caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

Subiectele evreiești – eterne și inepuizabile

de (22-4-2012)

 La prima vedere, e simplu sa scrii despre subiecte cu evrei… Ne putem referi la obiectele incadrate sub titlul  „Iudaica”, de exemplu, atit de frecvent solicitate de colectionari in marile galerii si la casele de licitatie. Iudaica presupune insa mai multe categorii: obiecte de cult, carti de rugaciune sau foliante cu comentarii talmudice sau filosofice, ketube cu desen creativ, vitraje, calendare, sfesnice, portelanuri, caligrafie ebraica, bijuterii cu specific, utilizind simboluri precum steaua lui David, menora, litere din alfabetul ebraic, hanukia…

Moni Leibovitch - Iudaica

Moni Leibovitch - Iudaica

Dar tot un subiect cu  specific strict evreiesc este cel peren, al tirgusorului evreiesc, stetelul lui Shalom Alehem cu personajele sale pitoresti, atit de cunoscute, in care au excelat pictori celebri. Oamenii cu imbracamintea lor caracteristica, cu ocupatiile si traditiile lor, intr-un peisaj de neconfundat, ramin in vesnicie chiar si dupa ce realitatile geo-politice au facut sa dispara aproape de peste tot decorul autentic.

Zvi Malnovitzer - Brit Milah

Zvi Malnovitzer - Brit Milah

Biblia este, desigur, o nesfirsita sursa de inspiratie, nu numai pentru artistii evrei. Intimplari si legende, mituri si interpretari trecute prin filtrele religiilor, prelungesc in timp reprezentari plastice, precum creatia, Edenul, patriarhii, robia  si fuga din Egipt, minunile si suferintele, peregrinarile in desert, tinutul Cnaan si sacrificiile, eroii si regii, judecatorii si luptatorii, iubirile si tradarile, psalmii si prevestirile….Cintarea cintarilor!

Yohanan Simon - kibut

Yohanan Simon - kibut

De la Biblie la traditie nu e decit un pas…Si iata subiectul sarbatorilor evreiesti, bar mitzva si nunta la evrei, circumcizia dar si inmormintarile, ritualuri precum sarbatoarea corturilor, cultul recoltei si numaratul omerului, candela care nu se stinge si curajul Macabeilor, legenda Esterei si spinzuratoarea lui Haman, dansul si veselia de carnaval a salvarii, lumanarile aprinse de shabat si in amintirea mortilor dragi, titirezul minunilor si azima stoicismului, mierea si rodiile, cele sapte plante ale implinirii, laptele si mierea , Tara fagaduita….

Nahum Gutman - Declaratia

Nahum Gutman - Declaratia

Si apoi Israelul… Un subiect, prin el insusi, inepuizabil. Ierusalimul  care a vrajit imaginatia atitor artisti de pretutindeni, cu zidurile si turnurile cetatii, cu locurile sfinte ale celor trei mari religii monoteiste, cu dealurile scaldate de lumina unica a rasaritului sau apusului de soare, acea  lumina in care unii recunosc spiritul dumnezeirii si altii vad aurul, bronzul si generozitatea demiurgului. Exista pictor israelian care sa nu-si fi muiat pensula in aceste culori inimitabile?

Sau orasul cabalistilor Tfat (Safed), devenit in aceeasi masura oras al artistilor plastici si al cintaretilor de muzica hasidica, al cleizmerilor care, adunind in jurul lor multimea de admiratori, devin si subiect de tablou. Adesea oferit turistilor, impreuna cu imaginea vechilor sinagogi, a peisajelor din Galileea, al hamselor si binecuvintarilor incorporate grafic in argintul filigranat sau in binecuvintatul lemn de maslin.

Din pacate, in eternul si inepuizabilul subiect evreiesc, anii razboaielor au inscris grozaviile holocaustului, tragediile si incredibilele suferinte ale poporului evreu. Dar, in aceasi masura, si minunea refacerii caminului in Tara Sfinta, unicitatea chibuturilor, a soldatilor nostri, a tineretului, a imigrantilor, o panoplie cu mii de chipuri ale poporului venit din cele patru zari.

Subiecte evreiesti? Subiectele intregii omeniri….

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Gânduri troienite

Gheaţa răsăritului zăpezii din inima ta, lăcrimează a ninsoare

Închide
13.59.72.254