poate usor nostalgic. Mi-am adus aminte cu drag de aceasta „nastere” de care pomeniti.
Nu cred ca am desprins umor din text..
Va rog sa nu imi promiteti nimic, nu pretind nimic.
Iar urarea de succes a fost cat se poate de sincera. Cred ca ecoul dv nu isi avea rostul in aceasta forma, desi va multumesc pentru raspuns.
Cu bine!!
Stimata Doamna Adriana,
Martor involuntar gasindu-ma la acest diaolog oarecum efervescent (dar bine venit!) indraznesc sa va explic de ce si eu, oarecum si … pe ici pe colo, am simtit o mica urma de … suspiciune citind ecoul Dvs.. Si asta nu din cauza ecoului Dvs. in sine, frumos scris de altfel, dar fara a adauga prea … multa valoare adaugata (desigur, din subiectivul si modestul meu punct de vedere, fiindca … mai sus de propriile urechi nici eu nu pot sari, 🙂 ). Urmarind scrisul celor de la ACUM de ceva vreme, am realizat ca tot ce fac ei in mod benevol este receptat … fie cu un zambet (pe care eu, pe Google Translate il traduc drept.. „voi pe ce lume traiti?”) fie printr-un atac frontal: „Voi sunteti – si pac insulta, poate fi antiromani, anti ceva sau altceva – poate anti pinguini, habar nu am, lista este lunga!”. Astfel ca s-o fi creat un anume simtamant de … suspiciune, exact cum scrieti.
Nu rau intentionata, doar banuitoare. Eu ii inteleg pe cei ce reactioneaza astfel dupa ce, in mod total benevol, se sacrifica unei idei. Si primesc dupa o lovitura de picior.
Eu cred ca aceasta a fost originea reactiaei Cristinei Dobrin. Nu a inteles prea bine din prima (si nici eu, de fapt, de aceea ma confesez) daca zambetul Dvs. se refera la ironia „clasica” cu care colaboratorii Acum s-au obisnuit deja sau poate … la o rara si frumoasa declaratie de solidaritate. Eu, in naivitatea mea (ce poate fi o sursa perfcta de remarci ironice in egala masura, dar pe care mi-o asum!) cred ca acesta a fost sensul interogatiei Doamnei Cristina Dobrin.
Deci, totul ar putea fi doar inceputul unei frumoase prietenii nu doar simplistul motiv al unei polemici virtuale!
Astfel, sunt absolut sigur, daca veti binevoi sa clarificati acest lucru, am mai castigat un prieten!
Ar fi atat de frumos sa ne castigam atat de usor un prieten! Aici imi dati mie, va rog, voie sa fiu usor suspicioasa?
Va asigur ca a fost un zambet, si inca unul cald si deosebit de sincer. De aducere-aminte.
Desigur, Doamna Adriana.
Va rog chiar sa va indoiti de sinceritatea mea cel putin atat cat m-am indoit eu de a dumneavoastra. Astfel, cand unii si altii se castiga, se naste un dialog urban, un dialog modern. Exact dialogul de care, dupa capul meu, avem atata nevoie. Va urez deci bun venit la masa dialogului. Si chiar sunt sincer in ceea ce spun. Caut astfel de parteneri de dialog de vreo … uuuf, mi-e jena sa spun, cam 25 de ani. Si gasesc cate unul doar la fiecare 6. deci, inca o data si sincer, bine ati venit.
Amical,
Teodor Burghelea
Va multumesc! E chiar frumos sa se termine astfel acest dialog, care altfel ar fi dat o nota neplacuta sfarsitului acestei zile.
Facand o remarca la randurile dv, pentru a caror promptitudine va multumesc, cred ca ar trebui sa va considerati totusi fericit: 25 : 6… inseamna ca deja va indreptati catre a cincea persoana care se va aseza alaturi de dv, in jurul mesei. Nu e de ici-colea 🙂 (iata cum apare si nota umoristica in dialogul ACUM):))
O seara frumoasa!
Stimata doamna Adriana,
In primul rand doresc sa imi cer scuze pentru suspiciunea cu care am primit si am reactionat la ecoul dumneavoastra initial. Asa cum a explicat si colegul meu Teodor (caruia ii multumesc pentru interventie), noi cei care scriem la ACUM, suntem adeseori priviti cu suspiciune, bombardati cu ecouri rauvoitoare.
Urmarind insa cele scrise de dvs pana acum, nu pot decat sa ma bucur ca ne cititi si va invit in jurul mesei noastre virtuale, a dialogului.
Va multumesc, nu e nevoie sa va cereti scuze.
Am ajuns la materialul dv. in virtutea promovarii pe care dl Petru Clej o face publicatiei. Da, obisnuiesc sa-i citesc materialele dumnealui, intotdeauna le-am citit considerandu-le – cum am mai spus si cu alte ocazii – un jurnalist-model. Mi-a atras atentia titlul articolului dv si am raspuns cu primul gand care mi-a venit in minte, fara nicio urma de suspiciune. Nici nu am crezut ca voi starni un val de reactii.
Nu intentionam inca sa imi prezint scuzele. Nu atat timp cat obiectul scuzelor este clar si… in mod onest acceptabil. Deci, rezonam perfect si de aceasta data.
Va rog, deasemenea, sa nu va faceti griji pentru reactiile provocate. Eu le vad mai mult decat pozitive. Vad in ele… comunicare, civilizatie si valoare adaugata! Adica exact lucrurile la care visez … stand pe „ghimpi”. Va multumesc inca o data pentru interventii si, dupa cum spuneti, buna seara.
Draga Cristina,
De cite ori scrii un articol la ACUM, il scrii din suflet. Noi toti cititorii apreciem articolele tale, si imi pare bine ca vei continua sa-ti publici articolele, in afara de toate celelalte activitati voluntare pe care le faci pentru revista ACUM.
Citind jocul de ping pong dintre Dl Bughelea si Adriana, am ajuns la concluzia ca exista pe lume si oameni civilizati care pot comunica fara insulte, fara cuvinte grosolane. Asa este normal sa fie, dar din pacate exista cititori care nu inteleg ce inseamna a fi civilizat.
Dna. Adriana, bun venit la ACUM.
…imi lipsesc cateva reverente clasice pentru a incheia cum se cuvine ,trilogul
domniilor voastre…adevarul e ca citesc cu o infinita placere tot ce ne scrie talentata colaboratoare D-NA. CRISTINA DOBRIN , PENTRU CARE AM SI NUTRESC , CELE MAI ALESE SENTIMENTE DE APRECIERE SI RECUNOSTINTA .
dar , totusi , va rog sa-mi permiteti sa mentionez , ca nu odata , urmarind cu un viu interes aproape tot ce se publica , am penibila inpresie , ca se cam „BATE APA IN PIUA”…oi fi eu singurul cititor care are tupeul sa remarce aceasta aparitie ?
cu cele mai alese urari de bine ,itzhak bareket .
Frumos mai scrii Cristina.
Ti-a (v’a) trebuit perspectiva traiului in Canada ca sa va dati seama cate prejudecati ati acumulat in Epoca de Aur . vrand-nevrand) si cred ca mai exista si acum dupa ce aurul a disparut. As adoaga la lista d-tale si anti-romismul. Imi displace sa aud de la oameni „intelectuali” cum Romii au distrus Romania. Oare cati Romi sunt la putere in Romania?