Trec în fiecare noapte pe la Copșa Mică.
Aievea, în vis?
Mă cațăr pe coșurile gri înalte până la nori,
Prin care moartea ne cerne pe cei mai slabi dintre noi.
Culeg cenușile cu urme de Cadmiu, de Plumb,
Le încerc pe limbă să simt dacă nu s-au dezactivat,
Și îmi mânjesc fața cu pucioasă, cu negru de fum,
Să speriu fantomele simandicoase cu care m-am înhăitat.
Doar în treacăt apoi mă abat prin colonie
Să beau un pahar de vin de Târnave
Cu urmașii fraților Dan.
Dimineața mă privesc în oglindă.
Îmi zâmbește fața unui pitic cu barbă de țap:
„Nu mă mai cunoști, prietene?
Sunt Țetcu, Nicu, toboșarul frenetic,
Proprietarul motocicletei Zundapp.