Am fãcut ordine printre acte. Căutam niște documente vechi.
Pe dosul documentului meu de pensionare am gãsit,
notatã acum 10 ani, o poezioarã. O intitulasem „Strãinã”.
Am scris-o în timp ce mã aflam în arhiva testamentelor,
contractelor imobiliare, și a altor acte testamentare.
Lucram ca arhivar.
Strãinã.
Nu peste mult voi fi pensionarã;
Din hora muncii voi iesii afarã.
Prietenii mã sfãtuiesc:
Preumblă-te prin lumea mare,
Sã vezi, granițe nu mai are.
Vei fi iubitã peste tot,
Și pentru toți, binevenitã!
Ce-mi pasã mie cã e mare?
Frumoasã nu îmi pare.
Oriunde-n lume, soarele la fel apune.
Peste tot mi-ar fi la fel:
Mã uit în jur, lipseste EL!
Nu vãd decît pãrãginã,
Și peste tot mã simt strãinã.
///
Mã mir cum de am greșit actul necesar cancelariei.
Mai chiuleam si eu. . .dar numai cu gîndul.
Cînd i-am adus șefului actele și testamentele, s-a uitat chiorâș
la mine și mi-a zis : Ei, ei! iar ați scris poezii in arhivã!
Adusesem, din greșeală, propriul document de pensionare.
Dar am avut un șef bun, care mã aprecia și mă simpatiza
pentru cã îi aduceam aminte de timpul petrecut în timpul rãzboiului în
România. Țãranii veneau noaptea în ascunzișul lui din pãdure
și îi aduceau de mîncare. . .
Vezi, sã fi român poate fi cîteodatã mai folositor decât o diplomã.
Pardon, m-am luat cu vorba; de fapt cãutam alte acte.
Caut mai departe.
O poezie simpla, trista, cu un sambure de speranta si o picatura de mandrie ascunsa delicat intre randuri.”Vezi,sã fi român poate fi cîteodatã mai folositor decât o diplomã.” . Cei care traiesc departe, stiu si simt asta.
Felicitari, Adriana.