caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Precum samanta

de (10-6-2012)

Atârnaţi-le poeţilor o pereche de testicule sociale,
de vreme ce tot cântă cu vocea lor diafană,
de vreme ce văd peste tot flori şi fumuri de roze.
Puneţi-le megafoane la gură şi plesniţi-i cu bice
pe spinările încovoiate, să vedem ce va ieşi
dintr-o asemenea experienţă, cum vor urla
din gâtlejurile lor de soprană, din stradivariusul
fiinţei lemnoase, de extracţie mioritică.
Mi-e frică de genunchii lor tremurători,
dornici să atingă pământul, mi-e frică de fruntea
lor înaltă, boltită, izbind pietrele drumului,
de sufletele lor tânguitoare gata să se înalţe ca aburul
animalelor de jertfă pe altarele patriei.
Atârnaţi-le poeţilor între picioare
o pereche de stele bălăngănindu-se
ca-n punga de sub pântecul taurului

cosmic, ce poartă în coarne întreg universul
şi daţi-le mugetul galaxiilor prăbuşindu-se una spre alta,
atrase de ceva precum erosul şi turbarea.
Precum sămânţa
ce a fecundat apele primordiale,
precum Cronos înfulecându-şi odraslele, precum odrasla
buşindu-şi părintele, precum Cristos cu crucea lui firavă
înfipt în buricul ţărânii, ţâşnind apoi către cer
ca o broască mirifică, împreună cu cortegiul lui de apostoli,
ca o rachetă balistică uitând să mai cadă
cu-ntreaga ei încărcătură nucleară, precum Darwin,
mândria oricărui ospiciu respectabil şi-apoi Einstein,
prinţul poeziei şi al filosofiei, împăratul ideologilor…
Atârnaţi-le poeţilor clopoţei între picioare
şi feriţi-vă de ei ca de nişte leproşi,
căci, pe cât de umili şi plăpânzi, mincinoşi şi făţarnici,
poartă cu ei boala cerului, germenele orbitor al luminii,
în vinele lor curge sângele Căii Lactee
şi-n tărtăcuţele şi-n guşile lor
umflate mustind de puroi
zac sonuri, rămăşiţe, vestigii de silabe
dintru acel cuvânt care-a fost la-nceput.

/
Atârnaţi-le poeţilor propria lor fiinţă de sine.

 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
13.59.97.103