In urma cu citiva ani, Muzeul de Arta din Tel Aviv a oferit publicului o expozitie interesanta cu titlul: „Femme fatale” – femeia fatala in artele plastice. Se considera ca notiunea s-a nascut in epoca romantica a literaturii si a devenit un subiect prioritar in perioada Art nouveau…Femeia fatala era seducatoarea care naste irezistibile dorinte… Numai ca, aceasta denumire subiectiva o putem acorda si unelor eroine din Biblie precum Eva sau Dalila, din mitologie –Afrodita, Pandora, Medea, din istoria antica – Elena sau Cleopatra…Femeile fatale nu au lipsit nici in evul mediu si e destul s-o amintim pe Lucrezia Borgia, fiica papei…
Amadeo Modigliani
Cine este totusi femeia fatala? Aici parerile sint impartite, controversate. Ea trebuie sa fie aureolata cu putin mister, zeita capricioasa, seducatoare de profesie sau aparent inocenta, vampa periculoasa sau intelectuala subtila. In mod obligatoriu atragatoare, deosebit de frumoasa si desigur sexy. Uneori cu trasaturi magice-demonice si cu un caracter ambivalent. Altfel zis: Corpul perfect, sufletul defect!
Lipa Natanson
Dar, ar fi prea simplu. Dovada atit de numeroasele sensuri ale „personajului”, ajuns arhetip in literatura, in cinematografie si, desigur in pictura sau in fotografia artistica. Interpretarea „etichetei” este atit de diferita incit au ajuns simboluri de femeie fatala dansatoarea spioana Matta Hari, poeta Ana Ahmatova, Coco Chanel, actritele Alida Vali, Pola Negri sau Marilen Monroe, cintareata Madona (?). Acestea si multe altele au servit ca modele, uneori la propriu, de cele mai multe ori la figurat.
Franz von Stuck
Lucrarile plasticienilor pe aceasta tema fie ilustraza o naratiune ca, de pilda, tradarea Dalidei, dansul lasnguros al Salomeei, sau atitudinea lasciva a Olimpiei, fie surprinde portretul unei femei exuberante si irezistibile de care e bine sa te feresti. Prezenta sau absenta mesajului explicit, spatiul privilegiat al compozitiei plasat in zona figurativului (adesea nuditatea personajului este un element suplimentar de seductie) subliniaza claritatea rostirii plastice.
Natalie Schor
Desigur ca stilurile artistilor sint foarte diferite, mai cu seama dupa perioada academismului clasic si cea romantica sau simbolista. Este uneori surprinzatoare prezenta femeii fatale la pictori atit de diferiti precum Amadeo Modigliani, Eduard Munch, Kees van Dongen, Suzane Valadon, Franz von Stucke, Nathan Altman, Egon Schile, Teodor Pallady, Tamara de Lempicka, Andi Warhold, Paul Delvaux…
Gustav Klimt
Poate ca e din vina mea, dar nu am prea inteles ce vrea sa spuna acest articol. Pe de alta parte, m-a deranjat abundenta de erori de scriere: AmEdeo Modigliani, MadonNa, Egon SchiEle, Mata Hari (nu Matta), MarilYn Monroe.EdVard Munch, AndY Warhol (nu Warhold), Dalila (nu Dalida), THeodor Pallady…Inadmisibil de multe erori pentru un articol publicat in categoria „Cultura”. Mai apoi, intuiesc unele legaturi de singe care inmoaie obiectivismul, dar parca totusi e trasa de par alaturarea unei fotografii facute de Natalie Schor (reusita, de altfel) unor capodopere ale lui Klimt si Modigliani (intimplator, pictorii mei favoriti – apreciez insa ca numele lui Klimt a fost scris corect)
draga si mult stimata dudie sau doamna dana,corecturile d-tale.sunt de bun augur ,si poate intr’adevar necesare ,dar tine minte ca o foarte inteleapta zicala populara,povatuieste o mama tanara sa nu-si „VERSE PRUNCUL NOU NASCUT , IMPREUNA CU APA RAMASA IN CADA DUPA CE L-A SPALAT „.
ASADAR MA ASTEPTAM DE LA D-TA . LA NITICA INDULGENTA SI MAI MULTA PREOCUPARE DE FONDUL ARTICOLULI CARE E UN ZEFIR , ACUM ,PENTRU TOTI IUBITORII DE ARTA .